11,041 matches
-
beneficiile schimbării. Totuși, este clar că aceste tactici măresc, în general, rezistența clientului și diminuează probabilitatea schimbării (Miller, Benefield și Tonigan, 1993; Miller și Rollnick, 1991). 4. Stilul consilierii este, în general, unul liniștit și provoacă admirația. Convingerea directă, confruntarea agresivă și argumentarea sunt opuse conceptual interviului motivațional și sunt interzise în mod explicit în această abordare. Pentru un consilier obișnuit cu confruntarea și oferirea de sfaturi, interviul motivațional poate apărea ca un proces lipsit de speranță, lent și pasiv. Dovada
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
interviului motivațional și sunt interzise în mod explicit în această abordare. Pentru un consilier obișnuit cu confruntarea și oferirea de sfaturi, interviul motivațional poate apărea ca un proces lipsit de speranță, lent și pasiv. Dovada stă în rezultat. Strategiile mai agresive, uneori ghidate de dorința de a „confrunta negarea clientului”, alunecă ușor în mobilizarea clienților de a face schimbări pentru care ei nu sunt încă pregătiți. 5. Consilierul este directiv în ajutarea clientului să examineze și să rezolve ambivalența. Interviul motivațional
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
schimbă des. ● Abordarea clienților este de tip autoritar și se fac tentative de a menține controlul prin folosirea unor metode exclusiv punitive. ● Mediu instituțional în care rezidenții au acces liber unii la alții, iar unitatea e suprapopulată. ● Activități nestructurate. ● Comportamente agresive ale beneficiarilor, care sunt acceptate și se pretinde că sunt „de înțeles”, de aceea nu sunt sancționate, chiar dacă se repetă. Dezechilibru de forțe - autoritarism, neglijență, neînțelegerea de către beneficiari a misiunii instituției, toate acestea generând o tensiune permanentă. Violența apare din cauza
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
să le adăugăm aspectul intracultural. În majoritatea culturilor, există diferențe la nivelul subcultural și cel individual. Climatul social al populației rurale diferă de cel al celei citadine. De asemenea, bărbații se deosebesc de femei prin tendința de a folosi metode agresive de interacțiune socială și este foarte posibil ca circumstanțele stresante să mărească probabilitatea utilizării mijloacelor mai primitive de rezolvare a conflictelor. În ceea ce privește primul grup de factori, ne putem aștepta ca tendința de a rezolva conflictele de educație dintre adulți să
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
ea un rol în acest context; cu cât copilul este mai mic, cu atât mai mari sunt devierile lui de comportament, prin raport cu așteptările adulților. Referindu-ne la factorii individuali, se presupune că bărbații sunt prin natura lor mai agresivi decât femeile. Existența problemelor între părinți și copii se datorează, în mare parte, așteptărilor părinților. Acest fapt a fost studiat de Bell (1999). Părinții au, de asemenea, tendința să intervină în această interacțiune fie prin reprimarea copilului, dacă el depășește
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
le înțeleagă mecanismele de comportament și să dea dovadă de răbdare, comunicare empatică, acceptare. Atunci când remarcă situații de abuz între clienți sau între colegii săi și clienți, să încerce să intervină pentru a le media sau stopa. Atunci când are tendințe agresive față de beneficiari, să le recunoască cu onestitate, să își impună o limită profesională și să caute supervizare și/sau consiliere profesională. De asemenea, practicienii ar trebui: să nu permită comportamente agresive între beneficiari; să nu accepte sau să folosească etichete
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
pentru a le media sau stopa. Atunci când are tendințe agresive față de beneficiari, să le recunoască cu onestitate, să își impună o limită profesională și să caute supervizare și/sau consiliere profesională. De asemenea, practicienii ar trebui: să nu permită comportamente agresive între beneficiari; să nu accepte sau să folosească etichete, porecle sau stigmatizări între beneficiari; să nu folosească violența ca modalitate de rezolvare a diferendelor (pedepse precum excluderea copilului de la activități); să nu ignore manifestările copiilor ce pot duce la situații
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de vedere: motivațiile, sentimentele, nevoile, interesele, obiectivele, valorile. Aceste argumente pot fi raționale sau emoționale și răspunsurile se obțin punând întrebarea „de ce?”. Acest model ne permite să ne protejăm, dar nu cu riscul rănirii celuilalt și nu într-o manieră agresivă. Și acest model, ca și cel de mai sus produc aceleași efecte defensive, dar fără violență nejustificată. În schimb, modelul celălalt ne blochează într-o dinamică ascendentă, în care violența va escalada continuu. Cele două metode abordează divergențele în modalități
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
