38,855 matches
-
și didactice superioare, sunt o mândrie a noastră națională. Lumea savantă va marca zilele omagiale ale distinșilor oameni de știință Svetoslav și Vsevolod Moscalenco prin organizarea de Simpozioane de înaltă ținută științifică, publicând noi articole, culegeri colective despre contribuția distinșilor cercetători la dezvoltarea fizicii contemporane. Noi ne-am propus un obiectiv mai modest: să aducem la cunoștința publicului câteva dintre relațiile celor două personalități cu instituția noastră - Biblioteca A.Ș.M. Considerăm că ar fi momentul potrivit să ne referim mai
Vsevolod Moscalenco () [Corola-website/Science/311103_a_312432]
-
și Viticultură a Institutului Agricol din Chișinău; 1953 - Doctorant al Universității de Stat din Chișinău. 1964 - Doctor habilitat în științe biologice; 1965 - Membru corespondent; 1971 - Profesor universitar; 1972 - Membru titular; 1953-1958 Lector superior la Universitatea de Stat din Chișinău; 1958-1960 Cercetător științific superior al Filialei Moldovenești a AȘ a URSS; 1961-1964 Șef de laborator; 1964-1970 Director al Institutului de Fiziologie și Biochimie a Plantelor al AȘM. 1970-1974 Conduce Secția de Microbiologie a AȘM; 1971-1974 Academician coordonator al Secției de Științe Biologice
Ion Popușoi () [Corola-website/Science/311107_a_312436]
-
rezultat al acestor investigații, oscilatoarele cu o stabilitate a frecventei de 10^-11 au fost realizate în 1962. În 1957 Basov a început să lucreze la proiectarea și construirea unui oscilator cuantic în domeniul optic. Un grup de teoriticieni și cercetători au început să studieze posibilitățile realizării unui oscilator cuantic prin intermediul semiconductoarelor. Popov a investigat condițiile de producere a stărilor cu o temperatură negativă în semiconductori și a sugerat utilizarea unui puls răspândit. În 1961, împreună cu O.N. Krokhin și Yu
Nikolai Basov () [Corola-website/Science/311184_a_312513]
-
semiconductori și excitații electronice au fost realizați (împreună cu O.V. Bogdankevich și A.N. Devyatkov); și ceva mai tarziu, laserii cu excitații optice au fost construiți (împreună cu A.Z. Grasiuk și V.A. Katulin). Pentru aceste realizări ale grupului de cercetători ai Institutului de Fizica Lebedev, au fost premiați cu Premiul Lenin în anul 1964. Începând cu anul 1961, doctorul Basov (împreună cu V.S. Zuev, P.G. Krinkov, V.S. Lctokhov et al.) au dus cercetările teoretice și experimentale în domeniul laserilor puternici. Au
Nikolai Basov () [Corola-website/Science/311184_a_312513]
-
Columbia la vârsta de 17 ani (1936), iar la vârsta de numai 21 de ani și-a luat doctoratul la aceeași universitate . Între anii 1939 și 1941 a lucrat la Universitatea Berkeley din California sub conducerea lui Robert Oppenheimer ca cercetător asociat. În anii războiului a lucrat în Laboratorul metalurgic al Universității din Chicago și în Laboratorul de radiații de la MIT. În anul 1945 a Schwinger a trecut la Universitatea Harvard, inițial ca profesor asociat de fizică. A fost promovat chiar
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
care poate da seama de ceea ce observăm în natură. Observarea fenomenelor fizice nu ne pune în raport cu realitatea ci cu aparențele sensibile ele însele. Legile sensibile nu au ca obiect realitatea materială ele tratează chiar despre aparențele sensibile. Speranța ascunsă a cercetătorului este însă de a găsi exact acea clasificare naturală, care descrie cum stau lucrurile în natură, chiar dacă el nu poate avea pretenția, cum au cercetătorii realiști de a cunoaște din prima, de a își lua ca obiectiv descrierea a cum
Pierre Duhem () [Corola-website/Science/311232_a_312561]
-
