4,832 matches
-
parte însemnată la reîntemeierea și organizarea Mitropoliei de dincolo, sub arhiepiscopul Andrei Șaguna, fiind unul din sprijinitorii de frunte ai acestei idei. Tot dânsul a fost referentul comisiunii, care s-a dus la Karlowitz pentru aplanarea neînțelegerii dintre românii și sârbii din Ungaria, privitor la fondurile și averile bisericilor și mănăstirilor, iar in sinoadele și congresele bisericii ortodoxe române, a avut totdeauna un loc de vază și o înrâurire importantă asupra mersului vieții bisericești și școlare. În anul 1860 redactează broșura
Vincențiu Babeș () [Corola-website/Science/303554_a_304883]
-
din ziua patronului Bisericii, de obicei un Sfânt din calendarul ortodox sau catolic, de diferite rituri. Într-o oarecare măsură, acest tip de venerație este împărtășit și de anglicani. Cea mai mare parte a cultelor protestante resping această practică. La sârbii ortodocși, există și un sfânt patron al familiei, sărbătorit potrivit calendarului iulian. Această tradiție este denumită "slava". Cuvântul „"hram"” provine din limba slavonă și înseamnă „"casă"”. După tradiția Bisericilor Ortodoxă și Catolică, fiecare biserică în momentul în care se târnosește
Hram () [Corola-website/Science/303558_a_304887]
-
Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie și de a domina Balcanii, în timp ce pentru Șerbia și Grecia războiul însemna șansă de a împărți între ele Macedonia și de a împiedica hegemonia Bulgariei. Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sârbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a și a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea pozițiilor grecești de la Gevgeli și Salonic. Bulgarii au fost copleșiți numeric pe frontul grecesc, si in curand luptele
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
a XIV-a au sosit prea târziu, și s-au alăturat retragerii spre Strumnitza și granița bulgară. Grecii au cucerit Doiranul la 5 iulie, dar nu au reușit să taie retragerea bulgarilor prin pasul Strumă. La 11 iulie, grecii împreună cu sârbii au avansat în amonte pe râul Strumă până ce au ajuns în Defileul Kresna la 24 iulie. În acest punct, logistică greacă era întinsă la maxim, si înaintarea s-a oprit. Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alți
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
fost luați prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit și ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, și cel mai mare succes grecesc din ambele războaie. Pe frontul din Macedonia centrală sârbii au împins forțele bulgare către est prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie - 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către orașul sârbesc Pirot (în apropiere de graniță sârbo-bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
războaie. Pe frontul din Macedonia centrală sârbii au împins forțele bulgare către est prin bătălia de la Bregalnica (30 iunie - 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către orașul sârbesc Pirot (în apropiere de graniță sârbo-bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II-a care apără Pirutul și Nišul. Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sârbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie. După liniștirea situației pe frontul sârbesc, bulgarii au trimis armata I
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
de luptă. La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingându-i pe greci în aval pe văile râurilor Strumă și Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, si a cerut sprijinul sârbilor. Din nefericire pentru el, aceștia nu ii puteau oferi ajutor după bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obțină un armistițiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
Pro Ecclesia et Pontifice". Din anul 1911 primește titlul de "Canonicus a latere", ocupând totodată funcția de cancelar episcopal. În urma împărțirii Banatului și implicit a teritoriului aproape milenarei Dieceze de Cenad, în anul 1918, între Ungaria, Regatul României, și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, s-a impus și o reorganizare, cel puțin temporară, a administrației bisericești. Partea vechii Dieceze de Cenad de pe teritoriul României este organizată la 17 februarie 1923 într-o Administratură Apostolică, cu sediul la Timișoara. Astfel, în urma retragerii
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
