11,393 matches
-
acea imagine i se întipări în minte. Germanicus declară: — Nu mai vreau ca între noi și gentes externae să fie o graniță instabilă, cu popoare ce se răzvrătesc și sunt ținute în frâu de legiuni înarmate. Vreau un grup de aliați. Vreau să unesc interesele lor cu ale noastre. Tribunul Creticus, cel mai credincios colaborator al său, îl privea fascinat: printre cupele de vin abandonate pe masa aceea se năștea o neașteptată filosofie de guvernare. De dimineață, Gajus și Zaleucos, obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
instrument pentru proiectele sale. Îndată ce a împlinit paisprezece ani, a căsătorit-o cu nepotul lui, Marcellus, pe care-l alesese drept moștenitor. Dar Marcellus a murit după câteva luni; pe atunci, Julia nu împlinise încă cincisprezece ani. Augustus căuta numai aliați siguri, fiindcă toată viața lui fusese amenințat de comploturi: Aulo Murena, un jurist foarte cult, și Fannius Caepio, urmașul unor consuli; iar la puțin timp după aceea, Cornelius Cinna, a cărui familie fusese aliata lui Caius Marius; și Valerius Soranus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
orienta rapid, fără să depindă de ajutorul nesigur al altora. Al treilea document conținea sfaturi sau, mai bine zis, dispoziții autoritare cu privire la felul cum trebuie gestionată puterea în interior și cum trebuie să se procedeze în relațiile cu vecinii, vasalii, aliații sau dușmanii; se numea De administranda Republica. Tiberius, spunea Iginus, primise imediat copiile lui. Al patrulea document era povestea sa; se intitula Index rerum a se gestarum, “înșiruirea faptelor sale“. Iginus puse scrierea pe pupitru și-i ordonă lui Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe pământul proaspăt săpat, văzu ieșind din papirusul înnegrit și putred o mlădiță verde. Se întrebă cum de nu văzuse nimic din toate acelea până cu o zi în urmă. Se gândi deodată că, poate, viața îi aparținea. Avea un aliat: nici Tiberius, nici Livia, nici Sejanus, nici senatorii îngropați în togile lor odioase, cu funebrul calceus negru, nu l-ar fi putut atrage de partea lor. Aliatul lui era Timpul, zeul incoruptibil care se sprijină în coasă. Se plimba; dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zi în urmă. Se gândi deodată că, poate, viața îi aparținea. Avea un aliat: nici Tiberius, nici Livia, nici Sejanus, nici senatorii îngropați în togile lor odioase, cu funebrul calceus negru, nu l-ar fi putut atrage de partea lor. Aliatul lui era Timpul, zeul incoruptibil care se sprijină în coasă. Se plimba; dimineața i se părea foarte blândă. Era ultimul din neamul lui, dar avea ceva ce vechii dușmani nu puteau să dobândească niciodată: Viitorul. El era puiul de leu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acea primăvară ploioasă. „Sute de orașe, popoare pe care tu nu le cunoști“, spusese într-o zi tatăl său, „au nevoie de tine, te iubesc sau te urăsc; tu poți să câștigi din asta sau trebuie să te aperi, sunt aliații tăi sau te vor mort. Închipuiește-ți-i pe toți, cu mintea ta limpede, mai ales noaptea. Noaptea e făcută ca să pătrunzi în gândurile celorlalți“. Având în minte acele amintiri, Gajus începu să scrie ceea ce știa că va fi primul său discurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce facem cu el. Clarvăzător, Asiaticus se gândea că acele corăbii nu erau un simplu monument, ci nutreau un vis. Dar pe când vorbea astfel, îl vedea pe senatorul Marcus Vanicius, care avea planuri asemănătoare cu ale sale; acum era un aliat doritor să ajungă la putere, însă urma să devină un dușman aprig în momentul împărțirii ei. Vanicius interveni cu suficiență: — Vorbești despre cum vom face noi curat în casă, dar ai uitat să închizi ușile. Tovarășii săi râseră, și senatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toate legile nebunești: impozitele, comitia electorale, cetățenia romană, regulamentele cu privire la agricultură. Le va anula pe toate deodată, chiar din prima zi. Nu va lăsa nimănui timp să vorbească. Glasul îi era trufaș și amenințător. Asiaticus se gândi că era un aliat periculos. Pe când ceilalți se ridicau și-și aranjau faldurile togilor, le spuse calm că vorbiseră despre toate, dar că nu discutaseră despre felul cum aveau să-i ia viața celui din cauza căruia, dacă avea să mai trăiască, planurile lor ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în urmă, i le transmisese lui Gajus Caesar, la Capri: — Roagă-l să-și aducă aminte de mine când va sosi momentul. Astfel, Callistus și Valerius Asiaticus descoperiră că erau indisolubil legați unul de celălalt. Fiecare dintre ei știa despre aliatul său ceva