17,219 matches
-
poseda. Acum, când nuditatea Îi fusese Înlăturată, caracterul său dublu dispăruse și el, iar Amara redevenise femeie, prin aceeași magie prin care, cu o clipă În urmă, se preschimbase Într-un bărbat. Încă buimăcit, Dante se aruncă afară din Încăpere, alergând cât Îl țineau picioarele. Pe scară dădu peste Cecco, care se proțăpise pe primele trepte, cu brațele Încrucișate. Poetul trecu de el fără nici o vorbă, evitând privirea sarcastică aruncată de el. Era sigur că sienezul știa totul și că Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însele se schimbă după cum sunt În bătaia luminii sau Învăluite de umbră. - Asta o știe toată lumea. - Ei bine, eu voiam să văd ce Înfățișare capătă Baptisteriul vostru când bezna se pogoară peste el. Dante Îl fixă surprins, apoi privirea Îi alergă spre impunătoarea masă Întunecată din spatele lor. Marele octogon din piatră se Înălța peste cocioabele care Îi Înconjurau ca o coroană spre miazănoapte. - Și ce-ai aflat? - Că, la fel ca atâtea alte monumente ale religiei voastre, și el este, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că nu știe nimic, ... către ușă. L-ați văzut cu toții semnând. Umbra de stânjeneală de pe fețele celorlalți patru se risipi Într-un surâs. Dante ieșise exasperat din sală. Pe trepte, aproape că fu luat pe sus de un trimis, care alerga spre poartă, gâfâind cu sufletul la gură. Îl Înșfăcă de un braț și Îl opri. - Ce se petrece? Celălalt probabil că Îl recunoscuse, Întrucât făcu o plecăciune. Apoi aruncă o privire neliniștită spre ușă, de unde se mai auzeau Încă glasurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mână, În ultimele ceasuri ale autorității sale. Da, avea să Încerce să-l oprească pe bargello, făcând apel la interesele superioare ale Comunei. Astfel, avea să câștige timpul necesar pentru a le permite lui Cecco și Amarei să se salveze. Alerga pe strada ce ducea spre biserică, urmând zgomotul glasurilor, care devenea din ce În ce mai intens. Într-un loc unde strada se Îngusta, fu nevoit să se oprească, blocat de o femeie bătrână care, cocârjată sub o legătură de nuiele, abia se târa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
izbuti să scape de prinsoarea unui uriaș cu un cap de leu brodat pe veșminte. Era cât pe ce să treacă de poartă, când se izbi de pieptul unui al treilea om Înarmat, care ieșise din umbră. Iuțeala cu care alergase Îl aruncă la pământ, tocmai la timp ca să vadă cu groază cum omul trăsese spada și se pregătea să Îl lovească. Zări capul de lup pe care Îl purta pe coif, Înainte să Își Închidă instinctiv ochii. Fu salvat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făcut. Prin poarta larg deschisă a bisericii zări siluetele confuze ale altor oameni În mișcare. Se aruncă brusc Înainte, ajungând până la claustrul abației prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de soldați Înarmați, răspândiți În spațiul deschis al porticului, care răpuneau cu lovituri de spadă bărbați și femei neînarmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
disperării până În lumina unei ordini regăsite, soț al ordinii. Și să fie Încoronat poet În San Giovanni! Se apropie până când atinse umărul bărbatului. Arrigo Își ținea capul Înclinat, ca și când ar fi dormit, cu mâna abandonată peste hârtia din față. Dante alergă spre fereastră, deschizând oblonul ca să prindă puțina lumină din exterior. Ultima lumină a serii se revărsă În spațiul restrâns, abia mai risipind umbrele. Era mort. În fața lui, peste hârtia pe care mâna sa scrisese câteva rânduri, zăcea o cupă Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cristos suveran și toate oștirile sale Îngerești, martori muți ai celor ce se petreceau. - Iată! strigă Dante către adversarul său, arătându-i benzile luminoase reflectate dintr-o suprafața de sticlă În cealaltă. Iată razele despre care vorbește al-Kindi. Lumina a alergat de la o oglindă la cealaltă! - Greșești! Cercul de străfulgerări din jurul nostru a apărut la unison, nu gradat. Dovadă nu a mișcării, ci a