37,124 matches
-
atât de simple, totuși, a scos din buzunar un petec de hârtie și a recitit a suta oară vestea morții, înscrisă cu litere cețoase, și numele soțului ei, scris de mână cu cerneală violetă. Cineva o striga deja la celălalt capăt al coridorului. Urma să sosească un nou convoi de răniți. „Samovare!” Așa îi numea uneori, în conversațiile lor nocturne, tatăl meu și cu prietenii lui, pe soldații fără mâini și fără picioare, trunchiurile acelea vii, ai căror ochi adunau în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pieptul ei ca pe o prezență atentă și vie. Da, trebuia să observi până și căldura blândă a prafului de pe drumeagul acela care ducea la Saranza... A ridicat ochii și l-a văzut... Mergea spre ea, era încă departe, la capătul străzii. Dacă Charlotte l-ar fi primit în pragul casei, dacă el ar fi deschis ușa și ar fi intrat, așa cum făceau toți soldații când se întorceau de la război, în viață sau în filme, atunci ar fi scos probabil un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de pescar, pe malurile înzăpezite ale Volgăi. Găurea gheața cu ajutorul unui puternic arbore cotit, își arunca undița în spărtură și rămânea nemișcat deasupra copcii rotunde care lăsa să se vadă grosimea verzuie a gheții. Îmi imaginam un pește care, la capătul unui tunel îngust, uneori lung de un metru, se apropia prudent de momeală... Bibani cu spatele dungat, știuci pestrițe, babuște cu coada de un roșu aprins se iveau din copcă și, desprinse de cârlig, cădeau în zăpadă. După câteva zvâcniri
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
măcinată de izvoare... Mă întorceam când auzeam un pârâit și îmi vedeam colegul zbătându-se în apă și înfingându-și degetele răsfirate în zăpada zgrunțuroasă. Alergam spre el și, la câțiva metri de crăpătură, mă întindeam pe burtă și îi aruncam capătul fularului meu. De obicei, Pașka reușea să se descurce înainte de intervenția mea. Ca un marsuin, se smulgea din apă și cădea din nou cu pieptul pe gheață, se târa desenând o dâră lungă, udă. Dar, uneori, mai ales pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
4 „Dar, de fapt, Charlotte nu mai are ce să mă învețe!” Gândul acela derutant mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care cobora acolo. La celălalt capăt al peronului, am văzut-o pe bunica. În clipa aceea, mergând spre ea, am intuit că nu mai avea să mă învețe nimic nou despre Franța, că îmi povestise totul și, datorită lecturilor mele, acumulasem cunoștințe poate mai vaste decât
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu era nimic patetic în demersul lor. Nu erau eroi care-și arătau vitejia sau abnegația. Erau simpli, umani. Mai ales cel ce purta o cască veche de conchistador, un bătrân înalt, care mergea sprijinindu-se într-o suliță, la capătul coloanei. Chipul lui m-a subjugat printr-o surprinzătoare seninătate, amară și surâzătoare totodată. Cufundat în melancolia mea de adolescent, am fost cuprins subit de o bucurie confuză. Mi s-a părut că am înțeles calmul acelui ostaș bătrân în fața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a scos bancnota din lada ciungului. Charlotte a rostit un „Ah!”, apoi și-a deschis din nou sacoșa. Dar soldatul care tocmai îi mângâiase piciorul părea resemnat - întorcându-i spatele agresorului său, urca deja pe străduța foarte piezișă al cărei capăt se deschidea spre cer... Charlotte a rămas o clipă nehotărâtă - să-l ajungă din urmă? Să-i dea din nou bani? A mai văzut câteva samovare care își împingeau lăzile spre ea. S-a simțit cumplit. Teamă, rușine totodată. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aproape ostil. Mi-am amintit de tânăra mea parteneră de pe pluta noastră, noaptea: e adevărat, mi-era ciudă pe ea că nu o mai doream, că eram decepționat, că o simțeam acolo, lipită de umărul meu... Ducându-mi gândul până la capăt, dezvăluind egoismul acela masculin care mă înspăimânta și totodată mă ispitea, mi-am spus: „De fapt, după ce faci dragoste, femeia trebuie să dispară!” Și mi-am imaginat din nou mâna aceea febrilă căutând hangerul. M-am ridicat brusc în picioare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lungul pereților, de biciclete, de oglinzi vechi care străpungeau spațiul acela cavernos cu o perspectivă neașteptată. Între zidurile întunecate plutea un miros de lemn ars, care se îmbina cu frigul adus de Charlotte în cutele paltonului. A văzut-o la capătul culoarului, la primul etaj. O femeie tânără, cu un copilaș în brațe, stătea lângă fereastra acoperită cu flori de gheață. Fără să miște, cu capul ușor plecat, privea dansul flăcărilor din ușa deschisă a unei sobe mari, care ocupa colțul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lumină, întreaga viață a Charlottei. Parcă era un șir palpitant de imagini: Franța de la începutul secolului, Siberia, deșertul și, din nou, zăpezile fără de sfârșit, războiul, Saranza... Nu avusesem încă niciodată ocazia să cercetez existența cuiva în viață astfel - de la un capăt la celălalt, și să spun: viața asta e încheiată. Nu va mai fi nimic altceva în viața Charlottei decât Saranza, decât stepa asta. Și moartea. M-am ridicat în picioare pe insulița mea, mi-am ațintit privirea asupra femeii care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
