37,442 matches
-
tot cu voi; În dosul stânii Să-mi aud cânii. Aste să le spui, Iar la cap să-mi pui Fluieraș de fag, Mult zice cu drag; Fluieraș de os, Mult zice duios; Fluieraș de soc, Mult zice cu foc! Vântul, când a bate, Prin ele-a răzbate Ș-oile s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrimi de sânge! Iar tu de omor Să nu le spui lor. Să le spui curat Că m-am însurat Cu-o
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
mirific realizat în primele două versuri, de personificarea mioarei năzdrăvane care vorbește și se înțelege cu oamenii, comunicând print-un limbaj comun, este completată de aceste două portrete. Tot elemente de basm constituie și fluierele care cântă singure, la adierea vântului, sau oile care, auzindu-le, se vor strânge și "îl vor plânge" pe păstor "cu lacrimi de sânge". Mai presus de toate acestea se află însă alegoria morții prezentată ca o nuntă de proporții cosmice, fantastice. Ca și în basme
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și stăpânul lumii”. Este imaginea prometeică a celui care a Învins și stăpânește Întreaga fire, așa cum o spune mulțimea corului În fața cetății la Theba (Sophocle, „Antigona”Ă. „Din toate minunile lumii nici una nu este așa de uimitoare ca omul. Cu ajutorul vânturilor năpraznice el spintecă valurile care mugesc În jurul lui. Pe cea mai mare divinitate, Pământul cel neschimbător și neobosit, el Îl brăzdează În fiecare an și Îl răscolește cu plugul. La fel știe să atragă și să Încurce În ochiurile lanțului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a plecat, împreună cu un prieten, s-o aducă acasă pe una dintre surori „ce era învățătoare într-un sat nu tocmai departe de oraș”. în timp ce ei mergeau pe cărarea de pe malul stîng al Bistriței, se stîrnește o ploaie mare, cu vînt grozav, care-i obligă să se adăpostească într-o moară părăsită: „Moara lui Bibire”. De acolo ajung apoi la școală, dar n-o mai găsesc pe sora povestitorului, întrucît aceasta pornise spre casă pe șoseaua națională. Nemai încumetîndu-se s-o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și o preface „într-un colos de movilă”. Povestitorul scapă cu viață, însă prietenul moare. „Și astăzi - notează el în finalul cu miros de „literatură” al schiței - ca semn că cineva e sub acea movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de „literatură” al schiței - ca semn că cineva e sub acea movilă, se vede crucea adusă de vînt odată cu acoperișul, înfiptă adînc în movila de cărămizi”2). „Furtună” de Bacovia nu descrie decît uvertura acelei ploi: „Prin codrii Bacăului/ Vîjîie vîntul/ Și-ntunecă lumea/ Un cer ca pămîntul/ Și codru pe codru/ Se umple de clocot,/ Iar toamna în hohot/ Le cîntă prohodul...” Următoarele versuri redau exaltarea și spaima în fața marii amenințări: „Și parcă mă cheamă,/ De crengi atîrnînd,/ Avesalomi gemînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Mlaștina Caprei și deodată s au ivit în văzduh lucruri minunate și de neînțeles și schimbări de necrezut, după cum urmează: lumina soarelui a dispărut și s-a așezat o noapte, nu blîndă și liniștită, ci plină de fulgere înfricoșătoare, de vînturi vijelioase care aduceau furtuna din toate părțile; în timpul acesta mulțimea s-a împrăștiat fugind, iar cei puternici s-au strîns la un loc; după ce a încetat tulburarea și a strălucit din nou lumina și mulțimea s-a adunat iarăși, aceasta
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dar fu mereu amînată.10) Spre deosebire de Ion Minulescu 11) și de alții pentru care „grădina publică” e legată exclusiv de tinerețe, Bacovia a zăbovit în ea atît tînăr, cît și bătrîn, de primăvara pînă toamna, cînd „plîngea” și se pustia, vîntul aruncîndu-i frunzele pe străzile din jur, - cîteodată și iarna, spectator tăcut, reflexiv și comprehensiv al naturii și al oamenilor. La fiecare vîrstă, desigur, cu alte sentimente și atitudini. Unii l-au evocat ca făcînd parte din peisaj, prezență statornică, indicînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Macedonski, nici de Vlahuță. Sensibilitatea lor nu era pregătită pentru așa ceva. Chiar dacă între contemporani sînt cîțiva inși pricepuți în acest domeniu - T. Maiorescu, A. D. Xenopol, Caragiale, Iacob Negruzzi -, generația în ansamblu nu e preocupată de muzică, nu se dă în vînt după ea. în schimb, Bacovia face parte dintr-o generație avidă de muzică, prima de acest fel în istoria literaturii romîne. Dacă urmărești mișcările celor din „epoca lui Sensitif ”, constați că ei trag mereu acolo unde se cîntă: teatre, cafenele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Iosif, G.Tutoveanu, Ecaterina M. Sadoveanu), la simboliști (Ovid Densusianu, Cincinat Pavelescu, Oreste). După corbul sol al iernii își face loc corbul simbol al îndoielilor: „Despotică stăpînă e ’Ndoiala/ Pe o țară de dureri și grozăvii/ în care-al pustiirii vînt se plimbă/ Prin creieri, ca prin scorbure pustii.// Lugubri corbi, năpîrci, prădalnici vulturi/ Pe stînci se suie la porunca ei,/ Să sfîșie din inimile negre/ A mii și mii de sumbri Prometei”9). Sau semn al înăbușirii speranței: „Privirea noastră
