KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...144 145 146 ...153 >

3,819 matches

Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846

Un alt gen de metaforă, acceptata de sensibilitatea barocă, dar lipsită de gust în ochii neoclasicilor, exprimă lucruri mărețe prin lucruri umile : am putea-o numi metafora de diminuare sau metafora domestică. "Sferele" cel mai frecvent amestecate de poezia barocă sânt lumea naturală și lumea meșteșugurilor și artelor umane. Dar știind că arta este o imitație a naturii, neoclasicismul găsește că asimilarea naturii cu arta este morbidă si perversă. De pildă, în 1767, Thomas Gibbons critică folosirea tropilor bagatelizanți și "fantastici

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
poate fi redusă la o singură trăsătură atât de ușor cum cred clasicii ; cel mult îi putem rezuma stilul menționând caracterul ei mai cuprinzător, gustul pentru ornamentația bogată în detrimentul purității, preferința nu pentru monofonie, ci pentru polifonie. Trăsăturile mai specifice sânt dorința de a surprinde, de a șoca dogma creștină a incarnării ; apropierea pedagogică a noțiunilor îndepărtate sau elevate prin analogii cu lucruri din viața de toate zilele. Până acum ne-am ocupat de natura limbajului figurat, punând accentul îndeosebi pe

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
până la cele mai imaginative sau impresioniste" ; dar socotește că scara "particularităților și intensității activității imaginative" nu are nici o legătură directă cu evaluarea figurilor de stil. Cele șapte tipuri de imagini pe care le stabilește, rânduite în ordinea fixată de el, sânt următoarele : imaginile decorative, voalate, violente (sau bombastice), radicale, intensive, expansive și exuberante. Acestea ar putea fi rearanjate într-un mod mai potrivit pe baza sugestiilor de ordin istoric si evaluativ făcute de Wells. Din punct de vedere estetic, formele cele

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
decorative, voalate, violente (sau bombastice), radicale, intensive, expansive și exuberante. Acestea ar putea fi rearanjate într-un mod mai potrivit pe baza sugestiilor de ordin istoric si evaluativ făcute de Wells. Din punct de vedere estetic, formele cele mai neprelucrate sânt imaginile violente și cele decorative, sau "metafora maselor" și metaforă artizanală. Imaginea decorativă, frecventă în Arcadia lui Sidney, este considerată "tipic elizabetană". Imaginea violentă, ilustrată de Thomas Kyd și de alți scriitori de la începutul epocii elizabetane, este caracteristică pentru perioadele

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
al imaginii intensive și legătura ei strânsă ou artele vizuale si cu ceremoniile simbolice îl fac pe Wells s-o asocieze - gândindu-se la istoria culturii - cu religia conservatoare, ou evul mediu, ou biserica, cu catolicismul. Cele trei categorii superioare sânt (luate, presupunem, în ordine ascendentă) imaginile voalate, cele radicale și cele expansive. Pe scurt, imaginea voalată e imaginea poeziei clasice ; cea radicală, a metafizicilor, în special a lui Donne; iar cea expansivă, mai ales a lui Shakespeare, precum și a lui

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
poeziei clasice ; cea radicală, a metafizicilor, în special a lui Donne; iar cea expansivă, mai ales a lui Shakespeare, precum și a lui Bacon, Browne și Burke. Caracteristicile comune ale acestor trei tipuri de imagini, care le situează 'la aceeași înălțime, sânt caracterul lor specific literar (faptul că nu se pretează la reprezentarea picturală), caracterul intrinsec (gândirea metaforică), întrepătrunderea termenilor (caracterul fertil, creator al împerecherii lor). Imaginea voalată, oare nu trebuie confundată cu imaginea ofilită sau banală, se menține "sub nivelul vizibilității

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
But as some serpents' poison hurteth not Except it be from the live serpent shot, So doth her virtue need her here, to fit That unto us ; she working more than it. * * Otrava unor șerpi poate s-omoare / Doar cât sânt vii. La fel, virtutea ei / Nu face rău cât nu-i și ea aici ; / Decât virtutea, dânsa e mai tare. Acesta este probabil tipul caracteristic de imagine radicală. Un exemplu mai clar și mai firesc ar fi imaginea compasului în

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
și "vehicul" (metafora). Majoritatea monografiilor oare tratează imagistica unui anumit .poet (de pildă, Donne's Imagery - Imagistica lui Donne. - de Rugoff) aparțin primei categorii. Ele înregistrează și cântăresc preocupările -unui poet, notând și apoi repartizând metaforele după domeniile din oare sânt luate : natura, artă, industrie, științele naturii, științele sociale, viața urbană, mediul rural. De asemenea, cercetătorul poate clasifica temele sau obiectele care îl determină pe poet să recurgă la metaforă, de pildă, femeile, religia, moartea, avioanele. Totuși, mai semnificativă decât acest

