KorAP: Find »[drukola/base=trânti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...144 145 146 ...170 >

4,226 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

acum piețe și scuaruri, vopsite în rugină sau pișate verzui când de-oxizii eșapamentelor, când de găinațul păsărilor: la „Casa Scânteii“, Lenin fusese dat jos și-n locul lui aterizase o rachetă cu două steaguri înfipte-n capac; în Aviatorilor, trântiseră un disc metalic, ciuruit, pe iarba din scuar (i se zicea când OZN-ul, când aspirina cu găuri, și ruginise imediat); pe Iancului, lângă metrou, aterizase Eroul Necunoscut, cu ranița sovietică, pietrificată, ca buteliile unui scafandru cosmic; lângă „Drept“, Kogălniceanu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fi cules răbdător, una câte una. Apoi, legate ca mormanele de ochelari din al doilea război mondial, le-ar fi deșertat direct pe fundul unuia din Gracht-uri (Heren, Prinsen sau oricare - de preferință, cel mai adânc). În locul lor, ar fi trântit lăzi de bere goale (sau poate pline?), legate între ele cu lanțurile multiculturale ale prieteniei româno-neerlandeze. Iritat, am lăsat „capra“ în locul ei istoric, grăbindu-mă spre Litere. Acolo trebuia să se dea ultima bătălie. O luptă identitară, contra alterității - cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
au sărit în lateral, cu limba yalei atârnând intactă și neputincioasă. Știam trucul de la hoții din Pajura, care deschideau în felul ăsta Daciile. Treaba mergea perfect la modelele 1300, 1301 și 1310. Ridicai puțin mașina din spate, după care o trânteai pe-asfalt: portbagajul sărea singur din încuietoare și puteai să umbli liniștit după scule sau roata de rezervă. Cu lanterna pe minim, am început să forfotesc printre dosare. Strada părea pustie, de frig nici cerșetorii nu se mai înghesuiau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în bibliotecă și plecau cu hălci întregi din doctoratul meu, din care încropeau lucrări de semestru sau teze de licență, după putere și inventivitate. Crescusem și mușterii care azi te întrebau umil de-o noțiune și, după ce le dădeai interpretarea, trânteau a doua zi un articol în presă, cu semnătura lor sub ideile tale. Procedeul avea loc de când lumea, numai profesorii de modă veche se mai enervau. Dar să furi cu nesimțire o teorie întreagă, pentru a face din ea reper

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dulapul decanului era din nou sigilat. Musafirul a introdus cheia și-n ultima încuietoare. Abia am apucat să sar sub birou. Cu un ultim efort, am tras coșul de gunoi și l-am așezat paravan, în fața mea. Ușa s-a trântit de perete și o fâșie de lumină a început să se plimbe prin încăpere. Fâșia a măturat biroul, a trecut peste dulap, examinând apoi rama ferestrei. „Uite-l, mânca-l-ar tata!“ Vocea suna antipatic. Corpul căreia îi aparținea s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ridicat capul de după coș: prindeam exact colțul în care se oprise bărbatul. Purta flanel, pantaloni de pijama și-un fes pe cap. Cu lanterna, lumina un fel de cutiuță cu două cabluri, din care unul atârna spre geam. Bărbatul a trântit de perete fotoliul decanului și l-a escaladat fără să-și dea jos cizmele. Apoi a apucat bucata de cablu și-a înfipt-o în cutiuță: CLAC! Zgomotul îmi suna familiar. Tipul a mai făcut niște mișcări pe-acolo (parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu-i mai spuneau „Lahovary“; suna prost numele, a burghezie și străinătate). Căldura topea asfaltul, femeile rămâneau cu tocul înfipt în bitum. Până și generalul-cosmonaut se înmuiase pe soclu, curgeau apele de pe tunica lui de bronz. În stație, lume multă. Trântiseră un chioșc acolo, unde o duduie sleită vindea înghețată „Vafe“ și sucuri. Muncitorii de la Spitalul de Oftalmologie așteptau și ei să-și ia o Fru-Cola. Noi nimerisem primii la coadă, cu patruzeci de muncitori în spate. „Co-comand eu!“ „Bine, măi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