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de intrigi palpitante, (majoritaea traduse - n. m.), de morți cari nviază și de crime cu atît mai înfiorătoare cu cît sînt mai misterioase. Se prăpădește mahalaua după astfel de grozăvenii și consoarta cherestegiului are crize de nervi, se dă-n vînt de nerăbdare între o fasciculă și alta...” 5) Pe acest public avid, dar necritic, (de)format de foiletoanele unor ziare (între care cel mai căutat era acela din „Universul”) s-au bazat toate marile succese de la sfîrșitul secolului al XIX
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o parte, „aristocrația” („lumea bună”, „elita socială”) ignoră cartea romînească și ziarul în limba romînă și citește numai autori francezi (Georges Ohnet, Paul Bourget, Pierre Lotti, Gyp, Jean Richepin, Abel Hermant etc.), pe de altă parte, „mahalaua” se dă în vînt după paraliteratură. Singura schimbare -percepută de contemporani - s-a realizat la nivelul mijloacelor de lansare. „Se face mult afișaj, multă publicitate”, - remarca Ion Vinea, într-un interviu acordat „Scenei”, în septembrie 1918. „Editorii și scriitorii își fac astăzi reclama cea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
adăpostise, autorul trăiește „ca un coșmar”: cărțile între care stătuse vin după el, și nu numai acelea: „parcă toate librăriile din lume, toate bibliotecile oficiale și particulare își concediaseră, pe ferești, convoiurile colosale de cărți care zburau umplînd cerul, iar vîntul le spunea numele lor cînd mai plîngător, cînd mai sălbatec...” 7) De unde a luat Bacovia ideea „zborului cărților”? Un răspuns a dat Marcel Marcian, care crede că poetul, trăitor printre evreii din Bacău, a cunoscut o legendă din martirologia iudee
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în odăița mea de sus, totdeauna rece), mă îmbrac cu paltonul peste zdrențele mele de haine și alerg la centrul de pîine no. 25, ca să iau cele șase rații, adică cele trei pîini, legiferate pe cartela mea . E frig, bate vîntul, zăpada se topește, ghetele-mi sînt sparte... dar trebuie să ridic de la centru cele trei pîinișoare. Atîta însă nu ar fi prea mult. Trebuie, în fiecare dimineață, să aștept în șir cu toată lumea pînă să-mi vină rîndul la ferăstruică
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Pora, publicată cu doi ani înainte în „Almanahul «Adevărul» și «Dimineața» pe anul 1913”. Ambele încep cu pretextul întoarcerii acasă, noaptea, după apăsătoare reflecții de inși singuratici. Schița lui Pora: „Mă întorceam acasă învăluit în singurătatea nopței ușor tulburate de vînt. încolo nici un zgomot nu despica tăcerea prin care însuși zgomotul pașilor mei pierea, ca zgomotul impalpabil al unei ființe nemateriale. Și revenindu-mi gîndul tors o seară întreagă în taciturnia unei visări de izolat, nu-mi auzii cuvîntul rostit cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
între „Cîntă” al aceluiași autor 5) și un anumit pasaj din „Cubul negru”. Șocurile Macabrul e prezent, la Bacovia, începînd cu „Plumb” („Dormeau adînc sicriele de plumb,/ Și flori de plumb și funerar vestmînt-/Stam singur în cavou... și era vînt.../ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.) îl întîlnim în „Panoramă” („în jurul meu corpuri de ceară,/ Cu hîde și fixe priviri./.../ în racle de sticlă - princese/ Oftau, în dantele, mecanic”.), în „Poemă în oglindă” („Vezi, din anticul fotoliu - /Agonia violetă,/ Catafalcul,/Și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
