3,756 matches
-
însă e că omul nostru aude, dar nu le potrivește. Cosmina muie prosopul în apă și îi șterse obrajii, parcă încercând să îndepărteze umbrele vineții care îi împresurau ochii. Apoi coborî spre tâmple. — Exact acolo e problema, spuse Pantelimon. Între tâmplă și urechea internă e o distanță mică, nici cât o unghie. E însă ceva ce nu se leagă. Știi, ca la un dislexic. Vede literele, dar nu le poate citi. Așa și cu el, trăiește într-o lume de sunete
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ți-ai dat seama ? După dantură... Are toți dinții din față sparți... N- ar fi trebuit neapărat să muște din asfalt ca să știe că nu e o portocală... Cosmina se uită cu băgare de seamă la contururile maxilarelor. — Care e tâmpla ? — Aici, între ureche, ochi și creier. Triunghiul Bermudelor. Locul cel mai moale, unde poți lovi mai multe deodată, tocmai pentru că se adună mai multe. Doar ești medic, de ce întrebi ? — Pentru că nu văd să fie ceva în neregulă acolo... Nici n-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu văd să fie ceva în neregulă acolo... Nici n-ai să vezi... Tu cauți frânturi de oase și, de fapt, ar trebui să cauți frânturi de lumină... Omul tău a vrut să se sinucidă trăgându-și un glonte în tâmplă. — Nu e adevărat ! — Bineînțeles că nu e adevărat. Numai că lovitura a fost la fel de puternică precum un glonte. Uite aici... E precum balansarea spânzuratului, o măruntă fisură între vertebrele atlas și axis. În rest, totul e în regulă. De fapt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei se ocupă de tot... Cum Cosmina ezita să ia hârtia, Efrem i-o îndesă în buzunar. Apoi desprinse un celuloid de pe ecran. — Ia și asta. Portretul artistului în tinerețe. În orice caz, dacă vrei să-i lecuiești frântura de la tâmplă, să n-o faci cu bidineaua, ci cu o pensulă subțire. Altminteri, mai mult o să vatămi decât o să lecuiești. Ieși îngândurată, ferindu-se în ultima clipă din calea tărgilor purtate în fugă și a brancardierilor care cereau, în gura mare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
numele meu, nu aceștia sunt părinții mei, poate că nici eu nu sunt cel ce credeam că sunt. Apoi începe delirul. Nu-i așa că tatăl tău era un ticălos?... Nu era, răspunzi... O dată, de două ori, întrebarea îți bate în tâmplă, ca pe o nicovală. Fierul e înroșit, sar scântei. Ba da, strigi disperat dintr-odată, era un ticălos, un trădător. Și maică-ta era o curvă... Da... Și nici măcar nu ești fiul lui taică-tu, maică-ta te-a făcut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mânjit și încornorat, măscărit și scuipat, ne e martor că am încercat tot ce ne-a stat în putință. Dorința de a ne sinucide era singura care ne ținea în viață. Toate colțurile erau rotunjite, încât nu-ți puteai strivi tâmpla de nicio muchie. Nu ni se dădeau tacâmuri, trebuia să lipăim mâncarea ca animalele. Și ne puneau să facem chiar așa, așezați în patru labe, să ne afundăm gurile în zoaiele turnate în chip de mâncare. Puteai să refuzi. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lăsat unui pacient cu înclinațiile lui posibilitatea de a recidiva. Oricum, precauția era inutilă, câtă vreme, pe dinafară, fereastra avea gratii. Își lipi fruntea de geamul rece. Îi scoseseră bandajele enorme, rămăsese doar cu un plasture de la sprânceana dreaptă până la tâmplă. Atingerea îl durea puțin, dar răcoarea îi făcea bine. Camera era cufundată în întuneric. De atâtea nopți, de când bătuse drumul până la fereastră și înapoi, ochii i se obișnuiseră cu întunericul. Știa că, dacă ar fi aprins veioza, imediat cineva ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta nu e cu putință. Cel mai tare om din lume e cel ce rezistă. În cele din urmă, brațul amorțește și are senzația că nu-i mai aparține. Își sprijină capul de umăr și senzația îi vine doar de la tâmplă, nu și de la brațul inert ca un perete. Dacă n-ar fi sângele care continuă să picure din șuvițele năclăite, n-ar ști care e marginea trupului ei și de unde începe lumea din jur să i se opună. La început
