37,124 matches
-
Acum, Arhelau [fiul cel mai mare al lui Irod, care a supraviețuit] a ținut doliu șapte zile din respect pentru tatăl său - obiceiul țării prescria acest număr de zile - și apoi, după ce a dat de mâncare mulțimii și a pus capăt doliului, a urcat la templu” (Josephus, Antichități iudaice 17.200). Cutuma doliului de șapte zile vine chiar din Scriptură: Iosif „a ținut un bocet de șapte zile pentru tatăl său” (Gen 50,10); cu privire la rămășițele regelui Saul și ale fiului
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
pe drumul lor, și, poate, vreunui trecător i-ar fi stat în cale și privindu-l, atins de milă pentru firea noastră comună, s-ar fi gândit că este de datoria sa să-l îngroape (De Josepho 25). Iacob pune capăt plângerii spunând că nu a trăit o tragedie mai mare decât aceea că nu a mai rămas nimic din Iosif și că nu mai are cum să-l îngroape (26-27). Cu greu cineva putea să fie mai expresiv, descriind sensibilitatea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
o altercație domestică? Cred că mai degrabă scăzută. Ca atare, bărbatul din mormântul D de la Giv‘at ha-Mivtar este probabil un individ care a suferit pedeapsa capitală - chiar dacă au fost nevoie de două lovituri ca treaba să fie dusă la capăt - ale cărui resturi de schelet au fost așezate la timpul potrivit în mormântul familiei. Cu tot respectul față de Joe Zias, eu cred că aceasta înseamnă că, din câte se pare, am găsit trei persoane osândite la moarte - una prin răstignire
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
artistice. Încă o dată găsim Arca Torei în vârful căreia se află frontonul deasupra cercului (sau rozetei), pictat pe o piatră sigiliu. Modelul de fronton și de cerc sau rozetă se găsește pe diferite osuare, cercul sau rozeta fiind plasate la capătul osuarului, deasupra căruia e așezat capacul cu acoperiș triunghiular, sau chiar la sfârșitul capacului însuși, formând astfel același model văzut la intrarea în mormântul de la Talpiotul de Est. E relevant în mod special un osuar descoperit pe Muntele Scopus, care
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
relevant în mod special un osuar descoperit pe Muntele Scopus, care înfățișează fațade monumentale cu motivele templului pe toate patru laturile. Ambele capete și una dintre laturi prezintă frontoane ascuțite deasupra intrărilor. Sub două dintre aceste frontoane ascuțite (pe un capăt și pe partea mai puțin terminată a osuarului) se află un cerc, după un model foarte asemănător cu ceea ce există deasupra intrării mormântului din Talpionul de Est. În fine, în arta sinagogală se găsesc picturi care înfățișează Arca Torei, completate
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
patra etapă, a început să utilizeze limbajul învierii cu scopul de a-și sistematiza experiența. În final, spre sfârșitul primului secol, unii au început să inventeze povestiri despre o înviere concretă, pe care Biserica de la început nu o preconizase. La capătul acestui progres de reflecție stă ideea că Luca și Ioan (această teorie presupune că acestea sunt evanghelii scrise, probabil, spre sfârșitul primului secol) au fost atât de preocupați să sublinieze că Isus era într-adevăr o ființă fizică, o ființă
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Niciun text biblic nu prezice că învierea va presupune acest fel de trup. Nicio teologie speculativă n-a trasat această cale pe care evangheliștii să o urmeze în moduri atât de diferite. În special acest lucru ar trebui să pună capăt vechii absurdități care insinuează că relatările lui Luca și Ioan, aparent cele mai „fizice”, au fost scrise spre sfârșitul în primului secol în încercarea de a combate docetismul, concepția că Isus nu a fost o ființă umană reală, ci doar
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
georgiști au urmărit cu atenție activitatea guvernelor național-țărăniste, exprimându-și punctele de vedere critice, de câte ori acestea au adus în dezbaterea Parlamentului proiecte noi de legi. Anul 1933 a avut o importanță deosebită în viața politică a României. S-a pus capăt guvernării național-țărăniste și s-a accentuat procesul de polarizare a elitelor intelectuale tinere ale țării, facilitând dezvoltarea ulterioară a curentelor politice extremiste. Pentru a încetini acest proces, cercurile financiare internaționale, precum și cele masonice au sprijinit ascensiunea lui I.G. Duca la
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
