5,591 matches
-
asculta cu ochii închiși, surâzând și bălăbănindu-se pe scaun, am simțit și eu cum picioarele-mi dau să se miște, mi-am legănat și eu scaunul de câteva ori sub mine, acest cânt vibrant și straniu al păsăretului ne învăluia compact, era de parcă am fi stat în aburi sau în vălătuci de ceață calzi și umezi, și simțeam că mă apucă durerea de cap. Apoi păsările au obosit pesemne, părea că li se deșirase cântul, se distingeau din nou voci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
asupra ei. - Ciudat loc pentru a trăi, zise ea ca să rupă tăcerea. Ryan nu se grăbi să răspundă, lăsîndu-se absorbit de peisaj. - Mă simt liber aici... În echilibru Între cer, pămînt și mare... Timbrul vocii lui avu o notă blîndă Învăluită În tristețe care o mișcă pe Marie. Se simțea bine alături de el. Locul acela, prezența lui, glasul, mai ales, aveau asupra ei un efect aproape magic. Straniu personaj, stranie alegere de a veni să se instaleze tocmai acolo. - Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fost răsturnată direct În cală, Înainte de a fi triată, calibrată, trimisă la Brest și vîndută la licitație. Profanii, În schimb, nu avură decît să observe chipul livid al Mariei care punea piciorul pe uscat și privirea Îngrijorată În care o Învăluia Fersen pentru a pricepe că o nouă dramă Îndoliase insula. Nu avură decît să vadă limuzina castelului și pe Jeanne coborînd din mașină susținută de Pierre-Marie și de Armelle, pentru a Înțelege. Într-o tăcere Înghețată și reculeasă, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și ei slăbiciunile lor. - Nu și Christian! replică ea cu duritate. Scriitorul se Înclină cu un zîmbet scurt și nu mai stărui. Dar de ce oare ar fi mințit-o Fersen În mod deliberat? părea să spună privirea În care o Învălui. * * * Ochii verzi ai Mariei, a cărei poză era prinsă În ace pe panou În mijlocul pozelor lui Gildas, Yves, Nicolas, Chantal și Loïc, păreau să-l urmeze pretutindeni pe polițist cînd acesta mergea În sus și-n jos prin birou, incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai slabă mișcare. Am Înjurat cu glas scăzut. Doar nu va avea ticăloasa asta ultimul cuvînt? Lăsam ura să-mi conducă pașii. O ură viscerală. Atunci am văzut-o. *** Gwen mergea repede pe potecuța pe care ceața Începea s-o Învăluie și privea uneori În urma ei, cu senzația limpede că este urmărită, dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de intensă că trupurile lor deciseră pentru ei. Gesturile li se Împleteau, se Înnodau dincolo de voință, se lăsară duși de valuri de plăcere, conștienți doar de emoțiile pe care le trăiau, de parfumul fiecăruia din ei, de senzațiile de delectare. Învăluiți de o profundă stare de bine, alunecară Împreună În somn. Marie abandonase, cum rareori o făcuse, orice control de sine, cutezînd să-și manifeste dorințele, simțindu-se puternică și totodată copleșită, transformată și Împăcată, o ființă cu totul nouă În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
căzu peste ochiul de sticlă al păpușii. Un ochi rotund, cu gene pictate. Marie nu mai văzu nimic altceva. Doar fulgerul din privirea fixă a ochiului larg deschis. Totul pieri din jurul ei. Valul Însîngerat din coșmarele ei reapăruse și o Învăluia cu totul Într-o fracțiune de secundă, ea văzu iarăși totul: părul lung al lui Mary În apa agitată, valul care o azvîrle În golf, luminile torțelor, Împușcăturile, nisipul plin de sînge, mîna băiețelului care se ivește și o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
deschidă o epocă nouă În istoria lumii; datorită Însă anumitor Împrejurări, cu totul extraordinare, ale vieții sale, el a fost unul din artizanii ei cei mai conștienți, mai lucizi. Trăim azi Într-o lume absolut nouă, Iar țesătura Întâmplărilor ne Învăluie trupurile, Ni le scaldă Într-o aură de bucurie. Ceea ce oamenii de altădată au presimțit uneori prin muzica lor, Noi realizăm În viața de fiecare zi. Ceea ce pentru ei era de nepătruns și absolut, Nouă ne pare un lucru simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