care l-ar fi putut ucide pe acesta într-un mod teribil, așa cum murise Betilenus Bassus. Însă fiindcă amândoi își ascunseseră informațiile în locuri sigure, nimic nu-i mai putea despărți. Iar moartea Împăratului avea să le salveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noapte, cohortele înconjurară și curățară Curia; odată cu lumina noii zile, senatorii își reluară locurile și cele două vechi facțiuni se înfruntară pentru a nu știu câta oară. Senatorul Saturninus îl preamări pe Cassius Chereas ca pe un nou Brutus, iar aliații săi îl aclamară de îndată drept „cel ce a readus libertatea“. Pe când Chereas își trăia momentul de glorie, Saturninus propuse ca senatorii să-și redobândească vechile puteri, să se refondeze Republica, să fie uciși toți supraviețuitorii familiei Julia Claudia. — Amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
obosit să se gîndească la viitor, Jim știa că micile provizii de alimente aveau să se termine În curînd și că japonezii Își vor Îndrepta atenția spre aceste case pustii - familiile civililor japonezi se mutau deja În fostele locuințe ale aliaților de pe Amherst Avenue. Jim aproape că nu-și recunoștea părul lung și obrajii cenușii, un chip straniu Într-o oglindă stranie. Se uita țintă la arătarea În zdrențe care apărea În fața lui În toate oglinzile de pe Columbia Road, un puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Jim se Întreba dacă marinarul Îl recunoscuse cu adevărat. Oare știa că Jim Îl păcălise? Poate că Îl va pîrÎ pe Jim celorlalți deținuți, dar ei nu-i puteau face mare lucru. Ușurat că, În cele din urmă, avea un aliat În lupta lui cu femeile eurasiatice, Își sprijini capul pe genunchi. Îl simți pe Basie Împungîndu-l cu gamela. — Ora de haleală, Jim. Treci la coadă. CÎnd Jim se ridică, sperînd că nu vorbise În somn, Basie Îi șterse murdăria de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
zîmbi cu blîndețe. — E o bombă. Ridică broasca țestoasă și Îi lăsă pe toți să o cerceteze pe Îndelete. În ciuda diferenței de vîrstă, cîțiva dintre băieți Îi deveniseră prieteni apropiați după ce sosise lui la Lunghua, cînd avusese nevoie de fiecare aliat pe care-l putea găsi. Dar crescuse mai mare decît ei și Își făcuse alți prieteni - pe doctorul Ransome, pe Basie și pe marinarii americani din Blocul E, cu vechile lor exemplare dinainte de război din Reader’s Digest și Popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
generalissim Chiang, pe podiumul lui de paradă de la Nanking. Singurele forțe care nu erau sărbătorite erau comuniștii chinezi, dar ei fusese alungați din Shanghai și din orașele de coastă. Indiferent de contribuția pe care trupele lor o aduseseră la victoria Aliaților, fuseseră demult depreciate, pierdute sub straturile de jurnale de actualități care Își impuseseră propriul lor adevăr asupra războiului. În cele două luni de cînd se Întorsese În Amherst Avenue, Jim vizitase des cinematografele redeschise din Shanghai. Părinții lui Își reveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Plantagenetul, fiu al lui Eduard al III-lea al Angliei și duce de Cornwall, supranumit Prințul Negru. A participat la numeroase bătălii în timpul Războiului de 100 de Ani, capturându-l pe Ioan cel Bun, regele Franței, în bătălia de la Poitiers; aliat al lui Pedro I al Castiliei în lupta contra lui Enrique de Trastámara; a murit înaintea tatălui său, neputându-i urma la tron; tronul englez a fost ocupat de fratele său, Richard al II-lea. Fr.: Urrugne. Fr.: Bayonne. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la 25 noiembrie, rubrica, celebră în epocă, „Une heure avec...“ Georges Clemenceau (1841-1929), important om politic francez, șef al partidului radical, ministru de interne și în două rânduri președinte al Consiliului de miniștri (1906-1909 și 1917-1920). Contribuție importantă la victoria Aliaților în Primul Război Mondial. În versiunea Noului Testament dată de Pr. Alois Bulai și Pr. Anton Budău, Sapientia, Iași, 2002, versetul sună astfel: „De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veșnică și dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îmi amintesc întâmpin dificultăți. Dar uneori, când nu mă străduiesc, când mă joc cu fetele sau când stau în biroul meu gândindu-mă la lucruri ce nu au legătură cu trecutul, se produce o explozie, ca la bombele din avioanele aliaților ce zburau deasupra clopotniței din Westertoren și văd iar lumea așa cum o vedeam în timpul acelor raiduri aeriene: clară, albă și orbitoare. Aud chiar și sirenele și simt mirosul de fum. Acum câteva luni a izbucnit un incendiu pe șantier și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
