16,454 matches
-
mari de sticlă, se pieptănă în ciobul de oglindă ce-l avea în spatele stacanelor și, din câte băgară de seamă călugării, își dezveli de două-trei ori dinții mari, gălbui, făcând exerciții să surâdă. N-avu însă vreme să-și fixeze zâmbetul, căci ușa fu dată cu putere de perete și pe ea intră buluc un nor de praf care se opri un moment în prag, apoi se repezi pe la mese destrămându-se în șase-șapte găligani ce încălecară într-o clipită scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
du-te - îi spuse încet Metodiu. După ce Laura ieși, Iovănuț se întoarse spre Metodiu. Se vedea că e tulburat. — Preacuvioase - zise el - asta cu dovleacul nu mi-ai spus-o. Chiar te liniștește în halul ăsta? — Frate Iovănuț - spuse cu zâmbetul trist Metodiu - uneori chemările Domnului par oamenilor simpli chemări ale Necuratului. în visele tulburate ale acestei zglobii copile nu Michiduță și-a vârât coada, ci grija Celui de Sus ca să-și îndeplinească menirea de femeie. — Păi și dovleacul? - făcu uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se lipi atunci de Barzovie-Vodă, care sforăia alături, gâdilându-l cu un fir de iarbă sub ureche. Acesta se răsuci spre ea și șopti cu zâmbet de satisfacție pe chipu-i adormit: „Ba am să te omor, spurcăciune, căci ai vrut a mă vinde!” Dezamăgită, se ridică și se întoarse în culcușul ei, gândindu-se nu fără admirație, că o țară unde oamenii fac politichie până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să fii mereu îndoit cu trupul și cu mintea, să-ți biciui cugetul care spune „nu” până va spune „da, da, da”, să pândești fiecare mișcare a aproapelui tău numai pentru a-i sări întru ajutor, să ai mereu un zâmbet nătâng, de aprobare, pe față, când îți vorbește cel de deasupra ta, să nu întorci numai celălalt obraz când ești pălmuit, ci să-ți tragi tu singur câteva în plus, să-ți placă să mergi de-a bușilea și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un cot, de după un pâlc de sălcii impasibile, pletoase, le tăie calea un masiv caiac la prora căruia stătea în picioare - nu mai încăpea nici o îndoială - un otoman. Grecul se pregăti să-l salute cu un gest larg și-un zâmbet respectuos pe față, dar osmalâul făcu un semn îndreptându-și cu fermitate arătătorul în jos, spre apă, adică stați pe loc, lăsați ancora. — Control! - șopti galben Georgios, apoi strigă către caiac: Nu înțeleg! Ce s-a întâmplat? — Nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
putea parcurge una din acele împuțite mașini? Își întoarse privirea spre cele trei jeepuri puternice, în ale căror geamuri se reflectau înmiit razele lunii, comparând grosimea cauciucurilor cu fragilele picioare ale cămilei sale preferate. Nu-și putu stăpâni un ușor zâmbet, căci se gândi că era ca furnica din poveste, care încerca să violeze un elefant. Ce avea de gând ? Ce fusese în capul lui, cum de-i venise ideea nebunească să se înfrunte niște indivizi care-și puteau permite luxul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
intrarea cortului și nu făcu nici un gest până când Nené nu se opri în fața lui ca să-l salute: — Aselam aleicum! Îți cer ospitalitatea în mod respectuos. S-ar fi spus că sub vălul de culoare închisă severul tuareg schiță un ușor zâmbet, căci răspunse pe un ton oarecum amuzant: — Metulem metulem! Văd că ai învățat lecția, dar îți amintesc că, deși din acest moment te afli sub protecția mea, dacă dintr-un motiv oarecare trădezi ospitalitatea pe care ți-o ofer, pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și pilotul, surâzând, îl întrebă pe pasager, care se schimbase la față, cum i se păruse experiența, acesta se limită să răspundă cu acreală: — Zgomotoasă. — Asta-i tot? — Nu-i chiar tot, dar e cel mai important - inmouchar-ul schiță un zâmbet, deși interlocutorul său nu-și dădu seama. Și, totuși, recunosc că acolo sus este mult mai răcoare și că deșertul se vede cu totul altfel. — Și nu ți s-a părut minunat? — Într-un anumit fel... Se vedea clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ăia în tabără, în loc să-i lași să se deshidrateze pe căldura asta? — Așa e, doar că nu voiau să-și abandoneze mașinile. În ciuda amenințărilor teroriste din cauza cărora s-au suspendat câteva etape ale raliului? - austriacul dădu din cap, păstrându-și zâmbetul ironic. Sper că nu mă consideri atât de tâmpit încât să cred că organizația pune în pericol viețile a șase oameni și nu le trimit un camion-atelier din acelea care rezolvă toate problemele mecanice cât ai clipi. — Și ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
