KorAP: Find »[drukola/base=amic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...145 146 147 ...235 >

5,855 matches

Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683

deja istoriei. Adesea, polemice și vindicative, portretele cu cheie sau fără perdea sunt reglări de conturi sau tardive puneri la punct ale unor inimiciții. Ceea ce se practică și în proza noastră din ultimii douazeci de ani, să zicem, în care amicii sau inamicii creatori apar în cele mai inedite posturi, de la etilism și gură slobodă până·la delir deambulator și colportaj. Pitorești, generoși, imprevizibili, labili și chiar delatori, catifelați dar și rebarbativi, mari poeți (Ovidiu sau Blaga) și prozatori, lideri de

Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761

km., pentru o singură zi. Așadar, ca omul aflat în oraș străin, fără treabă, am acceptat bucuros invitația la prînz a prietenului meu Mirciulică. Am luat o sticlă de vin și o cutie de bomboane și am sunat la ușa amicului. Am pupat mîna doamnei, am împărțit dulciuri copiilor, am compătimit guta soacrei... A fost o întîlnire agreabilă, liniștită, o duminică relaxată în care calmul orașului pusese stăpînire pe noi, parcă, într-un mod definitiv... Seara, îmi zic, hai să mă

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
plus o vădită simpatie pentru jucărie. Nu pot să-l iau, deoarece aici e locul lui. A fost, acum stau eu aici! Stați și cu el, că e simpatic! Dacă ți-e simpatic, ia-l de bărbat! a continuat disputa, amicul. Gluma e deplasată, domnule! Pe de altă parte, aici îi place lui să stea! Aici consumă ursulețul, în fiecare seară! E clientul casei!... Și eu unde consum? Lîngă el! Nu e o companie degradantă, nu?!... Există oameni mult mai... Lasă

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
vocație: nu neapărat că monopoliza discuția, ci, știind să asculte, o puncta. Dădea verdicte de cele mai multe ori, juste. Îi mai plăcea să dea porecle (era foarte mîndru de acest obicei): prietenilor, ori chiar cunoscuților, le adresa un tandru "cioclule!"; iar amicii erau renumiți de el Diavolul tasmanian, Adonis Moraviensis, Golumb, Gogulea, Reazan, Sabuinul, Ursuleana, Mușuroiu, Gogu Balcanicu, Șandor, Schizy ș.a.m.d. Ne cerea să-i spunem Husky era rău de căldură! Mamei i se adresa cu Madam Naftanailă; mie-mi

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
cîtă răbdare (plus diplomație) din partea celui ce a redactat haoticul material, meandrata viață a "actorului și fantezistului". Oricum, din ceea ce am rezumat, bănuiesc că nimeni nu va putea considera cartea plicticoasă. Eusebiu Ștefănescu, omul fără dușmani Sebi, cum îi ziceau amicii, era cel mai mare recitator român. L-am ascultat de zeci de ori, și tot nu mă săturam: nu recita orice; și cînd îi plăcea textul, o făcea cu farmec, știind să țină auditoriul în priză. Acum cîțiva ani, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
Dickens. Una din ele m-a pălit în... luciditate, nu de mult; și ca să nu mă mai obsedeze, o aștern acum pe hîrtie, cititorule, fratele meu, dublul meu, amator în secret, ca și mine, de prilejuri de înduioșare... Am un amic care a fost, ani de zile, peste două decenii, directorul unui teatru de copii. Teatrul, de cînd am montat eu prima oară în el, acum 40 de ani, avea o clădire mizerabilă; ce mai, numai a teatru nu arăta! De

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
a suspendat, firește. Ternovits s-a dus vis-à-vis, la bar, să sărbătorească revenirea-n țara lui cea atît de dragă. Să ne-amintim de Lupu Buznea Anii 1965-1995. Actorul din titlu nu este foarte cunoscut; exceptîndu-i pe ploieșteni și pe amicii lui Sebi Ștefănescu, puțină lume a auzit de el. Deși era dintr-o familie oarecum celebră: tatăl său fusese un mare traducător; fratele și sora actori la Nottara. El a slujit instituția teatrală prahoveană, cu talent. Dar, mai presus de

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
presus de toate, a fost un personaj. L-am cunoscut, am fost deseori în compania lui, a și jucat într-un spectacol de-al meu. Dar cele mai amuzante întîmplări sînt, desigur, cele din afara scenei. Unele, recunosc, le știu de la amicul Sebi. Una din ciudățenii: cînd se-mbăta, avea alergie la uniformă. Eram odată la restaurantul Prahova, lîngă teatru. Lupu se duce la toaletă. La întoarcere, vede-n salonul alăturat o masă festivă, la care erau mulți militari. Se-oprește în