frigul ăsta?!“, s-a enervat Mihnea, „Asta n-ai învățat-o de la mine.“ „Cezărică, unde ți-e bocancul?“, m-am interesat și eu. Râdea fără un sunet, dar cu gura până la urechi: „L-am lăsat ga-garanție!“ După care ne-a trântit berile în față. Erau ga-gata desfăcute. „Cine știe de unde le-a luat...“, a bombănit Mihnea. „Ai verificat, măcar au acid?“ Am tras cu toții o gură, în același timp, fără să dăm noroc. Gustul părea bun, apos și rece, de cârciumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-i rămâneam dator. Îmi modulam înfățișarea în funcție de public și de locul unde trebuia să ajungem. Nu purtam curea vișinie la pantaloni bleumarin, și nici șosete negre la pantofi maro. Nici măcar nu foloseam cămășile alea bleu-oficial, de birou, peste care funcționarii trânteau cravate galbene sau roz; primisem vreo trei și zăceau toate în dulap. Duminica mă îmbrăcam frumos, de sărbătoare, cu perechea bună de blugi. Explicațiile veneau din altă parte. Rămăsesem blocat într-o vârstă care nu-mi mai aparținea, dar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ar fi avut bănuieli. „Te-te face, Ro-robiță!“ Cezar râdea, cu șoseta proptită de calorifer. Moțul de lână stătea pleoștit, curbat într-o parte. L-am făcut în toate felurile în gând, după care m-am răzgândit și i-am trântit-o și-n față: „Vezi să nu prinzi Radio Marte cu-antena ta din ciorap!“ „Pot să termin cu numărătoarea?“, a protestat Mihnea. „Sau îmi bag și eu picioarele!?“ Zburaseră berile, mâncarea la fel și nu mai aveam nici bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
E, nu e - sună familiar. Ăsta a fost la vreo miuță cu noi pe Antipa?“ „Nu cred. Întreabă-l și pe Cezar...“ Cezar tocmai apăruse, vesel, cu fața lui de păpușă optimistă. Avea amândoi bocancii. „Ga-gata. Să me-mergem.“ Ne-a trântit hainele în brațe, ne-am îmbrăcat cam în grabă și-am ieșit: Cezar primul, eu cu telefonul încă deschis, Mihnea iritat. Când să închidem ușa după noi, am prins un strigăt în spate: „Gicule, vezi că ăștia pleacă fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
călcâie; dacă ridicai prelata, dădeai de tibiile directoarei Pamfil. Isprava s-a lăsat cu sancțiuni, Cezar a scăpat pentru că maică-sa preda stenodactilografie la noi, eu pentru că ajunsesem „olimpic“ pe țară la engleză. Doar Mihnea a pățit-o, i-au trântit un 9 la purtare și l-au pus să repare scaunul. După câteva zeci de secunde, ne-am oprit amândoi. Ne aflam undeva între Slavici și Creangă, volumele groase, biblice, se pregăteau să ne cadă în cap. Recunoșteam imediat edițiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lupă, colcăiau miliarde de-antene și ochi. Habar n-aveai cine pe cine examinează. Am mai încercat o dată să trag cu urechea. Nu se-auzea nimic. Eram trei vieți decopertate, închise cu-o sticlă de borviz într-un vagon și trântite pe orizontală în paturile incomode. Etajarea asta ciudată, de cavou sau bloc socialist (de care parcă nu scăpam nici măcar aici, în drumul spre străinătate), ne deplasa spre o lume presupus mai bună, dar noi rămâneam imobili, prinși în fricile noastre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aici, combinând priviri, istorii și-arhitecturi. Nu-ți auzeai nici respirația. Erai scufundat în burta Vienei, nu știa nimeni de tine. Părea locul ideal să închei o afacere sau să ți se întâmple ceva. În aceeași clipă, ușa s-a trântit de perete și în prag a apărut Mihnea, roz și nerăbdător: „Când dormim?“ Era dilatat, cu pleoapele borcănate de somn, ca Droopy sau Gai-Luron. Ușa nu făcuse nici un zgomot. „Chiar acum. Program de somn până la două. Pun eu ceasul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cafenea. Alegem una aproape, chiar peste drum sunt vreo trei. Dacă vreți, vă spun și cum a ajuns cafeaua la ei, e-o poveste lungă...“ „Altădată!“, a căscat Mihnea, fără să mai asculte. Ne-a făcut cu mâna și-a trântit ușa la loc. Nici acum nu s-a auzit vreun sunet, pereții păreau umpluți cu saci de vată. Se-amortiza totul, parcă te sugruma cineva cu încetinitorul. Am încuiat ușa, cum scria pe anunț (până și Blocatarii noștri procedau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
soseau duminica toate rudele, te mângâiau pe cap și se așezau să mănânce până la șapte seara. Dacă erai cuminte, primeai și-un cadou, vreun unchi pupăcios îți aducea 25 de lei sau un pistol cu capse. Rudele de la țară îți trânteau rățuște și păpuși pletoase în brațe; mulțumeam, apoi le decapitam în dormitor sau le făceam la rândul meu cadou, altora. La unu, începea masa. Bunica Aneta venea cu saleurile și plăcinta cu carne, fierbinte și decupată la linie. De țuică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
