37,224 matches
-
românească în secolul al XIX-lea", Editura Minerva, București, 1971. ZAMFIR 1977: Mihai Zamfir", Întrebarea unei vieți (aniversarea lui Ștefan Petică"), în „Luceafărul”, An 20, nr. 5/29 ianuarie 1977, p. 1, 6. ZAMFIR 1981: Mihai Zamfir, "Poemul românesc în proză", București, Editura Minerva, 1981, pp. 223-251. ZAMFIR 2009: Mihai Zamfir, "Ștefan Petică - Suavul visător", în „România literară”, nr. 42, București, 2009, pp. 8-9. ZAMFIR 2011: Mihai Zamfir, "Scurtă istorie: Panorama alternativă a literaturii române", Editura Polirom, 2011. ZAMFIR 2012: Mihai
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
absolvit Institutul de Cultură Fizică din București (1953-1955). De asemenea, absolvent al Facultății de Filologie din Iași (1967). A lucrat ca desenator tehnic, profesor suplinitor și instructor metodist. Debut publicistic în revista „Luceafărul” (1960). Editorial, debutează cu volumul "Călătoria" (1964) - proze scurte tradiționale, tributare unui moment literar tezist. Se reține schița "Tatăl", "băiatul și o zână de lut". Din 1964, este redactor, apoi redactor-șef adjunct la ”Ateneu”. În 1979 se mută la București, ca secretar al Uniunii Scriitorilor. Din 1980
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
În 1979 se mută la București, ca secretar al Uniunii Scriitorilor. Din 1980 este Director al Editurii Cartea Românească. Bursier al Univ. din Iowa-City (S.U.A., 1980). "Conversând despre Ionescu" (1966) și "Întâmplări din noaptea soarelui de lapte" (1968), voi. de proze scurte, sunt texte care prefigurează, prin exploatarea percepției infantile sau prin tehnicile de banalizare a absurdului, hiperestezia specifică romanelor. "Lumea în două zile" (1975) descrie două fețe ale realului în unitatea lor contradictorie, domesticul și demonicul, din punctul de observație
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
politice și sociale) acest soi de demiurgie a creatorului de literatură, capabil - simte el - de concomitenta și ubicuitate. S-a putut astfel avansa teza că românele lui Bălăiță ar reprezenta cel mai bogat inventar de procedee și proceduri stilistice din proza românească. Sub această incidența, pînă și dedublarea de către autor a personalității lui Antipa-domesticul cu o nebănuita ipostază demonica, irațională, tulbure, ni se arătă a fi consecință aceleiași repulsii față de unicitate: "Vreau doar să arăt cum într-o singură ființă aceste
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
ființă aceste două stări sînt active și într-un echilibru relativ, care face tocmai farmecul speciei". Farmecul speciei noastre pare a fi, iată, o temă importantă a pledoariei pe care o schițează în subsidiar fiecare din românele lui ”. (Eugen Negrici) ”Proza lui George Bălăiță angajează întotdeauna cititorul într-un discurs flamboaiant, multietajat laborios, cu decolări labirintice din locurile neașteptate, cu filigrane sofisticate, toate parte dintr-un banchet al vieții din care ai impresia că nu lipsește nimeni și nimic. Misterul, numai
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
vieții din care ai impresia că nu lipsește nimeni și nimic. Misterul, numai el, amenință câteodată armonia detaliilor unei existente oricum prea-pline. Senzația de viață ce dă pe dinafara, dar și vidul zgomotos deopotrivă rămân principalele coordonate ale intrigii din proza lui George Bălăiță. El a inaugurat în proza noastră dezordinea modernă, poetica haosului cu ambiția chintesenței. Cum altfel să faci ordine în haos? Privită îndeaproape, literatura scriitorului băcăuan operează la nivelul viziunii cu dezordinea. Un concept manierist, ce făcea istorie
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
nimeni și nimic. Misterul, numai el, amenință câteodată armonia detaliilor unei existente oricum prea-pline. Senzația de viață ce dă pe dinafara, dar și vidul zgomotos deopotrivă rămân principalele coordonate ale intrigii din proza lui George Bălăiță. El a inaugurat în proza noastră dezordinea modernă, poetica haosului cu ambiția chintesenței. Cum altfel să faci ordine în haos? Privită îndeaproape, literatura scriitorului băcăuan operează la nivelul viziunii cu dezordinea. Un concept manierist, ce făcea istorie în arta de multă vreme. Dacă tragem linie
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
haosului cu ambiția chintesenței. Cum altfel să faci ordine în haos? Privită îndeaproape, literatura scriitorului băcăuan operează la nivelul viziunii cu dezordinea. Un concept manierist, ce făcea istorie în arta de multă vreme. Dacă tragem linie, intuițiile lui Bălăiță din proza țintesc două lucruri: primul, de extracție franceză, că lumea e simultaneitate și existențialismul răspunde cel mai fidel interogațiilor. Al doilea, că lumea nu e altceva decât labirint. Joyce, că influența netăgăduita, proiecta, în fapt, exilarea din labirintul timpului prin dilatarea
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
