5,450 matches
-
umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să râdă: —Intră, Haie, intră, nu te teme, că nu te mânâncă... Ea intră și se așeză pe o margine de divan, tăcută și mirată. Prietina ei spunea ceva tainic, cu mult foc, băiatului; iar el o asculta când c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu cotiuga-i hârbuită, trasă de calu-i nalt, cu pielea roasă sub ștreanguri. Toată ziua Haia se tânguia încet și ofta. Iar noaptea n-avea liniște în somn; se întorcea gemând în culcuș și parcă-și șoptea câteodată vorbe tainice. Maică-sa era bucuroasă. Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi luceau împăcați și andrelele săltau mai vioaie, înlănțuind firul albastru în călțuni. Sanis, într-o sară, și-a descleștat fălcile. Vezi? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cântec. O pătrundea domol, în suferința ei amară. Eresurile vechi pluteau în juru-i nelămurite, izvorâte ca dintr-un trecut de negură. Câte-un răstimp, o cucerea din nou lunga domnie a trecutului; rămânea cu ochii țintă, măriți, ascultând o șoaptă tainică, din lăuntru-i. Murmurând cu creșteri și scăderi de voce, uneori Sanis se închina umblând pe lângă patul ei de zăcere. Întunecat, cu cornul din frunte plecat spre cartea deschisă, c-o mână înfășurată în curele, cu pânza vrâstată în spate, șoptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
luceau fire lungi de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre altul de ceva tainic. Dintr-un tufiș de boz, la marginea unei grămezi de gunoaie putrezite, ieși deodată o nevăstuică. Se opri neliniștită în lumină și-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță spre ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de umbră, cu inima bătând de spaimă, și de fericire. Dar unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de trei ori. Avea nădejde bună. Era însă prea ușoară în brațele celui ce-o purta. Cum o așeză în sanie și o învăli cu lăvicerele, omul veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scrisese el, badea Toma avea și încredințarea că nu atât raportul între sunet, literă și înțelegere va face pe domni să știe despre ce-i vorba, ci o altă putere, al cărei simbol e cartea în sine, cu călătoria ei tainică și cu bunăvoința lui Dumnezeu, carele toate le rânduiește. Întru asta, badea Toma nu se înșela. O scrisoare de la pădure, în vremea asta, arăta stăpânilor că acolo s-a petrecut o dramă, fie între oameni, fie între sălbătăciuni. Iată transcripția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au viețuit în Carpați și la apa Frumoasei din cele mai afunde veacuri, și e un meșteșug tainic al lor. Acest meșteșug tainic îl învăța acum și Bezarbarză de la baciul său. —Culi-baci, grăia într-un rând Bezarbarză, umblând pe potecă în urma lui Ursake, eu am văzut, ieri, jderul într-o furcă de brad la Creanga Neagră. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au viețuit în Carpați și la apa Frumoasei din cele mai afunde veacuri, și e un meșteșug tainic al lor. Acest meșteșug tainic îl învăța acum și Bezarbarză de la baciul său. —Culi-baci, grăia într-un rând Bezarbarză, umblând pe potecă în urma lui Ursake, eu am văzut, ieri, jderul într-o furcă de brad la Creanga Neagră. S-a tras pe furiș în lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în Anatolia, un călăreț de olac ucis și jefuit de lotri. Îi lipseau calul, armele și banii; însă în căptușeala hainei îi rămăsese o carte pe care slujitorul a adus-o stăpânei sale. Călărețul ucis părea a fi un trimes tainic și acea carte cuprindea poate vești în legătură cu treburile împărăției. Doamna Roxelana a chemat pe doi din icioglanii săi caligrafi și le-a dat cartea s-o deslege. Cum au străbătut cu privirile rândurile epistolei, acei icioglani au căzut cu frunțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
domnișoară Walsh, frumoasă mai ești, i-a zis mama acru. Piaptănă-te! Piaptănă-te! Și zâmbește mult. Chestia era că Rachel deja radia. De obicei. Emana ceva, un fel de liniște care palpita, care părea să ascundă o umbră subtilă, tainică, de perversitate. Apoi mama a dat cu ochii de inel. Cum de nu-l observase până acum? Și plimbă-i chestia aia prin față ori de câte ori ai ocazia. —’țeles. —Bun, să-l vedem. Rachel și-a scos inelul cu safir și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Atlas în toamna norocului meu, ea s-a întors cu viscol, suflu devastator, șoaptă nefastă a Destinului. Mă întorceam acasă de la Pavia, în compania lui Guicciardini, după ce dusesem la bun sfârșit cea mai extraordinară dintre solii, ca și cea mai tainică, din moment ce, dintre toți principii creștinătății, doar papa îi cunoștea cuprinsul și doar regele Franței fusese înștiințat cum se cuvine asupra lui. În aparență, florentinul era cel care primise de la Clement al VII-lea sarcina unei misiuni de bune oficii. Lunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu mișcase un deget ca să-l salveze pe Salix de la moarte. Privise doar. Salix reușise să se salveze, dar singur. Fiind generos, nu-i reproșase lașitatea și nu-l lipsise de prietenia lui. De atunci Valerius trăia cu vina aceea tainică, imposibil de șters, care continua să-i chinuie conștiința. Îl fulgeră un gând: locul în care se afla era predestinat. Zeul Întâmplării îl adusese în coliba aceea ca să scape în sfârșit de rușine. În destinul pe care zeii îl țesuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-mi găsesc cuvintele. — E chiar cu neputință, murmură Valerius. „Velunda“, se gândi. Velunda nu avea nevoie să asculte cuvintele ca să înțeleagă. El da, avea nevoie. Se gândi la ea. Ochii, mâinile, părul... Glasul ei... Umilința ei de suverană a tainicei lumi a cunoașterii și profeției. Duse mâna la amuleta pe care o purta la gât, o strânse în pumn și o