38,651 matches
-
din Balcani. Granițele Valahiei s-au schimbat deseori până la mijlocul secolului al XVI-lea, însă în timpul domniei lui Mircea Țara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea Neagră în est. Titulatura domnească prezentă în actele rămase de la Mircea cel Bătrân poate oferi o cronologie aproximativă a întinderii teritoriale valahe, căci, potrivit istoricului Anca Ghiață, "„o cronologie strictă a stăpânirii Țării Românești ținând
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
odihnă. Principala atracție turistică este capitala Rodos, situată la capătul său nordic. La sud de portul Mandraki, în care ancorează flote întregi de iahturi și de cutere pescărești, se află cartierul vechi al orașului, înconjurat de ziduri de apărare cu porți impunătoare. Colina lui Monte Smith este locul Acropolelor anticului oraș Rhodes. Parcul arheologic se desfășoară verde și frumos conținând teatrul elenistic contruit în sec. al III -lea î.Hr., unde aveau loc evenimente atletice. Ele erau parte a unui festival ținut
Rodos () [Corola-website/Science/297358_a_298687]
-
după căsătorie își începe cariera politică ca deputat în parlamentul Prusiei. Curând viața parlamentară i se pare insuportabilă. Îl enervează ezitările regelui Prusiei față de revoluția din 1848. Între 35 și 42 de ani se consacră diplomației, în care intră pe poarta principală, autoritatea sa fiindu-i recunoscută de rege. Misiunea sa de la Frankfurt, pe lângă Dietă, este o experiență decisivă, el optând pentru unificarea Germaniei. După moartea lui William I, regent a devenit fratele său Wilhelm în anul 1861. Noul monarh a
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
văd încă, s-au construit atât morminte-galerie (Cercul Funerar A), cât și temple (în spatele Acropolei). Mormintele supușilor sau trădătorilor (morminte-stup) se aflau în afara orașului (Cercul Funerar B). Agora (locul de întâlnire al cetățenilor) era situată pe un mic deal, lângă Poarta Leilor. Acestă poartă, măsurând 3,10 m lățime și 2,95 m înălțime, era principala cale de acces în cetate și avea sculptați doi lei în lateral. Casele supușilor erau în general așezate la poalele Acropolelui, aici locuind doar nobilii
Micene () [Corola-website/Science/297350_a_298679]
-
fost ucis în luptă cu heraclizii (considerați a fi invadatorii dorieni), care au distrus cetatea Micene șiau întemeiat o nouă epocă în Elada. Prima excavație de la Micene a fost făcută în 1841, de arheologul grec Kyriakos Pittakis. El a găsit Poarta Leilor. În 1874, germanul Heinrich Schliemann a scos la lumină mare parte din cetate. El a găsit de asemenea mormintele regale, împreună cu defuncții și comorile din ele. I se atribuie și descoperirea „Măștii lui Agamemnon” (dovedită a fi din secolul
Micene () [Corola-website/Science/297350_a_298679]
-
în 1968 ca șef de promoție la secția Centrale Hidroelectrice. Are ca profesori și mentori științifici pe academicianul Dumitru Dumitrescu, profesorul Dorin Pavel și profesorul Alexandru Diacon. Efectuează un stagiu de practică de inginerie la șantierul hidroenergetic și de navigație „Porțile de Fier”. În 1970 reușește la concursul pentru obținerea unei burse de studii de doctorat, în Franța, la Universitatea "Paul Sabatier" din Toulouse. În 1971 obține masterul "Diplome d'Etudes Approfondies" și susține, în martie 1974, teza de doctorat la
Petre Roman () [Corola-website/Science/297339_a_298668]
-
m și datează din sec. VII î.Hr. (în sectorul nordic, au fost descoperite fragmente ale zidului construite de coloniștii din Clazomene și Teos), până în epoca romană. În sectorul său vestic, grosimea zidului variază între 1,70 și 2,40 m. Poarta de vest a cetății, bine păstrată, avea o deschidere de 2,50 m, fiind străjuită de două turnuri patrulatere și conducând într-o curte publică. În secolul IV î.Hr., ca urmare a înnisipării vechiului port, alte două porturi au început
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
Coloana" dedicată "Preasfintei Treimi" din piață cu același nume, "Biserică Sfântă Ecaterina", în stil gotic, "Casă Hallenbach", tot în stil gotic, "Starý zámok", "Klopačka", edificiu din 1544, biserica gotica "Frauenberg", dedicată Preacuratei Fecioare Maria, si, în sfârșit, elegantă "Piargska brâna" (poartă orașului) construită în anul 1544 și refăcuta în 1751. Banská Štiavnica este înfrățita cu cinci orașe ale lumii:
Banská Štiavnica () [Corola-website/Science/297387_a_298716]
-