Barbu Iscovescu era folosit ca agitator și propagandist revoluționar și de aceea el a fost exilat în lotul celor 69 de persoane după eșecul mișcării. Stabilit pentru un timp la Semlin (1849), lângă Belgrad, Iscovescu a cunoscut pe unii revoluționari sârbi, Milivoi Petrovici comandantul artileriei sârbești și adjutant al generalului Knidjanin și maiorul Radovan Petrovici, și le-a executat portretele. În aceeași perioadă a realizat și portretul lui Dimitrie Bolintineanu (8 martie 1849), a lui Kypra (1849). Apoi, Barbu Iscovescu a
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
de la Vidra, Ioan Buteanu din Fîntîna Codrului, Simion Balint de la Roșia Abrudului, Adam Balint, Nicolae Solomon, Petru Dobra, Nicolae Golescu, Dimitrie Bolintineanu, Niță Magheru, eroii răscoalei moților de la 1848, revoluționari valahi, 17 peisaje și alte desene, 10 portrete ale revoluționarilor sârbi din Semlin precum și copii și însemnări de mare valoare artistică și istorică. Conform informațiilor pe care biograful Marin Nicolau le-a făcut, reiese faptul că Mapa lui Iscovescu, în anul 1901 - 1902 când Biblioteca Centrală le-a cedat Academiei, conținea
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
misiuni ale lui Iscovescu în perioada revoluționară, Ionel Jianu a mai pomenit o ipoteză privitoare la prezența artistului la Semlin. El a precizat că misiunea pictorului nu a fost doar cea de a picta portretele căpeteniilor transilvănene. Datorită faptului că sârbii se răsculaseră și ei în acea perioadă, Nicolae Bălcescu reușise să creeze o legătură cu aceștia, argumente în acest sens fiind scrisorile lui Bălcescu în care este pomenit adesea numele lui Biscianovschi, care era pe atunci reprezentantul sârbilor din imperiul
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
faptului că sârbii se răsculaseră și ei în acea perioadă, Nicolae Bălcescu reușise să creeze o legătură cu aceștia, argumente în acest sens fiind scrisorile lui Bălcescu în care este pomenit adesea numele lui Biscianovschi, care era pe atunci reprezentantul sârbilor din imperiul austriac pe lângă guvernul revoluționar maghiar. Nicoale Bălcescu a încercat să unească toate naționalitățile "oprimate" și ca urmare, a spus Ionel Jianu, a vrut să câștige simpatia sârbească și de aceea l-a trimis pe Iscovescu la Semlin, pentru
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
nu a adus nicio sursă care să susțină o asemenea informație. Conform aceluiași biograf, pictorul ar fi stat la Semlin mai multe luni de zile începând din luna martie a anului 1849 și astfel, ar fi pictat el portretele militarilor sârbi, precum și cele ale lui Constantin Kypra (1849 Semlin) și Dimitrie Bolintineanu (8 martie 1849). Tot aici, la Semlin, ar fi pictat scenele de bivuac și portretele de soldați care, în opinia lui Jianu, ar fi muntenegreni după vestimentația în care
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănișca pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, GuraSada, Tătărești, Leșnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos etc. O mulțime de nobili și preoți unguri fură executați și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde
Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan () [Corola-website/Science/304013_a_305342]
-
dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât și împotriva lui Moise Székely, reușind să respingă dreapta și centrul oștirii transilvănene. Profitând de succes, voievodul român își întări trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni și l-a angajat în bătălie și pe aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis fu străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul. În jurul orei 15, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără
Bătălia de la Șelimbăr () [Corola-website/Science/304133_a_305462]
-
este un termen de specialitate creat de lingviști sârbi și croați pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni. În fosta Iugoslavie era și denumirea uneia dintre limbile oficiale, pe lângă limba slovenă și limba macedoneană. Variante oficiale ale acestei denumiri mai erau „limba croatosârbă”, „limba sârbă sau croată” și „limba croată sau sârbă”. Din punctul
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
având statut de limbă oficială: În prima jumătate a secolului al XIX-lea, epocă a romantismului și totodată a tendințelor de emancipare națională în Europa, apare ideea statului unei națiuni unice, cu o limbă unică. Aceasta se manifestă și la sârbi și la croați, care trăiesc sub stăpâniri străine. Teza dominantă a doritorilor de libertate națională este că indiferent de apartenența religioasă (ortodocși, catolici sau musulmani), locuitorii Croației, Dalmației, Slavoniei, Serbiei, Muntenegrului, Bosniei și Herțegovinei constituie un singur popor, pentru că vorbesc
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