talmeș-balmeș: degenerarea Occidentului și sfârșitul foarte apropiat al Europei albe, năvălirea noilor barbari („incluzându-ne și pe noi, slavii”, adăugase el ca să fie drept), un nou Mahomed „care va arde toate Beaubourg-urile lor” și un nou Genghis-Han „care va pune capăt tuturor ploconelilor lor democratice”. Inspirându-se din perindarea neîntreruptă a oamenilor de culoare prin fața terasei la care eram așezați, vorbea amestecând previziunile apocaliptice și speranța într-o Europă regenerată de sângele tânăr al barbarilor, promisiunile unui război interetnic total și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Bond a alunecat jos. Erau câteva cuvinte de condoleanțe, scuze (Taiwan, Canada...) pentru că nu-mi putuse înmâna personal pachetul. Dar, mai ales, data morții Charlottei. Nouă septembrie anul trecut! Nu mai urmăream succesiunea stațiilor, revenindu-mi în fire numai la capătul liniei. Septembrie, anul trecut. Alex Bond se dusese la Saranza în august, cu un an în urmă. Câteva săptămâni mai târziu, îmi depuneam cererea de naturalizare. Poate chiar în momentul în care Charlotte se prăpădea. Și toate demersurile mele, toate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a fost înmânat lui Bond. Pe hârtia groasă erau câteva cuvinte scrise de mâna Charlottei: „Vă rog să-i transmiteți plicul acesta lui Alexei Bondarcenko, care va avea amabilitatea să-l înmâneze nepotului meu.” Am luat din nou metroul la capătul liniei. Deschizând plicul, îmi spuneam cu o ușurare îndurerată că, în cele din urmă, nu decizia funcționarului fusese cea care îmi zădărnicise planul. Ci timpul. Un timp înzestrat cu o ironie scrâșnită și care, prin jocurile și incoerențele lui, ne
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al prizonierei și al copilului ei. Am rămas o clipă la fereastra Charlottei. Îmi imaginasem, de-a lungul mai multor săptămâni, privirea ei ațintită asupra priveliștii aceleia... Seara, mai mult ca să am conștiința împăcată, m-am hotărât să citesc până la capăt paginile Charlottei. Iarăși am dat de femeia închisă, de atrocitățile din lagăr și de copilul care adusese în lumea aceea aspră și murdară câteva clipe senine... Charlotte scria că reușise să obțină aprobarea de a merge la spitalul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
migratoare, la Convenția din 1991 cu privire la protecția 12 Alpilor și mai ales la Convenți de la Rio din 1992, care a dat naștere principiului dezvoltării durabile. În 2001, guvernele Uniunii Europene și-au fixat ca obiectiv ambițios acela de a pune capăt distrugerii biodiversității în interiorul Uniunii până în 2010. Un an mai târziu, cu ocazia întâlnirii la nivel inalt de la Johannesburg cu privire la dezvoltarea durabilă, conducătorii lumii s-au angajat să reducă semnificativ distrugerea biodiversității planetei începand cu acea dată. Al șaselea program comunitar
CONSERVAREA MEDIULUI ŞI A BIODIVERSITĂŢII by Dana Popa Răzvan Al. Popa () [Corola-publishinghouse/Science/739_a_1106]
-
cu ajutorul factorului de concentrare. Acesta reprezintă raportul dintre activitatea radioizotopului în organism (număr de dezintegrări pe unitatea de biomasăă și activitatea lui în mediu. Apare evident că într-un ecosistem, valoarea acestui factor de concentrare în cazul speciilor situate la capătul lanțurilor trofice va fi mai mare (Botnariuc, Vădineanu, 1982). În cazul prezenței radionuclizilor în mediul acvatic, s-a constatat că insectele pot concentra de 500 de ori elementul radioactiv față de mediu (apăă, rațele sălbatice de 7500 ori, iar ouăle acestora
CONSERVAREA MEDIULUI ŞI A BIODIVERSITĂŢII by Dana Popa Răzvan Al. Popa () [Corola-publishinghouse/Science/739_a_1106]
-
răbdam, vom și domni împreună cu El; dacă îl tăgăduim, și El ne va tăgădui; dacă suntem necredincioși (apisto¤men), El rămâne credincios (pistós), căci nu se poate tăgădui pe sine însuși.” (2Tim 2,13 - t.n.) El îi mântuiește până la capăt pe cei peste care este rânduit că Mare Preot: „De aceea a trebuit să se facă asemenea fraților săi intru toate, spre a fi Mare Preot îndurător și credincios (eleemÄn kaì pistòs archiereús) în cele către Dumnezeu, ca să ispășească păcatele
