12,966 matches
-
relația gândirii lui Cantemir cu Antichitatea, autorul identifică în umanismul învățatului moldovean un aspect inedit, determinat de contactele lui livrești cu stoicismul și mai ales cu neoaristotelismul renascentist, pe care îl susține cu analize nuanțate ale textelor cantemirene. Cultul civilizației antice greco-romane - observă V. - se leagă la Cantemir de problema originii latine a românilor și de cea a romanității limbii, problemă nodală în întregul umanism românesc. Un merit aparte al lucrării este examinarea încercării programatice a lui Cantemir de a alcătui
VAIDA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290408_a_291737]
-
să am de centru nu pământul, ci sfera grațiilor și izvorul amorului”), saric - ale iubitei, adevărat topos al jocurilor senzualității în lirica vremii, ca și metafora ,,pervanelei”, fluturele atras și distrus de flacără. Motivul trandafirului (cu o veche tradiție, de la anticul carpe rosam la cântecele trubadurilor medievali și la roza mistică a lui Petrarca) sau motivul oglinzii, cel al nurilor sunt, în stihurile lui V., de origine cultă. Se pare că poetul avea o întinsă cunoaștere a liricii europene. Ecouri din
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
este legenda, fie însoțind denumirea unei păsări, a unei planete, a unui loc istoric, fie inspirată din tradiția folclorică a unui popor, un autor interesat de valoarea ei educativă fiind poetul Al. Vlahuță, care dă cu predilecție prelucrări de „tradițiuni” antice (Bacchetis, Hybris ș.a.). În mulțimea de articole de dicționar sau de prezentare monografică a vieții și activității unor oameni de știință și savanți din toate timpurile și disciplinele câteva medalioane sunt dedicate scriitorilor Camões, Victor Anestin și Jules Verne. Se
ZIARUL CALATORIILOR SI AL INTAMPLARILOR PE MARE SI PE USCAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290733_a_292062]
-
succesul înregistrat de Petru sau Petele în soare, o comedie politică burlescă având un punct de plecare istoric, parabolă a celor două Europe, răsăriteană și occidentală, atât de diferite și atât de asemănătoare totuși. Oedip la Delphi reia tema tragediei antice, trecută prin interpretarea pe care Hugo von Hofmannstahl a dat-o mitului: aflat la oracolul din Delphi, Oedip își trăiește viitorul. Dar visătorul modern devine la Z. voyeur postmodern, oracolul mitic se transformă în ecran, în simulacru, adevărul devine „afacere
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
care prosperă, închis în propria imagine și iluzie, în templul lui Apollo. Pierderea identității, descompunerea sinelui fac din Oedip un antierou. Z. reușește să remodeleze tragedia originală după datele simulacrului contemporan, definitoriu pentru lumea postmodernității mediatice, iar din personajul tragediei antice să facă un simbol puternic al derivei și inconsistenței individului postmodern. Regele și cadavrul, reprezentată în 1999 la Teatrul Național din București, e inspirată de studiile de istorie a religiilor ale lui Heinrich Zimmer și, în mare parte, prelucrează o
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
la I. L. Caragiale, dar la fel de complex cum o adusese pe scenă celălalt promotor al comediei tragice, Mihail Sorbul. Amintind și umanitatea din Azilul de noapte de Maxim Gorki, protagoniștii - Nastasia, Vulpașin -, firi aprige, pasionale, având ceva din hybrisul eroilor tragediei antice, sunt doborâți și în același timp înălțați prin suferință, eroina impresionând și datorită purității sufletești. Simțul progresiei pare a fi însușirea de căpetenie a dramaturgului, care într-un bine susținut dozaj injectează în text, odată cu fiorul tragic, presentimentul unui zguduitor
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