nu au ca obiect realitatea materială ele tratează chiar despre aparențele sensibile. Speranța ascunsă a cercetătorului este însă de a găsi exact acea clasificare naturală, care descrie cum stau lucrurile în natură, chiar dacă el nu poate avea pretenția, cum au cercetătorii realiști de a cunoaște din prima, de a își lua ca obiectiv descrierea a cum stau lucrurile cu adevărat în realitate. Lucrările sale au constituit baza de inspirație pentru matematicianul român Petre Sergescu, lucru vizibil cu precădere în lucrarea acestuia
Pierre Duhem () [Corola-website/Science/311232_a_312561]
-
solară este reflectată înapoi în spațiu, cu atât mai rece devine Pământul și cu atât mai mult ninge. Alte studii au descoperit că poluarea împreună cu eruperea unor vulcani poate demara o noua epocă glaciară. La mijlocul anilor 1980, Atsumu Ohmura, un cercetător în domeniul geografiei de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția a constatat că radiația solară care cade pe suprafața Pământului a scăzut cu peste 10% în ultimele 3 decenii. Aceste descoperiri sunt în aparentă contradicție cu încălzirea globală, temperatura crescând
Întunecare globală () [Corola-website/Science/311230_a_312559]
-
în 1983, Ruiz în Columbia, care a erupt în 1985 sau Pinatubo în Filipine, care a erupt în 1991. Cu toate acestea, și pentru erupții majore norii de cenușă rămân stabili doar pentru perioade relativ scurte. M. Wild și alți cercetători, făcând măsurători la suprafața terestră, au raportat opusul fenomenului începând cu 1990, iar Pinker a descoperit că întunecarea continuă să crească la suprafața Pământului în timp ce fenomenul opus are loc la suprafața oceanului. Aceste două studii argumentează paralel fenomenul care are
Întunecare globală () [Corola-website/Science/311230_a_312559]
-
informații sunt confirmate și de studiile sateliților NASA. Poluarea făcută de oameni slăbește la ora actuală în mod clar ciclul apei în ecosfera terestră, reducând nivelul de ploi și amenințând rezervele de apă dulce. Un studiu efectuat în 2001 de către cercetătorii de la Institutul de Oceanografie Scripss sugerează că particule mici de poluanți au un efect semnificativ asupra ciclului hidrologic. Profesorul V. Ramanathan spune: „Energia pentru ciclul hidrologic provine de la soare. Pe măsură ce soarele încălzește oceanul, apa ajunge în atmosferă și cade sub
Întunecare globală () [Corola-website/Science/311230_a_312559]
-
comentează: "„niciunul dintre scriitorii români de după 1945 nu l-a atacat frontal pe celebrul bandit”". Vlad Nica a elaborat o teză de doctorat având ca subiect reconstituirea vieții lui Terente, filtrată de influențele venite din presa de scandal a vremii. Cercetătorul observă: "„Eu cunosc altă poveste despre Terente (decât cea aflată în circulație - n.n.)”", citându-l ca sursă pe Imanuel Ghirvas. Episodul salvării lui Terente de la închisoare de către Didina a „consacrat” cuplul în folclorul muzical urban. Există mai multe cuplete (cu
Terente () [Corola-website/Science/311263_a_312592]
-
(n. 16 mai 1930, Iași - d. 2014) a fost un entomolog român. Din 1996 și până la moartea sa, a lucrat ca cercetător asociat la laboratorul de zoologie al , Israel. Timp de mai mulți ani, a studiat muștele de carne și Calliphoridaele. Lehrer s-a născut la Iași și a murit la începutul lui 2014, la 83 de ani. Din 2006 și până în
Andy Z. Lehrer () [Corola-website/Science/311792_a_313121]
-
cu scopul de a stimula rezolvarea unor probleme tehnice complexe ale unei societăți în continuă schimbare, dominate de progresele deosebite ce se semnalează în domeniul științei și tehnicii. Abordarea unor cercetări pentru care există tradiție și resurse, stimularea eforturilor tinerilor cercetători și promovarea rezultatelor activității lor, colaborarea cu Academia Română și alte Academii de Știinte, instituții științifice de învățământ și de cultură, cu asociații profesionale din țară și din străinătate, constituie principalele obiective ce stau în fața Academiei de Științe Tehnice din România
