4,770 matches
-
ne-am uitat în jur. Liniște. Nu era mămaia să vadă, să simtă liniștea. Nu o vedeam. Ușor, să nu rupem tăcerea, am căutat-o. Era acolo, ca o himeră. Frumoasă ca o zână din povești. Radia, zâmbea. Lumina o scălda și se juca împreună cu vântul pe fața ei. Ne uitam muți la ființa din fața noastră. Era liniște și liniște a rămas până ce zâna din povești a apărut în ogradă așa cum o știam. Gata să știe răspunsul la orice întrebare
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fără ca altcineva să observe. Umbla apoi în drumul ei, fără să o caute, fără să-i vorbească. O privea. Tresărea când îi vedea sânii că zburdau prin cămașa albă atunci când alerga spre fântână și se topea când fața ei, scăldată în soare, se îmbujora în horă. Îi căuta cu asprime defectele, să uite, să nu simtă că ea e cea mai frumoasă dintre fete. Dar orișicât încerca să o scoată din inima lui, nu reușea. Avea nevoie de prezența ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
te alegi? Cu cine te pomenește. Fata mea dragă, draga taichii. Casa mea, cum te las eu, cum vă iau eu tot. Antonico, iau dragostea noastră, apoi de, știu și eu, tu nu zici nimic. Ieșind, zăpadă se topise, soarele scălda pomii în fruct și frunzele se roteau după umbră. Limpede ca apa de izvor era cerul, iar casa văruită proaspăt. - Apoi tată, hai la oraș de-om târgui. ți-om lua ce o fi mai bun pentru nuntă. Te-ai
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
te măriți cu Cristi dragă - dragă, fă așa cum zice mămuca ta, să nu o supărăm. Mergi la ea. Hai du-te. Își sărută fata pe frunte și o privi cum se îndreaptă spre casă. Laptele îi atingea picioarele și o scălda în sănătate, lăsând în urma ei iarba care îi acoperea urma arsă de durere. Se auzi scârțâit de poartă. Saveta nu s-a întors. Antonica îi zâmbea. Poarta s-a închis, iar Saveta a căzut la pieptul mamei sale care o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nu am eu parte de tine. Varvara îi sărută scurt obrazul și fugi zâmbind. - Prostuțule. Muzica răsuna în tot satul. Cârduri de fete și flăcăi își făceau loc pe ulițe până la marginea pădurii. Soarele arunca ultimele sale raze fierbinți și scălda casa Rariței, care era proaspăt lipită și văruită. Femeia se primenea în odaia ei. Animalele erau hrănite, păsările închise, dăduse drumul la un câine. Ei, da’ cine să vină? Satul e pe toloacă la horă. “ Da’ ce o întârzia fata
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Coada șoricelului, mohor, albăstrele, coada calului, traista ciobanului, pătlagină, cicoare, troscot. Toate se scuturau de picăturile de rouă și reveneau la viață, rămânând să se uite după lemnul vechi și înnegrit de vreme, care venea din urma piciorușelor. Rămâneau apoi scăldate în razele timide ale soarelului care se lupta să-i ia locul surorii lui, după o noapte în care strălucise mai frumos ca niciodată. Cele două piciorușe călcau greu, obosite de mers. Sub cheagurile de sânge, sub negreala adunată de pe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de la closet. Toate celelalte păreau îndepărtate, iar vizitele, țârâitul soneriei sau al telefonului, tot acel du-te-vino zilnic, conversațiile ajungeau la el în chip nedeslușit, ca și cum ar fi venit din strada sau din curtea vecină. Mai mult, în timp ce tot apartamentul era scăldat într-o lumină crudă, aici penumbra era odihnitoare. Din când în când venea câte un prieten și se oprea dedesubt. - Ce faci acolo, Jonas? - Lucrez. - Fără lumină? - Da, pentru moment. Nu picta, dar medita. În această penumbră și în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
semene sămânța, ținea la glia lui nu o trăda, la pâinea coaptă în cuptor pe vatră, a mielului sacrificat, nu se despărțea ca râul de albie atunci când grijile îl inundau. * Acum se simte albia deformată de apa timpului prezent. Ne scăldăm în vremuri tulburi, vânăm anotimpuri, furăm bucurii, ne ascundem fiecare de răspunderi. Când vom pleca definitiv luăm cu noi decât o mâna de țărână (dacă mai are cine s-o arunce peste noi...) Mi-e greu să te găsesc Mi-
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