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
Clasificare este descoperirea unor echivalențe mai profunde, a unor corelativi psihici. Faptul că în mod répétait două sfere se evocă reciproc poate arăta întrepătrunderea lor reală în spiritul creator al poetului : astfel, în Songs and Sonnets (Cântece și sonete), unde sânt reunite poemele de iubire profană ale lui Donne, limbajul metaforic este luat în permanență din lumea catolică a iubirii sacre ; iubirii trupești el îi aplică noțiunile catolice de extaz, canonizare, martiriu, relicvă, în timp ce în unele dintre ale sale Holy Sonnets

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
religiei exprimă ideea că sexul este o religie, iar religia este iubire. În anumite studii accentul este pus pe auto-exprimare, pe revelarea psihicului poetului prin imaginile pe care le folosește. Acest tip de studii pornesc de la ideea că imaginile poetului sânt ca imaginile dintr-un vis, adică necenzurate de judecată sau pudoare: nefiind declarații directe, ci oferite doar ca ilustrații, ele pot da în vileag principalele lui interese reale. Ne îndoim însă că au existat sau voir exista vreodată poeți care

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
urmare, în imagini poetul vorbește ca om, nu ca artist, ne amintește unele teorii cam vagi și nu prea consecvente, privind modul în care se poate stabili "sinceritatea". Pe de o parte, se crede în mod curent că imaginile izbitoare sânt în mod necesar artificiale, deci, nesincere, căci un om realmente emoționant ar folosi fie un limbaj simplu, nefigurat, fie figuri de stil banale, șterse. Dar există și părerea opusă potrivit căreia imaginea banală, care evocă o reacție -șablon, este un

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
prisma imaginilor lor simbolice, acordând deosebită atenție unor opoziții de imagini, cum ar fi "furtuna" și "muzica", dar observând, de asemenea, cu sensibilitate deosebirile stilistice dintre o piesă și alta sau din staul aceleiași piese. In cărțile de mai târziu, sânt evidente extravaganțele "entuziastului". Exegeza lui Knight privind eseurile lui Pope, On Criticism (Despre critică) și On Man (Despre om), evită cu seninătate să-și pună întrebarea ce au putut însemna, istoric, pentru Pope și pentru contemporanii lui, "ideile" din poemele

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
dramă, una dintre cele două mari forme literare. Cauza o constituie mai degrabă, credem noi, frecventa asociere a romanului cu ideea de distracție, de amuzament si de evaziune și nu cu ideea de artă serioasă - ou alte cuvinte, marile romane sânt confundate cu producțiile care urmăresc un scop îngust, mercantil. Părerea curentă, răspândită de pedagogi, oare mai dăinuie încă în America, și anume că a citi poezie și dramă este instructiv și meritoriu, în vreme ce a citi romane este dăunător sau, în

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
Călătorule lui Gulliver, ca o momeală spre a-l atrage pe cititor într-o situație improbabilă sau incredibilă oare este fidelă realității" într-un sens mai profund decât sensul pur circumstanțial. Realismul și naturalismul, în dramă sau în roman, nu sânt altceva decât mișcări literare sau literar-filozofice, convenții, stiluri, cum sânt și romantismul sau suprarealismul. Deosebirea dintre ele nu corespunde celei dintre realitate și iluzie, ci deosebirii dintre diferitele concepții despre realitate, dintre diferitele modalități ale iluziei. *3 Care este legătura

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
pe cititor într-o situație improbabilă sau incredibilă oare este fidelă realității" într-un sens mai profund decât sensul pur circumstanțial. Realismul și naturalismul, în dramă sau în roman, nu sânt altceva decât mișcări literare sau literar-filozofice, convenții, stiluri, cum sânt și romantismul sau suprarealismul. Deosebirea dintre ele nu corespunde celei dintre realitate și iluzie, ci deosebirii dintre diferitele concepții despre realitate, dintre diferitele modalități ale iluziei. *3 Care este legătura dintre narațiune și viață ? Clasicii sau neoclasicii ar răspunde că

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
Familia Budden~ brook). Prin tradiție, romanul trebuie să ia în serios dimensiunea timp. În romanul picaresc, succesiunea cronologică este totul: întâi s-a întâmplat acest lucru, apoi cutare altul. Aventurile, fiecare un incident care ar putea constitui o povestire independentă, sânt legate prin persoana eroului. Un roman de tip mai filozofic adaugă cronologiei elementul cauzalității. Romanul prezintă decăderea sau ascensiunea unui personaj, ca urmare a unor cauze care acționează permanent de-a lungul unei perioade de timp sau, în cadrul unei acțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
se compune intriga "motive'' (fr. motif, germ. Motiv) *10. Cuvântul "motiv", în sensul folosit de istoricii literari, este împrumutat de la folcloriștii finlandezi care au analizat basmele si povestirile populare în elementele lor componente. 288 Exemple de motive din literatura scrisă sânt confuzia asupra identității (Comedia erorilor); căsătoria dintre o tânără și un bătrân (January and May - Ianuarie și Mai de Alexander Pope); ingratitudinea filială față de tată (Regele bear, Moș Goriot) ; căutarea tatălui de către fiu (Ulysses de Joyce și Odiseea). Ceea ce noi

