36,878 matches
-
atacau posturile otomane de grăniceri și turnurile beilor. Otomanii aveau 4 batalioane ale armatei regulate (nizami) cu un total de 1800 de soldați, situate la Mostar, , Nikšić, și pe frontiere, dar și un număr mare de prezenți în toată provincia. Trupele otomane sunt comandate de Selim Pașa care la rândul lui se afla sub ordinele lui Derviș Pașa, comandantul vilayetului Bosnia. După izbucnirea răscoalei, turcii au încercat să câștige timp până la venirea întăririlor cerând negocieri. Rebelii doreau reducerea birurilor, ceea ce turcii
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
1.300 de puști. Muhtar Pașa a primit alte întăriri în martie și avea deja 22.000 de soldați. La începutul lunii aprilie, forțele sale din Gacko erau 20 de batalioane și 2000 nizami și bașbuzuci. La 13 aprilie, grosul trupelor s-a dus la Niksic și rebelii au reușit să opună rezistență numai la ieșirea din defileu. Ultimele lupte s-au dat între 14 și 17 aprilie cu forțele rebele localnice. Turcii au suferit pierderi grele și s-au retras
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
și s-au retras spre Gacko. În Gacko, Muhtar Pașa a strâns o forță și mai mare, 29 de batalioane de nizami și 5000 de bașbuzuci și cu aceste forțe a pătruns în 28-29 aprilie în Niksic. Acolo, a găsit trupe asediate care erau pe punctul de a se preda din cauza foametei. Cu toate acestea, la întoarcerea în Gacko, turci au suferit alte pierderi în urma unui atac al rebelilor. În timp ce revolta încă se desfășura, Germania, Rusia și Austro-Ungaria au propus două
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
muntenegreană a operat în zona litoralului, iar insurgenții în Herțegovina. Conform lui Herr Fric, rebelii sârbi erau „extrem de numeroși și în unele cazuri bine înarmați” și erau împărțiți în următoarele unități: Obiectivul cetelor era de a împiedica orice concentrare de trupe turcești pe Drina, la frontiera vestică a Serbiei. Întrucât nu era posibilă în Bosnia o insurecție bine organizată, rebelii au urmărit și au terorizat populația musulmană, izolându-i pe aceștia în orașele lor. Cetele i-au apărat și i-au
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
lui Gediminas, a făcut o alianță cu Marele Cnezat al Tverului și a efectuat trei expediții împotriva Moscovei, încercând să profite de tinerețea marelui cneaz al Moscovei, Dmitri Ivanovici, care a reușit totuși să respingă aceste atacuri. Primele intruziuni ale trupelor lituaniene în cnezatul moscovit au avut loc în 1363. În 1368, Algirdas a efectuat prima expediție majoră împotriva Moscovei. După ce a devastat zona de frontieră, liderul lituanian a izgonit oastea cneazului Starodoubului, Simeon Dmitrievici Krapiva și cneazului Obolenskului Konstantin Iurevici
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
continuat între timp, doar că nu atât de bine pentru Moscova. Oștile lituaniene au sosit în regiune, și i-au încetinit pe moscoviți. Ordinul Livonian, condus de Wolter von Plettenberg, s-a alăturat și el războiului ca aliat al Lituaniei. Trupele livone au câștigat în august 1501, au asediat Pskovul, și au câștigat bătălia de pe lacul Smolino în septembrie 1502. În 1502, Ivan al III-lea a organizat o campanie de cucerire a Smolenskului, dar orașul a rezistat asediului întrucât moscoviții
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
îl învinsese pe marele maestru și se aliase cu hoardele tătărești din Crimeea și de la Kazan împotriva Moscovei. În 1521, hanul crimeean a condus un atac devastatori asupra cnezatului moscovit, soldat cu un angajament din partea cneazului de a plăti tribut. Trupele lituaniene conduse de Dașkovici au participat la acest atac și au încercat să cucerească Reazanul. În 1522, s-a semnat un tratat care cerea armistițiu de cinci ani fără schimb de prizonieri, și ca Rusia să păstreze Smolenskul. Armistițiul a
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
Livonia accepta să nu intre in nicio alianță cu Polonia-Lituania. În ianuarie 1558, Ivan a reacționat invadând Livonia. Rușii erau considerați de țăranii locali a fi eliberatori de sub dominația germană asupra Livoniei. Multe cetăți din Livonia au capitulat fără opoziție, trupele rusești cucerind Dorpatul în mai, Narva în iulie, și au asediat Revalul. Întărite cu 1200 de "", 100 de tunari și aprovizionate cu muniții din Germania, forțele livone au reușit să recucerească Wesenberg (Rakvere) împreună cu alte cetăți mai puțin importante. Deși
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