Academia de Științe Tehnice din România () [Corola-website/Science/311813_a_313142]
-
constituit singura cercetare efectuată asupra vidrelor de mare pentru următorii 200 de ani, astfel încât de studierea lor în natură nu s-a mai ocupat nimeni până în anii '30 ai secolului al XX-lea. Începând cu anul 1751, un șir de cercetători, bazându-se pe descrierile lui Steller și pe blănurile și scheletele de vidre de mare aduse în Europa, au încercat să clasifice specia din punct de vedere taxonomic. Însă, dat fiind faptul că vidra de mare posedă o mulțime de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
ca formă. Unicitatea vidrelor de mare, lipsa datelor paleontologice și, prin urmare, numeroasele conflicte de opinie privind clasificarea taxonomică a vidrei de mare au adus cu sine o mare varietate de denumiri ale ei în nomenclatura binară, formulate de diferiți cercetători: Enhydra lutris (Linnaeus, 1758) după Vidrele de mare sunt cele mai mari reprezentante ale familiei mustelidelor și singurele animale întru totul marine din această familie. Ele posedă un șir de particularități morfologice unice, care au contribuit la acomodarea la mediul
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
cea fără gheare de est care, la fel ca vidra de mare, este clasată într-un gen aparte al subfamiliei "lutrinae". Acest strămoș, care viețuia în Eurasia, mult timp a fost considerat drept fosila "Potamotherium valletoni" din epoca miocenului, însă cercetătorii de azi consideră "Potamotherium valletoni" ca fiind doar un element de legătură și deplasează timpul caracteristic strămoșului lutrelor în miocenul timpuriu. Se consideră că migrația lutrelor (și, în particular, a vidrelor de mare) din Eurasia în alte părți ale lumii
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
denumiri în nomenclatură binară: "Enhydra lutris gracilis" (Bechstein, 1799) și "Enhydra lutris kamtschatica" (Dybowski, 1922). De asemenea, este întocmită o listă a celor mai pronunțate deosebiri dintre cele două subspecii, nefiind de altfel recunoscută ca încă o subspecie de alți cercetători. Confuzia creată în jurul clasificării vidrei de mare pe subspecii a apărut din cauză că cercetarea vidrelor de mare a fost făcută un timp îndelungat de părți separate: specialiștii sovietici cercetau malurile estice ale Rusiei de astăzi, iar americanii malurile vestice ale Alaskăi
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
de mare nu are dimensiuni excepționale - constituie 1% din greutatea totală a corpului. Ventriculele sunt puternic dezvoltate. Vezica urinară este mică. Glandele sudoripare, menite pentru recunoașterea sau marcarea teritoriului, lipsesc. Pe baza numeroaselor mărturii ale unor exploratori din secolele XVIII-XIX, cercetătorii afirmă că la început vidrele de mare erau răspândite pe litoralul nordic al Ocenului Pacific: de la mijlocul peninsulei California de Jos în Mexic (aprox. 27° lat. N) spre nord, de-a lungul țărmurilor SUA și Canadei, apoi pe paralela de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
important în viața vidrelor de mare. Ea asigură igiena ideală firelor de păr țepoase. Pătarea acestor fire de păr poate duce la contactul direct al pielii cu apa, ceea ce poate cauza hipotermia. Deși vidrele de mare sunt animale preponderent diurne, cercetătorii au observat uneori indivizi zbenguindu-se în nopțile cu lună plină, iar pe timpurile distrugerii în masă, ele cădeau câteodată noaptea în plasă. Cu toate acestea, activitatea nocturnă a vidrei de mare este un fenomen rar întâlnit. Specialiștii au descoperit