existe dacă-n adâncul ființei n-ar fi avut această speranță, N-ar fi putut, fără visul lor, nici măcar să existe. Acum când trăim În lumină, Acum când trăim În imediata apropiere a luminii Iar lumina ne scaldă trupurile, Ne Învăluie trupurile Într-o aură de bucurie, Acuma când ne-am așezat chiar lângă râu, În după-amiezi nesfârșite, Acum când lumina din jurul trupurilor noastre a devenit palpabilă, Acum când am ajuns la destinație Și am lăsat În urmă universul separării, Universul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Îi scria zilnic. Deși nu și-o mărturisea direct, deși scrisorile ei nu aveau nimic pasional și semănau mai curând cu cele pe care ar fi putut să i le scrie unui frate de aceeași vârstă, deși sentimentul ce-i Învăluia viața evoca mai mult o aură de duioșie decât o pasiune mistuitoare, În mintea ei se limpezea Încetul cu Încetul realitatea următoare: de la bun Început, fără s-o fi căutat, fără măcar s-o fi dorit cu-adevărat, Annabelle se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
facă un copil cu Annabelle; apoi Își aminti subit că-l făcuse, sau mai curând că Începuse să-l facă, sau cel puțin că acceptase ideea; la gândul acesta simți o mare bucurie. Înțelegea acum pacea și tihna care-l Învăluiseră În ultimele săptămâni. Acum nu mai putea face nimic, nimeni nu poate face nimic În imperiul bolii și al morții; dar, cel puțin pentru câteva săptămâni, Annabelle a avut sentimentul că este iubită. Cine Îmbrățișează gândul iubirii Și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din nenumărate detalii. Walcott Îl aștepta la aeroportul din Shannon. Era un ins scund, Îndesat, cu gesturi iuți, cu o chelie pronunțată, mărginită de o coroană de păr blond-roșcat. Își conducea rapid mașina, o Toyota Starlet, printre pajiști și dealuri Învăluite În pâclă. Centrul era situat puțin mai la nord de Galway, pe teritoriul comunei Rosscahill. Walcott Îi arătă instalațiile, Îi prezentă tehnicienii; aveau să fie la dispoziția lui pentru experiențe, pentru a programa calculul configurațiilor moleculare. Echipamentele erau ultramoderne, sălile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El mergea Îndelung, fără efort, cu chipul Învăluit Într-o ceață acvatică vaporoasă. Știa că Își Încheiase lucrările. În camera cu vedere spre capul Errislannan, pe care-o transformase În birou, Își pusese În ordine notele - mai multe sute de pagini, tratând subiectele cele mai variate. Rezultatul lucrărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mătura a fost botezată așa... ăă... după scândura de călcat. — Serios ? Trish pare fascinată. Habar n-am avut ! Spre groaza mea, se sprijină de ușă și-și aprinde, fără grabă, o țigară. Nu mă băga în seamă ! adaugă, cu glasul învăluit în fum. Tu vezi-ți de treabă ! Să-mi văd de treabă ? — Uite și fierul, adaugă cu un gest al mâinii. În spatele tău. — Ăă... super ! Mersi ! Iau fierul de călcat și îl bag în priză, cât pot de lent, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trag de manetă și izbucnește un jet de spumă. — Fir-ar să fie ! — Încet... Mă înconjoară cu brațele, ghidându-mă. Așa-i mai bine... Mmm, ce drăguț. Îmi spune ceva, dar nu aud nimic. Sunt într-o stare de beatitudine, învăluită de brațele lui puternice. Poate n-ar fi rău să mă fac că nu prind deloc chestia asta cu trasul de manetă. Poate că putem să stăm așa toată seara. Știi, încep să zic, întorcându-mă cu capul spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la o aruncătură de băț Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din rarele vorbe buimace pe care le rostea În minte, mi-am dat seama că nu mai voia să pună mâna pe noi. Simțea cum Îl Învăluia Umbra, atâta tot. Se afundă sub spume. Răsări din nou și ne făcu semn, de parcă am fi putut să-l așteptăm. Sau să uităm că dorise să cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
La picioarele noastre, am zărit doi brotăcei de un roșu strălucitor, care-ți lua ochii, și a trebuit să-l ținem locului pe Unu care se zvârcolea, dorind să-i Înhațe. După ce ploaia se opri, simțirăm o mișcare care ne Învăluia alene, dindărătul tufelor din jur. Apoi, auzirăm iarăși acele plescăituri, din ce În ce mai apropiate, dar nu puteam să zărim nimic, căci din pământ Începuseră să se ridice aburii groși de după ploaie. Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
