4,438 matches
-
altă dată! Alte păsări Își schimbă glasul când se schimbă vremea: Așa e neamul cel cu viață lungă Al cioarelor și stolurile negre De corbi atunce când, precum se spune, Sau ploaie cer sau cârâie-a furtună. Deci dar, dacă simțiri deosebite Îndeamnă animalele chiar mute Să scoată glasuri tot deosebite, Cu atâta mai vârtos puteau și oamenii Să-nsemne prin cuvinte osebite Și lucrurile cele osebite.” Lucrețiu afirmă două lucruri esențiale: 1) analogia fundamentală a mijloacelor de exprimare la om
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bucurie pre Mihai vodă să vie, știindu-l de o lége cu dânșii, să i se închine toți podolénii” (p. 51 urm.). Este concludent faptul că Miron Costin considera eșecul lui Mihai în a pune de acord unitatea teritorială cu simțirea românească drept consecință a angajării sale în slujba străinilor: „Și așea s-au plătitŭ lui Mihai vodă slujbele ce-au făcutŭ némților” (p. 56). Dimitrie Cantemir (1673-1723) Originea limbilor D. Cantemir distinge între tradiția profană și cea sacrosanctă a Babilonului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de pregătire, pornind de la convingerea comună nedezmințită că românii au apărut în urma cuceririi de către romani a strămoșilor autohtoni, percep substratul, alături de latinitate, drept componentă esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând doar limbii albaneze șansa de a oferi câteva date vagi despre limba unui imperiu căruia Roma îi plătea cândva
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
poetului coborât din stele și muzica (limba) română în formele căreia el va oglindi trecutul, prezentul, idealurile și peisajul natural ale neamului românesc. Este momentul să remarcăm acum singularizarea și însingurarea lui Eminescu. El abordează fenomenul etnolingvistic românesc prin propria simțire, îl conștientizează și exprimă fără principii învățate la școală sau preluate din cărți. Cunoscând foarte bine limba română și valorificându-i în scris resursele E. a intrat direct în posesia unui sistem logic natural, ca să spunem așa, în sensul dependenței
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Iași și el se vedea, în aceeași scrisoare, dominându-l pe Hasdeu, care „știe multa sed non multum”. Într-adevăr Eminescu cunoștea limba română în intimitatea acesteia, o exersase timp de peste zece ani cultivându-i valențele semantice și creative, iar simțirea nu-l putea înșela în generalizările teoretice asupra ei i rupe de realitatea istorică. Că pe Eminescu nu-l egala nimeni în cunoașterea practică a limbii române rezultă din următorul citat, semnificativ și pentru raporturile învățatului cu ș evreii: „Eminescu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și explicațiile pe care mi le-a dat cu această ocazie acest excelent cunoscător al limbii sale materne, mi-au prilejuit o mulțime de constatări lexicografice, gramaticale, literare și istorice»” (IX, 613). Întreaga ființă a cărturarului, cu a lui „tainică simțire”, îi dădea certitudinea că limba română nu s-a putut „nutri” în secolele XIII, XIV, XV cu două cincimi de elemente slave, o cincime maghiară și una turcică. Criticând traducerea din franceză și germană „a unor producte nesănătoase”, Eminescu se
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și datoria pentru integralitatea ei. Axiologia medicală dacică, edificată pe preeminența spiritului și neignorarea trupului, nu era numai predicată de sacerdoți ci, ajunsese structurală tuturor triburilor dacice și integrativ tracice. Ceea ce la eleni și romani rosteau înțelepții, dacii aveau în simțirea lor, conectată la voința divină prin credința nelimitată că spiritul este nemuritor. Ei aveau deja în convingerea și practica vieții lor ceea ce scriitorul latin Juvernal va afirma în Satire (X) Dacii, precum creștinii, mai târziu, considerau trupul drept casă a
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și a sincronizării cu Occidentul este pe deplin adevărată dacă ne gândim mai ales la științele medicale și dezvoltarea lor în sec. XX.* Cazul Odobleja și paternitatea ciberneticii ne menține viu în memorie, cazul Nicolae Paulescu și insulina. Român prin simțire, european prin formație, universal prin creație, Nicolae Paulescu ilustrează sinteza filosof-cercetător- pedagog. Nicolae C. Paulescu (1869 - 1931) face studii liceale în București și, în 1888, intră student la Facultatea de Medicină din Paris unde, după trei ani, ajunge prin concurs
