6,661 matches
-
comentat nimic vizavi de asta, nici n-a certat-o. — Mama ta și cu mine am fost foarte Îngrijorați pentru tine. Rose vine la Istanbul Împreună cu tatăl tău vitreg... vin să te ia. Or să ajungă la Istanbul mâine la amiază. Acum Armanoush a Înghețat. Ceva se Întâmplase. Ceva foarte rău. Faptul că taică-său și maică-sa Își vorbeau și, chiar mai mult, se puneau la curent unul pe altul, era un semn neîndoielnic că venea apocalipsa. — Tată, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un trimestru, pînă ce mama micuței Elisabeth a venit la mama mea și a rugat-o să mă facă să renunț la circul ăsta. Părinții mei nu-și dăduseră seama de nimic. CÎnd m-am Întors Într-o zi la amiază, mi-a ieșit Înainte tata: „Ei, se pare că Îi cari ghiozdanul lui Elisabeth Jourdan? Ți-e teamă cumva c-o să-și scrîntească umărul?“. Probabil că se sfătuise cu mama la bucătărie. Se hotărîse să trateze problema cu umor. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
roman. La celălalt capăt al culoarului, În clipele cînd meditam, puteam auzi țăcănind mașina de scris a tatei. În toiul nopții, și el scria. Bătea la mașină mult mai repede ca mine. A doua zi, ne-am trezit amîndoi pe la amiază. Ca să am liniște, i-am spus că lucram la versiunea definitivă a scenariului meu, ex-Electronic Orgy, devenit Pămîntul făgăduinței, un titlu prost, recunosc. Mama urcase În camera mea ca să vadă dacă nu aveam nevoie de ceva și-mi făcuse patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
scrisese de curînd despre Picasso. În ziua În care murise, avea o Întîlnire importantă la Aix și, pentru că nu dormise Îndeajuns, se mai Întinsese un pic pe divanul din salon, rugînd-o pe mama să-l trezească cel mai tîrziu la amiază, ca să aibă timp să se radă și să se Îmbrace. Oare de cît timp e nevoie ca să ne dăm seama că cineva care pare profund adormit de fapt a murit? De cîte ori Îl implorăm pe acel cineva să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
le-a plăcut întotdeauna să mănânce în aer liber, chiar când au lucrat în deșert, cu atât mai mult într-un loc atât de agreabil de campestru ca acesta, cu planșele de uscat sub dudul negru, și plăcuta adiere a amiezii. Indiferent de unde vii, trebuie să ieși afară, spuse Cipriano Algor, problema e cum te scot de aici, ca să te duc în brațe ești prea grea, dacă te târăsc îmi distrugi dalele de pe jos, dar nu pricep de ce-ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
acesta îl constrânge pe celălalt, mai puternic, să se atașeze de supunerea sa. Victoria devine înfrângere și înfrângerea devine victorie. În ce o privește pe Emilia, ea n-ar fi putut, în orice legătură, să fie altminteri decât supusă. La amiază, când am făcut o pauză, obosit, și profitând de absența meșterului am luat-o de mână și am dus-o în casă, culcând-o pe un cojoc, fără să mă sinchisesc prea mult de faptul că era îmbrăcată în doliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la soare. Înșirate de o parte și de alta a uliței, singura, casele erau mici, făcute din chirpici și acoperite cu trestie. Aveau ferestre strâmte, iar din loc în loc geamurile erau înlocuite cu bășici de porc. Între timp trecuse de amiază fără ca tăria căldurii să scadă deloc; mă făcea să transpir abundent, să țin batista în mână și să mă șterg încontinuu pe față, cu acea senzație de murdărie iremediabilă pe care ți-o dau uneori zilele de vară când pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în stare să amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de ce-l deranja în acest caz fumul țigărilor mele și m-am dus să rătăcesc printre stâncile de marmură, cu gândul la cimitirul cel nou. Era o zi frumoasă, cu soare mult, cu marea ca o flacără și, totdeauna la amiază, dunele mă impresionau prin grandoarea lor sălbatecă. Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De câte ori am avut timp și exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și alții alături de el în noroi. M-am îndârjit. N-o idealizam pe Laura, poate nu era un înger nici ea, dar am simțit în clipa aceea că aș fi iubit-o chiar dacă ar fi fost dracul în persoană. Pe la amiază sau poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcându-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noroi. M-am îndârjit. N-o idealizam pe Laura, poate nu era un înger nici ea, dar am simțit în clipa aceea că aș fi iubit-o chiar dacă ar fi fost dracul în persoană. Pe la amiază sau poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcându-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un alb veșted, parcă umed, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât de copt eram totuși să înțeleg panteismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o ia în privința mea. Am stat așa o vreme, apoi, cu prudență, ca să nu-l deranjez, am încercat să mă ridic și am constatat cu groază că nu mă puteam desprinde. El râse. 21 Când m-am trezit, era spre amiază. Afară soarele strălucea puternic, incendiindu-mi fereastra. „O baie ar fi minunată acum, mi-am zis, apa trebuie să fie foarte caldă”. Apoi mi-am amintit de sala cu oglinzi. M-am întins la loc în pat și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa. Pește nu exista acolo, iar ca să întrețină un drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vă ridicați. Nu am puterea să tulbur un consistoriu așa de distins. O anunț numai pe scumpa noastră Lorenza că sunt dincolo, la domnul Garamond. Și sper să am cel puțin puterea de a o convoca pentru un sherry la amiază, În biroul meu“. În biroul lui. De data aceea Belbo Își pierduse controlul. Cel puțin, așa cum era el În stare să și-l piardă. Așteptase ca Agliè să iasă și zisese printre dinți: „Ma gavte la nata“. Lorenza, care Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
