3,995 matches
-
S-a-ntâmplat că peste noapte, șura noastră a ars complet. Noroc c-au intervenit vecinii Serafim Grigoraș, Ion Lavric, Moloci Ion, familia ciubotarului și-au scos vitele, salvându-le. Cu noaptea-n cap, Grecu, cârciumarul a venit la tata speriat că-l paște pușcăria și-i propune să cumpere șura de la el, că-i nouă și încăpătoare. Fără a sta mult pe gânduri, au bătut palma și-au băut chiar "adălmașul". Mamei însă i-a dat de gândit. De unde a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
o pedanterie aproape ridicolă, până când nu mai rămăseseră decât petele de sânge Închegat, care făceau pământul atât de lunecos... Apoi plecă, fără să știe Încotro. Trecu prin păduri, trecu prin vaduri. Țara Începea să se trezească după furtună. Întâlni oameni speriați, Însângerați, galbeni de foame și de oboseală, care ieșeau cu fereală din ascunzișurile lor. Unii Încercau să-i vorbească. Dar Simeon, cioplitorul În piatră, trecea Înainte ca o fantomă, fără să audă, fără să răspundă, fără să se oprească. Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
printre trunchiurile uriașe se zărea lumină. Dintr-acolo văzu venind din dreapta un cal ce galopa furios. Călărețul părea un băie tan foarte tânăr, trăsăturile Încremenite de spaimă i se distingeau din ce În ce mai clar. Brațele lui delicate Încercau zadarnic să strunească animalul speriat care sforăia, scuturându-și violent coama albă. Dincolo de poiană se vedea un alt luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
omule, e un animal deosebit. Te pricepi la cai. De unde vii? Nu ești de prin partea locului, nu-i așa? — Vin de la Konstanz. Mâna lui se plimba agale pe trupul asudat al anima lu lui, care scâncea ca un copil speriat și nu Îndrăznea să se ridice. Îl mângâie cu blândețe pe coamă, apoi Îi cercetă ure chea ciulită. Când se Întoarse către călărețul blond, În mâna lui fumega mocnit o bucățică de iască. — Iată pricina sperieturii. Cineva a vrut să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
către călărețul blond, În mâna lui fumega mocnit o bucățică de iască. — Iată pricina sperieturii. Cineva a vrut să vă ucidă, mărită domniță, spuse el și-și puse cu respect genunchiul În pământ. Obrajii fetei păliră. Abia putu să murmure speriată: — Cine ești, străine? Nu cumva...? Își făcu din nou, grăbită, semnul crucii, sărutând un me dalion de aur care-i atârna de un lanț subțire pe piept. — Nu, nu, se grăbi să o liniștească Simeon. Nu vă temeți, stăpână. Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
starețului care-și petrecea timpul uneltind la Curtea Imperială Împotriva vecinilor lui de la Nord. Dar pe Otto nu-l putuse prinde, căci fugise prin niște galerii subterane. Deși scotociseră tot palatul, oamenii lui Conrad nu putuseră afla decât niște călugări speriați, cărora tânărul duce le dăduse drumul, privindu-i cu dispreț. De atunci starețul Otto Își petrecea timpul fie la Curtea Imperială, fie În ascunzătoarea pe care nimeni nu i-o dibuise, uneltind fără Încetare și Încercând, prin toate mijloacele, să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îngândurat În chilia lui. Ultimele raze ale soarelui atinseseră deja culmile dimprejur când Adelheid se Închină scurt În bisericuță, Încălecă și porni ca o vijelie, urmată de credincioasa ei Bertha. Nu știa ce să creadă. Ca orice om necăjit și speriat, nădăjduia Într-o minune. Poate că se Întorsese Conrad din Burgundia. Poate că părintele Bernhard aflase ceva. Coborî În vale pe drumul cel mai scurt, căci se temea să se Întoarcă pe unde venise, prin poienile de sus. Deodată, la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îndrăzni să se gândească la tatăl ei. Ducele Bertold era plecat În Alsacia. „Mai bine să nu știe ce s-a Întâmplat... Dacă află adevărul...“ Nici pentru ea, nici pentru Bodo nu putea nădăjdui nimic, nici un pic milă. Se așeză speriată și deznădăjduită pe marginea jilțului. Nu Înțelegea ura Împotriva ei. „Întâi au vrut să mă omoare. Acum mă răpesc... Adalbrecht e vasalul ducelui. L-am văzut poate o dată la Curte, de departe, n-am schimbat nici o vorbă cu el. De ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