îi creștea în trepte, așa cum mă temeam. Am încercat s-o calmez. „Dar nu eram împreună atunci, nici nu te cunoșteam...“ „Nu mă interesează, m-ai mințit. Ești ultimul om.“ S-a ridicat de pe pat și-a fugit în baie, trântind ușa după ea. Dacă ar fi avut CD-player-ul la ea, s-ar fi închis două ore acolo, cu căștile pe urechi. Asculta când Vivaldi, când 3 Doors Down; găseam carcasele zdrobite, cu coperțile ferfeniță. Sau răsfoia frenetic un album Rubens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ce trebuia prin tubulatura elastică a gândurilor: încredere și nefericire, iubire și groază, râsete și deznădejde, ca unor pacienți incurabili, cărora trebuie să le zâmbești frumos și puțin cinic, cât să te creadă. Sosise momentul să le spun adevărul. Am trântit ușile de la Schottenpoint și-am fugit pe scări, urcându-le trei câte trei, ca-n liceu. În dreptul bufetului, mi-am adus aminte de peticul de ziar promis de inginerul Grosesecu. Nu mi-l dăduse. Sau poate mi-l lăsase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ridicat privirea: tablourile nu arătau la fel. Femeia lui Schiele dispăruse, iar în locul lui Kees Van Dongen apăruse un Vermeer. Vaporașele îmi dansau prin fața ochilor. M-am repezit la dulap și l-am deschis: nimic. Nici o haină, nici o valiză. Am trântit ușa de la baie, în căutarea săpunurilor noastre, șterpelite de pe tren. Nici unul. Podeaua fusese ștearsă și lustruită; nu lucea o picătură de apă. Perdeluțele trase. Dușul neatins. Prosoapele cu romburi, pe care le cărasem special din București, lipseau. Trusa de baie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o palmă, de data asta-n cap. „Să fii cuminte și să m-aștepți. Când mă-ntorc, o să ne spui și ce nu gândești.“ Mihnea mi-a făcut un semn amical cu mâna și-a ieșit din cameră fără să trântească ușa. S-a lăsat o tăcere grea, neîndemânatică. Apoi, ca din senin, omul cu cagula a început să turuie: „Cunosc toată povestea, domnule Robe. Acum suntem doar noi doi, putem în sfârșit să vorbim.“ Vocea era liniștită, surprinzător de sigură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

timpul; soră-mea e înfuriată foc, dar le-am spus la amândouă, în cele din urmă, că sunt stăpân pe soarta mea și vreau ca în casă să mi se dea... ascultare. În orice caz, toate acestea i le-am trântit în față soră-mii, clar și răspicat, în prezența mamei. Vezi, frățioare, eu tot nu te înțeleg, rosti gânditor generalul, strângând puțin din umeri și desfăcându-și brațele. Ți-amintești când a venit zilele trecute Nina Alexandrovna? Geme și oftează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întâmple - „măcar să râd de tine pe săturate, pentru că acum, în sfârșit, am chef și eu să râd“. Cel puțin așa se exprimase; poate că nu spusese chiar tot ce avea în minte. Dar, în timp ce noua Nastasia Filippovna râdea și-i trântea în obraz toate acestea, Afanasi Ivanovici medita în sinea lui la această întâmplare și, pe cât posibil, își punea în ordine gândurile întrucâtva răvășite. Meditația dură destul de mult; s-a tot gândit aproape două săptămâni până să ia o hotărâre; dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mohorât și taciturn care, evident, se bizuia grozav pe puterea pumnilor săi. Era și un student la medicină; dădea târcoale și un polonez pirpiriu. De pe casa scării se uitau în antreu, dar nu îndrăzneau să intre două dame; Kolea le trânti ușa în nas și trase zăvorul. — Salut, Ganka, ticălosule! Ce, nu-l așteptai pe Parfion Rogojin? repetă Rogojin, ajungând până la ușa salonului și oprindu-se în fața lui Ganea. În clipa aceea, însă, aruncându-și privirea în salon, o văzu chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
te cumpăr cu bani, nu te uita la cizmele pe care le am în picioare, căci, frate, am bani mulți, te cumpăr de viu pe tine și pe toți ai tăi... dacă am chef, vă cumpăr pe toți! Cumpăr tot! trânti el, înfierbântat și părând că se amețește din ce în ce mai mult. E-he, Nastasia Filippovna! strigă el. Nu mă alungați, spuneți-mi o vorbă: vă cununați sau nu cu el? Rogojin pusese întrebarea ca pierdut, ca în fața unei divinități, dar cu cutezanța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Rogojin la ureche ceva cu deosebit devotament. — Ai dreptate, conțopistule! spuse Rogojin. Ai dreptate, suflet beat! Eh, fie ce-o fi! Nastasia Filippovna! strigă el, privind-o ca un dement, intimidat și brusc îmbărbătat până la impertinență. Uitați optsprezece mii! Și trânti în fața ei pe masă un teanc de bani înveliți în hârtie albă și legat în cruciș cu niște șnururi. Iată-i! Și... vor mai fi! Nu avea curajul să spună tot ce ar fi vrut. Nu, nu, nu! îi șopti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]