1999-2005), fie ca cercetător științific principal și secretar științific al Institutului de Istorie și Științe Politice din cadrul Facultății de Istorie și Relații Internaționale (din 2005). Cultura sa generală, pregătirea de specialitate, probitatea sa profesională în domeniul Arheologiei preistorice, al Istoriei antice, cu necesarele implicații științifice în domeniul disciplinelor conexe arheologiei, au făcut posibilă, ba chiar au impus prezența sa la catedră, la diverse școli superioare de la Chișinău, unde a prezentat studenților cursuri strălucite în domenii diferite, dar care impuneau o strictă
OMAGIU BUNULUI PRIETEN ŞI COLEG. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by V. Chirica, G. Bodi () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_644]
-
cerești. Este evident faptul că însăși prezența orantei în arta neoeneolitică este considerată ca reprezentarea relației htonic uranic, dar poate și a unei relații speciale, uranic uranic, dacă vom considera modelarea orantei ca divinitate, nu simplă preoteasă, după modelele religiilor antice, îndeosebi din Orientul Apropiat și Mijlociu, sau cum ar putea sugera statueta masculină, cu brațele ridicate, de la Scînteia Iași, dar ca posibilitate de existență numai la unele comunități umane, fără tendința de generalizare. În ceea ce privește ierarhia divinităților, studiile de specialitate sunt
MOTIVUL ORANTEI IN ARTA ŞI RELIGIILE PALEOLITICE ŞI NEO-ENEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
protopop la Mehadia. Prin școală și biserică duce o susținută activitate de luminător cultural. A fost pasionat mai ales de istorie, de arheologie și numismatică, deschizând la Mehadia un muzeu - apreciat și de Damaschin T. Bojincă -, unde va aduna colecții antice și medievale, descoperite în Banat. Deși a scris mult și variat - lucrări istorice și didactice - în limba română și în germană, S. de H. a rămas un autor puțin cunoscut, deoarece abia târziu i s-au tipărit o serie de
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
ale folcloristicii și etnologiei românești: Gheorghe Șoima, Folclorul muzical în confruntarea cu definiția clasică a frumosului, Dumitru Pop, Plugușorul - sinteză folclorică românească, Emilia Comișel, Metode de cercetare a folclorului, Iordan Datcu, Reviste de folclor și etnografie, Ghizela Sulițeanu, O mărturie antică în folclorul săsesc. Bocetul în sistemul de proză melopeică, Nicolae Constantinescu, „Droaia de ciute” (Comentarii etnologice la un colind românesc), Al. Dobre, Folclorul taberei militare. Motivul lirico-epic „părul meu nu trebe tuns”, Vasile Adăscăliței, Jocul și cântecul de priveghi în
STUDII SI COMUNICARI DE ETNOLOGIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289998_a_291327]
-
lui Horațiu (1991). În exegeze dedicate romanului latin, Florica Bechet studiază motivul prostiei în Satiriconul lui Petroniu (1989) și I. Fischer registrul și intensitatea muzicii în scena banchetului lui Trimalchio din aceeași scriere (1992-1994). Mai mulți interpreți identifică reminiscențe culturale antice în spațiul românesc: Cicerone Poghirc dă articolul Ecouri clasice în poezia lui Eminescu (1968), Maria Marinescu-Himu scrie studiile Romanul grec în literatura română (1965) și Plutarh în literatura română (1969), iar Gabriela Creția stabilește unele analogii între poezia vergiliană și
STUDII CLASICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
iar Gabriela Creția stabilește unele analogii între poezia vergiliană și folclorul românesc (1998-2000). Tudor Vianu comentează din perspectivă comparatistă Începuturile realismului în Antichitate într-o prezentare modernă (1962) și face unele corelații între manierismul modern și strămoșul lui îndepărtat, asianismul antic (1963). Unele studii, interdisciplinare, țin deopotrivă de istoria artei și de cea a literaturii. I. I. Russu repune în discuție natura și originea Sirenelor în literatura, mitologia și arta plastică a lumii elenice (1962), Mihai Nasta e prezent cu Tiparele