privit în fiecare an de milioane de telespectatori, cărora nici măcar nu le trece prin cap că astfel lasă să iasă la iveală micul fascist pe care îl avem toți în noi. Presupun că exagerezi, replică Nené Dupré cu un ușor zâmbet amar. Dar, după atâția ani la datorie, trebuie să recunosc că există un strop de adevăr în tot ce spui... Își făcu vânt cu șapca de căpitan de navă, murdară și decolorată pe care obișnuia să o poarte când zbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai buni specialiști și că n-au precupețit mijloace și bani pentru a salva ostaticii, dar că, din păcate, au ajuns prea târziu, deoarece niște beduini sălbatici erau interesați doar să fure și să omoare... - Nené Dupré schiță un ușor zâmbet trist. - Ei manipulează presa, iar pe tine nimeni nu te va lua în seamă. Singurul dispus s-o facă se află acolo, singur în mijlocul deșertului. — Cel pe care l-ai lăsat? — De unde știi că am lăsat pe cineva? — Aparatul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său teritoriu și nu e speriat e un cretin care merită să-și piardă gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce făcu cu ochiul. Cu toate astea - adăugă -, contăm pe ceva foarte important în favoarea noastră. — Pe ce?... Pe faptul că, fiind una din regiunile cele mai pustii de pe glob, nu trăiește acolo aproape nici un animal - ceea ce înseamnă că tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
jumătate dintre ei mergeau spre nord, iar ceilalți, spre sud, cu vădita intenție de a se regrupa și de a forma doar două fronturi. Îi observă cu luneta telescopică a puștii lui Nené Dupré și nu-și putu opri un zâmbet de satisfacție. Așa cum bănuia, soarele și vântul îi loviseră nemilos. Foarte nemilos. Dacă imohagul ar fi văzut vreodată o coridă de tauri, poate că ar fi putut compara starea sufletească a acelor drumeți asudați cu cea a unei bestii puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că moartea înstăpânise pe acel loc în mod indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind în momentele când cerul se lumina, dar se lansau spre pământ de îndată ce domnea din nou întunericul, într-un continuu du-te-vino, părând a nu ști ce carte să păstreze, fiindcă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
său calm. Nu suntem în curtea școlii. E vorba să încercăm să ieșim de aici întregi... - Se întoarse spre cei care asistau la scenă și care nu păreau nici pe departe că ar vrea să intervină, și întrebă cu un zâmbet abia perceptibil: Cei care sunt de acord, să ridice mâna. Frații Mendoza au fost primii care s-au grăbit să ridice mâna - și unul după altul, toți cei prezenți îi imitară. Sam Muller arătă cu un gest amplu mâinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și apoi se aplecă să vadă pentru prima dată ce era în sacul portocaliu. — De acord! îngăimă. Mi se pare corect. Aisha nu se putu stăpâni și i se aruncă în brațe, în vreme ce Suleiman se mulțumi să schițeze un ușor zâmbet de satisfacție, în timp ce spunea: — Sunt încântat că francezul ăsta a fost mai încăpățânat ca tine. Ce facem acum? Plecăm cât mai repede. — Cu o singură cămilă...? observă Suleiman. Femeile nu vor suporta trei zile de mers. — Și ce soluție avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu-și ia ochii de pe buzele groase și umede ale fotografului; se apropie, se depărtează, se strîng și se Întind, se Încalecă și tremură Întocmai ca două lipitori prinse Într-un ritual amoros. Nici nu clipește și-a pus obișnuitul zîmbet de curtoazie pe față, dă doar din cînd În cînd din cap, semn că este Întru totul de acord cu simpaticul său interlocutor. Relatarea fotografului pare a fi pasionantă, deoarece gulerul berei s-a subțiat În halbă cît o ață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Niki Bârsan. Domnul Algazi și-a tras taburetul lîngă Wanda. Barba lui aspră, căruntă, se atinge de lobul delicat al urechii scăpat ca prin minune din vîlvătaia de păr roșu. Fața femeii se colorează ușor. Buzele se destind Într-un zîmbet, apoi se depărtează una de cealaltă dezvelind un șir de dinți mici sidefii, după care urmează un jet perlat de hohote. Sexagenarul e stăpîn pe situație, Îi ia mîna, i-o sărută, abia atingînd-o, o Întoarce cu palma spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
