37,224 matches
-
Criticul Titu Maiorescu, cel care l-a sprijinit moral și material pe parcursul întregii vieți dar mai ales după tragicul moment al declanșării bolii sale, s-a ocupat de poezia sa în două dintre articolele sale, "Direcția nouă în poezia și proza românească"(1872), în care va analiza doar cîteva poezii publicate în revista "Convorbiri literare" pînă în momentul tipăririi articolului, este vorba despre "Venere și Madonă", "Mortua Est", și "Epigonii" și va reveni ulterior după moartea poetului asupra întregului set de
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
adunate de Cezar Paul-Bădescu într-o antologie intitulată „Cazul Eminescu". Acesta a selectat numai reacțiile emoționale și a trecut cu vederea pe cele avizate care veneau din partea unor eminescologi ca Ilina Gregori, Eugen Simion, Ștefan Cazimir etc. "În universul operei, proza se arată ca o densă complementaritate de idei și imagini a poeziei, pe care, în numeroase feluri, o duce mai departe și o explică. Ne întrebăm adesea cum s-ar înțelege structura roului titanic ori demonic din poezia eminesciană dacă
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
de spațiu și timp fără elucidările filosofice din Sărmanul Dionis? Trecerile de la o ipostază filosofică la alta, modificările în concepția despre lume și erou a poetului, raportul dintre gândul filosofic și ideea mito-poetică sau imagine se limpezesc numai luminate de proză, care oferă adesea și valori estetice de mâna întâi.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu-cultură și creație) Primul traducător al lui Mihai Eminescu a fost scriitorul maghiar József Sándor, care a publicat în anul 1885 traducerea poeziei , sub titlul "Cseresznyefa fehér virága" ("Floare
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
de Impresariat „Moldova-Concert”: formații artistice de muzică și dansuri populare, de muzică ușoară). Folclorul în Republica Moldova are o puternică bază de origine daco-latină și cuprinde un sistem de credințe și obiceiuri populare, concretizate în muzică și dans, în poezia și proza orală, mitologie, ritualuri, teatru popular etc. Acest patrimoniu cultural, în ansamblul manifestărilor sale, constituie un domeniu amplu, de o valoare deosebită, al artei naționale, care nu numai a precedat formele ei culte, ci a și continuat să se dezvolte în
Republica Moldova () [Corola-website/Science/296551_a_297880]
-
(n. 3 iulie 1883, Praga - d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, caracteristică expresionismului și suprarealismului. Narațiunea evoluează de multe
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
încâlcită pe pe bobină ar fi tradiția iudaică) sau filozofice ("Odradek" ar fi chintesența materialismului absurd). "Odradek" a rămas până astăzi un mare mister. Celălalt volum de povestiri, cel publicat postum, "Marele zid chinezesc" nu este mai puțin reprezentativ pentru proza kafkiană. În "Vânătorul Gracchus", fantoma unui vânător mort, dar în același timp, « într-o oarecare măsură viu » își face apariția în portul Riva. Gracchus, cu care Kafka se identifică, este constrâns să ducă o existență absurdă, nedefinibilă, alienantă, din cauza inabilității
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
literați germani precum Thomas Mann, Hermann Hesse, Kurt Tucholsky sau Walter Benjamin. Hesse numește "Procesul" în 1925 « țesătură compusă din cele mai delicate filamente ale visului », iar Thomas Mann folosește epitetele « înfricoșătoare, coșmarescă, fidelă sieși și morbidă » pentru a descrie proza lui Kafka de o « meticulozitate sublimă ». Tucholsky califică "Procesul" într-o recenzie din 1926 ca fiind « cea mai puternică și înfricoșătoare carte a ultimilor ani », în timp ce Benjamin, care îi dedică lui Kafka un articol omagial în 1934, observă că « puritatea
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
și Șubal, Karl Rossmann și chelnerul șef, Karl Rossmann și Brunelda ("America"), K. și învățătorul ("Castelul") sau chiar Samsa, într-o existență anterioară metamorfozei, și tatăl acestuia. În eseul "Franz Kafka sau Thomas Mann?", filozoful marxist György Lukács afirmă că proza angoasantă a lui Kafka « demonizează » capitalismul habsburgic. Unii biografi și critici îi atribuie lui Kafka idei anarhice. Scriitorul ar fi participat de câteva ori la întrunirile unui grup de anarhiști cehi, "Klub Mladých" ("Clubul Tinerilor"), cu doctrină anticlericală și antimilitaristă
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Scholem descifrează în opera lui Kafka trăsăturile cabalei. Anevoiosul demers mistic, care riscă adesea să străpungă « bariera subțire » dintre credință și nihilism, se aseamănă, în viziunea lui Scholem, cu traseul parcurs de personajele kafkiene. David I. Grossvogel observă că în proza lui Kafka, numele lui Dumnezeu este absent, înlocuit fiind de Cuvântul Lui: Legea. Parabolele kafkiene, susține Grossvogel, sunt niște mediatori mistici, care, deși nu reușesc să-l reveleze pe Dumnezeu, sunt pătrunși de fiorul misterului Lui. "Castelul" a generat cele mai multe