membri ai nobilimii lituaniene s-au opus extinderii uniunii polono-lituaniene, și i-au oferit coroana lituaniană lui Ivan al IV-lea. Țarul a susținut public această opțiune, fie deoarece o lua în serios, fie pentru că avea timp să-și întărească trupele din Livonia. De-a lungul lui 1561, un armistițiu ruso-lituanian (convenit a dura până în 1562) a fost respectat de ambele părți. În schimbul unui împrumut și a unei garanții a protecției daneze, episcopul Johann von Münchhausen a semnat la 26 septembrie
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
în câteva ocazii în conflict cu superiorii săi. În toamna anului 1917 a fost în conflict cu șefii săi ierarhici - generalul Arthur Văitoianu (comandantul Corpului IV Armată) și generalul Nicolae Sinescu (inspectorul general al cavaleriei) - pe problematica înzestrării și misiunilor trupelor de cavalerie. În mai 1919 este acuzat de incompetență și insubordonare, fiind înlocuit de la comanda Diviziei 1 Cavalerie și anchetat de o comisie special numită în acest sens, fiind absolvit de acuzații. Afectat de aceste lucruri, își dă demisia din
Mihail Schina () [Corola-website/Science/335866_a_337195]
-
două treimi din teritoriul național. La începutul operației Armata României ocupa pe frontul de sud următorul dispozitiv de luptă: Armata 3, cu un efectiv total de 142.523 de oameni, ocupa dispozitiv de luptă de-a lungul frontierei, astfel: Totodată, trupele române din Dobrogea urmau să fie sprijinite de Corpul 47 Armată rus (comandant - generalul A.M. Zaloncicovski), format din o divizie de infanterie și o divizie de cavalerie rusești și Divizia sârbă, cu un efectiv total de circa 30.000 de
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Dobrogea urmau să fie sprijinite de Corpul 47 Armată rus (comandant - generalul A.M. Zaloncicovski), format din o divizie de infanterie și o divizie de cavalerie rusești și Divizia sârbă, cu un efectiv total de circa 30.000 de oameni. Concentrarea trupelor rusești s-a realizat în raionul Medgidia-Peștera, însă cu întârziere, abia la 1 septembrie 1916. La începutul campaniei, comandant al Armatei 3 era generalul de divizie Mihail Aslan, având în subordine Corpurile VI și VII Armată comandate de generalii Gheorghe
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
și de nepermis"”. Bătălia de la Turtucaia s-a desfășurat între 1-6 septembrie 1916. Pe 2 septembrie, forțele bulgaro-germane aflate sub comanda generalului Mackensen au început să atace pozițiile Armatei României din zona fortificată Turtucaia. Capul de pod era apărat de trupele Diviziei 17 Infanterie sub conducerea generalului Constantin Teodorescu și formate preponderent din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
din rezerviști. Din cauza în principal a modului defectuos de exercitare a actului de comandă de către conducerea militară superioară a armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160 ofițeri și circa 6.000 trupe și grade inferioare, morți și răniți, plus 480 de ofițeri și circa 28.000 de alți militari luați prizonieri. Din capul
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
armatei (șeful Marelui Cartier General, comandantul Armatei 3, comandanții Divizilor 17, 9 și 19 Infanterie), după numai cinci zile de lupte, trupele bulgaro-germane ocupă Turtucaia. Pierderile suferite de armata română au fost foarte mari: 160 ofițeri și circa 6.000 trupe și grade inferioare, morți și răniți, plus 480 de ofițeri și circa 28.000 de alți militari luați prizonieri. Din capul de pod de la Turtucaia au reușit să se salveze circa 2.000 de militari care au fost evacuați peste
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
După construirea unui pod la Flămânda și trecerea la sud de Dunăre a două divizii în data de 1 octombrie 1916, operația a fost anulată în ziua următoare, din cauza ruperii podului și inundării sectorului de trecere în urma unor ploi torențiale. Trupele au fost retrase la nord de Dunăre pe 3 și 4 octombrie 1916. Paradoxal, generalul Averescu își asumă și aici marele merit de a fi ajutat astfel Marele Cartier General să mute aceste trupe din nou pe frontul din Carpați
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
de trecere în urma unor ploi torențiale. Trupele au fost retrase la nord de Dunăre pe 3 și 4 octombrie 1916. Paradoxal, generalul Averescu își asumă și aici marele merit de a fi ajutat astfel Marele Cartier General să mute aceste trupe din nou pe frontul din Carpați: „"Aceasta schimbare a putut sa se facă la timp, și deci cu rezultat fericit, mulțumită în parte faptului, că din cauza unor ploi torențiale, îndrumarea operațiunilor de la Flămânda a suferit o oareșicare întârziere."” Șirul deciziilor
