3,837 matches
-
exogene au fost prezentate anterior când am analizat patologia reactivă și nevrozele. Ne vom ocupa în continuare de psihopatologia vieții afective de natură endogenă. Pentru K. Schneider, psihopatologia vieții afective cuprinde două mari aspecte: 1) Reacțiile afective la evenimentele vieții trăite, cu caracter exogen, despre care am vorbit mai sus; 2) Dispozițiile sau sentimentele afective cu caracter endogen și care stau la baza patologiei afective endogene. În cadrul acestui grup, K. Schneider distinge următoarele aspecte: a) tristețea, în care sunt incluse grija
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În sensul acesta se descriu mai multe tipuri de echivalente depresive, pe care le vom prezenta în continuare. 1) Nevrozele și echivalentele depresive Pentru K. Schneider și J.J. Lopez-Ibor, nevrozele sunt tulburări care rezultă din prelucrarea interioară a evenimentelor vieții trăite de individ și ulterior „elaborate” sub forma simptomelor nevrotice. Stadiul psihopatologic al nevrozelor pune în evidență o anumită „structură endotimică” complexă în care distingem două aspecte principale: - tristețea vitală sau endotimică, - angoasa vitală sau endotimică. Angoasa este cea care predomină
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Etapa intermediară între gândirea logică și gândirea delirantă este ceea ce J. Sutter a numit „anticipația delirantă”. În cadrul acestei anticipații delirante, J. Sutter, include trei forme „pre-delirante”: delirul de vis, în cursul căruia realitatea nu mai este percepută cu claritate, delirul trăit sau „bufeele delirante”, considerate ca „experiențe delirante primitive” de către K. Jaspers sau „momente fecunde” de H. Ey, delirul construit, este o formă de cunoaștere falsă, aparent logică și care are valoare de convingere fermă pentru bolnav. În ceea ce privește structura delirului se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se văd în formele de manifestare ale Eului persoanei respective. Participarea corpului, a sferei somatice, poate fi pusă în evidență, în diferite grade, în practic orice afecțiune psihică. Suferința ca și sănătatea vor apare ca „stări ale Eului personal”, resimțite, trăite și relatate de acesta, atât în cazul bolilor somatice, al bolilor psihice, cât și al celor psihosomatice. Pentru P. Schilder, orice boală care afectează un organ oarecare este legată de o atitudine psihică particulară, specifică acestuia. Diferența dintre psihogen și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sa boală. Experiența bolii, ca „trăire activă a suferinței” de către bolnav, trebuie înțeleasă de terapeut, care în mod obligatoriu trebuie să fie co-participativ, alături de bolnav, pentru a-l susține sufletește și moral. Dar „experiența bolii” nu este numai o atitudine trăită a bolnavului față de boala sa. O atitudine emoțională, subiectivă. Ea reprezintă și un complicat proces de elaborare a unor forme de manifestare specifice, sau de stări paralele de ordin psihologic, subiectiv, elaborate de bolnav. Aceste stări paralele, constituie veritabile tablouri
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și descoperim persoana bolnavului. Din acest motiv, dacă pentru înțelegerea limbajului medical ne sunt necesare cunoștințe medicale de specialitate, pentru înțelegerea limbajului psihologic, trebuie să deprindem arta înțelegerii umanului, tactul și finețea de spirit de a surprinde, dincolo de cuvinte, sensul trăit al acestora, de a intra în intimitatea bolnavului. Ori aceasta nu o poate face oricine. Înțelesul limbajului medical al bolii este o chestiune de tehnică medicală. Înțelesul limbajului psihologic al suferinței este o chestiune de artă, de tact psihologic, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că fenomenul psihic morbid nu trebuie separat de fenomenele psihice normale, ci ele trebuie tratate în cadrul aceluiași context. Elementul comun care le „apropie”, dar care, concomitent, le și „diferențiază” este reprezentat prin modalitatea de adaptare a individului la situațiile vieții trăite. Acest cadru reprezintă „factorul comun” în care apar și se dezvoltă atât normalul, cât și patologicul. Prin urmare trebuie avute în vedere relațiile dintre persoană și situațiile vieții acesteia. Pentru K. Menninger, personalitatea este formată din „nucleul ereditar” la care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de K. Schneider. Trăsăturile sale psihopatologice caracteristice sunt următoarele: originalitate, izolare, lupta pentru un ideal sau pentru o idee. Personalitatea senzitivă diferă de precedentele. Personalitățile senzitive sau sensibile, sunt „acele naturi care nu numai că sunt profund impresionabile de experiențele trăite, ci care le elaborează îndelung și în profunzime, fără a lăsa să se întrevadă ceva în afara lor” (E. Kretschmer). 