netăgăduita, proiecta, în fapt, exilarea din labirintul timpului prin dilatarea clipei în detaliu interior. Scriitorul român mixează tendințele cu subtilitate, adăugând idei și fragmente livrești, așa încât structura romanesca rezultată beneficiază și azi de studii elogioase, mereu diversificate și nelămurite (...) În proza lui George Balaita citim anchete în oglinzi deformate. De aici și farmecul scriiturii. Exagerarea, arabescurile, deturnarea, excesul și multe altele captează adevăruri și vinovații în sensuri dizarmonice ce dau, paradoxal, noima întregului. Alături de extravaganța malefica, trebuie numaidecit să situam problemă
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
bine decît toți. Necesitatea revoltei și a haosului se anunță vitale. Nouă lume, dislocata, va contribui stenic la autenticitatea redescoperita”. (Marius Mihet)”. „Bălăiță este un prozator lent, nu doar în sensul că scrie rar, ci și în sensul că intrigă prozelor sale merge la pas, pe jos, cum s-ar zice, ignorând mijloacele moderne de transport, ocolește, amâna, suspenda încheierile epice, pare a se rătăci în detalii, revenind însă de fiecare dată, când te aștepți mai putin, la firul principal, care
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
mijloacele moderne de transport, ocolește, amâna, suspenda încheierile epice, pare a se rătăci în detalii, revenind însă de fiecare dată, când te aștepți mai putin, la firul principal, care se înnoadă și se deznoadă la infinit. În teoria clasică a prozei se vorbea de episoade. Aceste insule relativ autonome dintr-o narațiune sunt numeroase la George Bălăiță. Cam că în Don Quijote sau în Tristram Shandy. Sau că, de ce nu, în Budulea țaichii a lui Slavici. O altă caracteristică este dilatarea evenimentelor
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
cele mai firești se descompun, filmate cu încetinitorul. Prozatorul lungește povestea, purtându-și, așa zicând, cititorul cu vorba. Aceste redimensionări creează impresia că evenimentele și personajele aparțin unui plan fabulos. Există, desigur, imixtiuni parșive în ordinea normală a lucrurilor, dar proza lui George Bălăiță este una funciar realistă. Ceea ce vrea să spună că are un puternic atașament la realitatea cotidiană”. (Nicolae Manolescu) "Lumea în două zile" este lumea cu două fețe: domestică și infernala. Trăite pe rând de Antipa, ele sunt
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
aruncă în aer absolut tot sistemul în care ne angrenam automat, dintr-o pornire de autoconservare. S-a vorbit foarte mult despre simetria pe care este lipită carnația românului "Lumea în două zile", despre umorul, ironia - în principal gogoliana - acestei proze, dar mult prea puțin despre gestul destabilizator simbolizat de această proza. Este clar că numai un eveniment major ne poate scoate din letargia autosuficienta a vieții, numai filtrul violenței, al durerii ne pot readuce în fața ochilor spectogramele care sînt, de
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
dintr-o pornire de autoconservare. S-a vorbit foarte mult despre simetria pe care este lipită carnația românului "Lumea în două zile", despre umorul, ironia - în principal gogoliana - acestei proze, dar mult prea puțin despre gestul destabilizator simbolizat de această proza. Este clar că numai un eveniment major ne poate scoate din letargia autosuficienta a vieții, numai filtrul violenței, al durerii ne pot readuce în fața ochilor spectogramele care sînt, de fapt, adevăratele date ale existenței (Bogdan Alexandru-Stănescu)” „În "Lumea în două
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
întregul sau scris, cel văzut, dar mai cu seamă cel nevăzut, acela căruia are superstiția de a-i menține freamătul și respirația bine zăvorâte în increat. S-a vorbit mult despre tehnicile, nenumăratele tehnici puse la bătaie în alcătuirea acestei proze. Dar nimeni nu a observat că toate nu sunt decât consecință somatica a unei îndelungi, a acelei îndelungi deliberări, făcută din preparații și clarificări, nicidecum un scop în sine. Partea ascunsă, nevăzuta, își caută singură tiparele, iar autorul nu face
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
clarificări, nicidecum un scop în sine. Partea ascunsă, nevăzuta, își caută singură tiparele, iar autorul nu face decât să aștepte cu răbdare asiatică ivirea, întruparea acestora. O gestație și o facere continuă. De aceea ce se vede la lumină din proza lui George Balaita e doar o mică parte, un mic fragment al lumii care se scrie întruna”. (Nicoleta Sălcudeanu) ”Viguros prozator modern, oferindu-și lungi pauze, George Bălăiță nu are rădăcina debilitata prin cultism. Romancierul nu îmbrățișează o formulă canonica
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
