3,948 matches
-
trebuia să alergați așa, la vârsta dumneavoastră... Vă e bine? Domnul Popa nu-i răspunde, nici n-ar putea. O fulgeră numai cu privirea. Ofensată, doamna întoarce capul în partea cealaltă. Toanta! Tramvaiul zdrăngăne către Ziduri Moși, Costache închide ochii, învelindu-se într-o mantie de plăcere, ce dacă inima îi face acrobații prin piept. Merită! Plăcerea e să birui lumea, să nu te lași! Asta e! Domnului Popa, fost contabil la Cooperativa Tricotajul, îi place rigoarea cu pătrățele albastre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ape ultimii cincizeci de ani. Pe un perete e un raft metalic, așa cum se găsesc prin garaje sau pivnițe, pentru borcane de ulei ars. Kerch privește în toate părțile, aiurit. Patul din care tocmai a sărit e un mindir mucegăit, învelit cu pături lucioase de uz și murdărie. Unde se află? Ce i se întâmplă? Dar soarele nu-i răspunde, se revarsă mai departe în cameră, o înghite, îi șterge orice murdărie, o face să dispară. Și Harry Kerch se trezește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
el în casă și să i-l dai mă-tii când o veni de la serviciu, auzi? ─ ... Auzi mă? Copilul se întoarce în casă și se apucă din nou de scris. Să desfacă pachetul? E un paralelipiped de dimensiunea unei cărămizi, învelit în hârtie albastră, un sortiment care nu se mai fabrică de mulți ani, legat cu sfoară în cruciș. Poate fi plasat așadar cu destulă precizie într-o anumită epocă de aur a patriei noastre, dar Iliuță e prea tânăr ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului Român, poartă părul strâns, haine brodate, machiaj discret. Păcat, se gândește Pascal, ale cărui gusturi înclină, vai, adesea, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de păcălit? Doar să zboare în chip de pasăre, își dă cu părerea o femeie îmbrobodită. Stă atârnată de bara de deasupra capului și se sprijină într-un singur picior, în care se înfige nemiloasă muchia unui obiect masiv, paralelipipedic, învelit în hârtie groasă de ambalaj și legat cu sfoară. Când a plecat de-acasă cu paloșul, Pascal și-a făcut socoteala că mai bine îl ia cu el la serviciu, decât să bată din nou drumul după dânsul la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
într-un trenci de culoarea timpului. De sub mânecile tocite se ivesc manșetele roz ale unui jerseu și el tocit, dăruit ei de către doamna la care slujea, bonne à tout, cine știe cu câți ani în urmă. Capul și l-a învelit cum a putut mai bine în căciuli și broboade, dar un cârlionț de păr ce-a fost odată negru îi cade ștrengărește pe lângă obraz. O cheamă Paula, Paula Dotty, nume pe care ea însăși l-a ales pe vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
știm noi și putem noi, va fi veșnic. Aurora, tu spui povestea noastră, zice Paul. Bineînțeles, dragul meu, eu spun întotdeauna povestea noastră. Alta nu știu. Alta nu este, îi răspunde Aurora. ─ Și după aceea? Și după aceea, Pascal a învelit sabia în ce rămăsese din pânza pictorului și mi-a adus-o mie. Eu ți-am dat-o ție, tu i-ai dat-o lui Kerch, Kerch le-o dă lyonezilor, mai departe nu știu, deocamdată. E un joc, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
au dat sfaturi pentru toată viața. La rândul lui, le spune și el copiilor săi. Și tot așa mai departe...” „- Mămica mea de ce nu are antene?”. „- Are și ea un fel de antene: mâini cu care te hrănește și te învelește noaptea; ochi cu care te veghează când faci febră; gura cu care te învață ce este bine și ce este rău.” „- Aș vrea să zbor împreună cu mama!” „- Dacă te gândești la ea, înseamnă că zbori. Aripile tale sunt gândurile.” „- Eu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de bătrână și bărbat iute nu a avut niciodată, văduvă a fost toată viața. Nimeni nu și-a încurcat zilele cu ea, că frumoasă nu era, harnică nu, bogată ioc. A trăit tot într-un bordei ca al lui Aron învelit cu paie, dar era pe cealaltă parte de sat. Cred că se priveau de la distanță că pe atunci casele erau rare și copacii erau puțini, iar satul este așezat pe două dealuri și prin mijlocul lui se află o gârlă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