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
formă aparent mai naivă, Cel de-al Doilea protagonist din Paradox, care spune: "Dar modelul acesta ideal nu este cumva o himeră? (....) Însă pentru că este ideal, nu există: or nu există nimic în cuget care să nu existe și în simțire." Pentru a prezenta acest model ideal, dacă el nu există nicăieri, este de neimaginat, pentru Grimm sau pentru Diderot, să facă referire la un idealism estetic la care, în sensualismul lor, nu ar putea adera. Pentru ei, acest "model ideal
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Demascarea lor este practic inutilă, din moment ce se proclamă singuri corupți, incapabili, hoți etc. și se mândresc că dau dovada unor astfel de virtuți la modă. Acești clovni care maimuțăresc și cele mai firești reacții, mimând trăirea autentică prin clișee de simțire și preluări mecanice de teorii vulgarizate, nu sunt mai puțin hidoși când își exhibă o pretinsă aspirație la recâștigarea esenței umane, autocompătimindu-se penibil și neconvingător, pentru dezumanizarea ireversibilă pe care și-o recunosc. De pildă, Iordache din Acești nebuni fățarnici
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate fi aplicată și în cazul lui Urmuz, însă cu precizarea că există o deosebire majoră între calitățile aproape extrasenzoriale care-l certifică pe Caragiale drept "oftalmoftologul"130 de serviciu al epocii, și lentilele amplificatoare și deformatoare purtate de Urmuz. Simțirea sa "enormă" și văzul său realmente "monstrous" pot fi puse pe seama unor anomalii de receptare, pentru că instrumentarul său optic și senzorial nu doar percepe, ci și creează imagini coșmarești. În ceea ce privește caricatura, am remarcat deja diferența structurală între strategiile și intențiile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aș sta la băută, Aș fi umilit, certat și dorit, Țambal, contrabas sau lăută. M-aș face un dans, să mor în balans, Să fiu un priveghi cât o vară, Cu tine în trup, dorind să mă rup De toată simțirea amară. M-aș face tupeu, să simt că sunt eu, Certându-mă veșnic, cu patos, Mirat că exist, suprins că subzist, Sisif pus la poale de Athos. M-aș face motiv, în definitiv Eu vin ca reper prin dezastre, M-
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
a curăța pe cineva În urechi decât cu ajutorul unui glonț de 9 mm. Mi-am vârât cu neîndemânare o țigară În gura uscată și m-am așezat la masă, așteptându-i pe Haupthändler și pe fată să-și revină În simțiri. Am tras fumul printre dinții Încleștați, afumându-mi plămânii și fără să-l dau afară decât În mici cantități. Mă simțeam de parcă ar fi cântat cineva la chitară cu măruntaiele mele. Camera era mobilată sumar, doar cu o sofa uzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mălai... pentru tine... afară. M-am aplecat spre el ca să-l aud ce spune: — Să-i strângi bine... de nas. Pleoapele lui au clipit tremurat. L-am luat de umeri și am Încercat să-l scutur ca să-l readuc În simțiri. Ca să-l readuc la viață. Am stat acolo În genunchi lângă el un timp. În acea mică parte din mine care Încă era conștientă de lucruri, am simțit un sentiment terifiant de abandonare. Mutschmann fusese mai tânăr decât mine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
spună „piesa”. După ce s-a sfârșit urătura, bărbatul le dădu câte un colac și două nuci, amintindu-le să-i calce pragul și în anul ce tocmai se pregătea să sosească. Savetă, rosti molcom Vasile, după ce femeia își revenise în simțiri, du-te acasă și îngrijește de băieți. Că frate-miu trăiește, o să vezi că-ți va trimite vești. Mata, vrei să mă îmbărbătezi! se sperie, parcă, Saveta de ideea cumnatului. Cumnățică dragă, vezi de te pregătește de sărbători! C-o să
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
a demontat cu propriile sale mâini, învățate să mânuiască numai bagheta, a demontat placa comemorativă de pe fațada casei sale, placă de marmură ce evoca fictiv o întrunire a comuniștilor și a intelectualilor din anii războiului, uniți în cuget și-n simțiri, de lupta lor comună împotriva ocupanților hortiști, s-a pus apoi să spargă cu meticulozitate marmura lovind-o după puterile lui întărite de gândul restabilirii adevărului, fărâmițată astfel a vărsat-o într-o pungă de plastic și-a aruncat punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cu tandrețe părul lăsat să crească în voie și el se ferește imperceptibil, dar Aida nu-și dă seama de smucirea lui interioară și