4) Personalitățile psihastenic-obsesionale sau compulsive În această categorie de personalități anormale sunt incluse următoarele aspecte psihopatologice: personalitatea psihastenică (P. Janet), personalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de etape și evenimente care sunt specifice persoanei respective. Dar aceste aspecte, predominant evenimențiale, nu exprimă în totalitate caracteristicile individuale și nici ceea ce este specific în viața unui individ. Acest aspect ia prea puțin în considerare aspectul psihologic al „vieții trăite” de persoană. Viața are, din punct de vedere obiectiv, un dublu aspect. Pe de o parte, aspectul său formal-extern, ceea ce este „vizibil” în exterior la un individ de către celelalte persoane din jurul său, iar pe de altă parte, aspectul trăit-interior, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tragică combină patologicul cu morala, într-o experiență de viață complexă. Semnificația modelelor psiho-biografice Datele mai sus prezentate ne obligă la o reflecție asupra dimensiunii ontologice a suferinței psihice. Boala psihică nu este numai suferință clinică, ea este și suferință trăită. Trăirea propriei sale suferințe este un act de conștiință specific persoanei umane. Orice schimbare survenită în raport cu propria mea persoană eu o reflect în câmpul conștiinței mele ca pe ceva nou, neobișnuit. În raport de tonalitatea sau conținutul ei moral, o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnav. Degenerescență: degradare progresivă a personalității, psihic și somatic, cu caracter ereditar, constituțional, dând impresia unei regresiuni la formele ancestrale de evoluție. Déja vu: falsa impresie sau iluzia patologică de „a recunoaște” lucruri, fenomene, persoane, situații sau fapte văzute sau trăite anterior. Este înrudită cu fenomenele similare: „déja connue”, „déja vécu” (paramnezie). Delir: tulburare de gândire sistematizată în jurul unei teme centrale sau difuză, nesistematizată, în opoziție flagrantă cu realitatea, de care bolnavul este ferm convins și care are un caracter ireductibil
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Satiriazis Sănătate mintală Senilitate Sevraj Simptom Simulare Sindrom Sitiofobia Sociogeneza Status Stereotipii Stigmate Stupoare Sugestibilitate Suicid Surmenaj Tensiune psihică Ticul Timiditate Tip Torpoare Toxicomanie Travestismul Vagabondaj Vesanie Viol Violență Xenopatii Zoofilie Zoofobie 1 În cazul de față, prin „condițiile vieții trăite” înțelegem totalitatea „evenimentelor vieții cotidiene” care construiesc o anumită configurație de „circumstanțe” sau „situații de viață” care la rândul lor obligă la un efort de „adaptare” și care, prin natura, lor reprezintă conflicte, competiții, obstacole etc. ce conduc la eșecuri
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pentru autenticitatea discursului literar. Recursul la experiența autobiografică și la inserția cotidianului este evident, cu toate că nu e vorba de romane autobiografice, nici de jurnale deghizate în roman. Prozatorul știe să construiască, să generalizeze, asigurând totodată demersului său prezența palpitului „vieții trăite”. Există, desigur, accente convenționale, există și multe stridențe, consecutive pactizării cu procedee ale prozei „populare”, dar ele rămân, în parte, neglijabile. Prins abordează o temă gravă: confruntarea unui om aflat în plină tinerețe cu somația morții apropiate, final anunțat, inexorabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
a poeziei intensifică fenomenele galactice, făcîndu-le remarcabile pentru întregul cosmos, se exprimă plastic G. Ibrăileanu 352. Ca atare, simpla punere în versuri (oricît de reușite) a filozofiei este o poezie slabă, precum și simpla reacție sentimentală prezentată drept operă de filozo-fie "trăită" este o filozofie slabă, un simulacru de filozofie, fiindcă în poezie trebuie să prevaleze atitudinea poetică, iar în filozofie atitudinea filozofică 353. Chiar dacă filozofia poate fi "trăită", în principiu, filozoful, la fel ca omul de știință, generalizează, rolul principal în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este o poezie slabă, precum și simpla reacție sentimentală prezentată drept operă de filozo-fie "trăită" este o filozofie slabă, un simulacru de filozofie, fiindcă în poezie trebuie să prevaleze atitudinea poetică, iar în filozofie atitudinea filozofică 353. Chiar dacă filozofia poate fi "trăită", în principiu, filozoful, la fel ca omul de știință, generalizează, rolul principal în activitatea sa avîndu-l efortul rațional, care presupune conceptualizarea conținuturilor cognitive și redarea lor prin limbă. Această generalizare are însă o bază individuală, întrucît nu se produce pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Omul redus de Edmund Husserl la o conștiință pur transcedentală, devine o ființă tensionată emoțional și cu o alcătuire completă globală. Astfel, pentru existențialism libertatea devine un dat ontologic, o structură constitutivă și inalienabilă a omului, fiind centrată pe experiența trăită a ființei umane. Pentru Jean Paul Sartre , autorul lucrării Ființa și Neantul, a fi om este echivalent cu a fi liber. Această posibilitate pentru realitatea umană de a „secreta un neant „ este, după Sartre, libertatea . Intr-o asemenea interpretare, omul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