al celor mai mulți dintre romantici. Acțiunea lor e surprinsă atît în reacțiile individuale, cît și în cele de grup, cum se întîmplă în aceste versuri de Grigore H. Grandea: „Dar un fior d-odată mulțimea o coprinse./ Cum valurile mărei, de vînturi iuți împinse,/ Merg de se sparg de țărmuri, ea se-ndesă gemînd/ Spre porțile grădinei [în care se ivise o femeie „frumoasă ca păcatul”- n. m], în cale tot spărgînd”4). Pentru Eminescu erotica e cea mai vie sursă de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și senină;/ Și-atît de goală era strada -/ De-amanți grădina era plină.// Orașul luminat electric/ Dădea fiori de nebunie -”15). Sau apar, precum în „Crize”, provocați de o spaimă: „Tristă, după un copac, pe cîmp/ Stă luna palidă, pustie -/ De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie.// O umbra mormăind pășește.../ E om... atît, și e destul -/ Și acum ne-om gîtui tovarăși:/ El - om flămînd, eu - om sătul”16). Fiorul e uneori, ca mai sus, trăit, resimțit ca
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
amenințare a propriului echilibru sufletesc, adesea precar. Iar emoția aceasta era și mai mare în provincie, unde fiecare caz devenea obsedant: „într-o grădină publică, tăcută,/ Pe un nebun l-am auzit răcnind,/ Iar frunzele cu droaia se desprind;/ E vînt și-orice speranță e pierdută”. („Plumb de toamnă”)1) Răcnetul anunță un soi de fatalitate. în arhivele locale, în anii corespunzători adolescenței și tinereții lui Bacovia, sînt cîte două trei dosare privitoare la „internarea alienaților mintali în diverse ospicii din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
concluzii deznădăjduite, a unui soroc ce nu mai poate fi, sub nici un chip, schimbat. Mai multe fapte diverse l-au anunțat: fata moartă de ftizie, visătorul care s-a împușcat, nebunul care răcnea în grădina publică, precum și cîteva semne naturale: vîntul și căderea masivă („cu droaia”) a frunzelor. Din cauza lor, totul apare ca ireversibil. Fatal, toamna va reduce contactele umane. Vizibili vor fi numai popa și soldatul, oameni ai datoriei și ai urgențelor, ale căror prezențe te duc cu gîndul la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
într-o încordare paroxistică, orice mișcare și orice zgomot părîndu-i-se suspecte, amenințătoare. „Crize” începe ca un pastel, cu menționarea principalelor elementelor din cadru, calm: „Tristă,după un copac, pe cîmp/Stă luna palidă, pustie-”. Dar brusc, lucrurile se schimbă: „De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie”. Ce anume i-a provocat? Șuierul vîntului? Scîrțîitul crengilor? Cauza neașteptatei exacerbări e dezvăluită, cît se poate de rațional, în strofa următoare: „O umbră mormăind pășește.../ E om...atît, și e destul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un pastel, cu menționarea principalelor elementelor din cadru, calm: „Tristă,după un copac, pe cîmp/Stă luna palidă, pustie-”. Dar brusc, lucrurile se schimbă: „De vînt se clatină copacul -/ Și simt fiori de nebunie”. Ce anume i-a provocat? Șuierul vîntului? Scîrțîitul crengilor? Cauza neașteptatei exacerbări e dezvăluită, cît se poate de rațional, în strofa următoare: „O umbră mormăind pășește.../ E om...atît, și e destul.../ Și-acum ne-om gîtui tovarăși:/ El - om flămînd, eu - om sătul”.1) Teama din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de nesiguranță și teroare. Odată incidentul evitat și cauza emoțiilor lămurită, strofa a treia a poemului repune în drepturi rațiunea și calmul: „Dar vezi... m-a ocolit acuma.../ El s-a temut mai mult, - săracul.../ Pe luna palidă, pustie,/De vînt se clatină copacul...” Cu toate acestea, eliberarea de spaimă nu e completă. Poetul a rămas (lucru care se vede în reflecțiile sale) cu impresia că întîlnirile precum cea de care tocmai a scăpat se pot repeta. Un vers din „Proză
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
relatarea de călătorie a lui A. Russo), plopii din textele celor citați mai sus fac parte, nu încape îndoială, fie din specia nigra, fie din specia pyramidalis, care ating înălțimi de pînă la 40 de metri și se înfioară de vînturi nevăzute. Ei se impun privirii atît ziua, cît și noaptea: „Cad din cer mărgăritare/ Pe orașul adormit...// Plopii, umbre solitare/ în văzduhul neclintit,/ Visători ca amorezii/ Stau de veghe la fereastră,/ Și pe marmura zăpezii/ Culcă umbra lor albastră” 7
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lor albastră” 7). Pe lîngă înălțime, impresionează freamătul lor, asimilat adesea cu o muzică (de altfel, într-un basm, din lemn de plop se face un flaut): „Dar a-nceput un plop/ Să cînte, și toți plopii/ Cîntau duios în vînt,/ Și m-am trezit dodată/ Că plîng și eu și cînt!” (G. Coșbuc) Plopii „se cutremur” (Eminescu), se „zbat („Și-atunci, lîngă mormînt,/ Plopi cu frunza rară/ S-au zbătut ușor în vînt,/ Zile lungi de vară” - Topîrceanu), vuiesc („Plopii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]