6,881 matches
-
le băgau într-o traistă. Era un hoț de icoane și probabil se ducea apoi la iarmaroc să le vândă la un preț de nimic. De gât i se bălăbănea o mână de mort dezgropat, însemn al hoțiilor tainice și tăcute. Capitolul V AVEA ÎN SPATE CÂTEVA NOPȚI NEDORmite, dar nu se simțea obosit. O energie neașteptată îl anima și o curiozitate nouă îi mâna pașii și gândurile. Soarele se înălțase deja și decorul începea să se schimbe. Câteva șure de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de clipocitul picăturilor grele de apă filtrată sau de fâlfâitul și de țipătul strident al liliecilor, stârniți din hibernarea lor de piatră. Să fi trecut o jumătate de ceas sau poate mai mult de când se lăsaseră înghițiți de pântecul umed, tăcut și întunecos al muntelui, când Bătrânul zări lumină la capătul tunelului. Era ciudat să dai de lumină în măruntaiele pământului. Când ajunse la luminiș, își dădu seama că galeria străpungea întreg muntele, ajungând pe versantul opus, unde era o altă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cimitir de vechituri. Bătrânul își punea mantaua decolorată a vreunui unchi și mănușile destrămate ale vreunei bunici și deschidea timorat cufere boltite și albume prăfuite. Acolo afla cu uimire că obiectele se nasc, trăiesc, iubesc și mor, aidoma unor ființe tăcute și demne. Cu strângere de inimă, mai afla că ele ne supraviețuiesc, continuând ceva din biografia și condiția oamenilor. Bătrânul avea grijă; nu întârzia acolo prea mult, temându-se că nu se va mai putea întoarce. Într-un astfel de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Trebuie, mai degrabă, să-i miroși rășina ce îi oblojește rănile, să-i strivești câțiva muguri între măsele, să te îmbăiezi în fiertura frunzelor sale și să-ți zdrelești pieptul gol de scoarța trunchiului, încercând să prinzi cu urechea bolboroseala tăcută a sevei. False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii și al morții, orașul în care ai trăit și școala pe care ai urmat-o, când te-ai căsătorit și câți copii ai avut; dar nu asta este viața unui om
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta - bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
minte, imaginea ei mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui. Amintire a unei imagini arbitrare de altădată, aceasta și atâta este mama. În cursul vieții, imaginea rămânând aceeași, a variat, totuși, odată cu punctul de privire în care mă mutau anii. În copilărie, fata
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dilata abdomenul spre el, ca într-o mișcare de maree. Și, de-a lungul întregii tinereți, colega de universitate, fina și delicata Elviră, cu frumusețea ei abstractă, model schematic pentru realizări mai concrete, care te-a torturat cu suferința ei tăcută și discretă. Experiența e săracă, dar concludentă. Pe urmă ai pus ordine în amor: femei cu tarif pentru păstrarea echilibrului organic sau (mai elegant) a liberțății de spirit - singurul amor în adevăr omenesc, fiind singurul supus rațiunii. Nu, nu! Nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Pentru a construi atât de repede fraza echivocă, unui bărbat i-ar trebui reflexiune și calcul. Dar femeilor le ajunge instinctul. Nu i-am cerut nici o explicație. A cere astfel de explicații unei femei este o prostie. Reacțiunea - și ea tăcută - a Adelei ar fi fost, ca a oricărei femei în asemenea împrejurări: "Ori înțelegi singur ce-ți spun, ori lasă-mă în pace cu atențiile dumitale sentimentale!" În loc să-mi dea fotografia în mână, mi-a pus-o, ținînd-o cu două
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ioan, care mi-a confirmat încă o dată diagnoza. O privea pe doamna Timotin cu frică, supus - obiectul ei. Am înțeles imediat că ea știe (numai ea și cu mine!) și se vedea că era deprinsă cu omagiile astea pasionate și tăcute și că le accepta fără să le răspundă, dar - sacrificiu imposibil unei femei adevărate - fără să le reprime. Păcat de Timotin că, în opacitatea lui, nu-i sensibil la astfel de complicații din jurul său, ca să-și prețuiască viața. Doamna Timotin