eternei sale nemișcări. Omniprezentă și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său s-ar fi Îndeplinit oricum. Iar apa i-ar fi umplut plămânii trecând prin rânjetul de pe buze. Ar fi avut parte de acea moarte de care Îl asigura falsa lui știință. Și ar fi triumfat asupra lui pentru totdeauna. Alergă spre bazin, Înșfăcându-l de călcâie și Încercând să Îl scoată din apa transformată de acum Într-o spumă sângerie. Trupul omului opunea rezistență, Îngreunat de lichidul ce Îi pătrunsese În veșmintele lungi. Dante Își propti un picior și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și cu un baston cu măciulie, lucru normal în lipsa bătăliilor. Judecătorul îl ascultase pe Brăchut mâncând în același timp ouăle, fiindcă acestea veniseră până la urmă, aduse într-o cârpă mare și albă din care ieșeau aburi, de către jandarmul servil care alergase cu o supunere oarbă. Mustața judecătorului era acum galbenă și cenușie. Cojile de ou îi zăceau la picioare. Le zdrobi cu o batistă lată de pânză. S-ar fi zis că sfărâmase oasele de sticlă ale unor păsări. Cojile i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
câțiva pași, se lăsă pe vine și ridică de pe jos două castane târzii care tocmai căzuseră pe pământ și străluceau, lucioase, în învelișul lor brun, uimitor de proaspăt. Le rostogoli în mână, le mirosi închizând ochii și apoi plecă încetișor. Alergarăm pe scări, ne dădurăm coate precipitându-ne: era o apocalipsă. Nu rămânea nimic din vechiul farmec al micuței locuințe. Pur și simplu nimic. Împotrivă devastase metodic locul, mergând cu minuțiozitatea până la a tăia fiecare carte din bibliotecă în pătrate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mângâiat și, odată intrată în clasă, depunea florile sau iarba într-o vază micuță, de ceramică albastră, care imita forma unui pui de lebădă, și pietrele pe biroul ei. Martial Maire privea scena de afară. Ea îi zâmbea. El pleca alergând. Câteodată, când îl întâlnea pe stradă, îi mângâia băiatului fruntea cum faci cu cei care au febră, iar el era nebun de fericire să cunoască atingerea palmei ei călduțe. Mulți și-ar fi dorit să fie în locul prostănacului. Maire era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Verhareine dispăruse. Mi-o imaginam mergând pe cărările văratice ca pe niște alei de nisip. După aceea nu am mai văzut-o niciodată. Vreau să spun: nu am mai văzut-o vie. În aceeași seară, un flăcău pe nume Marivelle alergă până la mine acasă, găsindu-mă la bustul gol, cu capul plin de apă, spălându-mă cu o cârpă. Avea ochii plini de lacrimi ce semănau cu niște picături de ceară topită, care făceau să i se umfle chipul adolescentin de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să adoarmă lângă vaca lui pentru a face același lucru la ușa acestuia. Asta a durat mai mulți ani. Ca un ritual. O formă de salut. Politețea măruntaielor. Se știau din școală. Se urau fără să mai țină minte de ce. Alergaseră după aceleași fete, jucaseră aceleași jocuri, trăiseră fără îndoială aceleași dureri. Iar timpul îi distrusese așa cum distruge trupurile și inimile tuturor oamenilor. — Deci e mort? — Mort de-a binelea, Moș Marcoire... — Ticălosul, să-mi facă una ca asta... Era bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ar trebui să fac. Și aici era o fereastră, de unde puteai vedea curtea și pe prozonierul legat de copac. Am rămas în întuneric. Nu aveam chef să aprind lumina și să mă vadă. Îmi era rușine. Aș fi vrut să alerg, să mă car, dar uniforma mă împiedica să fac asta. Astăzi nu m-ar mai împiedica nimic! Din când în când, le auzeam vocile, râsete, iar apoi auzeam pașii servitoarei primarului care venea să le aducă feluri de mâncare aburinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ardă, și am fugit ca un hoț. Nu știu exact ce ar fi crezut Clămence despre toate astea, dacă i s-ar fi părut în ordine sau nu. Mă simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și am așteptat seara, cu micul carnet pe genunchi, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am