rolul. Își petrecuse viața delectându-se cu secrete impenetrabile și credea cu tărie, acum, că buzele lui Belbo aveau să rămână pecetluite pentru totdeauna. În acel moment intrase Gudrun și anunțase că Întâlnirea de la Bologna fusese fixată pentru vineri la amiază. „Puteți lua Trans Europe Express-ul de dimineață“, zisese ea. „Minunat tren, TEE-ul ăsta“, zisese Agliè. „Dar ar trebui să vă rețineți loc, totuși, mai ales În sezonul ăsta“. Belbo zisese că urcându-ste chiar și În ultimul moment găseai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Belbo se Întorsese la Milano spre seară, mâncase două cutii de carne și niște biscuiți sărați, dăduse drumul la televizor. Tot Berlinguer, bineînțeles. Astfel că știrea aceea apăruse aproape În treacăt, la Încheierea emisiunii. În prima parte a zilei, către amiază, În Trans-Europe-Express, pe ruta Bologna-Florența, În vagonul 8, un pasager cu barbă Își exprimase bănuiala asupra unui călător ce coborâse la Bologna, lăsând o mică valiză În plasă. E adevărat că spusese că trebuia ca la Florența să vină cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
librăria Sloane, rue de la Manticore, numărul 3, peste o săptămână? Dar poate că Belbo ar fi făcut mai bine să plece imediat În călătorie, Înainte să-l identifice cineva. Librăria Sloane, rue de la Manticore, numărul 3. Miercuri, 20 iunie, la amiază avea să Întâlnească o față cunoscută, pe domnul acela cu barbă cu care conversase așa de amabil În tren. El i-ar fi spus unde să găsească alți prieteni și apoi, Încet-Încet, În cea mai bună companie, În timp util
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-l apuci de haină, el s-ar fi scuzat, totul a fost doar un echivoc, iată-l pe prietenul dumitale, nu i-am clintit un fir de păr. Iar acum ei știu că ești și tu aici.“ Era trecut de amiază, În seara aceea trebuia să se petreacă ceva la Conservatoire. Ce trebuia să fac? O luasem pe rue Saint Jacques și din când În când mă uitam Înapoi. La un moment dat mi s-a părut că un arab mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să se plângă că era târziu, că el voia să se Întoarcă acasă, că nu mai avea salivă, etcetera etcetera, punându-l În Încurcătură pe don Tico, care aștepta rușinat În fața comandantului. Și În momentul acela, Jacopo, Întrezărind În aureola amiezii imaginea suavă a Ceciliei, spusese: „Dacă-mi dă el trompeta, mă duc eu“. Lumina recunoștinței În ochii lui don Tico, transpirație de ușurare a bietului trompet titular. Schimb de instrumente, ca Între două sentinele. Iar Jacopo Înaintase În cimitir, condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nici o reunire a percepțiilor în noțiuni și a noțiunilor în idei și raționamente. O singură percepție sau un singur grup de percepții umple conștiința. aceste percepții sunt foarte nete și clare. Conștiința este inundată ca de o lumină orbitoare de amiază. Atunci se petrece contrariul exact a ceea ce observăm la un mistic ordinar. Emoții excesiv de puternice în care cea mai ardentă voluptate se amestecă durerii sunt legate de extaz. Aceste emoții acompaniază fiecare actvitate violentă și incomensurabilă a celulelor nervoase, fiecare
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
cu boruri largi, despre care crede ca Îl face să semene cu un gangster. Mașina lui Maggie, o utilitară sport Încrustată În gheață, planează ca În vis prin preeria albă. Ea Îi Înmînează programul. Astă seară este liber. MÎine la amiază, prînz cu barosanii, la Începutul după-amiezei - vizită la sediul Companiei, plecarea spre casă În seara aceleiași zile. Are un acut sentiment de déja vu. CÎte Maggie Îi Înmînaseră deja același program, de-a lungul anilor? Hotelul seamănă cu un castel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
apoi o să dea peste Susan ca din Întîmplare. Dacă lucrurile merg bine, pot să stea Împreună cu toții. Dacă nu, Wakefield poate inventa o scuză și să plece cu Susan. — Okay, acceptă Susan, un pic dezamăgită, hai să ne Întîlnim la amiază la pavilionul unguresc. Și ia una de-astea. Codeină și Tylenol. Wakefield ia pastila din mîna lui Susan. Este exact lucrul de care are nevoie capul lui bubuitor. Ziua este cenușie, cerul e plumburiu, greu de zăpadă gata să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lumina strălucitoare și fără pic de umbră care Îi pătrunde În cap ca niște hangere. Anton doarme Îmbrăcat pe un pat de campanie. Wakefield aruncă o privire spre fața buhăită, apoi se duce Împleticit către deșert ca să borască. E aproape amiază cînd se trezește Anton și iese și el bălăbănindu-se, ca să-l găsească pe Wakefield la cîțiva metri de cabană, privind fix la un tufiș de sub care un șarpe cu clopoțel se holbează la el. Anton și-a regăsit voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bubuiala. Nu folosește cuvîntul englezesc house pentru că acesta nu descrie corect cuibul lui confortabil. O casă din America nu este asemeni unei maison din Franța sau unei casa spaniole; apartamentul lui are peste tot obloane care Îl feresc de vipia amiezii și este umbrit de o magnolie cu frunze de un verde adînc, iar zidurile curții sînt acoperite de vițe Înflorite. Dincolo de ele s-ar putea Întinde Mediterana, cu luminile Marocului Îțindu-se, palid, pe malul celălalt. Nu numai că pacea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]