desprinde; trece dincolo de granițele imaginabilului, se transformă în prințesa apelor, într-un joc, ademenită de băiatul de foc. Mă simt dintr-o dată goală în fața oglinzii. Ea face valuri, valuri, ca niște file de cărți; pe fiecare apare un chip nou, scăldându-se în izvorul fericirii. Doar o filă rămâne întreagă, celelalte se îneacă și mă trezesc în fața oglinzii, femeie pură trecută prin apa unui botez. Alegere Motto: Cred ca de la un timp mă iubește viața. Într-o zi m-am împrietenit
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
apă de ploaie... Adorm ghemuită într-un colț amenajat; gazdă îmi este pânza unui păianjen pe care și-a țesut-o astă vară, temeinic, în liniște, când cucii erau ocupați să-și depună ouăle în cuibare străine... Visez că mă scald într-o clepsidră, mă scurg ca nisipul gâtuit de timp, mă eliberez în pielea unei cenușărese așteptată de o trăsură țesută de iluzii cu destinația: un palat de cleștar neștiut. În drumul meu pierd un pantof și tot eu mă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
din iarba celestă și abia aștept să alunec spre înserare, să construiesc punți către tine. Cu pleoape tremurânde, cu fluturi în stomac, cu sufletul ca un sclav, cu mâinile pline de lumină, îngenunchez cu pioșenie, sperând să tentâlnesc, să mă scald toată noaptea, pe marginea unui vis... Cuvântul Eu sunt cuvântul, sapă-mă în piatră să-ți fiu urma neștearsă peste timp. Sunt născut din gânduri frământate, pe un scut al sentimentelor rostite. Eu sunt cuvântul, liantul de gânduri; pune-mă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
topesc ninsori și ard, se scurg peste trupul meu. Evadez din iarna care abia acum începe și mă scurg ca o apă, peste focul din suflet, ce arde-n pustiu. Stare 3 Mi-e sufletul abur de căldură; fluturi se scaldă tremurând, zboară descătușați către lumină și aerul de neiertat al iernii îi transformă-n țurțuri, curgând doruri la streașina ochilor mei, neîncetat... Stare 4 timpul se scurge siluit de clipa singurătății... bogația clipei o simt atunci când, îmbrățișați, strivim timpul sub
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de boare și-adună toți greierii la un concert alert. Alege - o poezie în versuri tandre, greierii să te-acompanieze până-n zori. Eu, ca o fotografie între cadre să te privesc pătrunsă de drag și de fiori. Dimineața, să mă scalzi în bobi de rouă ca pe-o floare să mă alinți cât mai sunt vie. Peste noi poate să ningă și să plouă; de-atâta iubire și morții or să-nvie. Iubește-mă, sunt mireasma neștiută, doar tu îmi ești
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
are sens... Poți spune, la o primă abordare, că poeta se aruncă în cotidian; că, viața nu e continuă, ci se compune treptat, cuantificat, din momente disipate, că un timp existențial nu e... Și totuși, câtă continuitate... „Visez că mă scald într-o clepsidră,/ mă scurg ca nisipul gâtuit de timp,/ mă eliberez în pielea unei cenușărese/ așteptată de o trăsură țesută de iluzii”, spune poeta, asumându-și mărginirea, visându-și nemărginirea. Până la urmă, orice clepsidră se întoarce... Tot ce e
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
pânzele tinereții, iubitul, închisoarea, portretul Simonettei, revede soarele, chipurile contemporanilor, casele, culorile cerului. Suferința declanșează gesturi anapoda, panica de-a reînvia : veștile proaste, nenorocirile o gonesc spre florării sau spre stadioane, să vadă copii, parcuri, biciclete, rochiile femeilor. S- ar scălda iar în râul rece, ar cere căni cu lapte proaspăt muls, ar invoca lungile beții cu vorbe și vin, până în zori... Așa s-a întâmplat, probabil, când „doctorul“ estetician i-a vizitat atelierul. Nicidecum vreo dovadă că și-ar fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca un alergător sosit în fața unei prăpăstii. Apoi, prin pânza tăcerii ce se urzea, străpunse deodată un oftat prelung, ca o chemare... Dar numai Bologa se întoarse și văzu un soldat cu o urmă de rană în obraz, cu fața scăldată în lacrimi, gemând de milă. Vru să-i facă semn să înceteze, dar atunci zări licăriri de lacrimi și în ochii altor oameni din apropiere. Se zăpăci și simți că i s-a uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că