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
la Thackeray ; Maggie Tulliver la George Eliot ; Zenobia și Miriam la Hawthorne ; Ligeia la Poe) și personaje blonde (exemple féminine : Amelia Sedley la Thackeray ; Lucy Dean la Scott ; Hilda, Priscilla și Phoebe la Hawthorne ; Lady Rowena la Poe). Femeile blonde sânt așezate, nu tocmai tulburătoare, dar statornice și duioase. Cele oacheșe sânt pasionate, violente, misterioase, atrăgătoare, dar nu tocmai vrednice de încredere - întrunesc trăsături orientale, ebraice, spaniole și italiene, văzute din punctul de vedere al "anglo-saxonului". *19 În romane, ca și

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
Hawthorne ; Ligeia la Poe) și personaje blonde (exemple féminine : Amelia Sedley la Thackeray ; Lucy Dean la Scott ; Hilda, Priscilla și Phoebe la Hawthorne ; Lady Rowena la Poe). Femeile blonde sânt așezate, nu tocmai tulburătoare, dar statornice și duioase. Cele oacheșe sânt pasionate, violente, misterioase, atrăgătoare, dar nu tocmai vrednice de încredere - întrunesc trăsături orientale, ebraice, spaniole și italiene, văzute din punctul de vedere al "anglo-saxonului". *19 În romane, ca și în drame, găsim un fel de trupă -de actori : eroul, eroina

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
fi .prezentat, metonimic sau metaforic, ca o expresie a caracterului personajului. Casa unui om este o prelungire a lui. O descrii - și l-ai descris pe el. La Balzac, descrierile detaliate ale casei avarului Grandet sau ale pensiunii Vauquer nu sânt nicidecum inutile, sau gratuite. *23 Aceste interioare sânt o expresie a posesorilor lor ; ele îi afectează, ca atmosferă, pe cei care sânt obligați să trăiască în etc. Viața de pensiune, de care micii burghezi au oroare, provoacă nemijlocit reacția lui

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
Sau poate fi constituită dintr-un șir de anecdote. Povestirea-cadru (Rahmenerzählung, va germană, roman à tiroir, în franceză) care cuprinde o serie de alte povestiri reprezintă, din punct de vedere istoric, o punte între anecdotă și roman, în Decameronul, povestirile sânt grupate tematic. In Povestirile din Canterbury gruparea pe teme (de pildă, pe tema căsătoriei) e strălucit completată de ideea caracterizării povestitorului prin povestire și a juxtapunerii mai multor personaje între care există tensiuni de ordin psihologic si social. Colecțiile de

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
povestirii. Unele povestiri sânt introduse cu foarte mari precauții (The Castle of Otranto - Castelul din Otranto, de Horace Walpole, Turn of the Screw - Strângerea șurubului, de Henry James, Litera stacojie, de Hawthorne*În versiunea germană (pag. 252) în această paranteză sânt citate și Aus der Mappe meines Urgrossvaters (Din mapa străbunicului) de Adalbert Stifter, precum și Doctor Faustus și Der Erwählte (Alesul) de Thomas Mann. ) ; povestirea propriiu-zisă este detașată cu grijă de autorul ei sau de cititor, fond prezentată ca relatată A

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
Hemingway). O .asemenea limitare ar pune romanul într-o situație de concurență directă și inegală cu teatrul. Marile succese ale metodei au .constat în prezentarea acelei vieți psihice pe oare teatrul no poate trata decât stângaci. Principiile ei de bază sânt, pe de o parte, absența deliberată din roman a "romancierului atotștiutor" si, în schimb, prezența unui "punct de vedere" consecvent. Henry James și Percy Lubboek consideră că romanul ne oferă, pe rând, "descriere" și "dramă". 297 "Descrierea" este o relatare

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
de către autor a dinamicii gândirii și sentimentului unui personaj. *31 Aceste observații asupra celui de al treilea strat al operei literare, cel al "lumii" fictive (intrigă, personaje, cadru), au fost ilustrate mai ales cu exemple luate din romane, dar ele sânt aplicabile și la dramă, privită ca operă literară. Al patrulea și ultimul strat, cel al "calităților metafizice", l-am prezentat ca fiind strâns legat de "lumea" literaturii, ca fiind echivalent cu "atitudinea față de viață" sau cu atmosfera lumii ; dar aceste

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
și să miltonizeze Eneida, tot așa cum, în Samson, a știut să-și spună propria poveste prin mijlocirea unei povestiri populare ebraice tratate ca o tragedie greacă. Genul literar e o "instituție" - în sensul în care și Biserica, Universitatea și Statul sânt instituții. El există, nu așa cum există un animal, o clădire, o capelă, o bibliotecă sau un palat, ci așa cum există o instituție. Noi putem munci, ne putem exprima prin intermediul instituțiilor existente, putem crea noi instituții sau putem trăi, în măsura

[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]