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
luminat de soarele care se-ndrepta spre fundul zării. Muntele nemăsurat și diform, în tristețea indescriptibilă a sfârșiturilor de zi pe munți, inspira neîncredere și neliniște. Adela îmi luă brațul sub al ei și stăturăm așa multă vreme, în loc, privind tăcuți cum fiara încremenită ca de spaimă își schimba culoarea în fiecare clipă, devenind tot mai închis albastră. Numai capul, prin contrast cu restul, mereu mai întunecat, se făcea tot mai luminos, de-o lumină stranie, de vis, radiată într-o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ascuțită în inimă; în apelativul cu care mi se adresează întotdeauna făcu o ușoară schimbare: "cher maître" deveni "maître chéri" 2. Apoi, fără comanda ei obișnuită, se ridică de lângă mine și se duse până la o altă bancă, unde mă așteptă, tăcută. Schiță, după obicei, mișcarea de a-mi face loc lângă dânsa. Îi dădui tulpanul și șalul. Ce era în acest cuvînt? Recunoștință entuziastă, ori...? Dar rezerva mută de pe urmă? Remușcare ori sfiala altui sentiment? Un lucru e cert: mi-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Adela, care se deșteptase. Era palidă și cu ochii obosiți, fără frăgezimea ei de altădată. Temperatura era sub normal. Revenirea sănătății restabilise brusc situația și stările de suflet obișnuite, și Adela, în fața unui bărbat - acum nu mai eram medicul - stătea tăcută, rezervată, cu plapuma sub bărbie. M-a întrebat numai, cu ochii aiurea, dacă am dormit bine. Am mințit-o: "Aproape ca întotdeauna", și, prescriindu-i regimul (ce ridicol e un medic cu prescrierea regimului, cu "ajutorul" pe care îl dă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o barcă pe el", și-mi strânse mâna într-ale ei, de fericire. Când ne-am ridicat de pe trunchi, am luat pe Adela de mână, am pășit mai departe prin ceața de pe jos, care părea lumină de lună condensată. Umblam tăcuți, ținînd-o - nu; ținîndu-ne - de mână, și din ce în ce mai conștient că s-a întîmplat ceva neobișnuit, acum pentru întîia oară, c-am trecut în altă fază a vieții. Dar toate se confundau în conștiință, erau tulburi și fără concluzie. De la o vreme
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de amiază. Norul roșu persista pe cer, astfel că lumina zilei se apropia de crepuscul, Învăluind Într-o ceață purpurie acoperișurile caselor și siluetele copacilor ce se profilau În zare. Berzele Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa Întunecată ațintită În depărtări... - Plecați? Îl Întrebă cu sufletul strâns Mașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Lumea Veche? Pe ici, pe colo, poate, o femeie mai aprecia acest stil de salut. Dar nu doctorul Cosbie. Fosta vedetă de fotbal, faimoasă În Georgia, Îi apăru ca un zid omenesc. Înalt și plat. Fața lui era misterios de tăcută și foarte albă. Buza de sus era abruptă și proeminentă. Gura În sine subțire și dreaptă. Oarecum inabordabil, Își ținea mâinile la spate. Avea aerul unui general a cărui minte stătea la batalionul său Într-o luptă sângeroasă, abia văzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
la coadă. În același timp văd deja că o iau pe o pantă emoțională greșită, și știu că o să plătesc pentru asta mai Încolo. Sunt parte din sistem, indiferent dacă-mi place sau nu. Încă un moment de reflecție aberantă tăcută - domnul Sammler simțea densitatea și dezordinea gândurilor lui Wallace. Apoi Wallace spuse: — Mă Întreb de ce doctorul Cosbie e așa prins de pariurile de fotbal. — Tu nu ești? Nu cum eram. Tata i-a spus câte știu despre fotbalul profesionist. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