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-i bine cînd se termină... Stai, că nu s-a terminat. Altfel, n-aș fi scris această povestire. Trec alte cîteva luni și revin la Bacău, să montez o comedie de mare succes. Nici n-apuc să fac distribuția, că amicul meu, profesorul, mă convoacă, iarăși, la restaurant. M-am dus, ușor nedumerit: s-a rezolvat cazul, ce-o mai vrea? (firește, dincolo de plăcerea mai veche de-a descînta un șpriț). Păi, asta-i prost, că s-a rezolvat! Mai bine

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
dus, ușor nedumerit: s-a rezolvat cazul, ce-o mai vrea? (firește, dincolo de plăcerea mai veche de-a descînta un șpriț). Păi, asta-i prost, că s-a rezolvat! Mai bine nu se ducea acolo... Nu-nțelegeam nimic. Păi, zice amicul, era să o omoare pe soacră-sa! Trebuie să fugă din orașul acela blestemat și conflictualizant! Și unde, dacă nu înapoi, la Teatrul "Bacovia", lîngă părinți?! Eu tot încep un nou spectacol, nu-l pot convinge pe director să-l

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
dimineață, la ora 11. Am fost punctual. Distanți, cu figuri glaciale, am băut prima votcă. La a doua, am și ciocnit, simbolic. La a treia, aproape că ne simpatizam, deja (uitasem de ce ne-am întîlnit!). După încă o oră, eram amici. Pe la orele 18, devenisem prieteni. Chiar o uram pe Marga, amîndoi, fiindcă... era să strice o recentă și frumoasă prietenie! Dar nu doar această răsturnare de relație este acum importantă: ci și faptul (incredibil, azi!) că atunci cînd ospătarii ne-

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
față și-mi spune că postul meu a fost... blocat, între timp. Rămîn perplex. Mă scol cu greu de pe scaun și fug la un telefon public. Sun la Direcția Teatrelor și vorbesc cu Mircea Rădulescu, un om cumsecade și un amic de nădejde; el îmi propusese să plec la Timișoara... Mircea sună și el, peste juma' de oră îmi spune să mă duc la Linder, că totu-i aranjat (mai ales că Hansi primise și un telefon de la șefa Culturii locale

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
să facă, în gînd, înmulțiri dificile (gen 26 ori 547 =...). L-am verificat cu calculatorul răspunsurile erau exacte. L-am întrebat cînd și-a descoperit această abilitate: mi-a răspuns că după ce-a făcut meningită și... n-a murit. Amicul Ananie murea de ciudă: vorbim de oligofreni, și nu-l pomenim și pe el? Și ne-a zis, morocănos, că și el are o abilitate conexă: memorează cincizeci de cuvinte dictate spontan și le reproduce, în ordinea în care i-

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
c-au publicat în prestigioasa revistă (pentru mine, ca student, vă dați seama că o asemenea manifestare de recunoștință era nerefuzabilă). O asemenea seară am trăi împreună cu actorul George Bănică (un bun actor, nedrept de puțin cunoscut azi!) și cu amicul Vasile Băran. Am sărbătorit apariția articolului la Athénée Palace. Cînd ne simțeam mai bine și-l ascultam pe Bănică povestindu-ne viitoare proiecte literare (o să rîdeți, dar ulterior a avut mare succes cu două dramatizări care l-au umplut de

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
cîntau acele versuri, în spectacol: "Cum sunau versurile cîntecului cu vinul, din Noaptea...?" Histrionul, naiv, le reproduce. Doamna îi spune, cu ton morbid: Da! Am pierdut pariul!" și-i închide. Nu știu ce-a urmat, dar peste ani, prin 1990, amicul și colegul meu Tudor Mărăscu (am încercat să facem, împreună, Teatrul & revista "Scorpion") un om minunat, mi-a reproșat de vreo trei ori că i-am băgat în cap prostii, cîndva, doamnei Deleanu! Nu cred c-avea dreptate: am vrut

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
în ce împrejurare mă întîlnesc cu Petru Cimpoeșu, (pe atunci) directorul Teatrului pentru Copii din Bacău. Știam că este un bun prozator. M-am convins și că este un om deștept și un manager cu idei. Am devenit, destul de repede, amici (lucru de mirare, căci nu reușea defel să-și păstreze prietenii!). Îmi propune să montez Povestiri hasidice de H. Bloch. Rămîn uimit: nu e o piesă, ci o carte celebră, cu parabole și istorioare cvasi-filozofice. Oricum, nu e pentru copii

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
dacă un spectacol este scos de pe afiș, animalele nu mai au dreptul să primească hrană!). Iubitor de păsări, Bernd (așa-l cheamă pe actor: un interpret bun, a jucat și-n trei spectacole de-ale mele și am fost chiar amici) dădea grăunțe păsăruicii și se delecta cu sunetele ei. Pînă-ntr-o zi. Cînd pasărea, nu se știe de ce, muri. Nu trecu mult și în teatru veni controlul financiar. Milostivul Bernd fu chemat și somat să aducă papagalul. Actorul a declarat că