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
și exilul (din Rai), în timp ce în "Colonia penitenciară", scrierea sentinței pe pielea condamnatului sugerează modul în care a fost pedepsit Cain. Ritchie Robertson insistă și pe o influență creștină în opera lui Kafka. Doar o singură sinagogă este menționată în proza kafkiană (în povestirea "Sinagoga din Thamühl"), în timp ce simbolul catedralelor este folosit frecvent. Povestirea "Verdictul" ar putea fi o reinterpretare a parabolei hristice despre fiul risipitor, unde Georg Bendemann ia rolul fiului care a rămas alături de tată. Milan Kundera își amintește
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Bendemann, copilul din "Un medic de țară"), excesiv de înalte (protagoniștii din "Descrierea unei lupte" sau "Cel necinstit la inimă"), de slabe (artistul foamei), de grase (Brunelda, grasul din "Descrierea unei lupte") sau de-a dreptul animalizate (Gregor Samsa) populează frecvent proza lui Kafka. De o atenție sporită se bucură și spațiile lipsite de aer, îmbâcsite, cum este podul unde se desfășoară primul interogatoriu al lui Josef K. Conform lui Gilman, în "Metamorfoza", scriitorul anticipează modul cum naziștii i-au etichetat pe
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
de "angst", de sentimentul înstrăinării și de spasmele nevrotice ale conștiinței, este una specifică modernismului. Expresia literară pe care scriitorul a dat-o acestor trăiri, deși asociată adesea unor mișcări ca expresionismul și suprarealismul, rămâne una emblematică și complet originală. Proza kafkiană se desfășoară într-o atmosferă halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate, în care personajele principale devin victime ale unui monstruos aparat birocratic ("Procesul", "America", "Colonia penitenciară"), nu reușesc să descifreze sensul propriei existențe civice ("Castelul", "Marele zid chinezesc", "Un medic
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
imitat. Datorită abilității sale de a prezenta elemente fantastice ca pe niște evenimente din viața cotidiană, el a devenit unul din premergătorii realismului magic. De asemenea, conform criticului egiptean Ihab Hassan, opera lui Kafka are, în pofida decalajului temporal, toate trăsăturile prozei postmoderne. Traseul firesc, dar îndelungat, de la modernism la postmodernism, cu tot ceea ce presupune—substituirea ierarhiei cu anarhia, a creației cu deconstrucția, a interpretării critice cu sfidarea oricărei interpretări, a narațiunii cu anti-narațiunea sau a metaforei cu metonimia—a fost parcurs
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
evreu într-o « literatură minoră », adică o literatură a minorității, care se definește prin caracterul politic, subversiv, centrifug și care încearcă în mod constant să arunce în aer valorile culturale ale majorității. Conform lui Dieter Hasselblatt (citat de Stanley Corngold) proza lui Kafka este « inițiofugă, nu finală » în sensul că, aflându-se într-o perpetuă fugă de situația inițială, nu își propune să se încheie cu o concluzie. Într-adevăr, multe din operele kafkiene au rămas fără final sau sunt neterminate
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
este un dat, așa cum exilul îi este un dat ». Restul capitolelor sunt așadar variațiuni ale temei inițiale sau simple adnotări la aceasta. Din momentul declanșării, subiectul operei evoluează întortocheat și eratic, la fel ca existența fantomatică a vânătorului Gracchus. Limbajul prozei kafkiene este sec, steril și amintește de stilul birocratic. Lingvistul ceh Pavel Trost îl consideră un produs al germanei pragheze din acea epocă, care se remarca pentru penuria excepțională de expresii figurate și colocviale. George Steiner vorbește chiar despre o
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
ca artistul foamei, Josephine sau trapezistul din "Prima durere". Frazele lui Kafka au fost, cu siguranță, șlefuite și pregătite cu atenție de o minte minuțioasă, astfel încât claritatea exprimării să fie maximă. Hannah Arendt numește opera lui Kafka « cea mai pură proză germană a secolului ». Peter Gay observă că tehnica migăloasă a detaliului din "Metamorfoza" sau "Colonia penitenciară" potențează efectul zguduitor al ororilor descrise. Camus nu se arată încântat de acest stil, pe care îl consideră, cel puțin în comparație cu proza lui Melville
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
mai pură proză germană a secolului ». Peter Gay observă că tehnica migăloasă a detaliului din "Metamorfoza" sau "Colonia penitenciară" potențează efectul zguduitor al ororilor descrise. Camus nu se arată încântat de acest stil, pe care îl consideră, cel puțin în comparație cu proza lui Melville, « separat de trup și de natură » Ceea ce frapează în special la Kafka însă este modul prin care naratorul încearcă, cu instrumentul lucidității, să discearnă tenebrele insondabile ale absurdului. În mod paradoxal, deși limbajul operei kafkiene este cât se