filtrată a lampadarului face să pulseze o inimă roșie, aprinsă, altele abandonate la jumătate cu vinul adormit În așteptare și cele goale, transparente ca suflarea unui muribund. Exitus. Domnul D. se ridică din fotoliu ușor, pe fața destinsă apare un zîmbet șmecheresc de puști care pune la cale o șotie. Își Îndeasă În gură o jumătate de felie de tort, lăsată de cineva prea ghiftuit ori prea nobil - așa ne Învățau mamele noastre pe vremuri că e frumos să lași totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poartă acu și să punem și faianță roz pe peretele de la lift cu ghirlănzi de trandafiri, are aci la ferometalu de la poștă ța venit să-mi ceară bani ca să Împopoțoneze blocul după gustul ei și eu trebuie să plătesc cu zîmbetul pe buze și să spun: vai, ce frumos! de ce sînt obligată să accept În intimitatea mea aceste lucruri oribile care Îmi trezesc repulsie și să mi le cumpăr ca și cum le-aș dori la fel cum fac cu sandalele cu furourile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cînd la mine cînd la el În clipa asta sînt cu totul de partea doamnei Oprișan cîtă distanță și cît refuz În căderea acestui oblon Între tine și celălalt și ea acolo neînțelegîndu-și greșeala și așteptînd Încă aplauzele măcar un zîmbet de politețe o apreciere cît de mică pentru vorba ei de duh ...doar e bărbat, ce pizda mă-sii! o fi gîndit ea acum În sinea ei) — E minunată, doamnă Oprișan, să trăiești! Și-ți mulțumim. Mă bucur că vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de ochii mei avizi de miracole și patrulele traversînd Ringul În pas cadențat, tinerii blonzi, supli, impecabili În uniformele lor de un verde cenușiu, glasurile lor aspre, guturale, Isoldele cu șepcuțe de catifea roșie de la Evangelische Schule care le aruncau zîmbete și flori, după-amiezile clandestine petrecute cu Helga Christel În Erlenpark, acolo unde se căsca un cîmp mare urcînd domol clina dealului ce ducea spre Dumbravă și tremurul pe care Îl simțeam În viscere cînd Îmi povestea ce-i făcea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
unde nu a existat un popor conștient. Chiar și cele mai generoase idei riscă să se transforme În arme exterminatoare dacă lipsește — Știu, acum urmează pledoaria pentru dezarmarea nucleară și incriminarea poluării mediului Înconjurător. — Îți Înțeleg reacția. Ți-am observat zîmbetul de cînd am rostit cuvintele popor și națiune - cine, eu, care n-am beneficiat niciodată de aceste moșteniri! Dar, de fapt, nu atît poziția mea față de ceea ce susțin te-a supărat, ci Însăși degradarea cuvintelor folosite. Ele au intrat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se opune? Ei nu mai au ce pierde, nu pentru că ar fi mai demni - sînt liberi! Domnul D, urmărește cu atenție o vrabie care se tăvălește În nisip ciripind vesel. Liber ca păsările cerului, Își spune În gînd și involuntar, zîmbetul acela ironic Începe să-i Îngusteze ochii, să-i subțieze buzele, Îl simte pe față ca pe un corp străin țce dracu am nu-mi pot stăpîni reflexele mușchilor cînd de fapt omul ăsta poate că e sincer) — Sigur, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care acum, În fața ta, Își mișcă mîinile, spune cuvinte, Își aprinde o țigară. ISTAMBUL - MOSCOVA - TOKIO se schimbă plăcuțele cu zuruitul lor de jocuri mecanice. Timpul se precipită Încă o dată, se mai zbate În cîteva strîngeri de mînă, În cîteva zîmbete, Într-o bolboroseală neînțeleasă, apoi se cască un gol. Moare ceva În fiecare. O parte dintr-un prezent imediat este amputată. Începi să simți durerea aceea perfidă a unui organ absent. Începi să-l regreți cu toate resentimentele anterioare, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]