5,887 matches
-
introduse. În enunțul: „O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basm pustiu și urât.” (M. Eminescu) când, prin producerea unor mutații în planul său semantic, a devenit conjuncție, introducând o completivă de opoziție. Observații: Pronumele (adjectivele) și adverbele nehotărâte, mai ales când verbul-predicat din propozițiile pe care le introduc se află la potențial-optativ, dezvoltă în planul semantic al funcțiilor sintactice pe care le marchează (subiect, complement, circumstanțial) și ideea de concesie: „Oricine ar veni e bine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia plecă bătrânul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde, când, cum, unde nu, conjuncția că (însoțită uneori, la distanță, de adverbul mai): „Și abia plecă bătrânul... ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M. Eminescu) „O, cum a răgușit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
identitatea specifică a enunțurilor interogative este marcată de intonație și prin elemente interogative. Intonația interogativă este ascendentă. Ea caracterizează ambele categorii de enunțuri interogative. Elementele interogative sunt specifice enunțurilor interogative parțiale, în structura cărora, realizează și diferite funcții sintactice: • pronume (adjective) interogative: cine, care, ce, ce fel de, cât (câtă, câți, câte): „Și pentru că nu pleca, am adăugat: Cui vrei să telefonezi?” (O. Paler) „Ce fiară ciudată mă umple de sânge / oprind vânătoarea mistrețului meu?” (Șt.Aug. Doinaș) • adverbe interogative: unde, când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitice. Enunțurile interogative retorice sunt toate subiective (exclamative). În planul expresiei, interogativa retorică prezintă în general aceleași mărci ca enunțurile interogative. Uneori intervin, însă, unele particularități în organizarea enunțului care-i fixează identitatea de interogativă retorică: • însoțirea elementelor interogative cu adjectivul altul (alta) sau cu adverbe compuse pe baza lui, eventual concomitent cu situarea verbului la potențial-optativ, prezent sau mai ales perfect, sau cu prezența în context a unor comparative sau superlative adjectivale sau adverbiale: „Care e mai mândră decât tine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în „sinonimie” cu verbe cvasi-desemantizate sub aspect lexical concret: a însemna, a constitui, a reprezenta: „Ce e asta?” - „Ce înseamnă asta?” Ca verb predicativ, verbul a fi nu admite în sintagmă, în afara subiectului, un alt nominativ: substantiv (pronume etc.) sau adjectiv: * Mihai era (=exista) doctor. * El este (=există) albastru. Ca verb copulativ, verbul a fi admite în sintagmă, pe lângă nominativul-subiect, și un al doilea substantiv (pronume etc.) sau un adjectiv în nominativ: „Mihai era doctor.”, „Cerul este albastru.” Tipuri structurale de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sintagmă, în afara subiectului, un alt nominativ: substantiv (pronume etc.) sau adjectiv: * Mihai era (=exista) doctor. * El este (=există) albastru. Ca verb copulativ, verbul a fi admite în sintagmă, pe lângă nominativul-subiect, și un al doilea substantiv (pronume etc.) sau un adjectiv în nominativ: „Mihai era doctor.”, „Cerul este albastru.” Tipuri structurale de predicattc "Tipuri structurale de predicat" Noua ediție a Gramaticii Academiei, realizată sub coordonarea Valeriei Guțu-Romalo (București, 2005) abandonează distincția predicat verbal-predicat nominal, curentă în interpretarea Sintaxei limbii române din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
integrare a componentei semantice de natură gramaticală, purtătoare a indicilor de predicație (timp-mod și persoană-număr). Componenta semantic-gramaticală poate fi imanentă termenului prin care se realizează predicația (un verb) sau poate să-i fie exterioară (când acesta este un substantiv, pronume, adjectiv etc.). Această deosebire și, decurgând din ea, modul concret de realizare a celor două componente ale predicației determină constituirea a două tipuri structurale de predicat: a. predicat sintetic 18 b. predicat analitic a. Predicatul sintetictc "a. Predicatul sintetic" Predicatul sintetic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a pregătit adăpostul pentru noapte. b. Predicatul analitictc "b. Predicatul analitic" Sub aspect structural, pentru predicatul analitic este definitorie realizarea predicației printr-un constituent analitic, cu organizare bipolară: un component verbal - un verb copulativ și un complement nominal (nume: substantiv/adjectiv/pronume, adverb sau propoziție - dezvoltare a planului semantic al unui nume): verb copulativ + nume predicativ. Sub aspect funcțional-semantic, predicatul analitic se realizează în două variante, determinate de planul semantic al verbului copulativ, potrivit cu apartenența lui la categoria copulelor absolute sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se poate realiza - în structura predicatului analitic - prin: (a) constituent simplu, (b) constituent dezvoltat, (c) sintagmă analitică, (d) structură analitică cu dezvoltare complexă, poate avea (e) dezvoltare propozițională sau poate fi (f) multiplu. a. Numele predicativ simplu se realizează prin: • adjectiv (locuțiune adjectivală): „Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape.” (M. Eminescu) „Împrejurările sunt, însă, vitrege în țara noastră și vremurile sunt șugubețe.” (N.D. Cocea) • substantiv (locuțiune substantivală): „A cunoaște-nseamnă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
