38,404 matches
-
68 de membri ai organizației (printre care și cei cunoscuți sub numele de grupul . Ca urmare a acestor arestări Bruhman a revenit la conducerea militară a grupului, din noiembrie 1943 până la eliberarea Parisului, în august 1944, când a fost numit comandant al Batalionului 51/22 format din voluntari străini. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, la sugestia conducătorilor Partidului Comunist Francez, s-a întors în România, unde a fost ridicat la gradul de general și a ocupat diferite funcții
Boris Holban () [Corola-website/Science/326886_a_328215]
-
și să reîntoarcă Ierusalimul de sub musulmani, contele fiind un om profund religios, a fost unul dintre primii care a aderat la cruciadă și a jurat să-și dea viața pentru religia Creștină. De la începutul cruciadei Raimond a dorit să devină comandantul suprem al armatei cruciate. Aceasta era alimentată de starea lui, având cea mai mare armată sub mână și o experiență mare în luptă. Contele era un catolic profund și avea experiență de război contra musulmanilor (până la cruciadă a luat parte
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
experiență mare în luptă. Contele era un catolic profund și avea experiență de război contra musulmanilor (până la cruciadă a luat parte la Reconquista din Spania). În plus, el a fost primul dintre marii feudali care a jurat în Clermont. Printre comandanții cruciați Raimond din Toulouse a fost cel mai puternic și cel mai înstărit, având peste cincizeci de ani atunci când la sfârșitul lunii octombrie 1096, s-a pornit de la Toulouse spre Țara Sfântă, însoțit de soția Elvira și legatul papal Ademar
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
cu unele tendințe izolaționiste. Mustafa Kemal Atatürk a luptat împotriva grupurilor panturcice și le-a închis toate publicațiile. Unul dintre cei mai importanți exponenți ai panturcismului timpuriu a fost Enver Pașa, ministrul de război otoman și cel care a fost comandantul de facto al armatei otomane în timpul Primului Război Mondial. După înfrângerea Imperiului Otoman în război, el a devenit liderul mișcării de eliberare națională a basmacilor împotriva dominației Rusiei Sovietice în Asia Centrală. Ultimul episod din istoria panturcismului s-a desfășurat în timpul celei de-
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
1098), fiind unul dintre principalii conducători ai primei Cruciade. Boemund a participat activ în campaniile contra Imperiului Bizantin organizate de tatăl său, Robert Guiscard. Datorită participării în cruciadă, Boemund a câștigat o reputație ca fiind unul dintre cei mai buni comandanți militari ai timpului său. A cucerit Antiohia, aflată pînă atunci în mâinile musulmanilor și, cu acordul conducătorilor cruciați, s-a proclamat principe, fondând aici principatul de Antiohia, unul dintre primele state cruciate din Orient. Boemund s-a născut în San
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
membrii delegatiei venețiene le făceau pe seama bărbii sale, Boemond a dat ordinul de atac. După o luptă cumplită, armata normandă a fost înfrîntă, fiind nevoită să se retragă. Curând însă orașul a căzut în urma asediului realizat de armatele celor doi comandanți, Boemond și Robert. Nevoit să se retragă în Italia, ca urmare a tulburărilor de acolo, Robert l-a lăsat pe Boemund la comanda întregii armate de invazie din Balcani. Se pare că Guiscard îl lăsase pe Boemund la comandă cu
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
că Guiscard îl lăsase pe Boemund la comandă cu ordinul precis de a continua înaintarea în Balcani, eventual până la Constantinopol însuși. Ca urmare, în primăvara anului 1082, Boemund a părăsit Kastoria pentru a asedia Ioannina, regiune populată de "foederati" vlahi. Comandantul normand se pare că a ajuns la înțelegere cu aceștia, probabil obținând sprijin militar din partea lor, motiv pentru care și-a permis să lase în urmă mai multe locuri fortificate fără a le mai ataca. Trupele bizantine ale lui Alexios
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
în urmă mai multe locuri fortificate fără a le mai ataca. Trupele bizantine ale lui Alexios Comnen au intrat în contact cu invadatorii normanzi în împrejurimile Joanninei, care fuseseră deja devastate. După tatonări strategice (care denotă capacitățile militare ale ambilor comandanți militari), victoria a aparținut normanzilor, care au administrat o nouă înfrângere bizantinilor la Arta, imediat după aceea. Prestigiul bizantin în regiune a avut mult de suferit în urma acestor evoluții, drept pentru care chiar și Ohrida, sediul arhiepiscopatului de Bulgaria s-
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