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de nopți, fiecare formă se deschide spre o alta, Într-o succesiune aparent fără limite și fără o ordine anume. După fiecare capitol, după fiecare exemplu ales și comentat, după fiecare dezbatere, aveam impresia că trebuie să o iau de la capăt, pentru că Întotdeauna exista un caz care nu fusese menționat sau o perspectivă care nu Își găsise locul. Am preferat să aleg exemplele care, de-a lungul timpului, au mobilizat resursele savanților și au devenit pietre de hotar și referințe aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
incapabile să adopte discursul și practicile elitelor. Astfel, Platon, prin instrumentalizarea mitului, deschide poarta reflecțiilor și a practicilor legate de persuasiunea politică și de controlarea indivizilor prin intermediul mitologiilor de stat. Aceste evoluții semantice, aceste transformări conceptuale au făcut ca, la capătul traseului său prin gândirea greacă și al confruntării cu logos-ul și reflecția filosofică, istorică, politică și științifică, mythos-ul să se refere la: a) discursuri bazate pe povestire, și nu pe demonstrația argumentată; b) discursuri transmise mai ales prin oralitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ritualizarea apare În circumstanțe specifice și se folosește de câteva „operații elementare” deja consacrate de riturile existente În bagajul cultural: formalizarea comportamentelor, impunerea unor opoziții elementare, repetarea, restructurarea spațiului și timpului, sugerarea unor semnificații simbolice, non-instrumentale pentru practicile respective. La capătul procesului de ritualizare se află o formă de control social aparte: Controlul ritual (ritual mastery) reprezintă capacitatea (care nu este Întotdeauna egal distribuită, egal recunoscută sau egal dorită) de: 1) a lua și remodela scheme din cultura comună care pot
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au fost curând urmate de sentimente de vinovăție și remușcare: Referirea la sărbătoarea prânzului totemic ne permite să dăm un răspuns: Într-o zi, frații s-au coalizat, și-au ucis și mâncat tatăl și În felul acesta au pus capăt hoardei paterne. Coalizați, ei s-au Încumetat să facă ceea ce individual nu ar fi putut face. ș...ț Că și-au mâncat tatăl, lucrul e de la sine Înțeles În cazul unor sălbatici canibali. Strămoșul tiranic era cu siguranță modelul pizmuit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
planul economiei rurale, ele realizează o redistribuire a bunurilor către cei mai nevoiași. În planul relațiilor sociale, cimentează sistemele de obligații reciproce Între rude și vecini. În groapă, alături de sicriu se pun unele lucruri cu valori magice (bani, lumânari). La capătul mormântului se pune crucea, pomul sau bradul. După Îngropare, participanții se spală pe mâini, iar rudele și apropiații se Întorc la casa celui dispărut, unde are loc o masă de comemorare (considerată și ea drept o pomană). O perioadă de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
obișnuit, unul perfect Închis. Mișcarea este orientată către o destinație, nu către un centru. Participanții nu ocupă un spațiu sacru centrat, ci, mai degrabă, poartă cu ei acel „centru”. În procesiunile ordonate după anumite ierarhii, locul de onoare este la capătul și la sfârșitul șirului procesiunii. (R. Grimes, 1987, vol. XII, p. 1) În sens religios (procesiunea - n. M.C.) este un act de suplicare solemnă, efectuat de credincioși sub conducerea clerului, prin trecerea ordonată de la un loc sacru către altul, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
specifice, unitare, pe baza cărora se pot formula definiții (relativ) convergente. Pelerinajul este o călătorie făcută de o persoană În căutarea unui loc sau a unei stări despre care crede că Întrupează idealul dorit. În forma cea mai convențională, la capătul pelerinajului se află un loc de cult plasat Într-un anumit punct geografic. Acest loc a dobândit o reputație care atrage pelerinii. (A. Morinis, 1992, p. 4) Pelerinajul implică mișcarea unui individ sau grup, care Își părăsește casa, sub impulsul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
transversală, observăm că pelerinajul implică un anumit număr de elemente constitutive. Diferitele tipologii propuse au puncte de convergență și puncte de divergență: mișcarea, caracterul popular, locul care concretizează puterea sacră (S. Coleman, J. Elsner, 1995, pp. 205-210); drumul, ritul de la capătul drumului, mutația spirituală, sărbătoarea (A. Dupront, 1987, pp. 369-370); plecarea, călătoria, Întâlnirea cu locul sfânt, Întoarcerea (L. Kaelber, 2002, p. 58). În esență, componentele structurale ale pelerinajului sunt: locul sacru (ca scop al călătoriei și agent al transformării), călătoria (ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]