risc de a fi abuzat sexual de către părinți sau îngrijitorii legali; - atunci când are nevoie de îngrijire și tratament medical, iar părinții sau îngrijitorii legali nu-i pot asigura aceste condiții; - atunci când se află în situații psihologice deosebite (anxietate, depresie, comportament agresiv), ceea ce necesită tratamente de specialitate, iar părinții se află în situația de a nu putea asigura aceste servicii; - atunci când părinții sau îngrijitorii legali nu-i pot asigura condițiile esențiale pentru supraviețuire (hrană, îmbrăcăminte, adăpost); - atunci când se află în situația de
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
1999, p. 216) există trei modele ale femeii indiene: primul este „Sita, eroina Ramayanei - care furnizează profilul femeii ideale a castei, soția care se sacrifică pe sine - , iar al doilea este arhetipul puternic al Mamei - care poate fi gentilă sau agresivă, educatorul suprem” - și al treilea, femeia dependentă - aflată întotdeauna lângă soțul ei. Plecând de la aceste aspecte, putem vedea cum se prezintă victimizarea femeii, avortul, abuzul exercitat față de persoanele în vârstă din familie (elder abuse), abuzul de frate sau soră (sibling
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
sunt îndreptate către o altă persoană. De multe ori, s-a constatat că relația cu restul familiei este diminuată de partenerul abuzator, în vederea izolării victimei. Frustrările masculine apar din cauza stărilor afective negative (Iluț, 2004, p. 115), intensificând-se astfel comportamentul agresiv (Chelcea, 2003, p. 25). Cu trecerea timpului, femeia acumulează frica de partener, opresiunea constantă conducând-o, în multe situații, la sinucidere ori la crimă. În concluzie, „conflictul care amenință la nesfârșit integritatea și identitatea interpersonală și intrapersonală reprezintă în același
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
agresori nestatornici din punct de vedere emoțional (emotionally volatile aggressors). Primii nu sunt violenți în afara familiei, fiind totodată și cei mai satisfăcuți de căsătoria lor. Consumul excesiv de alcool reprezintă principala cauză a comportamentului lor. Cei din al doilea tip sunt agresivi în societate. Cauzele principale sunt fie abuzul în adolescență, expunerea la un regim foarte dur, fie consumul excesiv de alcool. În fine, cei din urmă sunt caracterizați de gelozie, depresie, furie sau tendințe suicidare. Concluzionând, putem afirma că, în majoritatea situațiilor
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
vătămare, îndreptat spre alte persoane (heteroagresiune), sau întors spre sine (autoagresiune) (Howells și Hollin, 1989). O altă delimitare necesară este aceea între caracterul instrumental și cel ostil al agresivității. Această delimitare pătrunde în profunzime, până la stipularea constelației motivaționale a faptului agresiv. În cazul violenței instrumentale, este vorba despre un comportament violent, cu scopul de a obține un anumit rezultat, în timp ce violența ostilă are ca scop provocarea suferinței (Howells și Hollin, 1989, p. 184). De exemplu, violența exercitată de soț asupra soției
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
atunci când se procedează la definirea unor comportamente violente (Browne, 1989). Pentru a distinge între acești trei termeni, putem defini agresivitatea ca fiind un comportament comis în vederea vătămării sau obținerii unor anumite avantaje (referire la caracterul ostil sau instrumental al actului agresiv); violența, motivată uneori de mânie sau intenționalitate, implică folosirea forței fizice, psihoemoționale sau sexuale împotriva altui individ; iar violența criminală se referă la acele comportamente violente sancționate în mod explicit de lege (Browne și Wiley, 1997). O definiție mai cuprinzătoare
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
5). 14) Deprecierea (DSM III-R; DSM-IV): faptul de a-și atribui sau de a-i atribui celuilalt defecte exagerate. 15) Desexualizarea (V.): schimbarea calității unei pulsiuni, dar nu și a obiectului acesteia, ceea ce înseamnă o neutralizare a investirii libidinale sau agresive a obiectului 20. 16) Detașarea (V.): retragerea investirii libidinale sau agresive a unui obiect, asociată îndeobște unor elemente ale izolării și ale clivajului. 17) Disocierea (DSM III-R; DSM-IV): alterarea funcțiilor de integrare ale conștiinței, ale memoriei, ale percepției de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau de a-i atribui celuilalt defecte exagerate. 15) Desexualizarea (V.): schimbarea calității unei pulsiuni, dar nu și a obiectului acesteia, ceea ce înseamnă o neutralizare a investirii libidinale sau agresive a obiectului 20. 16) Detașarea (V.): retragerea investirii libidinale sau agresive a unui obiect, asociată îndeobște unor elemente ale izolării și ale clivajului. 17) Disocierea (DSM III-R; DSM-IV): alterarea funcțiilor de integrare ale conștiinței, ale memoriei, ale percepției de sine sau ale mediului înconjurător ori ale comportamentului senzorio-motor. 18) Distorsiunea psihotică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vezi partea a doua a volumului, pp. 266-274). 23) Idealizarea (L. și P.; DSM III-R; DSM-IV): subiectul își atribuie lui însuși sau atribuie celuilalt calități exagerate. 