antititulesciană, un guvern Iorga-Gh.Brătianu-Goga, cu nuanță naționalist-constructivă"478. Atmosfera de suspiciune creată în jurul uzinelor Skoda prin ancheta parlamentară și prin condamnarea lui Seletzki, dăuna renumelui uzinelor cehoslovace. Intervenția lui Eduard Beneș pe lângă prim ministrul României, Gheorghe Tătărescu, a pus capăt agitației create pe marginea afacerii Skoda. Guvernul Tătărescu a declarat că este gata să continue colaborarea cu uzinele Skoda, care propuneau executarea unui contract cu prețuri mai reduse 479. În ianuarie 1935, ziarul "Mișcarea" aborda, din nou, problema industriei naționale
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
promovată în special de Ungaria, în fața acestui nou pericol, liderul liberalilor georgiști aprecia că perspectiva intrării trupelor sovietice pe teritoriul României reprezintă "un pericol de moarte [...] pentru existența însăși a națiunii"794. El aprecia că, acest act ar pune definitiv capăt alianței dintre România și Polonia și ar transforma teritoriul țării în câmp de luptă între "imperialismele vrăjmașe din centrul și răsăritul Europei". Cu această ocazie, el a apreciat că interpretarea sugerată de Uniunea Sovietică pentru articolul 16 din Pactul Națiunilor
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
până la Brăila, în schimb, C.E.D. se abținea în a-și exercita competența judiciară între Brăila și Galați. La 29 iulie 1936, Nicolae Titulescu acorda un interviu ziarului francez "Le Temps", în care vorbea despre necesitatea suprimării C.E.D., pentru a pune capăt "acestei servituți și acestui control străin [...] care le constituie Comisia Europeană"819. Gheorghe Brătianu și-a exprimat poziția față de această problemă, în interviul acordat ziarului "Curentul", la 17 septembrie 1936. Șeful georgiștilor era de părere că o reformă radicală, care
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
mergeau cu barca. Străzile semănau cu niște râuri, piețele - cu niște lacuri mari. Cel mai mult mă mira liniștea... În balconul nostru auzeam liniștea aceea somnoroasă a Parisului inundat. Niște valuri clipocind la trecerea unei bărci, o voce înăbușită la capătul unui bulevard scufundat. Franța bunicii noastre, asemenea unei Atlantide cețoase, ieșea din valuri. 2 - Chiar și președintele era nevoit să mănânce hrană rece! A fost prima replică ce a răsunat în capitala acestei Franțe - Atlantide a noastre. Ne imaginam un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Saranza: încremenită la marginea stepei, într-o adâncă mirare în fața nemărginirii, care începea la porțile ei. Străzi cotite, prăfoase, care urcau întruna pe dealuri, garduri vii înecate în verdeața grădinilor. Soare, priveliști somnoroase. Și trecători care, când se iveau la capătul unei străzi, păreau că înaintează veșnic fără să ajungă vreodată în dreptul tău. Casa bunicii se afla la marginea orașului, în locul numit „Luminișul din Vest”: o astfel de coincidență (Vest-Europa-Franța) ne distra grozav. Clădirea aceea cu trei etaje, construită prin 1910
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al luminatorului. În zare, un incendiu înspăimântător încingea stepa, iar fumul avea să eclipseze în curând soarele... În cele din urmă, revoluția nu izbutise să facă decât o singură schimbare în colțul acela liniștit din Saranza. Biserica, situată la un capăt al curții, s-a pomenit fără cupolă. A fost înlăturată și catapeteasma și în locul ei a fost pus un pătrat mare de mătase albă - ecranul, făcut din perdelele rechiziționate într-unul dintre apartamentele burgheze din clădirea „decadentă”. Cinematograful Baricada era
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în portretul pe care i-l schița imaginația noastră. Neuilly se popula cu colhoznici. Iar Parisul care ieșea încet din apă purta în el o emoție foarte rusească - răgazul trecător de după încă un cataclism istoric, bucuria de a fi pus capăt unui război, de a fi supraviețuit unor represiuni ucigașe. Am rătăcit pe străzile lui încă ude, acoperite de nisip și de mâl. Locuitorii îngrămădeau în fața ușilor mobile și haine ca să le usuce - cum fac rușii după o iarnă pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ajungea prin esența ei sonoră în fiecare cotlon al universului pe care tocmai îl exploram. Limba aceasta care modela oamenii, sculpta obiectele, șiroia în versuri, răcnea pe străzile invadate de mulțime, o făcea să zâmbească pe tânăra țarină venită de la capătul lumiii... Dar, mai ales, palpita în noi, în inimile noastre, asemenea unei grefe miraculoase, deja plină de frunze și de flori, purtând în ea rodul unei întregi civilizații. Da, grefa aceasta era franceza. Și grație acestei ramuri înflorite în noi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