om așa de rău.” (I.L. Caragiale) „Desigur a transmite înseamnă a transmite ceva.” (T. Vianu) „Certitudinea trebuie atunci să fie certitudine de sine.” (C. Noica) c. Numele predicativ analitic este format din infinitivul unui verb copulativ și un nume (substantiv, adjectiv), pronume: „Se zguduie tot domul de pare-a fi de scânduri.” (M. Eminescu) „Toți par a fi resemnați.” d. Numele predicativ complex, foarte rar, are o structură analogă cu numele predicativ analitic, cu deosebirea că infinitivul verbului copulativ intră în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a ieși, a rămâne etc.: „Dar atuncea greieri, șoareci / Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi / Iară ea se face vers.” (M. Eminescu) Prin predicație intră în proces de devenire/de schimbare identitatea sau caracteristici ale subiectului, în funcție de clasa morfologică (adjectiv, substantiv etc.) și de conținutul lexical al numelui predicativ: „Dan întoarse foile, șopti, umbra deveni om.” (M. Eminescu) „Nu! nu mă voi face comediantul acelui rău, care stăpânește lumea...” (M. Eminescu) „S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
345) „N-a arătat niciodată încredere cui era prea sincer, ostentativ de sincer din prima clipă.”, „Evită cu consecvență pe cine e prea plin de încredere în sine.” Se situează aproape fără excepție în cazul nominativ numele predicativ realizat prin adjective, calificative sau pronominale: „Iese liniștea din munte / unde locul i-a fost strâmt.” (L. Blaga) Sub presiunea componentei semantic-lexicale a predicației, numele predicativ realizat prin substantiv sau pronume poate sta și în alte cazuri: • genitiv; dacă verbul a fi, copulă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ajung pentru asta...” (I.L. Caragiale) „Au murit și numărul din poartă / Și clopotul și lacătul și cheia.” (T. Arghezi) În enunțurile cu predicat analitic, sincronizarea în număr este generală, cuprinzând toți termenii nucleului predicațional, când numele predicativ se realizează prin adjective: „Vecinic este numai râul; râul este Demiurg.” (M. Eminescu) Când numele predicativ se realizează prin substantiv sau pronume, sincronizarea în număr cuprinde, sau numai subiectul și verbul copulativ (situația cea mai frecventă), sau verbul copulativ și numele predicativ (mai rar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și răsplătit ca un organ indispensabil ritmului politic.” (T. Arghezi) În enunțurile cu predicat analitic, acordul în gen depinde de realizarea concretă a numelui predicativ. Când numele predicativ se realizează prin unități lexico-gramaticale pentru care genul este o categorie gramaticală (adjectivul, pronumele și substantivele moționale), el se sincronizează în gen cu subiectul, considerat în realitatea lui lingvistică: „Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui.” (T. Maiorescu), „Ziua era vânătă, urâtă și geroasă. Și tot vânăt și urât era lacul cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care răspunde exigențelor impuse de regent și care devine purtătorul unei funcții sintactice. Sub aspect structural, determinantul nu poate exista în afara regentului. El se realizează, de altfel, în mod frecvent, prin unități lexico-gramaticale lipsite de autonomie, și semantică, și morfo-sintactică: adjectiv, adverb, verb la conjunctiv 28, forme verbal-nominale: infinitiv, participiu, supin și gerunziu: „Peste păduri tot mai des focuri, focuri Dansează sălbatice, satanice jocuri.” (N. Labiș) „Pasăre-n zbor și clopot care bate / aș vrea să-mi fie glasul.” (M. Isanos
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în plan semantic, și al manifestării în planul expresiei a relației de dependență. 1a. apartenența regentului la categoriile gramaticale de gr. I (părți de vorbire) Regent: substantiv verb Funcția sint.: atribut complement iubirea copiilor a-și iubi copiii Regent: pronume adjectiv Funcția sint.: atribut complement acesta de aici util acestuia 1b. conținutul lexical al regentului Regent: verb cu sensul lexical ‘acțiune implicând coparticipare’ Funcția sint.: complement de reciprocitate, complement sociativ: a sta de vorbă unul cu altul / cu cineva Regent: verb