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dacă ar fi fost om, ar fi avut aceeași lungime cu a calului, numai că, de data asta, așezat pe două picioare. Ar fi avut urechi mici și ascuțite, țâșnind din părul creț, și o singură sprânceană groasă, dintr-o tâmplă în cealaltă, cu o ușoară arcuire în dreptul nasului. Care nas s-ar fi așezat bont pe maxilarele alungite, cu nările groase și răsfrânte, și peste o gură rânjind întruna din dinții lungi. Ar fi fost ușor adus de spate, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unui măcelar care cumpănește cum să potrivească hartanul pe butuc, pentru ca satârul să-l despice dintr-o lovitură. Iar imaginea asta de gâde duhovnicesc era întregită de o smuceală din umăr și din cap, care ducea, cam o dată pe minut, tâmpla spre claviculă. Fiecare smuceală era însoțită de un icnet la care, auzindu-l, cheliosul, lipit de spinarea lui Pârnaie, se ținea cu greu să nu strige „Iadeș !“, ca sub amenințarea unei iminente descăpățânări. Altminteri, despre Isaia, călugărul fără schit, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Marchiza era făcută numai din forme care te îmbiau să torni înăuntru. Contururile ei erau lipsite de echivoc, întruchipau cea mai izbutită dintre lumile posibile, în care aparențele și esențele sunt una. Ochii se încondeiau cu linii groase, alungite spre tâmple. Locul sprâncenelor rase îl luaseră două linii curbate, ca niște arcuri de elipsă. Pe obraji elipsele erau întregi, sub forma unor pomezi roșietice, care spre buze se făceau roșii de-a binelea. De ce pe acest chip care arăta ca o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stins va fi vai de ei. Altminteri s-ar fi crezut că o fac din milă pentru Lucică și Magdalena, care se țineau îmbrățișați, aproape de foc, să se încălzească. Lucică întorcea, din când în când, capul spre fată, îi săruta tâmpla și cobora buzele spre gura ei. Magdalena își ștergea bărbia sângerie și își trăgea, cu sfioșenie, capul într-o parte. Bărbatul nu părea stânjenit de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
masă. Paharul era plin și fruntea i se umplu de licoarea rubinie. Își sumese anteriul și scoase din buzunarul pantalonilor o batistă mozolită cu care se șterse. Își suflă nasul cu zgomot, apoi continuă cu un colț de batistă spre tâmple. Ce mai rămăsese dădu pe gât. — Nu prea bei, fiule, constată. — Sunt cu motocicleta. — Ad-o și pe ea să bea, nu se lăsă popa. Așa n-o să mai aveți neînțelegeri. Ai venit să te spovedești ? Maca ridică din umeri. — Poți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu ochi înghețați. Apoi trase aer în piept și se porni : — Afurisit să fii, pe dinăuntru și pe dinafară ! Dădu drumul aerului, cu un șuierat : Na, c-am zis-o ! — Și nici nu-i destul ! Uite ce umflat ești la tâmple... cum ți se zbat vinele... Popa căută din priviri și începu iarăși, fără prea multă convingere : — Să se topească pe tine carnea ca lumânarea... Să deschizi cu tălpile ușa la biserică... Brusc, se posomorî. — Nu pot, suspină, dacă beau singur
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privind unele peste umerii celorlalte, grăbindu-se fără să se bulucească, se apropiară pentru a-și depune fiecare mărturia. Aveau lucruri simple de arătat. O carte sfâșiată, un pumn de monede de aur cu urme de pământ, osul moale al tâmplei purtând în spatele urechii urma glonțului, un pistol din vremea războiului, purtat prin munți, fotografia împăturită a tânărului rege în uniformă, un ochi spart, din care curgea lumina închegată, ca albușul de ou. Pentru multe dintre ele, hainele îngroșate de praf
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el destulă tărie. Tot ce mai putu face fu să închidă ochii. Străinul alese în cele din urmă un loz. Avea degete lungi, cu unghii lucioase. Scoase lozul cu îndemânare și îl desfăcu fără grabă. Jenică simți cum îi plesnesc tâmplele. — Nu e mare lucru, spuse străinul și îi arătă lozul despăturit. Zice să mai trag o dată... Cum nu se putea mai rău ! Jenică își înfipse unghiile în tejgheaua de lemn. — Eu zic să nu vă forțați norocul... sugeră. — S-ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
precedente să fie declarate nule, și deci lipsite de efect. Marele Consilier Su Shun, care este îmbrăcat într-o robă roșie de Curte, avertizează că acesta este pretextul pentru următoarea mișcare a barbarilor, și anume să pună o armă la tâmpla împăratului Hsien Feng. Am înșelat așteptările mele, ale țării și ale strămoșilor mei, plânge Hsien Feng. Din cauza caracterului meu necorespunzător, barbarii ne-au umilit... China a fost cotropită și vina trebuie s-o îndur doar eu. Știu că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