cel mai mult la stabilirea standardului limbii croate literare moderne, pe care îl fundamentează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, pentru că acesta este idiomul unei literaturi de prestigiu, cea de la Dubrovnik, din secolele XVI-XVIII, și în vederea uniunii lingvistice cu sârbii, ale căror graiuri fac parte tot din dialectul štokavian. În aceeași perioadă, în Serbia, Vuk Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza limbii vorbite, ceea ce constituie și reformarea limbii literare sârbe, slavona sârbă și slavona rusă în acea
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza limbii vorbite, ceea ce constituie și reformarea limbii literare sârbe, slavona sârbă și slavona rusă în acea vreme. Există chiar un acord semnat la Viena, în 1850, de către șapte cărturari croați și sârbi, printre care și Vuk Karadžić, care recomandă unele norme comune pentru limbile croată și sârbă. Nu există unitate în privința denumirii limbii. Ljudevit Gaj optează pentru „limba ilirică”, în schimb pentru Vuk Karadžić aceasta este limba sârbă. Denumirea de limbă sârbocroată
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, reușind să impună definitiv stadardul limbii croate bazat pe dialectul štokavian. După ocuparea Bosniei și Herțegovinei de către austrieci, în 1878, aceștia caută să impună ideea de limbă bosniacă, dar sârbii și croații de aici opunându-i-se, renunță la ea și în 1907 adoptă oficial denumirea de limbă sârbocroată, ceea ce contribuie la răspândirea concepției conform căreia sârba și croata sunt aceeași limbă. Apropierea dintre sârbă și croată continuă după Primul
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
renunță la ea și în 1907 adoptă oficial denumirea de limbă sârbocroată, ceea ce contribuie la răspândirea concepției conform căreia sârba și croata sunt aceeași limbă. Apropierea dintre sârbă și croată continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit mai târziu Regatul Iugoslav, sub egida Serbiei, țară învingătoare în război. Ideea de limbă sârbocroată este din ce în ce mai mult promovată de autoritățile de la Belgrad, însă croații sunt dezamăgiți de soluțiile politice adoptate în statul unitar și revin
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
limbii sârbocroate și încercările de a estompa diferențele dintre sârbă și croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, acceptată și de comuniștii croați, ceea ce reiese clar din acordul de la Novi Sad (1954), semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați. În acesta se prevede că limba comună a sârbilor, croaților și muntenegrenilor este sârbocroata, care poate fi numită și croatosârbă, având două variante literare, sârba și croata. În urma relativei liberalizări a regimului iugoslav din anii 1960, intelectualii
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
devin componente ale politicii lingvistice oficiale, acceptată și de comuniștii croați, ceea ce reiese clar din acordul de la Novi Sad (1954), semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați. În acesta se prevede că limba comună a sârbilor, croaților și muntenegrenilor este sârbocroata, care poate fi numită și croatosârbă, având două variante literare, sârba și croata. În urma relativei liberalizări a regimului iugoslav din anii 1960, intelectualii croați își manifestă nemulțumirea cauzată de dominația limbii sârbe în organismele oficiale
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
care nu ține seama de acordul de la Novi Sad, dar este imediat retrasă. Totuși, în constituția republicii din 1974, limba acesteia este denumită „limba literară croată”, fiind interzis oficial a se vorbi despre ea fără epitetul „literară”. În același timp, sârbii folosesc oficial exclusiv termenul limba sârbocroată. Cu aceasta începe o nouă perioadă de îndepărtare a croatei de sârbă. În constituția din același an a republicii Bosnia și Herțegovina, limba oficială a acesteia este denumită „sârbocroată-croatosârbă”, dar intelectualii musulmani cultivă o
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
trăsături proprii comune tuturor graiurilor din Muntenegru și trăsături ale limbii literaturii muntenegrene de dinaintea reformei lui Karadžić. Majoritatea vorbitorilor nu și-a desemnat niciodată limba ca fiind sârbocroata. Acesta era un termen de specialitate folosit de lingviști și de oficialități. Sârbii au afirmat totdeauna că vorbesc sârbește, iar croații că vorbesc croata. Muntenegrenii considerau în general că vorbesc sârba sau, uneori, muntenegreana, iar bosniacii spuneau că vorbesc croata sau, uneori, sârba sau bosniaca. În Serbia, după datele recensământului din 2011, și
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]