semne să treacă dincolo. Bertold, cu armura lui strălucitoare, era călare pe un armăsar alb cu harnașament argintiu. Dar fața nu i se vedea. Sub viziera ridicată a coifului nu se zărea decât o pată nelămurită. Tânărul prinț se trezi speriat. Se ridică dintr odată dintre pernele Înalte de mătase cu flori albastre și-și spuse că tre buie să-l Încunoștințeze pe fratele lui de tot ce se Întâm plase cu Adelheid. Să-i spună că, după câte se părea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și-o țin acolo tocmai pentru asemenea Îndeletnicire. Spală morții și-i coase În sac. Adalbrecht cel generos nu cheltuiește cu sicrie pentru slujitorii morți. Câte leșuri a spălat și-a cusut În saci bătrâna e greu de numărat... Era speriată și l-a rugat pe omul meu ca nu cumva să mai spună cuiva. Altfel o să-i taie mâinile și-i vor scoate ochii, apoi o vor arunca la câini... Din vorbele slugilor a Înțeles c-ar mai fi o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Trase fulgerător draperia, deschise ușa din spatele ei și se po meni Într-un budoar tapițat cu aceeași mătase vișinie. O femeie Încerca să părăsească ascunzătoarea, pășind de-a-n dăratelea. Când se Întoarse și dădu cu ochii de tânărul prinț, țipă speriată. Conrad fu și el surprins. Nu se așteptase s-o vadă pe Ingrid, frumoasa soție a vasalului Siegebert din Solden, pe care Bertold Îl numise de curând maestru de vânătoare. — Nu știam că sunteți la castel, frumoasă doamnă! V-a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
obligat să depășesc vreo căruță pe drumul relativ îngust. Numai că acolo, chiar în fața intrării în curtea casei memoriale, când să cobor de pe bicicletă, tragedie: mi s-au agățat pantalonii de șea și s-au descusut între picioare. Destul de mult... Speriat, analizam dezastrul. Chiar cu mare grijă, și când mergeam se vedea ruptura! Să mai și urc pe bicicletă, nici vorbă. Primul gând: imposibil să mai ajung la Miclăușeni. Supravegheat cu atenție de un câine, am îndrăznit să intru în curte
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
să capitulăm. Mi se făcuse foame. Era liniște în vagon. Nu se auzeau decât păcăniturile ritmice produse de roți la îmbinarea șinelor de cale ferată: Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Atât. Până atunci nimeni nu se gândise la mâncare. Eram atât de speriați! Dar lucru foarte curios țăcănitul acesta al roților de la capătul șinelor, repetat la intervale egale, mereu-mereu, avusese darul nu numai să ne distragă atenția de la reîncărcarea organismului cu o nouă doză de energie, dar și să înfiripe în sufletele noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-și salva viața?! Amândouă personajele de mai sus erau atât de "prinse" de importanța activității pe care o făceau, încât n-au auzit glasurile mamelor, care îi strigau să vină la masă. Într-un târziu, cel două femei, alarmate și speriate, au intrat în hambar și s-au repezit la noi îngrozite. Ce faceți aici? Ce s-a întâmplat? Lili era întinsă pe spate cu pansamentul pe burtica ei inocentă, iar eu în picioare, lângă ea, pătruns de responsabilitatea majoră ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și protestantă, păreau să se fi conciliat cu "frații", mai mari, cum spunea Papa. Deși israelienii au dovedit că pot fi și agricultori extraordinari și militari viteji, ca să nu mai spun mari oameni de știință, nu doar evrei prigoniți și speriați, ostilitatea vecinilor și nu doar a lor, nu a slăbit. Dacă ar fi pierdut fie și un război contra arabilor, israelienii ar fi dispărut de acolo... cum se cere, de fapt, cu voce tare, și azi. Deci, în pofida schimbărilor, persistă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Anii au trecut pe nesimțite, dragă Angela Baciu. Da, viața e un vis...a venit vremea când îi dăm dreptate lui Shakespeare. După un timp, pe măsură ce ne împuținăm, atunci când privim în adâncul nostru, fiecare din noi vede un copil din ce în ce mai speriat, pentru că orfan de lume, deși îl are pe Dumnezeu (în altă parte, unde imaginarul domnește, eu spun, dimpotrivă, într-un poem, vorbind despre starea de orfan nedesăvârșit a poetului, de ce e Dumnezeu atât de singur, iar eu nu?). Iar la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
mult mai deșteaptă ca mine. O găseam întotdeauna ajunsă, la iesle, lăptoasă și devreme acasă. Așa că, viteaz, la Roman, mă orientam după turnul cu ceas al Episcopiei, vizibil din tot orașul, ca piscul Toaca deasupra Ceahlăului. O găseam pe doamna speriată, pe mătuși la poartă, iar eu, derbedeu, pe străzile cu pavajul spart, abia veneam, nu veneam, ca Nică a lui Ștefan a Petrei, lectura mea obligatorie de peste zi, alături de Șoimii și Neamul Șoimăreștilor. Nu înțelegeam nimic din Țara de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