stătea la țară, Jeanne nu se gândea încă decât la poezia dragostei, așa că rămase nedumerită. Soția lui? Dar parcă nu era?" Julien, însoțindu-și vorba cu fapta, începe apoi s-o acopere pe Jeanne cu sărutări mărunte și grăbite pe tâmplă și pe gât, acolo unde se încrețeau primele fire de păr. "Înfiorată la fiecare dintre aceste sărutări de bărbat, cu care nu era obișnuită, ea își apleca instinctiv capul în cealaltă parte, ferindu-se de mângâierile acelea care totuși o
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
totul stăpânire pe ea, sugerând și alte atingeri, mai intime. Alunecă spre partea interioară a mâinii cum ar aluneca pe pielea, pe carnea ei... Femeia înțelege gestul, și este pe loc cuprinsă "de un val de căldură care o paralizează". Tâmplele încep să-i pulseze "îngrozitor". Își simte capul "înfierbântat" și "o neliniște, o neliniște năucitoare vibrează acum de-a lungul întregului său corp". Își trage brusc mâna. Baronul încearcă din nou să o oprească. "Mai stai", îi șoptește. "Însă ea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
a tineretului, deveniți astăzi deceniu al nostalgiei. Scriitorul Hervé Prudon, acum în vârstă de cincizeci de ani, este și el martor la aceasta, printre alții. Odată cu trecerea timpului, își amintește cu emoție de săruturile interminabile ale flirtului, "de inima și tâmplele care zvâcneau, de mâinile umede" ce se aventurau șovăielnice pe piele. Își amintește de cântecele estivale pe care le asculta pe plajă, A Whiter Shade of Pale al formației Procol Harum, When A Man Loves a Woman al lui Percy
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
la Brăila, la repetiții, uneori și la spectacole, o pisică se hîrjonea pe scenă, indiferent de acțiunile simultane ale actorilor... Acum șase ani, tot la Bacău, cînd am ieșit din cabina situată la etajul doi, mi-a zburat pe lîngă tîmplă un... liliac! Actorul Puiu Gheorghiu l-a și prins, cu plasa de fluturi a Luluței din Chirița, și apoi își speria colegele mai slabe de înger... Ce poate urma? Greu de spus. Oricum, ca o concluzie, s-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
la recentul studiu global al lui Antonio Iacopetta. Petru informații biobibliografice mai cuprinzătoare a se consulta site-ul www.dantemaffìa.it. Romanul lui Tommaso Campanella I Fra' Tommaso 1 intră, apoi făcu o plecăciune. Durerea de cap îi bubuia în tâmple încă de cu seara. Izbutise să doarmă doar câteva minute și se sculase cu un sentiment de greață ce nu-i dădea pace, moleșindu-l. Și-ar fi dorit să renunțe la vizita aceea: nu avea chef să vorbească și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
din răsputeri, fixează acum spuma valurilor și lasă-te dus ca și cum ai înota. Așa da, așa, ești tu însuți un val ce se destramă, ce leagănă peștii, ești un pește, nu mai ești tu. Rămâi cu ochii închiși. Tommaso frecă tâmplele lui Ignazio cu buricele degetelor mari. Delicat, apoi cu un ritm tot mai sporit, până la a-i provoca un soi de durere. Îi luă capul între mâini, i-l ținu un timp, repetând o rugăciune. Când i-a spus să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
prin nevoia de sinceritate, de emoție așa-zicând "caldă", care se vrea "vibrantă" de adevăruri sufletești nepervertite, declarându-se ca atare și încercând să facă să triumfe sufletescul pur, fie acesta de ordinul senzualității ("Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne"), fie de ordinul convingerii morale ("De gingășie tot mai mult mă-ntunec/ Și pier de umanism și milă"). Efectul, paradoxal, al acestei atitudini este că poezia sinceră a biografiei sentimentale a tinerilor scriitori din anii '60 a impus
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din Vreau să joc, iar "iubirea nemărginită pentru oameni și lume, dăruirea totală a eului liric, în acest volum, sunt afirmate cu toată puterea, dar, în același timp, limitate și explicate de cititor"48: "Lăsați ploaia să mă îmbrățișeze de la tâmple până la glezne,/ Iubiții mei, priviți dansul acesta nou, nou, nou,/ Noaptea-și ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,/ Dansului meu i-e vântul ecou.// De frânghiile ploii mă cațăr, mă leg, mă apuc/ Să fac legătura-ntre voi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]