din nou. Băiatul luase carabina din bucătărie și când moșul Încercase să intre cu forța-n hambar Îl Împușcase, și când s-au Întors l-au găsit În țarc, mort de-o săptămână, Înghețat și câinii mâncaseră din el. Ați Învelit Într-o pătură ce mai rămăsese din bătrân, l-ați urcat pe-o sanie și l-ați prins cu frânghiile, și băiatul te-a ajutat și ați pornit-o amândoi cu schiurile, șaij’ de mile până-n oraș, ca să-l predai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Îi părea dus. Se-ntoarse la Jim și-l mai scutură o dată ca să fie sigură. Plângea. — Jim, Îi spuse. Jim. Jim, te rog. Jim tresări și se Încovrigă. Liz Își scoase haina, se aplecă și-l acoperi cu ea. Îl Înveli cu grijă. Apoi plecă pe doc și pe urmă, pe drumul Înclinat și prăfuit, spre patul ei. O ceață rece venea prin pădure dinspre golf. Pe chei la Smyrna Cel mai ciudat, Îmi zise, era să-i auzi cum urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-n jos, la picioarele lui Nick. În timpul acesta, negrul, care se ținuse după el de când se ridicase de la foc, Își potrivi poziția și-l lovi la baza craniului. Bărbatul căzu cu fața Înainte și Bugs zvârli-n iarbă bâta mică, Învelită-n pânză. Omulețul zăcea cu fața-n iarbă. Negrul Îl ridică-n brațe, cu capul atârnându-i, și-l duse lângă foc. Ad arăta groaznic, cu ochii holbați. Bugs Îl lăsă jos cu blândețe. — Mi-aduci, te rog, niște apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
gări. Era Încântat de Italia. Spunea că e o țară frumoasă. Oamenii-s drăguți. Fusese prin multe orașe, umblase mult și văzuse o mulțime de picturi. Cumpărase reproduceri după Giotto, Masaccio și Piero della Francesca și le purta cu el, Învelite Înt-un număr din Avanti. Mantegna nu-i plăcea. Se prezentase la noi la Bologna și l-am luat cu mine până În Romagna, unde trebuia să mă-ntâlnesc cu cineva. A fost o călătorie plăcută. Era la Începutul lui septembrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
stătea pe un scăunaș lângă ghișeu.Țeava tăiată a unei puști stătea rezemată de spătarul scaunului. Nick și bucătarul erau Într-un colț, legați spate-n spate, cu câte-un căluș făcut din șervete În gură. George Încălzise sendvișul, Îl Învelise În hârtie cerată, Îl puse Într-o pungă, Îl aduse și omul care-l comandase ieși. — Istețu’ face de toate, spuse Max. Știe să gătească și tot restu’. O să fii o soție perfectă pentru fata cu care o să te-nsori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așa că prefer să trag eter. Nu mi-e rușine de asta. Nu te-am văzut niciodată beat. — Nu? spuse Nick. Niciodată? Nici În noaptea aia, când mergeam de la Mestre spre Portogrande, și am vrut să mă culc, așa că m-am Învelit cu bicicleta și mi-am tras-o până sub bărbie? — Asta nu se-ntâmpla pe front. — Hai să nu mai vorbim despre cum sunt eu. E un subiect despre care știu prea multe deja ca să mai vreau să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lac cu malurile înghețate. Când ajunse într-un sat, se opri la tavernă. Mâncă singur, într-un colț, ascultând glasurile negustorilor care umpleau încăperea. În cele din urmă se duse în grajd și se întinse pe o grămadă de paie. Învelit cu o pătură, avându-l pe Lurr la picioare, se gândi că, încă o dată, datora cunoștințelor sale de medicină faptul că își găsise un culcuș. Proprietarul îi îngăduise să stea acolo deoarece îi dăduse un leac împotriva inflamației ochilor. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l privească. Ridică pătura și îi descoperi picioarele, pe care le masă îndelung, energic, cu un unguent din arnică și sănătoase, apoi îi masă mâinile și brațele, fiind tot timpul atent să nu atingă bandajele. În cele din urmă îl înveli pe rănit și îi observă din nou chipul. Nu mai era crispat, iar respirația era profundă, regulată. — O să se facă bine, nu-i așa? Fata se aplecă și ea să se uite la chipul gladiatorului. — E mai bine decât înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că nu se mai termină. În zori, când putură zări în jur, cei doi bărbați urcară o pantă și intrară în pădure. Se opriră când ajunseră în vârful dealului. Valerius coborî de pe cal și legă frâul de o ramură. Se înveli cu pătura de blană, își luă traista și se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele. Dar Lurr stătea nemișcat, lângă ei. — Și calmează-te. Ce fel de bărbat ești? — Sunt medic, un biet medic, murmură Valerius. Se înveli mai bine cu pătura de lână și-și cuprinse genunchii cu brațele. Își sprijini capul de mușchiul care acoperea bolovanul. Neînarmat, se simțea neputincios; își spuse că prețuia mai puțin decât mușchiul acela sub cerul imens, palid, acolo, la granița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
astăzi. Vitellius arătă spre mantia lui Valerius: — Priviți, e plină de sânge! De sângele sacru al preotesei! Nimeni nu răspunse. Soldații îl duseră pe Valerius lângă un copac și-l lăsară acolo, fără să-l lege. — Luați trupul preotesei și înveliți-l într-o mantie. Ceremonia funerară va fi solemnă. Nimeni nu scotea un cuvânt. Soldații se aplecară pe rând s-o privească pe Velunda. Nici unul nu se atinse de ea. — Ce faceți? tună Vitellius. N-ați auzit porunca mea? Legați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi puseră scutul dreptunghiular din paie și nuiele. Atunci își făcu apariția un rețiar. Nu avea plasa, nici manșonul cu galerus protector pe brațul stâng; nu avea nici măcar pumnalul. Ținea în mână doar tridentul, ale cărui vârfuri erau niște sfere învelite în piele, pentru a evita accidentările în timpul antrenamentului, dar ale căror lovituri erau foarte dureroase. Rubrus se apropie de începător și îi dădu un băț scurt, la capătul căruia era legat un smoc de lână înmuiat într-o substanță roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nit om bogat. Dar trăind sărac, dar comportându se bogat, el a muri t sărac. Într-o zi, trecând pe lângă biserică, am văzut norod strâns. Am auzit citindu-se rugăciunile morților. Am intrat și am privit. În mijlocul bisericii stătea mortul învelit în giulgiu. Biserica era iluminată și împodobită ca pentr u un mort, fost om bogat. Prohodul i-l făcea arhiereul, înconjurat de mulți clerici. Nu era de față nici o rudă, nici un prieten, nu s e vărsau lacrimi mincinoase... doar o
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
a pregătirii animaliere superioare a copiilor de aici și a părinților, în marea lor majoritate mici crescători de porci. Iată în continuare un fragment din notițele maestrului, fragment care, după ce va fi deslipit de pe sticla de aracet pe care o învelea va fi depus direct la Academie: “Știți de ce nu vă ajung banii? Salariul ? Știți de ce nenorocitul acela de multimilionar de la etajul șase riscă o condamnare pentru evaziune fiscală ? Din cauza chimizării excesive !... Toate fungicidele, ierbicidele și insecticidele date în culturile cerealiere
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
dignitate, fără interese meschine, astfel încât, după atâtea eforturi, să înscriem ca o victorie a actualei legislaturi Clauza Națiunii Celei Mai Bâzâite!” Din colțul stâng al ochiului, lui Zaston îi scăpă o lacrimă profesională pe jumătatea de pâine subvenționată guvernamental și învelită cu drag într-un prosop rustic. Vru să apuce pâinea, să o ducă la gură, dar gardianul de serviciu țâșni prompt și la timp pentru a opri gestul sinucigaș.Dacă era vorba de diabet?... Copleșit de emoție recunoscătoare din adâncul
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
scrie alta la fel. Și umbra acelei cărți te va preceda. Poate că, Încă o dată, vezi că totul este derizoriu, chiar și o carte excepțională. Originea conflictului interior al scriitorului modern e atitudinea morală În fața cunoașterii, iar soluția menită a Înveli estetic acest conflict este strălucirea. Însă, pentru a străluci, trebuie să fii galben. Un galben de cadavru. Ori să ai un coif de aur. Ca Van Gogh. Sau măcar să fii conectat la țesutul aurifer al Înțelepciunii popoarelor. La o revelație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]