fugit ca un hoț. Nu știu exact ce ar fi crezut Clămence despre toate astea, dacă i s-ar fi părut în ordine sau nu. Mă simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și am așteptat seara, cu micul carnet pe genunchi, fără a îndrăzni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu fetele de la bloc - din vârf de munte, ne mutaserăm la oraș, în Suceava, stăteam în centrul orașului, chiar vizavi de Casa de Cultură, aveam în spate o curte interioară destul de mare, ca noi, copiii, să fim fericiți și să alergăm prin toate grădinile alea, era și o școală de muzică lângă noi, aveam „copii de copii” acolo, ce vremuri! -, vă spuneam că mă luam la întrecere cu fete, numai fete, era obligatoriu, băieții nici nu știau ce facem noi, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Regele și La arme!, vocea încă de copil țâșnea numai prin casă: La arme/ Pentru neam și pentru Rege/ La arme/ Cei de-un sânge și de-o lege/ Când patria ne cheamă sub drapel/ Datori sunt toți copiii să alerge/ Să-l apere, să moară pentru El. Să nu spui la școală ce auzi în casă, să nu afle ăștia, îl atenționa mereu unchiul Marinică. Dar băiatul n-a vorbit niciodată în plus. Păi, o gustare, o șuncă și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cine?, pe el, c-așa așteaptă și mama. Se alinta... (muzică, lumini, se schimbă din nou în haine de lucru, de serviciu. Arhitectă. Nu are la mân[ funda albastră.) Îți spuneam că nici să respir nu am timp: proiecte, case, alerg, caut structuristul, merg la o firmă de construcții... draga mea, nu-mi văd capul. Știi, astăzi, în România, toți vor case cu termopan (pe fundal, melodia Termopane, termopane, imagini video cu construcții kitsch), cu șarpantă, cu arcade, li se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de parcă îl dăduse cineva pe mâna morții. Tu de ce plângi, omule? Că nu pot să merg, nu pot să-mi plimb picioarele prin roua dimineții, nu pot să stau în picioare, să-mi strâng femeia în brațe, nu pot să alerg pământul. Dar Dumnezeu i-a atins capul cu mâna lui și omul a început să meargă... Cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, și pe drum, undeva, așezat pe un trunchi de copac plângea tremurând pământul un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
femeii cu ochii de aur evită mereu hârtia. Nevestele lui, femeile lui, toate într-o conspirație împotriva ei. — Am văzut. Dacă nu ați fi dumneavoastră, nu știu ce ne-am face, eu singură, pur și simplu, nu m-aș descurca, toată ziua alerg să fac bani, la repetiții, la televiziuni, prezint spectacole, nimic nu e de aruncat. Cel mai mult câștiga Maestrul meu, dar acuma... nimeni nu poate să-i mai ceară nimic. * În septembrie, la începuturile sfârșitului, s-au ridicat de la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ea. Pe jos, cimentul trage și e cam frig în toată casa, mamă, de ce e așa de frig aici?, ți se pare ție!, să mă spăl pe mâini, hai afară, la canal, mă duc eu singur! El se spală, bătrâna aleargă sprintenă prin bucătărie, umple farfuria adâncă cu ciorbă, presară leuștean și așază alături un ardei iute, terminași spălatul?, tot ce-i prea mult strică!, glumește el cu ton adânc-hâtru, ai ciușcă, știu că-ți place!, el nu îndrăznește să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cadavrele pluteau ca gândacii pe țevi. Apele au învins și acolo. Tsunami învinsese în insulele Sumatra, în Thailanda, Indonezia, Maldive și Sri Lanka, sute de mii de morți și dispăruți, un milion de oameni fără case, vine Oceanul!!!, strigase un copil, alergând dinspre plajă, mulți nu-l credeau, unul chiar se uita neîncrezător, de pe mal, la valul uriaș care venea trimis de cutremurul de sub ape, de plăcile tectonice care s-au mișcat acolo, în adâncuri, un val cât doi cocotieri a înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ai găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o femeie bătrână, cât m-a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a lungul drumului pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]