3,705 matches
-
ce conțin aceste contracte este contractual și că raporturile de forță sunt determinante în negocieri, putem oare considera că acestea au legătură cu relațiile municipalității cu un mare grup privat sau cu o asociație? Putem conchide că figura primarului, ca întreprinzător politic, organizator și strateg, expert în comunicare pe scena mass-media în privința ambițiilor sale legate de orașul pe care îl conduce, trimite, în practică, la imaginea unui notabil clientelist, pivot al rețelelor politice și administrative în mecanismul istoriei politice locale? Dacă
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
societate în clepsidră". Prima era specifică anilor 1945-1975, când salariații se situau într-o sferă deasupra nivelului zero al salariilor, întreprinderile nu aveau grija că nu pot desface ce produc sau că nu au clienți. În societatea actuală, antreprenorii și întreprinzătorii sunt îngrijorați de scăderea profiturilor (consumatorii nu au suficiente venituri, nu-și cumpără bunuri de lux, nu investesc ca înainte); din această cauză, nici ei nu (re)investesc, ci economisesc. Lipsa voinței de a cumpăra și de a investi provoacă
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
susceptibile de a fi valorificate în producerea de bunuri economice și servicii. În acest sens, conceperea, înființarea menținerea în stare de funcționare sau chiar desființarea unei firme se realizează prin atragerea acestor resurse și folosirea lor în acord cu interesele întreprinzătorului. Procurarea resurselor și utilizarea lor în activitatea economică conduc la noțiunea de factori de producție. Generalizând cele afirmate, factorii de producție reprezintă resurse atrase și utilizate în activitatea productivă. În procesul complex de producere a bunurilor și serviciilor, firma, ca
CONTABILITATE MANAGERIALĂ by MOISE CÎNDEA () [Corola-publishinghouse/Science/709_a_1433]
-
este determinată de cheltuielile care se fac pentru consum și cele pentru investiții. La un nivel dat al înclinației colectivității spre consum, nivelul utilizării brațelor de muncă este dat de volumul investițiilor curente. Mărimea acestora din urmă depinde de imboldul întreprinzătorilor de a investi, care la rândul lui depinde de eficiența marginală a capitalului și de rata dobânzii. Eficiența marginală a capitalului, este de fapt, rata profitului, dar nu cea reală ci cea sperată. În modelul economic keynesist, faptul că investițiile
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
de așteptări și norme pentru roluri care ghidează comportamentul individului în cadrul fiecărei identități sociale. De exemplu, identitatea unui contabil poate fi asociată cu rezervă și control de sine (ca trăsături), abilități analitice și memorie bună (pentru competențe) și onestitate și întreprinzător (ca valori). Indivizii care doresc să se identifice cu grupul de referință vor încerca să demonstreze că posedă trăsăturile, competențele și valorile asociate cu acea identitate. Aceste trăsături, competențe și valori la care se aspiră au rol de bază pentru
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
Împotrivă tocmai pentru că era prea „socială”. În Franța, anchetele judiciare privind colaborarea economică au fost devansate de naționalizarea selectivă - a uzinelor Renault, de exemplu, ca răsplată pentru contribuția considerabilă a lui Louis Renault la efortul german de război. Pretutindeni, micii Întreprinzători, bancherii și funcționarii publici care contribuiseră la instaurarea regimurilor de ocupație, la construcția Zidului Atlantic pentru a preveni invazia Franței de către Aliați sau la aprovizionarea forțelor germane au fost lăsați În funcții, pentru a oferi aceleași servicii regimurilor democratice care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
private, dar cu aranjamente detaliate și aprobate public În ceea ce privea conducerea fabricilor, relațiile dintre angajați și angajatori și condițiile de Încadrare și distribuție. În Olanda, planificarea centralizată era doar un amestec pestriț de edicte predictive și normative pentru uzul Întreprinzătorilor particulari. Majoritatea țărilor occidentale aveau sectoare publice În creștere rapidă, dacă ne luăm după cheltuielile guvernamentale sau după numărul de angajați la stat. Însă entuziasmul retoric pentru planificarea de stat nu s-a materializat decât În Franța. Ca și cele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stabilă, capabile să atragă investitori occidentali și să aspire la o eventuală intrare În Uniunea Europeană. Succesul strategiilor economice ale Poloniei sau ale Estoniei, prin comparație cu soarta României sau a Ucrainei, este evident pentru orice vizitator. Judecate după activitatea micilor Întreprinzători sau optimismul opiniei publice, țările est-europene Înfloritoare stăteau mai bine chiar și decât fosta RDG, cu toate avantajele evidente ale acesteia. Putem conchide că țările postcomuniste mai „avansate”, precum Polonia - ori Republica Cehă, Estonia, Slovenia și chiar Ungaria -, au reușit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