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
odată adevărul dictonului conform căruia generalul care nu știe să piardă o provincie pierde întreaga țară"”. La 1 septembrie 1916 Armata a 3-a bulgară a trecut frontiera bulgaro-română și a înaintat spre Dobrogea. Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski și trupele sale au sosit în grabă pentru a întări frontul aliat româno-rus, în încercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai înainte ca acestea să cucerească calea ferată București - Constanța. Au urmat lupte grele, cu atacuri și contraatacuri viguroase până pe 21
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
înainte ca acestea să cucerească calea ferată București - Constanța. Au urmat lupte grele, cu atacuri și contraatacuri viguroase până pe 21 septembrie. În Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o lună de pregătiri atente, și trupele amestecate de sub comanda sa au reușit să le învingă pe cele ruse. Rușii au fost forțați să se retragă din Constanța spre Delta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar și cu proviziile pe sfârșite. Mackensen a ales să
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Alecu Croitoru. A scris și produs mai multe filme de scurt metraj printre care și Kandy-Ciocolată de lux cu gust de femeie, unde a realizat scenariul, împreună cu Mariana Pachis, și joacă rolul principal, alături de Adrian Enache. Este directorul artistic al trupei Teatrul Nostrum, unde a realizat spectacolele Seniorii în direct, Din bătaia inimii lui Eminescu , Iubirile lui Brâncuși și De-a Baba Oarba prin Iubire.
Claudia Motea () [Corola-website/Science/335878_a_337207]
-
al Franței (1538-1567). François l-a însoțit pe regele Henric al II-lea la granița cu Germania și a fost prezent la capturarea orașelor Damvillers și Ivoy în 1552. A luat parte la eroica rezistență a orașului Thérouanne împotriva atacului trupelor lui Carol Quintul. În cele din urmă cade prizonier la 30 mai 1553. La întoarcerea din captivitate este făcut cavaler al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și i se asigură guvernarea Parisului și a Île-de-France (1556). A luat parte la
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]
-
în licee și colegii. În 1935 au fost expulzați din Irak ultimii profesori evrei veniți din Palestina, iar președintele organizației sioniste locale a fost judecat, iar ulterior expulzat. După căderea regimului pro-nazist al lui Rashid Ali pașa al Kilani, în vreme ce trupele britanice se aflau la poarta Bagdadului, la 1-2 iunie 1941 a izbucnit în capitală un pogrom antievreiesc în cursul căruia au fost omorâți circa 200 de evrei și au fost atacate și păgubite circa 2000 de prăvălii și proprietăți evreiești
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
arabilor din Palestina va tulbura armonia dintre evrei și ne-evrei în Irak; ea va duce la prejudecăți și ură între religii". În mai 1948 Irakul a intrat oficial în război contra Israelului, care a fost proclamat la 14 mai. Trupe irakiene au intrat în Palestina, participând activ la operații militare alături de trupe egiptene, transiordaniene, siriene, libaneze și unități palestinene. În 1948 Irakul a fost plasat sub regim de stare de urgență și au fost crescute pedepsele pentru activități sioniste. Curți
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
Irak; ea va duce la prejudecăți și ură între religii". În mai 1948 Irakul a intrat oficial în război contra Israelului, care a fost proclamat la 14 mai. Trupe irakiene au intrat în Palestina, participând activ la operații militare alături de trupe egiptene, transiordaniene, siriene, libaneze și unități palestinene. În 1948 Irakul a fost plasat sub regim de stare de urgență și au fost crescute pedepsele pentru activități sioniste. Curți marțiale au fost folosite pentru a intimida pe evreii înstăriți. Iarăși au
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
fost creată stația de radiolocație mult mai perfecționată P-3. Primele teste de fabrică ale stației s-au desfășurat de la 20 iulie până 15 august 1944 la Moscova și în cursul aceluiași an, 14 complete de stații au ajuns la trupele sovietice. Încercările stației în poligon s-au realizat în ianuarie-februarie 1945 confirmând concluziile pozitive ale testului fabricii din Moscova. În anul 1945, radarul P-3 a intrat în înzestrarea Trupelor de Apărare Antiaeriană, Forțelor Aeriene și Marinei, și s-a
P-3 (radar) () [Corola-website/Science/335901_a_337230]