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ceva, cuiva 3. sensuri gramaticale (categoriale; categorii gramaticale de gr. II: diateza etc.) Regent: verb la diateza pasivă verb la diateză dinamică Funcție sint.: complement de agent complement indirect a fi lăudat de cineva a se folosi de stilou Regent: adjectiv/adverb la ‘intensitatea superioară’ Funcția sint.: complement comparativ, Este mai fricos decât un iepure. Aleargă mai repede decât un iepure. 4. planul semantic al determinantului Determinant: verb personal verb impersonal Funcție sint.: compl. direct subiect El începe a cânta. Începe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asigurarea autonomiei enunțului lingvistic, prin structurarea finită a planului expresiei concomitent cu împlinirea planului său semantic global. Funcția de complement se dezvoltă în interiorul unei relații de dependență pe care o generează, ca regent, prin excelență, verbul (și doar uneori, unele adjective, adverbe sau interjecții). Complementul vine să descrie și să împlinească, prin conținutul său lexical, câmpul semantico-sintactic desfășurat de verbul (sau adjectivul, adverbul, interjecția)-regent, prin valențele sale sintactice, rămase libere, și care se cer satisfăcute. În satisfacerea disponibilităților relaționale ale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă în interiorul unei relații de dependență pe care o generează, ca regent, prin excelență, verbul (și doar uneori, unele adjective, adverbe sau interjecții). Complementul vine să descrie și să împlinească, prin conținutul său lexical, câmpul semantico-sintactic desfășurat de verbul (sau adjectivul, adverbul, interjecția)-regent, prin valențele sale sintactice, rămase libere, și care se cer satisfăcute. În satisfacerea disponibilităților relaționale ale verbului (adjectivului etc.), prin conținutul lexical al termenului (grupului de termeni), prin care se realizează în mod concret, complementul scoate regentul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau interjecții). Complementul vine să descrie și să împlinească, prin conținutul său lexical, câmpul semantico-sintactic desfășurat de verbul (sau adjectivul, adverbul, interjecția)-regent, prin valențele sale sintactice, rămase libere, și care se cer satisfăcute. În satisfacerea disponibilităților relaționale ale verbului (adjectivului etc.), prin conținutul lexical al termenului (grupului de termeni), prin care se realizează în mod concret, complementul scoate regentul din sfera generalului: „Adrian nu a văzut florile/fluturele/că ninge etc.”, satisfăcând astfel exigențele principiului central al comunicării lingvistice: desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcției de complement: • complemente ale obiectului 30 • complement de reciprocitate • complement comparativ • complement de agent COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)TC "COMPLEMENTE ALE OBIECTULUI (OBIECTUALE)" Sunt expresia sintactică a unei compliniri semantice indispensabile verbului tranzitiv și, mai rar, unor interjecții sau adjective. Planul semantic al relației de dependență în care complementul își are originea se întemeiază pe un raport între conținutul lexical al termenului regent și conținutul lexical al termenului determinant, în relativă corespondență cu un raport lingvistic. Prin aceasta, complementele obiectuale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
introdus de o prepoziție (prin acuzativ prepozițional) sau intră în relație cu regentul, prin dativ dezinențial, caz oblic, „indirect”: „Mi-am amintit întâmplarea...”/„ Mi-am amintit de întâmplarea...” Când verbul se caracterizează prin tranzitivitate indirectă sau când regentul este un adjectiv, în plan semantic, distincția complement direct - complement indirect se suspendă în plan semantic, dar se menține în planul expresiei: complementul indirect implică prezența unei prepoziții sau situarea în cazul dativ: „El a vorbit despre zborurile cosmice.”, „Aceasta este o acțiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-vă de cheltuială, ghiavoli ce sunteți! Nici noaptea să nu mă pot hodini de incotele voastre?” (I. Creangă, 27) „Noaptea îngeri goi / Zgribulind se culcă în fân Vai mie, vai ție, / Păianjeni mulți au umplut apa vie.” (L. Blaga, 108) • adjective: „Care sunt mai poetice, după d-ta, adică mai capabile de a deveni hieroglife, poeme embrionare, momente favorabile la îndemâna poetului?” (G. Călinescu, U.P., 97) Tipuri semanticetc "Tipuri semantice" În plan semantic, când determină un verb, complementul indirect ocupă poziții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să-mi plătească pasărea.” (I. Creangă, 37) • destinatarul obiectului exprimat prin complement direct: „- Harap Alb, pentru că ești așa de bun (...), na-ți aripa asta, și când îi avea vrodată nevoie de mine, aprinde-o...” (I. Creangă, 224) Când determină un adjectiv, complementul indirect îi orientează sfera semantică pe care o limitează la dimensiunile descrise de planul semantic al termenului lexical prin care se realizează: „Perspectiva de care se temea inteligența lui critică era drumul mijlociu, unanim recomandat în manuale și de către
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]