24) Ipohondria (G.V.): transformarea reproșurilor ce trebuie făcute celorlalți (decurgând din necazuri sau pulsiuni agresive) la început în reproșuri adresate propriei persoane, și mai târziu în invocarea unor dureri, a unei boli somatice, a unor idei de suicid sau a unei neurastenii. Ipohondria nu constituie o încercare de a obține beneficii secundare decurgând din rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se află un reproș mascat. 25) A se îmbolnăvi (V.): subiectul face referire în mod curent, în scop de evitare și de regresie, la bolile de care suferă, exagerându-le. Responsabilitatea poate fi evitată, culpabilitatea poate fi ocolită, iar pulsiunile agresive și libidinale resimțite ca periculoase pot fi înlăturate. Exploatarea inconștientă a bolii ca apărare este aproape sigur asociată cu alte mecanisme, cum sunt regresia sau transformarea activității în pasivitate. 26) Limitări ale funcțiilor eului (V.): reducerea sau pierderea uneia sau
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin adăugarea adverbului de negație nu. Stimulii, gândurile și sentimentele neliniștitoare, deși percepuți, sunt apoi transformați cu rapiditate. Astfel, spunem despre un câine mare și amenințător că „nu e mare” sau, bunăoară, atunci când dorim să agresămpe cineva, afirmăm: „Nu sunt agresiv”. Un alt exemplu ne este furnizat de reacția frecventă la aflarea diagnosticului de infectare cu HIV (Jourdan-Ionescu și de la Robertie, 1989). Persoanele care află acest diagnostic aud vestea și îi înțeleg consecințele: „Am să mor de sida!” - dar neagă imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
curei clasice, psihoterapia individuală sau instituțională, adică în orice abordare terapeutică ce se sprijină pe relația transferențială vehiculată prin vorbire. În acest caz este vorba de o „împlinire a dorinței”, care ia forma unor acțiuni directe ale pulsiunii libidinale sau agresive în domeniul realului, în relație cu o ignorare de către pacient a transferului. Exemplul caricatural - tocmai pentru că este extrem, dar cât se poate de real - al acestui tip de acting out în timpul curei sau în afara ei ne este oferit, pe versantul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în domeniul realului, în relație cu o ignorare de către pacient a transferului. Exemplul caricatural - tocmai pentru că este extrem, dar cât se poate de real - al acestui tip de acting out în timpul curei sau în afara ei ne este oferit, pe versantul agresiv, de către pacientul care trage din apropiere asupra terapeutului său, iar pe versantul libidinal, de pacienta lui Freud (pe atunci terapeut începător, care nu cunoștea incidența transferului), infirmieră, care într-o zi, în afara orelor de terapie, întâlnindu-l întâmplător la spitalul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
respectiva conduită este legată de unele conflicte emoționale”, ceea ce nu înseamnă totuși că o asemenea atitudine este întotdeauna posibilă sau de dorit. Așa se întâmplă cu genul de activism care are ca funcție protejarea împotriva unui mediu familial sau conjugal agresiv sau nesatisfăcător, activism care îl îndeamnă pe individ mai degrabă să se dedice muncii decât să participe la viața de familie. Există deci în acest mecanism o participare activă a unui eu conștient care caută să evite astfel întâlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
exprimarea sentimentelortc "Afirmare de sine prin exprimarea sentimentelor" Definițietc "Definiție" Trăind un conflict emoțional sau un eveniment exterior stresant, persoana care utilizează acest mecanism de apărare își comunică fără ocolișuri sentimentele și gândurile, într-un mod care nu este nici agresiv, nici manipulator 41. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Învățarea „afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor” este practicată în terapiile comportamentale, întrucât exprimarea antrenează o „decondiționare a răspunsurilor anxioase inadaptate care se instalează la bolnav în raport cu persoanele cu care intră în contact
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vocii, distanța fizică față de interlocutor, postură, contact vizual (Mathieu et al., 1977). Suntem adesea frapați, ascultând o persoană care are de făcut reproșuri, dar care nu vrea să pară dezagreabilă, de decalajul dintre cuvintele bine măsurate și o intonație extrem de agresivă. Mathieu et al. subliniază că această capacitate de a se afirma prin exprimarea sentimentelor nu este o trăsătură constantă de personalitate, subiectul practicând-o mai ușor în unele situații decât în altele. O particularitate a acestui mecanism de apărare este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Acestea sunt: provocarea, agresivitatea, violența și, adeseori, sarcasmul”. El postulează chiar „un continuum mergând de la comportamentele neadaptate (supuse), la un pol, la comportamentele adaptate (exprimarea afecțiunii, a opoziției legitime, refuzul unor cereri nerezonabile), în centru, și apoi până la comportamentele neadaptate (agresive) la celălalt pol” (în Mathieu et al., 1977). Prezentând teoria lui Wolpe, Mathieu et al. (1977) estimează totuși că acest continuum este foarte speculativ și că nu s-a putut niciodată dovedi experimental continuitatea lineară aserțiune → agresivitate. De fapt, agresivitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]