punctul vamal, a fost întemeiat orașul cu același nume. În anul 1538, Petru Rareș se ridică împotriva Porții Otomane, refuzând să mai plătească tributul anual. Trădat de boieri, ia calea pribegiei și se refugiază în Transilvania. În același an, sultanul Porții, Soliman I, zis Magnificul, în expediția împotriva lui Petru Rareș, intră fără luptă în Tighina și o transformă, împreună cu 18 sate din jur, în raia . Devenind reședință de raia turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică oraș
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
și 8 turnuri cu zid estic ridicat chiar pe malul Nistrului. Partea exterioară e cetate de pământ de forma unui pentagon neregulat, alcătuit dintr-un șanț adânc, căptușit din piatră și dotat cu subterane. Valul are 10 bastioane și 6 porți încercuiește o suprafață de 60 de hectare cu numeroase clădiri . În vara anului 1574 Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul. În aceeași perioadă, Tighina a fost
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
unele reprezentări contemporane, Vasile Lupu apare purtând pe cap cuca turcească, iar în altele, o coroană imperială de inspirație bizantină, timbrată cu capul de bour și cu acvila bicefală, reprezentări sugestive pentru cele două componente ale politicii sale: supus al Porții și protector al ortodoxiei. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales
Vasile Lupu () [Corola-website/Science/297416_a_298745]
-
a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Cu mitropolitul Iorest din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând și pe ajutorul sultanului, însă nu i-a reușit. Într-o scrisoare adresată Porții otomane, scria între altele că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români. Dupa moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit. În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania. În amintirea
Vasile Lupu () [Corola-website/Science/297416_a_298745]
-
exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași. A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor. Contemporanii l-au perceput ca pe un grec (vorbea cu accent grecesc) și ca pe un om al turcilor: „oricât s-ar
Vasile Lupu () [Corola-website/Science/297416_a_298745]
-
Aceste întărituri, datorate avarilor, care au avut organizări de trib bine configurate și în Transilvania și consemnate sub nume ca "indagines", "gyepũ", "hegin" sau "presaka" ("prisăci"), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite "porta" (poartă), "clusa" sau "kapu" ("poartă" pe maghiară și turcă), fiind apărate de grupuri militare, amintite în izvoarele maghiare timpurii de mai târziu, scrise în limba latină, sub numele "speculatores", "sagittarius" sau "örök". Prisăcile erau dispuse pe un aliniament natural ușor de
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
Hierăști) și sora lui Udriște Năsturel. Încă din timpul domniei lui Leon Tomșa a încercat să ia tronul cu ajutorul lui Rakoczy I al Transilvaniei (1630). Agitația din țară a crescut și mai mult sub următorul domnitor Radu Iliaș (1632), până ce Poarta, luând în considerare și darurile făcute personal de Matei, îi încredințează tronul cu toată împotrivirea intrigilor grecești manevrate mai ales de bogătașul Celebi Curt (martie 1633). Menține pacea cu Turcia, încheie pact de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I
Matei Basarab () [Corola-website/Science/297415_a_298744]
-
alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (1636, 1637, 1639). Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a încercat în mod repetat să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, denunțuri la Poarta otomană și atacuri militare. Corupând pe câțiva înalți dregători turci, profitând de problemele externe ale Imperiului Otoman, Lupu a reușit să obțină prin intrigi detronarea de către sultan a lui Matei. În replică, acesta i-a putut câștiga de partea sa
Matei Basarab () [Corola-website/Science/297415_a_298744]
-
Constantinopolelui din 1453 până la moartea lui Soliman Magnificul din 1566. Această a fost o perioadă de realizări nemaipomenite pentru Imperiul Otoman. După cucerirea capitalei Imperiului Bizantin, otomanii au pus capăt puterii Șerbiei prin bătălia de la Kosovopolie, victorie care a deschis poartă expansiunii către inima Europei. Mehmet ÎI se considera următorul cuceritor al lumii.In timp ce încerca să evite tulburările interne prin acordarea de libertăți culturale creștinilor și evreilor în schimbul plății unui impozit,armatele sale invadau Șerbia,Bosnia și Albania,ocpand
