3,727 matches
-
casa este ea însăși un reper antropologic, cu o "poveste" proprie. Simbol totalizant al matricei familiale (trupul matern, casa părintească, locul de origine), dar și al peșterii protoistorice, al grotei christice, al Edenului și al mormântului, constituie locul primordial, centrul topografiei generale, precum și al sistemului de reprezentări colective. Dihotomia medievală natură−cultură devine aici și mai relevantă, pentru că reușește să pună mai bine în lumină opozițiile închidere−deschidere și feminin−masculin. În cazul de față, natura este prezentă prin imaginile diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ocrotire a casei, dar și la Satan cel condamnat la nesomn, lumina sacră, corelată cu prezența credinciosului în biserică și în rai, semnifică reintrarea sub autoritatea benefică a tatălui celest, reprimirea fiului risipitor (adamic) și iertarea lui. Biserica, centrală în topografia terestră religioasă, în cea laică își află corespondentul în imaginea palatului și a curții regale. Totuși, ecclesia este cea care ghidează și supune dogmei atât regalitatea, cât și viața publică, atât comunitatea în ansamblul ei și spațiul de viețuire în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sala tronului (2003) nu spune altceva unei priviri grăbite. Doar că imaginea fixă din trecut prinde viață tocmai prin "demascarea" Regelui ca păcătos, văduv netrebnic sau om blestemat, în paralel cu dezvăluirea celorlalți actori medievali. Deși sala tronului rămâne, în topografia palatului, ca și în simbologia puterii, zona cea mai importantă, autocratul o părăsește acum și se preumblă firesc prin toate spațiile lumii sale. Autorul îl urmărește cu "camera de filmat" pe umăr, iscoditor și ironic uneori, emoționat sau cinic în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
foarte intens; ● măsuri de stimulare a formării unui sistem radicular foarte bine dezvoltat, capabil să exploreze un volum mai mare de sol și să utilizeze mai intens apa și nutrienții; ● adaptarea unei metode de irigare mai potrivită cu solul și topografia terenului, cu cantitatea și calitatea apei disponibile, cu exigențele culturii și condițiile climatice din zonă; ● pe soluri cu permeabilitate mare este contraindicată irigarea prin curgere gravitațională, pe astfel de soluri se recomandă irigarea localizată prin picurare sau cu mini aspersoare
EUR-Lex () [Corola-website/Law/175482_a_176811]
-
foarte intens; ● măsuri de stimulare a formării unui sistem radicular foarte bine dezvoltat, capabil să exploreze un volum mai mare de sol și să utilizeze mai intens apa și nutrienții; ● adaptarea unei metode de irigare mai potrivită cu solul și topografia terenului, cu cantitatea și calitatea apei disponibile, cu exigențele culturii și condițiile climatice din zonă; ● pe soluri cu permeabilitate mare este contraindicată irigarea prin curgere gravitațională, pe astfel de soluri se recomandă irigarea localizată prin picurare sau cu mini aspersoare
EUR-Lex () [Corola-website/Law/175492_a_176821]
-
drenaj ale conținutului purulent, și care constituie un semn diagnostic important pentru abcesul pulmonar. De obicei, nivelul lichidului purulent într-un abces pulmonar este mai înalt în timp ce într-o cavernă acesta este jos iar peretele leziunii tuberculoase este subțire [10]. Topografia abcesului pulmonar secundar este identică cu cea a leziunii bronhopulmonare primare. Formele radioclinice particulare ale abceselor pulmonare sunt următoarele:- abcesele lobului mediu, lingulei și piramidei bazale, caracterizate prin drenajul lor deficitar, prin importanța leziunilor adiacente și prin precocitatea formării bronșiectaziilor
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
Drenajul postural împiedică retenționarea puroiului în focar și prin reducerea fenomenelor septice augmentează acțiunea antibioticelor; asocierea unui empiem pleural impune puncția pleurală evacuatorie, urmată de lavaj. - Pleurotomia à minima este obligatorie atunci când nu se poate obține evacuarea prin puncție datorită topografiei particulare sau închistării empiemului [52, 54, 55]. - Bronhoaspirația repetată la 3-7 zile interval, uneori mai frecvent, chiar zilnic, este indicată când drenajul postural este ineficace datorită stenozelor bronșice și dopurilor mucopurulente. Manevra este urmată de oxigenoterapie și administrarea unor substanțe