se scrie întruna”. (Nicoleta Sălcudeanu) ”Viguros prozator modern, oferindu-și lungi pauze, George Bălăiță nu are rădăcina debilitata prin cultism. Romancierul nu îmbrățișează o formulă canonica: el vrea și lirism freatic și istorism vizionar și sociologism catalizant. Cu intarsii livrești, proza să nu respectă structurile prestabilite; povestirea da sens curgerii timpului, dar repeta haosul viului, încâlceala polimorfului, încercând a stăpâni universul prin cuvânt, repudiind, însă, fixarea. George Bălăiță s-a statornicit, totuși, în iluzia cea mai cuprinzătoare: românul. În colecția de
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
mai cuprinzătoare: românul. În colecția de titluri aparținând generației, contribuția lui nu e atât cantitativa, prozatorul publicând cu zgârcenie. Dar la George Bălăiță plăcerea experimentului întrece, se pare, pe cea a povestirii. El se vrea un nou romancier, efectul acestei proze, sfidând „amorul cititorului pentru forma și fizica”, creând, previzibil, si un nou cititor”. (Adrian Dinu Rachieru) „Îmi place să cred că tot ce scriu (chiar și o scrisoare ocazionala) este un exercițiu de proza. Păstrat sau aruncat la coș. Țintă
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
vrea un nou romancier, efectul acestei proze, sfidând „amorul cititorului pentru forma și fizica”, creând, previzibil, si un nou cititor”. (Adrian Dinu Rachieru) „Îmi place să cred că tot ce scriu (chiar și o scrisoare ocazionala) este un exercițiu de proza. Păstrat sau aruncat la coș. Țintă este una singură: arta-prozei. La care (fără să știu, cam așa cum vorbea franțuzește monsieur Jourdain!) trudeam de mult. Sugestia, dar și „expresia“, vin din Pessoa. Proza, crede el, este „maximă“, pește muzică și poezie
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
și o scrisoare ocazionala) este un exercițiu de proza. Păstrat sau aruncat la coș. Țintă este una singură: arta-prozei. La care (fără să știu, cam așa cum vorbea franțuzește monsieur Jourdain!) trudeam de mult. Sugestia, dar și „expresia“, vin din Pessoa. Proza, crede el, este „maximă“, pește muzică și poezie. Așadar, o proza elaborată, un „sistem“ care include toate genurile literare. Dacă nu cumva le desființează! Mi-am plăcea să fiu citit în grila asta. Nu propun un model, doar îmi exprim
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
aruncat la coș. Țintă este una singură: arta-prozei. La care (fără să știu, cam așa cum vorbea franțuzește monsieur Jourdain!) trudeam de mult. Sugestia, dar și „expresia“, vin din Pessoa. Proza, crede el, este „maximă“, pește muzică și poezie. Așadar, o proza elaborată, un „sistem“ care include toate genurile literare. Dacă nu cumva le desființează! Mi-am plăcea să fiu citit în grila asta. Nu propun un model, doar îmi exprim propria natură. Natură mea îmi forțează mâna, mă ispitește să observ
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
plăcea să fiu citit în grila asta. Nu propun un model, doar îmi exprim propria natură. Natură mea îmi forțează mâna, mă ispitește să observ și să „notez“ tot. Sistemul mă obligă să aleg ce trebuie. Câteodată îmi iese! Artă prozei nu este o judecată de valoare. Este doar un test de rezistență (...) "Lumea în două zile" este o construcție riguros geometrica. Rece, ermetica, de nepătruns. Cel putin, așa am gândit-o eu. Imaginarul da însă navală, un fel de tzunami
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
Constantin Brâncuși, o figură centrală a mișcării artistice de avangardă și un pionier al captărilor, inovator în sculptura mondială prin imersiunea în sursele primordiale ale creației populare. Începutul secolului al XX-lea a fost, de asemenea, o perioadă importantă pentru proza românească, în care au activat personalități precum romancierii Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu și Camil Petrescu. În dramaturgie, un talent aparte a fost Mihail Sebastian, iar Lucia Sturdza Bulandra a fost actrița cea mai reprezentativă pentru această perioadă. Poezia interbelică va
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
EMU) în 1998 și a început să folosească noua sa monedă, euro, pe 1 ianuarie 2002, împreună cu alte 11 state membre ale U.E. Portugalia este uneori denumită ca "țara poeților". În literatura portugheză poezia avea totdeauna influență mai puternică decât proza. În Evul Mediu, când a luat ființă națiunea portugheză, în nord-vestul Peninsulei Iberice, a fost răspândită poezia. Au apărut opere lirice. Pe lângă poeții clasici cunoscuți Luís de Camões și Fernando Pessoa, există un număr de artiști mai puțini cunoscuți, care
Portugalia () [Corola-website/Science/296612_a_297941]
-
portugheză, în nord-vestul Peninsulei Iberice, a fost răspândită poezia. Au apărut opere lirice. Pe lângă poeții clasici cunoscuți Luís de Camões și Fernando Pessoa, există un număr de artiști mai puțini cunoscuți, care au o influență semnificativă asupra literaturii portugheze moderne. Proză s-a dezvoltat mai târziu ca poezia și a apărut mai întâi în secolul al XIV-lea, în formă de cronici sau descrieri a vieții sfinților. Cel mai faimos reprezentant este Fernăo Lopes. El a scris o cronică a trei
Portugalia () [Corola-website/Science/296612_a_297941]