strângeau unul lângă altul când treceam noi și, curând, ne-am trezit afară, în zăpada topită. În ciuda strigătului unei vânzătoare: „Hei, cei de dincolo de ușă, nu mai așteptați, n-o să ajungă pentru toată lumea!”, oamenii continuau să se îmbulzească. Stăteam la capătul cozii, hipnotizați de puterea anonimă a mulțimii. Mi-era teamă să ridic ochii, să mișc, mâinile, înfundate în buzunare, îmi tremurau. Și, venind parcă de pe o altă planetă, am auzit brusc vocea surorii mele - câteva cuvinte colorate cu o melancolie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia inimii sale, iar lângă inimă - prezența fragilă a fiolelor pe care tocmai le cumpărase. „Eu, a răsunat deodată în ea o voce înăbușită, eu stau aici, în viscolul ăsta, la capătul lumii, în Siberia asta, eu, Charlotte Lemonnier, eu, care n-am nimic comun cu locurile astea sălbatice, nici cu cerul, nici cu pământul ăsta înghețat. Nici cu oamenii ăștia. Sunt aici, singură de tot, și îi duc morfină mamei mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
deja mâna înroșită, atingându-le pe ale salvatorilor lui. Deodată, fără să se înțeleagă de ce, trupul îi tresărea și începea să alunece, pomenindu-se din nou în apa neagră. Curentul îl ducea puțin mai departe. Trebuia să ia toul de la capăt... Da, ca și bărbatul acela. Dar în după-amiaza aceea de vară, plină de lumină și de verdeață, doar sprinteneala le călăuzea gesturile. - Și cufărul cel mare? a exclamat Charlotte când s-au instalat pe banchetă. - Îl lăsăm. Nu sunt decât
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
La masa de nuntă, unul dintre invitați, cu o voce gravă, a apropus să fie comemorată moartea lui Lenin printr-un minut de reculegere. Toată lumea s-a ridicat în picioare. La trei luni după nuntă, a fost numit la celălat capăt al imperiului, la Buhara. Charlotte voia cu orice preț să ducă și cufărul mare, plin cu ziare vechi, franțuzești. Soțul ei nu avea nimic împotyrivă, dar, în tren, ascunzându-și cu greu stinghereala aceea îndărătnică, i-a dat de înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
II-lea la Paris, Președintele a murit... A urmat o scurtă ezitare, o pauză involuntară, care nu a făcut decât să sporească atenția noastră. - A murit subit, în palatul Élysée. În brațele iubitei lui Marguerite Steinheil... Fraza aceea a pus capăt copilăriei mele. „A murit în brațele iubitei lui...” Frumusețea tragică a acelor cuvinte m-a răscolit. O întreagă lume, cu totul nouă, a dat năvală asupra mea. De altfel, revelația aceea m-a frapat înainte de toate prin decorul ei: scena
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vană de stăpânul ei, i se dăruia cu spaima și cu febra unui vis, în sfârșit împlinit. Da, înainte existase un trio bizar, descoperit într-un roman de Maupassant, pe care-l citisem în primăvară. Un dandy parizian, de la un capăt la altul al cărții, râvnea la dragostea inaccesibilă a unei făpturi alcătuite din rafinamente decadente, căuta să ajungă la inima acelei curtezane cerebrale, indolente, semănând cu o orhidee fragilă și care îl lăsa să spere mereu zadarnic. Și alături de ei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
țării noastre. Trăise pe vremea țarului și supraviețuise epurărilor staliniste, traversase războiul și asistase la căderea atâtor idoli. Viața ei, profilată pe secolul cel mai sângeros al imperiului, dobândea în ochii lor o dimensiune epică. Ea, franțuzoaica născută la celălalt capăt al lumii, urmărea cu o privire goală unduirea nisipurilor dincolo de ușa deschisă a vagonului („Dar cine naiba a dus-o în deșertul acela prăpădit?”, exclamase într-o zi prietenul tatălui meu, pilotul de război). Alături de ea, nemișcat și el, stătea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
false care erau smulse de obicei sub tortură, după săptămâni de interogatorii, fuseseră depuse, de data aceasta, de bunăvoie, de la început. Mașinăria a bătut pasul pe loc. Fiodor a fost închis, apoi, devenind din ce în ce mai jenant, a fost mutat la celălalt capăt al imperiului, într-un oraș anexat Poloniei. Au petrecut o săptămână împreună. Pe durata călătoriei lor de-a curmezișul țării și a unei zile de mutare, lungi și dezordonate. A doua zi, Fiodor pleca la Moscova ca să fie reprimit în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintr-o dată, se observau unii pe alții. Încercau să-și vorbească, dar unda de șoc rătăcită în mijlocul caselor țâșnea pe neașteptate și, cu un ecou asurzitor, le punea căluș. Își agitau brațele cu neputință și își reluau fuga. Când, la capătul străzii, Charlotte a văzut gara, și-a simțit fizic viața de până ieri prăbușindu-se într-un trecut fără întoarcere. Doar zidul fațadei mai stătea în picioare și, prin orbitele goale ale ferestrelor, se vedea cerul palid al dimineții... Noutatea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]