duzină de indicatoare care arătau drumul. Cum să descriu plimbarea prin casă? Trecutul meu era pretutindeni și nicăieri. Intra ca pietrișul între șipcile podelei, tocit și lucios de milioanele de pași. Strălucea spre mine din harta pe care urmăream înaintarea aliaților care ajunseseră prea târziu pentru mama și tata, pentru Anne și Margot, pentru doamna Frank și pentru Pfeffer. Îmi făcea cu ochiul dinspre perdelele transparente pictate cu siluete șterse, pentru a crea iluzia că Poliția Verde conducea evrei spre moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
văd. — Azi se crede la Roma, explică inutil dna James. Ieri era la Dublin. Mâine s-ar putea foarte bine să fie la New York. Doamna James se bucură sincer să Își vadă fiica instalată În apartament. În sfârșit, are un aliat, un compatriot și un membru al familiei, care să o ajute În administrarea crizei. De exemplu, Peggy o susține necondiționat În atitudinea față de Theodora Bosanquet, indignată să audă că secretara a corespondat regulat cu Edith Wharton. — Felul În care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
despre scurtări al frontului în est - Kievul a fost abandonat - și despre luptele dintre americani și japonezi pentru niște insule din Pacific, la care se adăugau evenimente din sudul Europei, au continuat să-mi lărgească cunoștințele de geografie: după căderea aliaților italieni, care pentru noi era o trădare ticăloasă, și după eliberare Ducelui de către parașutiștii noștri în munții Abruzzi - Skorzeny se numea ultimul nostru erou - lupta pentru ruinele mânăstirii Montecassino continua. Anglo-americanii debarcaseră la sud de Roma și alcătuiau un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se spunea prin părțile acelea, mezzo fortuna la Assisi, Pompei, Agrigento și cine mai știe unde. Am întâlnit de asemenea călători cu rucsacul în spate, care, cu șapte ani în urmă, supraviețuiseră bătăliei pentru mânăstirea Montecassino sau care, la debarcarea aliaților, se întâlniseră față în față ca dușmani pe plaja de la Nunzio-Nettuno, dar care, îmbrăcați acum în civil și la fel de pașnici, vizitau locul faptei de odinioară. Am văzut indicatoare arătând unde sunt cimitirele militare cu ordinea lor, cruci înșirate cât pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
simbolic. A fost o perioadă în care nu puteai să intri în bucătărie fără să dai de Jim, care era îmbrăcat cu același pardesiu negru și lung. Se întreținea cu mama. Mama devenise prietena lui cea mai bună. Singurul lui aliat în lupta pentru câștigarea inimii lui Helen. Majoritatea candidaților la titlul de iubit al lui Helen petreceau mult mai mult timp în companiei mamei decât cu Helen. Tata îl detesta. Probabil chiar mai mult decât Helen. Cred că fusese dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
istoria e nerecunoscătoare”. Iar e de vină istoria. Niciodată nimic despre biologie, arheologie, mutanți. De vină pentru tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul etc. sînt istoria și Europa. Apare resentimentul: „În vreme ce noi ne jertfeam pe cîmpurile de bătălie, aliații Își țeseau legende, Își Înălțau temple monumentale”. Stonehendge. De-acum trei mii de ani În vreme ce noi ne jertfeam pe traista ciobanului. „Dar oare ce-i democrația?” În combinație cu persiflarea, revolta ajunge inflamabilă și autorul, jupiterian, sfîșie rochița Europei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru a propovădui pacea, adevărul și egalitatea. Desființează pedepsele, micșorează birurile și puterea preoților lui Amun, pe care-i consideră niște șarlatani care Împilează țara. Drept urmare, imperiul se prăbușește, Egiptul fiind aproape gata de-a fi complet distrus de dușmani. Aliaților săi, faraonul le trimite poezii În loc de soldați. Așa că-n cele din urmă preoții pun la cale o lovitură de stat pașnică, și cer tuturor celor ce Îmbrățișaseră noua credință a Ereticului să-l părăsească, garantîndu-le viața. Rămas singur În palatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ca să ne amintim vremurile dinainte de ’58, când aproape toată dotarea noastră venea din Marea Britanie, dar s-ar putea să fim nostalgici după un asemenea aranjament. Nu poate exista demnitate când afacerile trebuie făcute clandestin, în spatele ușilor închise. Avem nevoie de aliați. Avem nevoie de relații. Dar pe voi nu vă interesează decât afacerile. În timp ce își continuau turul, generalul îi explica lui Mark de ce îl adusese din nou la laborator. Alarmat de efectele secundare ale substanțelor chimice extrem de volatile voiau să încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]