lui Bohemund în captivitate, împăratul Alexios I Comnen, considerându-se în continuare jignit de faptul că principele normand rupsese jurământul făcut la Constantinopol prin aceea că reținuse Antiohia pentru sine în loc să o cedeze Bizanțului, s-a oferit să răscumpere pe comandantul normand pentru 260.000 de dinari, cu condiția ca Ghazi Gümüștekin să îl predea împăratului pe prețiosul său prizonier. Atunci când Kilij Arslan I, seniorul selgiucid al emirului danișmenid, a auzit de această propunere, a cerut pentru sine jumătate din sumă
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
refuză coroana spunând că el vrea să se căsătorească cu Edith, dar Eduard îl convinge că are o misiune, iar regii nu se căsătoresc din dragoste. Între timp, Edith cedează în fața avansurilor violente ale contelui Harold, fiul lui Godwin și comandantul oastei regatului, și devine amanta lui. La banchetul dat de Eduard în cinstea lui Wilhelm, Goldwin este alungat împreună cu fiii săi, iar regina este trimisă la o mănăstire. După doi ani de la evenimentele de mai sus, la presiunea mamei sale
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
într-o lună, fiecare semnatar urma să numească un consul la Nauplion, capitala Republicii Elene, asigurând astfel recunoașterea de facto a unui guvern rebel, ceva ce marile puteri nu mai făcuseră până atunci. Aceeași clauză autoriza părțile semnatare să ordone comandanților lor de nave din Mediterana să „ia orice măsuri pe care le-ar putea sugera circumstanțele” (de exemplu implicarea în acțiuni de luptă) pentru impunerea cererilor aliaților, dacă otomanii nu se confomau într-o perioadă limitată de timp. Totuși, o
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
soldații lui Ibrahim au incendiat 85.000 de copaci și au luat în sclavie un mare număr de greci. Aceasta însemna că Poarta a încălcat prevederile tratatului de la Londra, iar marile puteri erau îndreptățite să intervină. Pe 20 august 1827, comandantul suprem britanic din Mediterana, viceamiralul Edward Codrington, un veteran al bătăliei de la Trafalgar, a primit instrucțiunile de la Londra cu privire la modul în care trebuia asigurată impunerea tratatului. Codrington nu era deloc potrivit Edward Codrington pentru o sarcină care cerea mult tact
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
să țină sub observație flota otomană. Otomanii au încălcat însă în scurtă vreme promisiunea făcută. Ibrahim a fost înfuriat că, în vreme ce el trebuia să respecte încetarea focului, se părea că grecii se bucurau de bunăvoințlui Codrington pentru continuarea operațiunilor militare. Comandanții britanici care luptau pentru greci conduceau operațiuni ofensive împotriva golfului Corint, a portului Patras și în Epir. Vaporul cu aburi "Karteria", aflată sub comanda unui căpitan britanic, a lansat un atac fulger în noaptea de 29-30 septembrie la Itea (Focida
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
în noaptea de 29-30 septembrie la Itea (Focida), scufundând 9 canoniere otomane. Problema lui Codrington ținea de faptul că acești ofieri britanici acționau pe cont propriu, ignorând de cele mai multe ori ordinele guvernului provizoriu grec. Codrington a adresat un ordin direct comandanților britanici aflați în subordinea guvernului elen și le-a certu să înceteze de îndată acțiunile militare, dar puțini au fost cei care s-au supus. Ibrahim a constatat că protestele adresate lui Codrington erau în zadar și a decis să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
care sufla în principal din sud-vest, drept spre intrara în golf, Codrington risca să rămână prizonier în golf, fără nicio posibilitate să-și retragă rapid vasele în caz de urgență. adoptarea unui plan atât de riscant demonstrează încrederea uriașă a comandanților aliați în superioritatea tactică a vaselor proprii. Pe 20 octombrie 1827 la ora 13:30, Codrington a semnalizat de pe vasul amiral „Pregătiți-vă pentru acțiune”, iar echipajele aliate și-au luat pozițiile de luptă lângă tunuri. Tunurile de la babord aveau
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Pe 20 octombrie 1827 la ora 13:30, Codrington a semnalizat de pe vasul amiral „Pregătiți-vă pentru acțiune”, iar echipajele aliate și-au luat pozițiile de luptă lângă tunuri. Tunurile de la babord aveau gurile de tragere acoperite pe jumătate, iar comandanții aveau oridine stricte să deschidă focul doar dacă erau atacați. La ora 14, vasele aliate au început să intre în golf prin intrarea sudică, înaintând pe două linii, britanicii urmați de francezi la tribord (spre sud-est, mai aproape de Navarino) și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
declarația de război a Rusiei din aprilie 1828, care declanșa cel de-al unsprezecelea război ruso-turc. Acest conflict era reflectarea eșecului final al diplomației britanice în regiune. O armată de 100.000 de oameni sprijinită de flota Mării Negre, având drept comandant suprem pe însuși împăratul Nicolae I, (comanda efectivă fiind însă în mâinile generalului de origine germană Peter Wittgenstein), a traversat Principatele Dunărene, a traversat Dunărea și a asediat principalele fortărețe otomane din Rumelia - Silistra, Varna și Șumen. În ciuda victoriilor importante