susținătorii obișnuiți: colegi de partid, sindicate (În cazul stângii), afaceriști și corporații private. Aceste resurse erau acum pe sfârșite: numărul membrilor de partid scăzuse, sindicatele erau În declin și, din cauza unui consens tot mai evident pe probleme economice, firmele și Întreprinzătorii particulari nu aveau motive să sprijine generos un partid anume. E poate de Înțeles (În orice caz, asta era tendința generală) că marile partide politice din vestul Europei au Început să caute metode alternative de finanțare - tocmai Într-un moment
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pățise și un guvern gaullist cu zece ani În urmă, când a propus În Franța reforme similare. Încă din anii ’80 existaseră diverse tentative de a reconcilia termenii alternativei: solidaritate socială europeană sau flexibilitate economică În stil american. Economiști și Întreprinzători mai tineri, cu stagii În companii sau școli economice americane și frustrați de inflexibilitatea mediului european de afaceri, i-au convins pe politicieni că este necesar să simplifice procedurile și să Încurajeze competiția. În Franța, această „stângă americană” a pornit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de vedere social-economic și juridic, în locul omului dependent (ca sclav sau iobag), ceea ce a dat relațiilor de muncă un caracter cu totul nou al conducerii „liber” acceptate și realizate prin sisteme motivaționale liber însușite; b) apariția unui nou tip de întreprinzător (cel capitalist), care-și bazează puterea pe factori strict economici (posesie de bani) și nu extra economici. Distincția socială între cei care au sau nu proprietatea asupra resurselor activităților economice este cea care deosebește și unește pe cel care conduce
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
capabil să le declanșeze și să le întrețină (1964). Care este grupul social responsabil pentru modernizarea economică a lumii a treia? În vederile lui McClelland, al cărui model îl prezentăm prin mijlocirea lui Alvin J. So, acesta este format din întreprinzători autohtoni, nu din politicieni sau din consilierii occidentali. În consecință, clasa politică trebuie să investească în factorul uman, nu doar în infrastructurile economice. Pentru a-și verifica ipoteza, el a utilizat o metodă proiectivă - testul „povestirii”. Într-un cadru mai
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltării. Cazul japonez 1. Teoria lui Bellah: rolul Tokugawa Religion în decolarea capitalistă a Japoniei În Japonia industrializarea a fost promovată nu de industriași, meșteșugari sau comercianți, ci de clasa samurailor (au restaurat imperiul, au fuzionat un număr mare de întreprinzători și au pus bazele Japoniei moderne). Ipoteza de bază a lui Bellah este următoarea: poate fi implicat factorul religios și în cazul japonez (există analogii ale eticii protestante în religia japoneză)? Teza lui Bellah invocă funcția socială a religiei pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
instituțiile proprietății și ale pieței. A doua paradigmă își are originea în lucrările lui Max Weber și consideră capitalismul ca un ansamblu de comportamente determinate cultural. În aceste variante, capitalismul depinde în mod esențial de un grup special de oameni, întreprinzătorii capitaliști, a căror existență era considerată de Schumpeter (1968) capitală pentru succesul sistemului. Ambele teorii își au originea în cercetări efectuate în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, așa că pot fi considerate de o relevanță problematică pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Schumpeter. La zece ani de la apariția cărții sale atât de influente în prima etapă a postcomunismului, Kornai (2001), recunoaște că unul dintre fundamentele teoriei sale a fost tocmai convingerea că țările postcomuniste au nevoie de câteva zeci de mii de întreprinzători de felul celor descriși de Schumpeter. Nu-i mai puțin adevărat că, pentru a-i obține, el a recomandat o metodă inspirată din paradigma instituțională, și anume privatizarea rapidă, prin „terapie de șoc”, a avuției statului socialist. Capitalismul românesc a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
adevărat că, pentru a-i obține, el a recomandat o metodă inspirată din paradigma instituțională, și anume privatizarea rapidă, prin „terapie de șoc”, a avuției statului socialist. Capitalismul românesc a debutat și el cu cele câteva zeci de mii de întreprinzători în care își puneau speranțele teoretice Schumpeter la începutul secolului și Kornai la sfârșitul său. Aproape imediat după revoluție, noua guvernare a legiferat posibilitatea liberei inițiative și, practic de a doua zi, zeci și apoi sute de mii de mici