coșmaruri pentru alții, pentru el evenimente la lumina zilei, În deplină conștiență. De bună seamă că Sammler nu fusese martor la lucruri refuzate tuturor celorlalți. Alții trecuseră prin ceva asemănător. Înainte, și după. Mai ales noneuropenii aveau un mod mai tăcut de a Îndura asemenea lucruri. Fără Îndoială că vreun navaho, vreun apaș trebuie să fi căzut În Marele Canion, să fi supraviețuit, să se fi ridicat, poate nespunând nimic tribului. De ce să vorbești de asta? Lucruri ce se Întâmplă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
am Încercat să te sun. Nu a răspuns nimeni. Ai plecat devreme. Neliniștea Îi tulbura oarecum respirația lui Sammler. Înalt și subțire, Sammler ținea receptorul, concentrându-se, conștient de expresia de intensitate Încordată ce i se aduna pe chip. Rămase tăcut. Elya spuse: — Angela e pe drum și vine Încoace. — Vin și eu. — Da. Elya zăbovea În oarecare măsură asupra cuvintelor celor mai scurte. Deci, Unchiule? — Deocamdată, la revedere. — La revedere, unchiule Sammler. Bătând În geam, Sammler Încercă să-i atragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
sune și nici cât l-ar costa. Nu avea decât patru dolari. Ca să nu Îi facă de râs pe Gruneri, trebuia să lase cel puțin cincizeci de cenți bacșiș. În plus, mai era și taxa de intrare În oraș. Posac, tăcut și aprins la față, Încercă să-și calculeze bănuții. Se și imagina, undeva, trezindu-se că Îi mai lipsesc opt cenți, Încercând să convingă un polițist că nu e un cerșetor. Mai bine aștepta. Poate că Emil dădea peste Shula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
meu. Mi-e teamă că ar tulbura-o, așa că m-am hotărât să păstrez secretul până când mai avansez un pic.) În câteva secunde, ea o să fie deja în ușa livingului, în cămașă de noapte și șosete. La început stă foarte tăcută. De obicei a plâns înainte. Rolul meu e s-o înveselesc și s-o scot dintr-ale ei, așa că mă străduiesc să fiu cât mai voioasă. Îi povestesc ceva drăguț de la supermarket sau fac o remarcă răutăcioasă despre câinele zgomotos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cântăreț jamaican faimos“. Dar de fapt juca jocul cât se poate de greșit. Tacticile ei erau așa de crude, că își făcea rău doar ei înseși. Sheba nu putea să nu vadă cât era de geloasă. Eu stăteam liniștită și tăcută, mulțumită s-o văd pe Sue cum își sapă singură mormântul. * Potrivit notelor mele, Sheba nu s-a mai văzut cu Connolly după întâlnirea dezastruoasă de la HC decât la câteva săptămâni de la începerea semestrului de primăvară. Era în atelierul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
zis ea. Nu am de gând să mă așez. Nu e bine. Connolly a făcut un gest care însemna „relaxează-te“ și s-a întins pe spate. — Hai, Steven, o să faci pneumonie dacă stai așa, a zis Sheba. El stătea tăcut. Avea ochii închiși. Ea se uita în jos spre el simțindu-se din ce în ce mai stupid. După o vreme, el a deschis ochii. — La dracu, chiar e frig, nu? Asta a făcut-o să râdă. — Mi-e teamă că nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
generale de superioritate pe care o are Richard: parcă ar încerca, în felul lui pompos, să nu lase televizorul să afle că îl interesează. — Doamne, nu-ți vine să crezi ce prostii vorbesc oamenii ăștia, a zis el. Au stat tăcuți un moment și au urmărit discuțiile din studio. După o vreme, s-a întors spre ea. — Te-ai simțit bine? a întrebat-o el. Sheba s-a prefăcut că se uită la vârfurile despicate de păr în oglindă. — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nu. — Adică, a adăugat el, în afară de colegi și restul. Ea s-a uitat la el, trăsnită. El s-a uitat la ea la rândul lui, o clipă foarte lungă. Apoi a izbucnit în râs: — Te-am păcălit. Sheba a rămas tăcută. Și-a pus mâinile pe umerii lui și i-a studiat rânjetul de pe faț. I-a spus să nu mai glumească niciodată cu asta. I-a spus că îi va fi foarte greu să păstreze secretul și că într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]