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
au opus o rezistență mai degrabă simbolică. În același timp, forțele elene au recucerit controlul asupra Greciei centrale printr-o campanie rapidă. Pentru campania din 1829, țarul Nicolae I l-a demis pe și l-a numit în funcția de comandant pe Hans Karl von Diebitsch, care a reușit să cucerească Silistra. Această victorie a fost urmată de o manevră îndrăzneață prin care a ocolit Șumen, a pus pe fugă forțele otomane trimise să-l oprească și s-a îndreptat spre
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
lui Codrington. Între timp, Wellington a așteptat momentul potrivit din punct de vedere politic pentru a-l îndepărta pe Codrington de la comanda din Mediterana. În iunie 1828, Amiralitatea a anunțat eliberarea de la comandă a lui Codrington (deși el a rămas comandant interimar până la venirea noului ocupant al postului în august). Deși regele i-a acordat lui Codrington Marea cruce de Bath, Amiralitatea nu i-a mai acordat nicio comandă operațională și nu l-a promovat la gradul de amiral decât înainte de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
știe încă cu siguranță este dacă Codrington era conștient că odată cu intrarea flotei în golf se va declanșa bătălia. În această privință există dovezi pro și contra. Pe de-o parte, se cunosc ordinele clare date de Codrington, care cerea comandanților de nave să nu deschidă focul decât dacă sunt atacați. Pe de altă parte, în corespondența sa privată, (în principal către sora lui), Codrington sugerează că angajarea militară aliată era inevitabilă. Sursa: Informații din W. James, "Naval History of Great
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
tata nu mai e”. Grünlich îi face curte lui Tony cu încăpățânare. Tony este deprimată și pierde în greutate și prospețime. Tatăl ei o trimite la o cură de recuperare la Travemünde, pe malul Mării Baltice, în casa bunei sale cunoștințe, comandantul de navă Schwarzkopf. Aici îl cunoaște pe fiul acestuia, studentul la medicină Morten, care a venit acasă în vacanță. Cei doi se îndrăgostesc unul de altul. În timpul unei plimbări, Tony îi destăinuie că intenționează să-l refuze pe Grünlich și
Casa Buddenbrook () [Corola-website/Science/325516_a_326845]
-
ta cale haotică”. Informat de tatăl lui Tony, Grünlich vine la Travemünde, se prezintă tatălui lui Morten ca prieten de afaceri al consulului Buddenbrook și pretinde că este aproape logodit cu Tony, arătându-se totodată sigur de drepturile sale. Vrednicul comandant, care este conștient de locul său în societate, își mustra fiul. Promisiunea reciprocă dintre Tony și Morten este desfăcută. Tony se supune alegerii familiei. Ea însăși trece cu mândrie logodna cu Grünlich în cronica familiei, asumându-și-o că pe
Casa Buddenbrook () [Corola-website/Science/325516_a_326845]
-
iar cavaleria „müsellem”. Oastea a fost constituită în mare parte din mercenari străini și doar câțiva turci s-au mulțumit să accepte salarii în loc de feude (timari). Mercenari străini nu au fost obligați să se convertească la islam, atât timp cât ascultau de comandanții lor otomani. Aceasta armata regulată a fost comandată și plătită de către mari latifundiari care au câștigat putere și au devenit un fel de clasă nobilă. Mercenarii au devenit un instrument de creștere a puterii acestora de a predominanță asupra sultanului
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
a declarat că "„se vorbește prea mult de un război”" împotriva Iranului. și că acest lucru duce la "„creșterea prețului petrolului, de care [Iranul] depinde pentru a-și finanța programul nuclear”". După întreruperea discuțiilor cu Occidentul privind programul nuclear iranian, comandantul adjunct al Gărzii Revoluționare, generalul Hossein Salami a declarat la 30 iunie 2012 că "„Iranul are control total asupra tuturor intereselor inamicului în întreaga lume și este pe cale de a ajunge să fie echivalent cu puterile mondiale”". Garda Revoluționară ar
Relațiile dintre Israel și Iran () [Corola-website/Science/325757_a_327086]
-
vor ajuta mai târziu la proiectarea Taj Mahal-ului în Imperiul Mogul. Fiul unui zidar, el a primit o educație tehnică și a devenit un inginer militar. El a urcat rapid pe ierarhia militară devenind ofițer, și în cele din urmă comandant de ieniceri , cu titlul onorific de ağa. El și-a rafinat arhitectura și competențele inginerești în timpul campaniilor cu ieniceri, devenind expert la construirea de fortificații de toate tipurile, precum și în proiecte militare de infrastructură, cum ar fi drumuri, poduri si
Mimar Sinan () [Corola-website/Science/325749_a_327078]