spre sine, ocolirea frământărilor cotidiene, care l-ar plasa pe om în raporturi cu lumea lucrurilor, conferindu-i doar o existență neautentică .Omul nu s-ar putea cunoaște decât prin așa numita lectură a cifrului pe care îl oferă experiența trăită, îndeosebi situațiile limită ( cum sunt eșecurile ), când tensiunea cerințelor antinomice ale zilei și nopții atinge apogeul și când omul, în fața refuzului realului de ai realiza proiectul devine introvertit și intuiește în stări de mare tensiune emoțională, caracteristicile alegerilor sale libere
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
istorică) și spune: iar acum, crede! Dar nu: crede această relatare cu acel fel de credință ce ține de o relatare istorică, ci mai curând: crede, orice s-ar întâmpla! Iar aceasta o poți face numai ca rezultat al vieții trăite.“ (1937) „Mi se pare că o credință religioasă nu poate fi decât ceva de felul angajării pasionate față de un sistem de referință. Așadar, deși este credință, ea reprezintă de fapt un mod de a trăi și un mod de a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
viața - pot să impună această noțiune.“ (1948)49 Wittgenstein vedea așadar în convingerile fundamentale după care se conduc oameni capabili de reflecție nu un produs al discuției raționale, al unui examen critic al temeiurilor, al cântăririi argumentelor, ci expresia „vieții trăite“, în primul rând a experienței suferinței. Omul este religios în măsura în care aderă în mod pasionat la un anumit fel de a trăi și de a judeca viața, care este modelat de experiențele sale. La un nivel mai adânc decât cel al
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
impulsionată și de pasiunea documentării. O preocupă ecourile, „modelele”, efectele înrâuririlor, cu un cuvânt filiațiile scriitoricești (de pildă, între Al. Hâjdeu și B. P. Hasdeu), ca și relațiile fluide dintre „structura sufletească” a unui autor și opera lui, dintre „viața trăită” și „viața ficțiunii”. Se poate lesne sesiza înclinația de a reconstitui portretul artistului la tinerețe (A. I. Odobescu, B. Delavrancea), „traiectoria” lui, ce conduce la configurarea unei individualități complexe (contradictoriul A. I. Odobescu, deconcertantul Ion Barbu ș.a.), fie și nerecunoscută (cazul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286852_a_288181]
-
a a mesajelor pe cale electronică. Acest aspect este important pentru nevoia noastră de comunicare deoarece acoperă dimensiunile ei creative. Exprimarea creativității și imaginației include judecăți și raționamente legate de citirea unei cărți, vizionarea unui film sau interpretări ale fenomenelor sociale trăite. Rezultă că folosim imaginația și creativitatea să acoperim o infinitate de posibilități. Capitolul 3 ANATOMIA COMUNICĂRII Comunicarea este dinamică, fie că noi o inițiem și o susținem, fie că doar suntem prinși în ea (ca ascultători, de exemplu), ceva se
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
ca locuitor privilegiat chiar pe autor; un spațiu securizat în contra agresiunii relativului și deconstructivismului puternic distructive. E o grădină la care încă de tînăr a început să lucreze, fortificînd zidurile unui hortus conclusus în care viața să merite cu adevărat trăită, loc care să ofere aici, pe pămînt, acea siguranță și seninătate care unii sau cei mai mulți dintre ei speră să le fie dăruite în Împărăția Supremă. Sînt trecuți în revistă scriitori, filosofi, gînditori atît din spațiul românesc, dar și universal care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
către Levant, cu o răscruce de climate dificile, excesive - zăpadă de înălțimea unui stat de om, apoi prin contrast, "trei luni de infern" după care, în sfîrșit, ploi mocănești care nu se mai opresc, ca un fel de teroare. Climă trăită din plin de trăitorii pe aceste meleaguri - una vag schimbată în ultimii ani "grație" încălzirii globale. "Dar nimeni nu exprimă mai bine Moldova, spune autoarea Abisului ontologic, decît Bacovia, cu atmosfera ei de ploaie și descompunere, cu marea sa melancolie
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
merită să existe: dacă are un "sens" și dacă merită să trăiești în ea. În final, trebuie să fim de acord cu Max Weber: "Științele nu-și pun astfel de întrebări". Așa cum medicina nu-și pune întrebări dacă viața merită trăită și în ce condiții. Singura problemă care încearcă să o rezolve științele naturii este: ce trebuie să facem dacă dorim să dominăm tehnic viața? Nu altfel se întîmplă în teoria artei. Estetica pornește de la existența operei de artă, îi cercetează
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
religia cu un surogat prin "care își împodobesc sufletul asemeni unei capele private ornate, din capriciu, cu tot soiul de obiecte religioase de un gust îndoielnic adunate din toată lumea. Sau își creează un surogat din toate formele posibile ale experienței trăite, le conferă demnitatea unei sfințenii mistice și fac apoi comerț ambulant cu ele la tîrgul de cărți. Asta e pur și simplu șarlatanie sau autoiluzionare". Singura virtute care-i rămîne profesorului și care are valoare într-un amfiteatru este probitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]