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
sau chistice dacă a survenit chiar și o singură infecție. Astfel, diferențierea se face prin absența modificărilor inflamatoare (mai puțin sigur bronhoscopic și cu certitudine pe cupe histologice). Sechestrația pulmonară cu zone chistice infectate poate fi suspectată clinic și radiologic. Topografia poate atrage atenția într-o oarecare măsură (piramida bazală a lobilor inferiori), dar certitudinea se obține prin aortografie sau intraoperator. Sindromul dischineziei ciliare este sugerat de sindromul Kartagener complet sau incomplet. Diagnosticul este precizat prin examenul ultramicroscopic al biopsiilor de
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
cea mai de temut a bronșiectaziei în perioada actuală este insuficiența respiratorie urmată de cordul pulmonar cronic, la care se ajunge atunci când bronșiectazia este difuză sau a devenit difuză prin evoluția ei [44]. În concluzie, evoluția bronșiectaziilor depinde de:- etiopatogenia;- topografia;- extensia leziunilor;- rezistența bolnavului la infecții;- corectitudinea tratamentului urmat. Prognostic La cazuri urmărite timp de zece ani, în era preantibiotică, mortalitatea oscila între 30-50%. În perioada actuală, mortalitatea a scăzut la 10-20% datorită antibioterapiei și progreselor tratamentului chirurgical, care au
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
a unui organism. Primelor formulări în totalitate motrice ale răspunsului li s-au asociat rapid celelalte două elemente ale acestui răspuns, respectiv modificările fiziologice (emoțiile) care le însoțesc și limbajul (cognițiile). Fiecare dintre aceste elemente ale răspunsului prezintă o anumită topografie. Descrierea topografică este indispensabilă, deoarece numai ea permite studierea cu precizie a fluxului sau a frecvenței apariției comportamentului, a intensității sale cât și a duratei.Totuși, simpla descriere a topografiei, a debitului, a intensități și a duratei comportamentului nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cognițiile). Fiecare dintre aceste elemente ale răspunsului prezintă o anumită topografie. Descrierea topografică este indispensabilă, deoarece numai ea permite studierea cu precizie a fluxului sau a frecvenței apariției comportamentului, a intensității sale cât și a duratei.Totuși, simpla descriere a topografiei, a debitului, a intensități și a duratei comportamentului nu este suficientă pentru a defini un comportament operant dacă nu o relaționăm de consecințele acestuia. Consecințele sau întărirea Definiția întăririi ridică problema înțelegerii cauzei pentru care un individ este sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
individuală. In legătură cu această idee, Skinner se aseamănă cu Freud atunci când acesta afirmă că experiențele primei copilării pot fi responsabile de valoarea de întărire pe care o atribuim consecințelor actelor noastre. Dacă comportamentul a fost întărit o singură dată, topografia sa nu este în mod necesar identică atunci când acesta este repetat din nou. De fapt, întărirea se adresează anumitor proprietăți ale răspunsului, proprietăți care definesc apartenența răspunsului la o clasă comportamentală. Astfel, ansamblul conduitelor agresive face parte din aceeași clasă
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în mod necesar identică atunci când acesta este repetat din nou. De fapt, întărirea se adresează anumitor proprietăți ale răspunsului, proprietăți care definesc apartenența răspunsului la o clasă comportamentală. Astfel, ansamblul conduitelor agresive face parte din aceeași clasă de comportamente, chiar dacă topografia lor poate fi diferită. Stimulul discriminativ Stimulul este adesea perceput ca instrumentul ascuțit care forțează organismul să reacționeze. Principiul stimulului discriminativ Skinner a precizat, cu ușurință, că „definirea comportamentului în termeni de stimul-răspuns implică o omisiune gravă. Ea nu conține