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
impozant, în uniformă, înconjurat de cătane și alți subalterni plini de morgă, umplea holul Teatrului "Fantasio". Trec pe lîngă el și-i arunc un aproape firesc "Salve, Onanie!"(prenumele chisnovat al ofițerului fiind lesne pretabil la futile jocuri de cuvinte). Amicul se rupe din mijlocul marinarilor lui, mă ia deoparte și mă roagă să nu-i mai zic așa, deoarece inferiorii lui trebuie să-l stimeze în continuare. Îi promit că nu. A doua seară, în aceeași conjunctură, zic "hai s-

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-n picioare să-l revadă!), Nicolae Andronache (om de multe carate, scenograf de excepție), Iuri Sadovnic (cantautor, boem, prieten minunat) și un om de afaceri, Gh. Mironică, sponsor al teatrului, soțul unei actrițe simpatice. Des îi mai agasam pe acești amici cu rugămintea de-a-mi face rost și mie de o bucată de... șorici (asta fiindcă l-am cunoscut pe un conviv de-al lor, directorul unui combinat de porci din localitatea Cantemir). Azi așa, mîine așa, pînă cînd bunii mei

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
nouălea cer! Visul meu de-o viață (acela de-a deveni campion mondial la halit șorici) se apropia de împlinire! O! Ce frumos!... După repetiția de dimineață, m-am suit într-o mașină care m-a depus la Cantemir, împreună cu amicul meu Urschi. Cum am intrat în sala de protocol a crescătoriei de porci, am fost întîmpinați, conform cutumei, cu votcă și șampanie(asociere imposibilă, dar ospitalitatea trebuie respectată). Urschi mi-a sugerat să intrăm în saună. Aș fi acceptat, dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
schițată pe hîrtie. Cred că era bună, putoarea!... Am ceva talent la desen, iar Putoarea era chiar bună! (culmea, acum îmi vine-n minte titlul cel mai potrivit pentru acest episod : BUNA MOARTE NECHEMATĂ!). Hai s-o distrugem! a răcnit amicul meu, speriind, de data aceasta, clienții localului. Vă repet, nu-s psihopat: tot ce povestesc e, spre stupoarea tuturor, autentic. Dar priviți totul cu umor, că umorul salvează orice, oriunde, oricînd. Am mers amîndoi în pisoarul restaurantului "Ovidiu" și, aruncînd

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
probabil că ne-am mai cunoscut. M-am plimbat prin piață multă vreme, frămîntîndu-mă această stupidă amnezie; cine era măcelarul acela care mi se părea atît de cunoscut și care, sincer să fiu, nici nu putea fi înregimentat în partidul amicilor mei, deoarece pînă-n '90 intelectualii (adică, oameni săraci) nu-și permiteau să aibă relații atît de "înalte"... (măcelarii vînzînd numai de sub tejghea, celor cu bani). Fiindcă am început neinspirat această amintire, desigur, o să ghiciți acum că este vor ba despre

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
în PCR, ar fi rîs atît de zguduitor, încît ar fi căzut plombele de pe toate maxilarele superioare din România. Dar cunosc mai de-aproape o bazaconie asemănătoare, petrecută la o simplă "județeană de partid" a micului, dar năstrușnicului oraș Vaslui. Amicul meu Gigi H., inspector la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă, locuia în Bîrlad (deci făcea naveta!). E convocat la această importantă întrunire județeană, în care trebuia să țină o scurtă alocuțiune aferentă situației culturale prezente. Coborînd din tren, dimineața

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
prea mulți și nu-i mai putem evita. Și-apoi, doar egoiștii își sigilează memoriile... Un geniu cu noroc pe termen scurt: Mircea Ciobanu 1977. Cu ani în urmă am văzut, la televizor, un film despre Mircea Ciobanu, făcut de amicul Tudor Mărăscu. Film extraordinar! Cine a fost personajul? Vă spun tot eu: unul dintre marii pictori și sculptori ai României (și nu numai!), rămas... cvasi-necunoscut.... Filmul m-a cutremurat, fiindcă arăta finalul ciudat al acestui artist, mort prematur, în condiții

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
mă-ntîlnesc, întîmplător, pe stradă, în Timișoara, cu regizoarea Magda Bordeianu (însoțită de frumoasa ei fiică, Luise); și-n timp ce depănăm amintiri, aud din spate o voce: "Acesta trebuie să fie B.U., după rîs!". Mă-ntorc: era vechiul meu amic de la Brăila, Țino Geirun de peste două decenii directorul Teatrului "Pygmalion" din Viena. Și cînd te gîndești că acum treizeci și cinci de ani, cînd ne-am cunoscut, niciunul din noi n-ar fi bănuit ce întorsătură poate lua viața!... Întîmplări pe malul

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]