STUDII CLASICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
și originea Sirenelor în literatura, mitologia și arta plastică a lumii elenice (1962), Mihai Nasta e prezent cu Tiparele percepției și problema expresiei în tradiția elenică (1979), Stella Petecel punctează câteva ecouri literare ale plasticii agonistice grecești (1979). Dintre filosofii antici, cel mai comentat este Aristotel. Constantin Noica semnează articolele Aristotelismul în Principatele Române în sec. XVII-XVIII (1967) și În marginea unei noi ediții a „Topicelor” lui Aristotel (1970). În studiul Aristotel și Aristofan (1959) D. M. Pippidi subliniază incompatibilitatea dintre
STUDII CLASICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
Care închide cele două palme / Și sămânța nu mai ajunge la timp în noi, / În lenta noastră răsucire spre ora - mireasă; / Bem din această palmă / Și după ce-a secat izvorul”). Apelând la surse livrești - motive biblice sau ale culturilor antice, greacă sau egipteană -, autorul încearcă încifrarea simbolică a lumii, aspirând spre o poezie ermetică, ce cultivă paradoxul: „Un înecat care ajunge în deltă / Este epilogul celorlalți / Delta n-are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
pe Coșbuc din Vântul sau Prahova. În pasteluri există dovada unor certe posibilități poetice: naturalețe, picturalitate a imaginii, ritm adecvat (La drum). Pornind de la tabloul din La scaldă, Titu Maiorescu remarca la S.-R. un „naturalism senin, până aproape de libertatea antică”, iar N. Iorga găsea că acest text poate fi comparat cu Sara la baigneuse de Victor Hugo. Câteva poezii au fost puse pe muzică. SCRIERI: Versuri, Sibiu, 1889. Repere bibliografice: Maiorescu, Critice, III, 200-201; Ioan I. Livescu, Lucreția Suciu, „Biblioteca
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
Omida, curtea, ulița satului, cimitirul par o scenă largă, pe care se joacă spectacolul morții. Bocirea răposatei, ceremonia funerară, ospățul, pomenile compun acțiunea vie, în plină desfășurare, iar reflecțiile, amintirile, tânguirile fără glas ale povestitorului îndeplinesc rolul corului din teatrul antic. În cimitir, lume multă, înghesuială, clopotele jelesc, preoții cădelnițează, rostesc rugăciuni, un „Doamne miluiește”, repetat până la exasperare, umple văzduhul, bufnițele din clopotniță zboară speriate dintr-un copac în altul, iar în răstimpuri Ilie gornistul, ținând cu tot dinadinsul să aducă
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
inclusă, în 1930-1931, în anuarul Liceului „Alexandru Papiu Ilarian”. Aici susține că „nota accesorie a clasicismului” i-a fost impregnată poetului român de Horațiu, Tibul și Properțiu. Chiar dacă nu întotdeauna validate (N. I. Herescu a sancționat afirmația referitoare la aceste filiații antice în opera lui Eminescu), intervențiile lui S. sunt contribuții la istoria culturii noastre. SCRIERI: Antropomorfisme și antiantropomorfisme în limba română, Brașov, 1900; Coresi scriitor sau tipograf?, Brașov, 1901; Un capitol din activitatea diaconului Coresi, Brașov, 1902; O nouă publicație românească
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
interioară decât aceea pe care multă vreme a mizat modernitatea europeană. Poate că în modul cel mai pregnant o rezumă scriitorul însuși, într-o prefață la Tratat de inspirație: „Dacă există o luptă între generații, apoi este aceasta între cei antici și moderni, între cei morți de mult și cei duși mai de multișor - între odată și odinioară -, dar nu falsa problemă a gherilei între promoții succesive, care, toate la un loc, sunt de azi și nu se pot lua la
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