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
lanț de răspunsuri ale căror prime elemente sunt prea îndepărtate de întărire pentru a fi controlate de către aceasta, atâta timp cât alte sisteme de întărire „intermediare” n-au fost elaborate. Această scurtă observație demonstrează faptul că abordarea operantă acordă aceeași atenție atât topografiei și structurii comportamentului cât și variabilelor de care depinde acesta. Această abordare pune accentul pe conceptul contingențelor de întărire care maschează interacțiunea dintre organism și mediul său. Rezultă de aici că, pentru Skinner: comportamentul este modelat de contingențe. Comportamentul omului
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
vorbi foarte corect fără să cunoaștem regulile gramaticale dar, din momentul în care regulile gramaticale au fost formulate, se poate întâmpla să vorbim corect din punct de vedere gramatical, aplicând regulile. Comportamentul guvernat de reguli nu are în general aceeași topografie ca și comportamentul modelat de contingențe. Intr-adevăr, regulile nu acoperă decât esențialul și sunt foarte generale. Astfel, comportamentul jucătorului de golf, a cărui lovitură a fost perfecționată prin efectul său asupra mingii, se diferențiază cu ușurință de acela al
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
fost dobândite aceste comportamente, - să determine factorii actuali care le mențin. Datele obținute permit specificarea și alegerea procedurilor terapeutice adecvate. Autorii propun să prezinte informații în șapte dimensiuni: - examinarea problemei specifice în vederea precizării tuturor evenimentelor sau situațiilor relative la problemă (topografie, frecvență, intensitate, durată) și reliefarea țintelor acțiunii terapeutice; - clarificarea situației problemă identificând variabilele antecedente și consecutive care mențin comportamentul problemă; - analiza motivațională în scopul precizării elementului care, la un anume subiect, constituie o întărire în funcție de istoria sa personală; - analiza developmentală
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ceea ce subiectul ar trebui să schimbe sau să modifice în legătură cu ceea ce face, gândește sau resimte. Aceste scopuri sunt discutate în raport cu cererea și adoptate de comun acord. Evaluarea „comportamentelor problemă” Descrierea unor conduite trebuie, în mod ideal, să respecte criterii precise: topografie, frecvență, intensitate și durată. Fezabilitatea acestei descrieri se poate lovi de numeroase obstacole legate de natura și de numărul comportamentelor, de condițiile existențiale ale subiectului, de adeziunea sa și de reacțiile provocate. Este adesea preferabil să selectăm unele dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de natura și de numărul comportamentelor, de condițiile existențiale ale subiectului, de adeziunea sa și de reacțiile provocate. Este adesea preferabil să selectăm unele dintre ele în funcție de impactul acestora asupra subiectului și de nivelul acestuia de acceptare a modalităților evaluative. Topografia este descrisă, în general, de către subiect. Această descriere se realizează mai ușor pentru comportamentele motorii, dar este mai laborioasă uneori pentru aspectele cognitive sau manifestările emoționale, atunci când trebuie să se delimiteze conținuturile gândurilor sau să se distingă aspectele fiziologice, expresive
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a metodelor utilizate și însușirii acestora. Sinteză explicativă La sfârșitul primelor ședințe, clinicianul trebuie să aibă o imagine suficient de clară în legătură cu ceea ce face subiectul, cu ceea ce nu mai face sau nu face, cu ceea ce gândește și simte. Sunt descrise topografia, frecvența și intensitatea comportamentelor problemă selectate. Sunt identificați principalii determinanți externi și interni (variabile contextuale și consecutive) cât și influența factorilor reliefați de istoria individuală. El poate ulterior să efectueze o sinteză a datelor primite și a determinanților evidențiați. Modelul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