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
turcilor. Chiar și din perspectiva occidentală, dezvoltarea bazată pe structura bizantina era ușor de observat în corespondență diplomatică care se purta în limba greacă. În cercurile diplomatice, Imperiul era deseori numit بابِ علی, "Bâb-i-âlî" („Sublima Poartă”), o aluzie la Marea Poartă a Palatului Topkapı, locul în care sultanul primea ambasadorii străini. Unii istorici interpretează această denumire ca având legătură cu localizarea geografică a Imperiului, care îi dădea statului și capitalei sale Istanbul caracteristică de "poartă de intrare" a Europei către Asia
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Bâb-i-âlî" („Sublima Poartă”), o aluzie la Marea Poartă a Palatului Topkapı, locul în care sultanul primea ambasadorii străini. Unii istorici interpretează această denumire ca având legătură cu localizarea geografică a Imperiului, care îi dădea statului și capitalei sale Istanbul caracteristică de "poartă de intrare" a Europei către Asia. Occidentalii numeau în mod obișnuit Imperiul Otoman că "Imperiul Turcesc", sau și mai simplu, "Turcia", acest din urmă termen neavând nimic în comun cu statul național modern Turcia. Otomanii erau administratori, nu producători, excepție
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
clerici. Ei purtau numele de viziri. Această structură a fost modificată mai tarziu pentru a-l include pe Marele Vizir, căruia îi erau delegate unele dintre responsabilitățile sultanului. Sublima Poartă era curtea imperiala în aer liber a sultanului, numită așa după poartă care dădea către sediul Marelui Vizir, locul în care Sultanul primea scrisorile de acreditare ale ambasadorilor străini. Cu timpul, Marele Vizir a început să fie la fel de puternic ca Sultanul, daca nu chiar mai puternic uneori decât acesta. Din 1908, statul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
pentru otomani, ci și pentru chinezi sau japonezi. Există mai multe clauze în ahdname-le, dar și drepturi și obligații. Libertatea de a intra,a ieși și a circula - pentru a putea intra în teritoriile otomane, străinul trebuia să primească permisiunea Porții. În cadrul zonelor controlae de otomani, negustorul avea și dreptul de a circula și, foarte important, de a ieși. Străinul era protejat atât timp cât era valabilul aman-ul, conform seri at-ului. Aman-ul putea expiră și când se declanșa un război
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al imperiului care depunea un " arz" (plângere). Divanul se întrunea de 4 ori pe săptămână, prezidat de Marele Vizir, iar după sesiune, acesta se prezenta în fața sultanului și îi prezenta discuțiile și deciziile luate în cadrul divanului. În cadrul Palatului Topkapi, la Poarta Fericirii, era fereastră dreptății, de unde sultanul putea observa ședințele divanului, ca să pară că acesta era prezent în viața tuturor funcționarilor. O mare parte a administrației centrale era compusă din kul-robi ai sultanului. Nu erau oameni care lucrau cu forța, ci
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Bayezid ÎI ( 1484) și Suleyman Kanuni ( 1538). În instroiografia relațiilor româno-otomane, termenul „închinare” - specific cronisticii medievale - a fost și este de regulă utilizat, din punct de vedere cronologic, cu două înțelesuri:Pentru a desemna un moment anume din evoluția Relațiilor Porții cu Țara Românească, Moldova sau Transilvania, respectiv „momentul inițial”. Din punct de vedere terminologic, cuvantul există din perioada bizantina, proskynesis. În limba română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
momentul inițial”. Din punct de vedere terminologic, cuvantul există din perioada bizantina, proskynesis. În limba română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două înțelesuri: fie acceptarea plății unui tribut către Poartă, fie că „supunere” sau „capitulațiune” în fața sultanului. În izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea voievodului în persoana la Poarta sau a reprezentantuui, sau chiar a unor boieri de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două înțelesuri: fie acceptarea plății unui tribut către Poartă, fie că „supunere” sau „capitulațiune” în fața sultanului. În izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea voievodului în persoana la Poarta sau a reprezentantuui, sau chiar a unor boieri de frunte ai țării; supunerea de bună voie față de sultan, si nu în urmă uneo confruntări
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]