să obțină informații, într-o altă celulă. Ionescu l-a prevenit despre situația din cameră, astfel că Popovici și-a jucat rolul și a vorbit de rău Mișcarea Legionară, dar nu a fost crezut datorită atitudinii sale de până atunci. Speriat, a recunoscut că fusese pus în temă de Ionescu, astfel că acesta a fost torturat din nou: obligat să treacă prin rândurile de deținuți care îl loveau cu pumnii și picioarele unde se nimerea, când nu s-a mai putut
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
din care îmi construiesc apoi filosofia: cea a propriei cunoașteri. Sau, mai bine spus: a cunoașterii sahaj adaptate individului. Trăiam atunci, acolo, plenitudinea existențială. Aveam în fața mea multe fețe noi, în spații noi, iar eu îmi păstram identitatea, nealterată sau speriată de nimic, la unison cu a celorlalți: toți eram frumoși! Acestea erau spiritele care au săvârșit puja pentru Shri Shiva la Oradea, aceasta a fost lumina care ne-a îndrumat. În momentul când a fost invocat puternicul zeu, micuța (?!) Palimala
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
rumoarea generală a străzii. Venit pentru prima oară în India ar fi - cred - o mare eroare de orientare dacă nu ai încerca să te afunzi, să te înfrupți din acest parfumat și zemos fruct ce ți se oferă ție, turistule speriat, ca o virgină mirelui multvisat! În primele zile petrecute la Belapur, mi-am dedicat timpul, în exclusivitate, programului de purificări - era musai, era strict necesar! - acesta era, de altfel, unul din principalele motive ale sosirii mele acolo și-apoi... doar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
rând, nu ne-a permis să luăm armoniul - din cauza volumului - și jinta - armă albă - cu noi în avion. Locul lor era la cala de bagaje. Diana a insistat și atunci rusul, pe un ton răstit, a dat comanda: - Nazat! (Înapoi!) Speriat, m-am repezit și i-am luat Dianei din mână jinta, i-am înmânat-o celavekului (om-lb.rusă) și m-am încurajat singur că va avea grijă Mama de toate... A și avut, căci rusul s-a mai înmuiat și
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
ora Moscovei. Pe toate monitoarele din aeroport se prezentau imaginile cutremurătoare ale unui cataclism. Nu puteam să mă dumiresc despre ce era vorba: inundații... cutremure... Vedeam niște valuri uriașe cum năvăleau pe plaje și măturând totul în calea lor, oameni speriați fugind care încotro, animale, copaci, clădiri și mașini luate de ape... Abia când am ajuns în țară am aflat că, exact în momentele în care noi treceam prin emoțiile îmbarcării de pe Aeroportul din Mumbay, în India s-a declanșat un
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
săptămână, după 28 ianuarie, am văzut că impresia pe care și-o formaseră oamenii era destul de diferită de impresia noastră. Oamenii nu voiau conflict și fuseseră speriați de ieșirile acelea ale lui Dumitru Mazilu, cu pedeapsa cu moartea ; fuseseră destul de speriați. V.A. : Da, din 15 ianuarie. A.M.P. : Deci toată lumea se bucura că a scăpat de Ceaușescu, dar, în același timp, nu era greu să-i ameninți pe oameni că vine o alternativă foarte radicală, în care fiecare dintre noi
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
imaginea artistică e supraîncărcată, va-să-zică lipsa de contopire, independența formei față de conținut, asta e o manifestare de formalism". Tot despre Satul fără dragoste, Ion Vitner se plînge că "nu înțelege o serie de cuvinte, lucru inadmisibil". Paul Georgescu, vigilent și speriat de ce s-ar putea întîmpla la lectură, atenționează că "cititorul merge la interpretări și tovarășul Boureanu sunt convins că nu le-a redat cu intenție", iar de aici pînă la groaza că: "ce se întîmplă dacă se publică și urmează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mână puternică îl și smulge din scaunul său. Țiganul nu gustase poezia și venise să -și facă dreptate la masa celor patru amici, ținând încordat în mâna stângă, plină de tatuaje din cerneluri, un șiș. Toți au sărit imediat deoparte, speriați, iar Cristi, inspirat, l-a tras pe Pribeagu din fața namilei, exact înainte ca aceasta să-l lovească cu pumnul în figură. A apucat să-l șteargă peste față totuși, spărgându-i buza de sus și făcându-i ochelarii să sară
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]