O) Rol predispozant Caracteristici biologice, comportamentale, cognitive, emoționale specifice legate de evenimente trecute (genetice, developmentale, familiale, sociale) STIMULI EXTERNI SI INTERNI (Sd) Rol declanșator, inhibitor sau facilitator Variabile contextuale: mediu fizic și social, cognitive, emoționale, somatice COMPORTAMENT PROBLEMA MOTOR-COGNITIV-EMOTIONAL (Rmce) topografie, intensitate, frecvență, durată CONSECINTE (C) CONSECINTE (C) ASUPRA MEDIULUI ASUPRA SUBIECTULUI comportamentale, cognitive comportamentale, cognitive emoționale emoționale Intărire pozitivă/negativă de menținere Intărire pozitivă/negativă de menținere Teoria și practica Ipotezele explicative se bazează pe modelele teoretice propuse de către cercetările
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sunt analizate împreună cu animatorii de grup. Celelalte informații sunt abordate împreună cu terapeutul individual. Analiza comportamentală progresivă Principiul analizei comportamentale progresive este acela de a determina antecedentele comportamentului problemă, de a-l defini în termeni obiectivi, precizând frecvența acestuia, durata, intensitatea, topografia sa, și de a formula ipoteze relative la variabilele care îl influențează. Fișa de auto-observație a Doamnei B. menționează că aceasta s-a ars cu o țigară alaltăieri. Analiza comportamentală progresivă evidențiază secvența comportamentală, cognitivă și emoțională și următoarele evenimente
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
1913.). Hull, 1952; Tolman și Honzik, 1930. S→(O)→R. "Orice comportament se menține sau se elimină în funcție de valoarea recompensativă sau punitivă a consecințelor sale" (Thorndike, 1898). "Numim întărire tot ceea ce mărește probabilitatea emiterii unui răspuns" (S→ (O)→R→). Prin topografie, se înțelege toate modalitățile concrete ale răspunsului (comportament motor, cogniții și emoții) pe care un observator extern sau subiectul însuși îl poate descrie. De exemplu, într-o criză de mânie, comportamentele de tip țipăt, spargere de obiecte sau lovire a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
motor, cogniții și emoții) pe care un observator extern sau subiectul însuși îl poate descrie. De exemplu, într-o criză de mânie, comportamentele de tip țipăt, spargere de obiecte sau lovire a unei persoane aparțin clasei de conduite agresive, dar topografia lor este cu totul diferită. Această concepție ilustrată cu claritate de formula S→R. Skinner, 1938. Un câine flămând nu poate să nu saliveze în prezența hranei. Astfel, un automobilist este capabil să ignore culoarea roșie a semaforului, prin stimul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
hepatic. În timpul venos și timpul sinusoidal aspectul este hipoecogen, formațiunea centrală lichidiană fiind scoasă în evidență prin contrast. Examinarea este utilă deoarece consolidează suspiciunea clinică de abces. În plus, permite o corectă măsurare a dimensiunilor colecției și o precizare a topografiei acesteia la nivelul ficatului (lob, segment) (fig. 99 a-d). În concluzie, explorarea ecografică utilizată curent pentru detectarea și caracterizarea tumorilor hepatice dispune de un portofoliu destul de larg și de complex de metode și proceduri de evaluare. Metoda este larg
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Radu Badea, Simona Ioanițescu () [Corola-publishinghouse/Science/92136_a_92631]
-
precoce indică superficialitatea leziunii, sau tardivă care denotă o leziune profundă. Echimoza tardivă apare la câteva ore de la producerea accidentului și la distanță de zona contuzionată. Acest fapt are o dublă semnificație semiologică: atestă gravitatea leziunii profunde și contribuie prin topografie, în context clinic, la aprecierea nivelului focarului lezional în care s-a produs hemoragia. De exemplu: echimoza palpebrală în fracturile de bază de craniu; echimoza brahială și pectorală în fracturile de col humeral descrisa de Hennequine; echimoza scrotală în fracturile
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Prof. Dr. Costel Pleşa () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1208]