puțin de o aruncătură de băț de Scept - era la fel de falnic ca atunci când Îl văzusem pentru prima oară. Mă privea cu ochi holbați, pe care când și când Îi rotea pe deasupra mea, de parcă mi-ar fi numărat oamenii. Îndărătul lui, Învăluite În colbul stârnit de vântul de Miazănoapte, puhoaiele nesfârșite ale neamurilor ce-mi luaseră urma. Tăcuseră cu toții, și ai lui, și ai mei. Undeva departe, pe un șir de coline molcome, vedeam sumedenie de femei și de copii care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mine Însumi. Dezgropase o declarație pe care o făcusem cândva despre dezamăgirea modernă. Spuneam că sub ruinele ideilor moderne, lumea e la locul ei, așteptând să fie descoperită. Și el interpreta această idee, susținând că plasa cenușie de abstracțiuni care Învăluie lumea În scopul de a o simplifica și a o explica Într‑un mod care să slujească obiectivelor noastre culturale a devenit, În ochii noștri, Însăși lumea... E necesar să avem viziuni alternative, o diversitate de vederi - și el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mai gândi! E ploaie! Trebuie să fie ploaie! Trebuie să crezi că e ploaie! Să fugim! Pe fondul gesturilor sale naive, IOANA îl prinde de mână pe călător și-l silește s-o urmeze; lumina scade și cei doi sunt învăluiți de ceață și întuneric, acoperiți de tunete puternice și rafale de vânt; se mai aude stins glasul IOANEI.) VOCEA IOANEI: Plouă... plouă... Trebuie să înceapă... Trebuie... PARTEA A II-A A doua zi, dimineața. Lumina soarelui cade pieziș. Umbre lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe ninsoarea asta, dar privește în direcția ei și chiar absența ei îl consoloează. Până și turla de-abia se vede, o vede numai cine o știe acolo, învelită gospodărește cu tablă verde. Totul, apa, cerul bănuit, pământul, biserica, se învăluie în lumina verzuie, ciudată, care e mai mult întuneric. Întuneric, lumină, greu de spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ea un macat argintiu, părea țesut din razele lunii care nu mai răsărise, și i-a învelit pe cei doi care se drăgosteau pe apa neagră. Andromanda i-a vegheat și le-a șoptit descântece. A chemat întruna norișorii care învăluiau gromovnicul ce-l ținea încuiat popa Băncilă în lada din turnul clopotniței și i-a pus să răsfoiască filele bătrânei cărți, în care se pecetluiseră semnele tunetului ceresc ce va să vină. Și pe răscolire de unde, în hârjoana celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în boscheți?... Mai privi spre ecranul computerului. Nu cumva insul acela, cu pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, ieșise din oglindă și se drăgănea cu Scheihainimé? Nu. Cadâna adormise, cu ciorchinele pe piept și cu șalvarii învăluind-o ca un mătăsos cerșaf. Insul tot agita revista aceea, ca și cum i-ar fi făcut semne disperate cuiva să-l ia în seamă. - În fine - continuă Rafilă - , nu prea s-a s-a lămurit problema respectivă, chiar dacă oficial s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că e nemulțumit. - Tu... trebuia să... te duci... nu ea... nu ea... Până aici. Mă ridic dintr-odată, mă apropii de fiul meu și-i dau un brânci. Se împleticește și se retrage înjurând în camera lui. În curând, liniștea învăluie apartamentul. Mircea a adormit. Am rămas iar singur, cu o durere surdă de șale și cu ceșcuța de cafea răsturnată pe gresie. Trebuie să mă duc în bucătărie după un șervețel cu care să șterg cafeaua de pe jos. Distanța nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se stinse curând. Era ora doisprezece și un sfert și în sufragerie un al treilea sforăit se alătură celor două. La ora unu și douăzeci, perdelele se umflară, deși geamul era închis. Un vânt straniu se stârni de nicăieri și învălui ficusul într-un fum ca de țigară. Nimeni nu-l văzu, nimeni nu-l auzi. Se plimbă fără țintă prin casă - era o prezență incertă, nehotărâtă în privința propriei existențe, care ieșise de nicăieri și care trebuia să se manifeste într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]