fotografiile sunt mizerabile, adăugă el cu însuflețire. Mai ales nevastă-mea... e de o mie de ori mai bine, delicată, blândă, frumoasă. Cine o cunoaște trebuie s-o adore... Sărută fotografiile, le puse bine și murmură înduioșat, cu ochii scăldați în lacrimi: ― Din pricina lor și de dragul lor sunt cum sunt, Bologa!... Altfel, Dumnezeu știe, poate că și eu... Așa însă nu pot... Sunt capabil de orice lașitate, numai să nu mor înainte de a-i îmbrățișa, să mă pot întoarce la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fag bătrân, cu tulpina scorburoasă. Când le-au pus ștreangul de gât, m-am uitat bine în ochii lor... Străluceau cumplit, ca niște luceferi prevestitori de soare, și atât de măreț și cu atâta nădejde, că toată fața lor părea scăldată într-o lumină de glorie. Atunci m-am simțit mândru că sunt frate cu cei strălucitori de sub ștreang și am dorit moartea cu o însetare uriașă! Dar numai o clipă, o singură clipă! Pe urmă am privit zvârcolirile, am auzit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Un ofițer eminent, viteaz... Dar, fiindcă dorești mult... Totuși, cred că ar fi mai bine aici decât în Italia... ― Chiar și acolo, excelență... Am fost câteva luni pe Doberdo și, la urma urmelor, aș prefera... Fața lui Bologa era acuma scăldată în bucurie și nădejde. Nu se mai putea stăpâni. Suspina din fundul inimii, ușurat. ― Bine... bine, repetă generalul gânditor. Nu pricep însă de ce n-ai merge cu noi? Divizia mea are o misiune sfântă în Ardeal! O misiune măreață... Da
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
decât suferința morții. Și își dădea seama că o clipă din fericirea aceasta e merindea tuturor veșniciilor... Apostol Bologa tresări, ca și când s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii însă îi erau deschiși și mari și umezi, iar pe buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț. Ploaia drămăluia mereu țiglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatele crucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotrivă, ca și când ar fi avut să fugă de o primejdie. Merse vreo cinci minute, și ulicioara se împărți brusc în două pe malul gârlei gălăgioase. Pe cer, chiar în vârful măgurii ale cărei poale se scăldau aici în apele râului, se ivi luceafărul alb, rece ca un ochi din altă lume. Bologa, parc-ar fi regăsit o comoară uitată, sorbi cu lăcomie lumina cerească... 2 A doua zi Apostol Bologa, reluîndu-și serviciul, își aduse aminte de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
verdeața parfumată a livezilor și dumbrăvilor, cu dealurile împodobite, cu pậrậiele limpezi și cu troițele frumos îngrijite, în care vedeam forma cea mai corectă de reluare a contactului cu lumea imensă a forțelor naturii creatoare. În ziua aceea, satul era scăldat de o ploaie de raze clare ca diamantul și-mi păruse încă de la intrare o somptuoasă poartă deschisă spre Paradis. De la volanul autoturismului, savuram parcă pămậntul acela negru unde se zămisliseră vegetațiile visului.. Visurile copilăriei mai pluteau razlețe deasupra celorlalte
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
acestea. Eu voi fi cea care voi fi strivit cea dintậi visul sub picioare. Nu voi păta niciodată cu vorbe ceea ce ne-a fost drag și te voi iubi mereu, fără cuvậnt, sub lumina plină de mister a slovelor mele, scăldată în apa visurilor lumii ca într-un petec de cer... Aici vom putea fi singuri amậndoi, te voi putea mậngậia cu rậnduri nemaiscrise de nimeni, te voi dăltui ca-n anticii dictoni, iar dacă glasul tău vreodată o să mă cheme
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
balivernele? Noroc, că e ziua noastră, iar nevestele s-au dus drept la țintă, cu medelin ionescu... La ăla nu e cu scut. 03.05. 2011 Apocalipsa Cald. Un soare plictisit, tolănit ca o pisică leneșă peste acoperișuri, un cer scăldat În albastru, fără nori, nicio răsuflare de vânt care să răcorească decorul. Pe terasa cârciumioarei din cartier este lume multă, pestriță, Înghesuită În jurul meselor acoperite de pălăriile multicolore ale unor umbrele cu largă deschidere vorba unui mușteriu pus pe glume
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]