insistă cu această mângâiere care s-ar vrea maternă, făcând copilul să sufere tainic de o simțire prea devreme cunoscută firii sale și pe care încă n-a învățat s-o domine, Aida pare să nu observe nimic, își ia rămas bun de la el, îl salut și eu în treacăt, firește copilul se face că nu vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mă bucur că astfel voi fi întotdeauna înconjurată de prieteni. III. Roade ale imaginației, creativității și exercițiului ” Compunerea-i precum o casă, Este a ta și e frumoasă; Tu ai făcut-o, cu gândire Și-n ea e trudă și simțire” (Marcela Peneș) Prima zi de școală Andrei Andrieș Îmi amintesc cu drag de acea zi plăcută de toamnă cu soare blând ce lumina pământul și cu frunze galbene și arămii ce cădeau alene și formau covoare foșnitoare. Era ziua de
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
să decad. Ieri, adică azi, m-am culcat la 5 dimineața, până atunci am Învățat numai de groaza unei explicații cu mine Însămi. Oboseala m-a doborât. Am adormit o oră, apoi m-am dus la școală, o brută fără simțire. A fost de-ajuns să mă asculte la germană, singura materie la care nu Învățasem, și să-mi pună 9, ca să simt declanșându-se În mine torentul durerilor amorțite de o lovitură prea tare. Mâine nu mă pot duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
veseli, surâzători. Ei nu văd că În ochii mei s-a adâncit o nouă tristețe, pe care am s-o port cu mine alături de veselia lor. Am trecut pe lângă o cărare... care ducea spre piscul fericirii... Timpul mi-a legat simțirea și m-a azvârlit pe drumul meu cel vechi. La capătul drumului meu ce este oare? Vezi, Încep să mă depărtez de locul acela drag. Și se va așterne uitarea... buretele cu care Timpul șterge marile pasiuni ale oamenilor... Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de furie, nu a făcut asta. Nu era stilul ei să-și piardă controlul. Ronnie și mătușa Sylvia o luară la o parte, suficient de departe de locul unde medicii de la ambulanță aveau grijă de Ivan, care-și venise În simțiri, și săriră În apărarea lui Ruby. Mătușa Sylvia nu era nici pe departe intimidată de verișoara Stella și nu-și precupeți cuvintele. —Stella, nu e vina lui Ruby pentru nimic din ce s-a Întâmplat aici. Evenimentul ăsta este pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
femeie ca Eugenia nu depune armele; Femeia, când îl înfruntă pe bărbat ca să vadă care e mai ferm și mai statornic în intenții, e capabilă de orice... Nu mă va accepta! — Vă așteaptă Rosarito. Cu aceste trei cuvinte, pline de simțire, Liduvina întrerupse cursul reflecțiilor stăpânului său. — Ia spune, Liduvina, crezi oare că voi, femeile, sunteți fidele vorbelor pe care le-ați spus odată? Știți să vă țineți de cuvânt? — De la caz la caz. — Da, refrenul bărbatului tău. Răspunde-mi însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vine să pufnim în râs. Și tocmai atunci ne vine cel mai tare să râdem. Comedie durerea, comedie! — Și dacă comedia durerii te duce la sinucidere? — Comedia sinuciderii! — Dar mori cu adevărat! — Tot comedie! Atunci ce e oare realitatea, adevărul, simțirea? — Da’ cine ți-a spus că nu este reală comedia, și adevărată, și resimțită? — Atunci? — Că totul e unul și același lucru; că trebuie să se confunde, Augusto, trebuie să se confunde. Și cine nu confundă se scufundă. — Și cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
decât o experiență de reînviere, e una de moarte, sau pesemne de remortificare. Sau mai bine zis de săvârșire. Ceea ce în literatură se numește producție reprezintă un consum ori, mai precis: o consumpție. Cine își așterne în scris cugetările, visele, simțirile, și le consumă, și le ucide. După ce un gând al nostru este fixat în scris, exprimat, cristalizat, e deja mort și nu ne mai aparține mai mult decât ne va aparține într-o bună zi propriul nostru schelet sub pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dorința, speranța vitală, credința - într-o viață de după moarte. Și acea nirvana spre care se îndrumă indienii - și nu e nimic altceva decât drumul - e oare ceva distinct de obscura viață natală intrauterină, a somnului fără vise, dar cu o simțire inconștientă a vieții, de dinainte de naștere, dar de după concepție? Și iată de ce, când încep să visez la o experiență mistică în contratimp, ori mai bine zis în retrotimp, numesc murirea deznaștere, iar moartea e altă naștere. „Părinte, în mâinile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]