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în care își puneau speranțele teoretice Schumpeter la începutul secolului și Kornai la sfârșitul său. Aproape imediat după revoluție, noua guvernare a legiferat posibilitatea liberei inițiative și, practic de a doua zi, zeci și apoi sute de mii de mici întreprinzători și-au făcut brusc apariția în economia și societatea românești. Există și acum și vor exista în continuare, de vreme ce funcționarea economiei depinde, în mare măsură, de existența lor. Dar nici un fel de capitalism nu a izvorât din această inițiativă privată
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
la un adevărat proces de „evoluție naturală”, un soi de „concentrare primitivă a capitalului” realizată într-un timp infinit mai scurt decât timpul istoric al capitalismului occidental. Iar succesul, după o primă perioadă de șovăială, părea total. Numărul de mici întreprinzători care își căutau un viitor în noua economie de piață a societății românești a explodat. Dacă în aproape doi ani de postcomunism, din ianuarie 1990 și până în septembrie 1991, în România au fost înființate 70 611 societăți comerciale, în următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mai gravă criză economică din toată tranziția, iar consumul populației scade dramatic. 1993 este anul de vârf al crizei, iar volumul vânzărilor către populație scade la aproape jumătate față de 1990 și sub nivelul din 1980! Asta afectează însă prea puțin întreprinzătorii, care își mențin profiturile eliminând, pur și simplu, de pe piață fostul comerț socialist. În 1991, ei dețineau doar 22% din totalul vânzărilor către populație. Într-un singur an, până la sfârșitul lui 1992, își dublează ponderea, ajungând la 46%. La sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
socialist. În 1991, ei dețineau doar 22% din totalul vânzărilor către populație. Într-un singur an, până la sfârșitul lui 1992, își dublează ponderea, ajungând la 46%. La sfârșitul lui 1994 întreaga piață a comerțului cu amănuntul era solid dominată de întreprinzătorii privați - 71% dintre mărfuri se vindeau prin intermediul lor (INS, 1975). Este foarte posibil ca în această perioadă „romantică” să se fi format o parte dintre averile actuale ale noilor capitaliști români. Dar este sigur că această explozie a inițiativei private
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ca în această perioadă „romantică” să se fi format o parte dintre averile actuale ale noilor capitaliști români. Dar este sigur că această explozie a inițiativei private nu a zdruncinat în nici un fel economia socialistă a României. În 1993, când întreprinzătorii privați dominau deja piața bunurilor destinate populației (64%), toți la un loc nu dețineau decât 2,2% din totalul mijloacelor fixe din economie, în condițiile în care statul continua să dețină 93%. În anul următor, când dominau copios piața comerțului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
îl construiește și social, „incubând” în interiorul societății socialiste noua clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
piața socialistă” a relațiilor comerciale dintre întreprinderi, bănci și instituții administrative, toate ale statului, în interstițiile cărora se dezvoltă noi societăți private, aflate în strânsă legătură cu acestea. Noua clasă de capitaliști români se formează, ca urmare, nu atât dintre întreprinzătorii privați nou-apăruți, ci în strânsă legătură cu tehnocrația economică și industrială a economiei socialiste. Într-o primă etapă, aceștia sunt, pur și simplu, subvenționați. „Acumularea primitivă a capitalului” a avut loc în cazul lor prin transfer de venituri ale statului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
1996, rata rentabilității economice era de -2,0% în sectorul de stat și de +31% în sectorul privat, iar rata rentabilității financiare era de -2,8% în sectorul de stat și de +29% în cel privat (Guvernul României, 2004). Față de întreprinzătorii aflați pe piața liberă și concentrați în comerț, tehnocrații economiei socialiste aveau un avantaj competitiv important - se aflau deja la controlul producției. Problema capitalismului românesc era de a transfera producția nu doar sub controlul lor tehnic, ci în proprietatea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
transportul emigranților nu pot fi întrebuințate decât micile vase de coastă și de Dunăre, din categoria carcasse, fără nicio valoare și cari nu sunt supuse nici unei servituți militare. Organizarea transporturilor de emigranți să se facă, și în viitor, tot de către întreprinzătorii particulari. b/. Statul să aplice asupra veniturilor realizate de către organizatorii transporturilor un impozit excepțional, pe care Ministerul Finanțelor îl fixează la suma de 40.000 lei de fiecare emigrant 744. *) Adnotări: "Aprob. Să se treacă la executare. Suma trebuie să
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]