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
de fapt emise de protagonist. Următoarele exemple sunt evidențiate cu caractere "cursive": Stilul indirect liber, numit în germană și « vorbire trăită » ("erlebte Rede") pentru a fi pus în contrast cu vorbirea directă sau indirectă ("direkte/indirekte Rede"), este o trăsătură principală a prozei kafkiene. Cele mai evidente semne ale prezenței acestei tehnici literare sunt întrebările retorice și cuvintele care exprimă probabilitatea ("vielleicht", "wahrscheinlich") sau deducția logică ("sollte", "sicherlich"). Nu toate lucrările lui Kafka sunt relatate însă la persoana a treia. Povestirile "Descrierea unei
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
treia. Povestirile "Descrierea unei lupte" și "Un medic de țară" au fiecare un narator-personaj, a cărui imaginație deformează arbitrar realitatea. În aceste două opere de altfel, suprarealismul lui Kafka se manifestă cel mai haotic. Dialogul are o importanță centrală în proza kafkiană, fiind unul din principalele mijloace prin care protagoniștii pot încerca să deslușească situația absurdă căreia i-au căzut victimă. Tragediile lor se datorează, printre altele, și eșecurilor comunicării, deoarece cuvintele sunt o modalitate imperfectă și imprecisă de transmitere a
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
lor șef și distrug, despărțindu-se unul de celălalt, unitatea cuplului comic care i-a consacrat. Fără un temei în lume, omul devine "Condamnatul" ("der Verurteilte") ca în "Colonia penitenciară" sau "Parazitul" ("Ungeziefer") ca în "Metamorfoza". Rolul personajelor feminine în proza kafkiană este unul disputat. Karl-Bernhard Bödeker remarcă antifeminismul lui Kafka, faptul că femeile nu pot acționa ca agenți ai redempțiunii și îi distrag pe protagoniști în complexe labirinturi sentimentale. Alți critici le consideră, dimpotrivă, căi de acces spre transcendent (Deleuze
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Leib erfahren » ("a trăi ceva pe propria piele") este înțeleasă în sens literal. Kafka s-a exprimat de mai multe ori împotriva poetizării limbajului. De altfel personajul-narator din "Conversație cu suplicantul" se dezlănțuie împotriva metaforei, imputându-i suplicantului următoarele: În proza lui Kafka se găsesc și unele metonimii, însă ca și metaforele, acestea sunt obiectificate. Un exemplu cunoscut este Statuia Libertății din "America" care, arătându-se amenințătoare cu o sabie în locul torței, avertizează de la început că visul american poate oricând degenera
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
un scriitor prolific, si a produs în aproape fiecare opere literare de forma (piese de teatru, poezie, române, eseuri, lucrări istorice și științifice, pește 21.000 de scrisori și peste două mii de cărți și pamflete). Multe din lucrările sale de proza și idile I au fost scrise că polemici.Voltaire a respins filosofia pesimista și a încercat să orienteze un curs de mijloc în care omul a fost capabil să găsească virtute morală prin rațiune. Cea mai mare lucrare filosofica a
Voltaire () [Corola-website/Science/296879_a_298208]
-
litere" care devine "Societatea oamenilor de litere și științe din România". Publică volumul "Cartea de aur", în care adună aproape toată producția sa nuvelistică, dar și această carte despre "„care se poate spune că începe o epocă nouă în evoluția prozei artistice românești, nu are vreun răsunet.”" Anul 1903 este marcat de decesul mamei, Maria Macedonski, la 27 aprilie. Scrie articolul "Spre ocultism" în revista "Hermes" a lui Alexandru Petroff. George Bacovia se alătură cercului său literar și recită poezia "Plumb
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
care i-ar fi simțit lipsa. Revista "Simbolul", condusă de tinerii Tristan Tzara, Ion Vinea și Marcel Janco, publică o poezie de-a sa, ca un omagiu, în anul 1912. În același an colaborează cu revista simbolistă ieșeană "Versuri și Proză". Ion Pillat și Horia Furtună îi cer lui Macedonski un volum de debut pentru seria "Cărților albe", care a fost o colecție de volume a poeților epocii, astfel apare volumul "Flori sacre", conținând materialul din "Forța morală" și câteva versuri
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
lege”, „religie, cu sensul de „locul legii”, locul unde a învins religia islamică) - împreună cu adepții săi, an care marchează, de altfel, începutul erei islamice, în două părți: cea meccană în care predomină surele scurte cu caracter vizionar și prevestitor, în proză ritmată și rimată (ar.: "sağ"‘), cu afirmarea unicității lui Dumnezeu (ar.: "tawhīd"), cu profeții asupra Vieții de Apoi (ar.: "al-'Ahira") când oameni vor fi răsplătiți cu raiul și pedepsiți cu iadul, după fapte, și perioada medineză, cu sure lungi
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]