revăzu pe Velunda în fața focului, transfigurată, îi auzi glasul care îi prezicea lui Julius Civilis pericolul reprezentat de romani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fălcile neobosite ale împăratului. Îl invitase la cină pe Allius Cerpicus, comandantul escortei sale personale. Erau doar ei doi, Listarius, care tot venea și se ducea înapoi la bucătărie, și sclavul surdo-mut care știa totul despre vinuri și despre obiceiurile tainice ale lui Vitellius. Soldații sunt agitați - Allius Cerpicus împinse deoparte tava pe care i-o întindea Listarius. Nu cred că medicul a înjunghiat-o pe preoteasa batavilor. Oare lupul aplecat deasupra mielului nu are nimic de-a face cu moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe picior. I se păru că simte mireasma de verbină și lavandă a Velundei, care venea în fiecare noapte în cămăruța lui de la Ludi și îl îmbrățișa, șoptindu-i cuvinte pe care nimeni altcineva nu trebuia să le audă, cuvinte tainice precum riturile cultelor misterice, pe care le rostea în timp ce urmărea cu degetele cicatricele de pe trupul lui Valerius. Atingea amuleta a cărei transparență garanta întoarcerea ei din lumea spiritelor. Velunda nu avea să-l părăsească niciodată, de aceea amuleta trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatorii. Tu ești zeul spectacolului pe care îl oferim în noaptea asta poporului. Dacă îmi dai drumul, nimeni nu va îndrăzni să se atingă de mine“. „Velunda“, gândi Valerius. Deodată se iscă un vânt ce părea să vină din tărâmurile tainice ale lumii de dincolo. În fața lui Valerius se ivi trupul Velundei, străpuns de lovituri de pumnal. O văzu așa cum o găsise la rădăcina frasinului sacru, cu chipul nevinovat, palid și tunica îmbibată de sânge. Văzu apoi trupul lui Salix în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vera Crăciun Îți închin aceste rânduri Din adânc de dor, din gânduri, Din iubirea-mi de copilă... Lacrimi las pe prima filă! Iar pe-a doua, flori și muguri, Soarele pe cer, amurguri, Luna-n tainică idilă... Lacrimi las pe prima filă! Sfârșesc cu viscol și vânt, Când iarna visul ți-a frânt Într-o clipă! Fără milă! Lacrimi las pe prima filă! „”doinește, Scrie, cântă, te slăvește, Cu iubirea-mi de copilă... Lacrimi las pe
Mamei. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_545]
-
puse piese de schimb. Am nevoie de un trup mai bun. Asta-mi lipsește. Și o voi face. Chiar în clipa când pun laba pe bani. Selina, Selina mea, Selina Street... Azi am aflat de la cineva unul dintre cele mai tainice secrete ale ei. Nu e cazul încă să vă spun despre ce e vorba. O voi face mai târziu. Deocamdată vreau să ies și să mai beau ceva și să mă obosesc și mai abitir. * Am împins ușile batante și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câteva lucruri mai bune decât zâmbetul întunecat și reticent: lucruri care merită o sută de dolari. Merită mai mult. Cutele pleoapelor lui erau de un negru infinit, ceea ce dădea și mai multă consistență uimirii lui, făcându-i zâmbetul și mai tainic. E ceea ce va pune întotdeauna pe figura lui Felix un aer ștrengăresc, chiar și atunci când el va înceta să mai fie un băiat negru și va deveni un bărbat negru. Probabil că și eu am avut cândva același aer, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
După o vreme ne-am culcat și am rămas amândoi întinși în beznă, ca doi pacienți care așteptam ca adevărul să-și facă vizita. — Sunt însărcinată, a spus Selina Street. Știi, te ia prin surprindere cât de mult te istovește tainica frământare provocată de starea de increat, fără copii, copilăroasă. Un bărbat e muieresc fără o femeie, și viceversa. Un adult e ca un copil dacă n-are un copil. Copiii cresc, vine pasul următor, plecarea de acasă, sau faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bună parte a acestei perioade agitate în lumea marii culturi alături de Martina Twain. În consecință, sunt în starea de șoc provocată de marea cultură - teama de a mă pierde complet în beznă - în timp ce sunt purtat pe vârtejurile parchetului, prin coridoarele tainice, până dincolo de viziunile ascunse înfășate în lumină. Trebuie să stai la coadă și să plătești bani grei dacă vrei să stai printre translatori răi de gură și japonezi cu fețele luminate de blitzuri, bâlbâiți bombastici, indivizi hrăpăreți, studenți, singuratici, pipițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
naturale și antropice. ,, Avem nevoie de echilibru și de frumusețe și mama natură ne așteptă, încă, generoasă. Dar să pătrundem în ea, astăzi și mâine, așa cum intrau anticii în temple, fără să tulbure nimic, ci doar luând parte la viața tainică a stâncii, a arborelui, a zmeurei, a ferigii...” (Silviu Neguț) Profesor, Marlena Hadarag Necoară CATEDRA DE INFORMATICĂ ȘI EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ Profesor, Simina Asofiei Profesor, Ioan Porof Profesor, Irina Antal Profesor, Alina Scutaru Motto: Comunicarea este talentul de a înțelege că
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort... și era frig... Și-i atârnau aripile de plumb. Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele, Și tainic s-ascund. Țârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbuși de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Și răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună dogit... Și tare-i târziu, Și n-am
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Brumă, toamnă literară, Pe drum prăfăria se duce fugară. Și-am stat singur supărat În zăvoiul decadent. Și prin crengile-ncîlcite mi-am notat Versuri fără de talent. Ecou de serenadă Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste și dărâmate, - Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de mult părăsit... Și-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]