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
într-un „buzunar” special, aflat sub membrul anterior stâng și format de o încrețitură pronunțată a pielii. Această procedură amintește de cumpărăturile la supermarket. Vidrele de mare au un „buzunar” identic și sub membrul anterior drept, însă, după cum au demonstrat cercetătorii, ele nu se folosesc de acesta, pentru că sunt dreptace. Strângând câteva animale mărunte, vidrele de mare revin la suprafața apei, unde se întorc pe spate și scot câte unul, deschizându-l și ronțăindu-l. Din când în când, vidra de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
mare și s-au transformat în vidre de mare. Există chiar mărturii că au existat popoare nordice care divinizau vidra de mare. Specialiștii consideră că importanța culturală a vidrei de mare este legată de numeroasele sale asemănări cu omul. Mulți cercetători folosesc deseori o terminologie antropomorfă pentru descrierea acestora. De exemplu, vidrele de mare sunt „flegmatice”, „își masează pieptul cu ajutorul labelor”, „se scarpină la ceafă”, „țipă de jale”, „se piaptănă” ș.a.m.d. Totul se datorează faptului că la primele contacte
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
de doctor în științe geografice, specialitatea Geologie și Geomorfologie. Revenit de la Moscova, a lucrat la Catedra de geografie fizică generală a Universității de Stat din Tiraspol, ca asistent (1986-1988) și ca lector superior (1989-1990). În anul 1990 este încadrat ca cercetător științific superior la Institutul de Geografie al Academiei de Științe a Moldovei. Între anii 1992-1998 a îndeplinit funcția de șef de laborator și secretar științific al aceluiași institut. În anul 1996 a obținut titlul academic de cercetător științific superior, specialitatea
Constantin Mihăilescu () [Corola-website/Science/311869_a_313198]
-
este încadrat ca cercetător științific superior la Institutul de Geografie al Academiei de Științe a Moldovei. Între anii 1992-1998 a îndeplinit funcția de șef de laborator și secretar științific al aceluiași institut. În anul 1996 a obținut titlul academic de cercetător științific superior, specialitatea Protecția mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale. Apoi, în anul 1998, a devenit Doctor habilitat în geografie, în aceeași specialitate. Recunoscut ca specialist în probleme de mediu, Constantin Mihăilescu a îndeplinit funcțiile de consultant principal al
Constantin Mihăilescu () [Corola-website/Science/311869_a_313198]
-
la comanda coloanei care au atacat forțele Axei din Chiad. S-a distins în luptele din Tunisia. A luptat în cadrul Operațiunii Overlord, comandând Divizia a 2-a blindată franceză de pe plajele Normandiei până la Paris, la eliberarea căruia a contribuit. Anumiți cercetători afirmă că generalul George S. Patton a fost oprit de către Dwight D. Eisenhower să se îndrepte cu trupele sale spre capitala Franței, pentru a acorda lui Leclerc și oamenilor săi posibilitatea de a apărea drept eliberatori ai Parisului. Părerea împărtășită
Philippe Leclerc () [Corola-website/Science/311860_a_313189]
-
când trebuie să realizeze un poliptic pentru biserica " Santi Giovanni e Paolo" din San Zanipolo. Opera a terminat-o prin anul 1468. În anul 1470 moare Jacopo Bellini. Singurul moștenitor al atelierului este fiul cel mai mare, Gentile. Specialiștii și cercetătorii presupun că Gentile a fost fiul legitim al lui Jacopo Bellini, nu și Giovanni. Dovezi sigure ale acestei presupuneri nu s-au găsit, încă, dar presupunerea se bazează pe faptul că Anna, soția lui Jacopo nu l-a nominalizat și
Giovanni Bellini () [Corola-website/Science/311894_a_313223]