alt important oraș-port medieval, Vicina, ce a cunoscut o înflorire deosebită la mijlocul secolului XIV, prin negustorii-corăbieri genovezi 5. O schimbare de dată istorică este și trecerea Neajlovului de pe cursul Ilfovățului, pe actualul său curs. Dovadă sunt vestigiile arheologice neolitice și antice (geto-dace) de pe Ilfovăț, în apropiere de Ogrezeni. Numeroase schimbări hidrografice naturale, unele fiind ajutate și de mâna omului, se constată în zona orașului București, între cursurile Argeșului și Dâmboviței. Informații edificatoare pot furniza cu privire la acest aspect hărțile Stolnicului Cantacuzino din
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Transilvaniei, de unde trebuie să fi luat și ungurii cuvântul lor tó. Mal este tot un cuvânt de substrat (în albaneza cu multe vestigii lingvistice tracice - mali); în Muscel și cu sensul de deal - Malu cu Flori. A intrat în toponimul antic Malva, capitală a Daciei Malvensis, tradusă în limba latină prin Dacia Ripensis. În sudul Dunării, adică în sudul acestei Dacia Malvensis, Vidinul a fost numit de către geto-daci Pe Mal, tradus mai târziu de romani în Ad Malum. De origine latină
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
cel Bătrân. Este de-a dreptul uimitoare acuratețea redării litoralului dobrogean, cu Delta Dunării. Și, în fine, pentru o ultimă referire istorică la numele Mării Negre, Pierre Duval (1618-1683), în "Memorii Geografice", arată că apele acestei mări sunt albe, iar numele antic i-a revenit de la furtunile sale și pirateriile care se practicau pe ea. În mitologia românească, Marea Neagră este numită simplu Marea sau Apa Mare, ca în unele descântece legate de ritualuri magice neschimbate de-a lungul timpului 16. Totuși, în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
și umedă a perioadei regresiunii Dacice, la clima caldă a transgresiunii în curs (transgresiunea Valahă), explică înlocuirea pădurii de conifere cu o pădure de foioase, iar numele turcesc actual Caraorman - Pădure Neagră - dacă nu este o traducere exactă a numelui antic, caracterizează totuși corect aspectul întunecat al unei păduri de conifere. Pe acest grind, arheologii au cercetat tumuli din antichitate cu morminte de incinerare 18. Cea mai veche știre despre insula Peuce o găsim în "Argonauticele" (IV.309-312) lui Apollonios din
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
greci era o insulă sfântă, adăpostind templul și mormântul eroului Ahile, un loc de pelerinaj cu virtuți tămăduitoare. De fapt este o stâncă fără vegetație, de câteva hectare, atingând deasupra nivelului mării înălțimea de 40 m în mijlocul ei. În pofida numelui antic, roca are o culoare cenușie. Este înconjurată de cununa de spumă albă a valurilor care se sparg de stâncile din jur, iar deasupră-i pluteau fără îndoială, ca și astăzi, stoluri de pescăruși albi. Mai mult, templul din blocuri șlefuite de
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
de stâncile din jur, iar deasupră-i pluteau fără îndoială, ca și astăzi, stoluri de pescăruși albi. Mai mult, templul din blocuri șlefuite de calcar alb reflecta neîndoielnic lumina ce-l învăluia, transformîndu-l într-un adevărat far. De aici și supranumele antic de "Insula strălucitoare", pe care i-l dă Pindar în secolul V î.e.n. O menționează, între alții, Strabon, Pliniu cel Bătrân, Maximin din Tyr, ca fiind reședința lui Ahile, Priscianus, care menționează mulțimea de păsări albe ca zăpada; dar cea
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
în limba vorbită astăzi, rădăcinile indoeuropene și sensurile lor primare. Pornind în ordinea numerotării bazinelor hidrografice din cadastrul apelor României (vezi cap. II), vom reține pentru fiecare din importantele cursuri de apă, unele dintre acestea afluenți direcți ai Dunării, mențiunile antice și medievale semnificative și apoi vom arăta rezultatele specialiștilor privind originea numelui lor. Pentru Jiu și pentru Dunăre, cazuri care sau dovedit dintre cele mai enigmatice, presupunând și luarea în considerare nu numai a unor caracteristici și evoluții hidrografice deosebite
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]