5,033 matches
-
ordinii altor vremuri. Sau la Mogoșoaia, la o masă vecină, hipnotizând prin fonetica monologului magic o parteneră tânără, cu un chip de superbă madonă bizantină, coama ridicată Într-o coroană neagră și chipul alb, marmorat, și neverosimile mâini mari, noduroase, arse parcă de trudă și leșie. „Să nu spui da. Să nu spui niciodată da. Da este primejdios. Să nu spui da”, șoptea Poetul, În pauza discursului său interminabil și irezistibil, Întinzându-și printre sticlele fraterne chipul Încă frumos și frenetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
nerăbdare, le programa mult Înainte. În micul nostru Trabant, trupul său diform abia dacă mai Încăpea. Îmi amintesc călătoria la Țăndărei, cu Cella la volan. Toamna caldă, chiar arșiță. Porumbul cules sau cel rămas pe câmp În culoare metalică, aur ars, dens. Cer albastru perfect. Soare static, stătut, extatic. Vorbea tot timpul. Bârfe și povești. Ne opream la fiecare oră să urineze. Prea greu să iasă din mașină, deschidea, anevoie, portiera, cobora piciorul drept, descheia, abia-abia, pantalonii dimensionați anume pentru balonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
tratatelor de calcul algebric, ca Într-un sanctuar destinat să mă apere de orașul strâns ca Într-un sac și devastat de barbari. Teoremele se prinseseră, cândva, și de mine, precum delicatele infirmiere de un rănit care are coloana vertebrală arsă... Tinerețea s-a pedepsit, astfel, singură, multă vreme, mulțumindu-se să Întrevadă, printre fisurile spiritului defect, frumoasele turle ale virtualității, până când m-am trezit, târziu, reascultând, parcă fără a auzi, rumoarea oamenilor... pe serpentinele fumegoase ale romanului, la jumătatea drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
discursul său la traumele secolului XX, ca și la „limba moștenită de la cultura veche”, incapabilă, se pare, să mai exprime „concepte altădată simple”, și a evocat, În acest sens, pe Kafka și Orwell, forțați să constate cum limba „se spulberă, arsă, În mâinile lor, pentru a revela apoi În cenușă imagini noi, necunoscute până atunci”. Menționând că scrie pentru sine, că nu a avut o reală audiență și nu a Încercat vreodată să influențeze pe nimeni, Kertész relatează momentul când, aflându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Keseru, ne-evreul care și-a adjudecat „privilegiul” Auschwitz prin sumbra iradiere a personalității lui B. * Absoluta solitudine din finalul romanului, peste care coboară, o dată cu noaptea, Întunericul, Îi reciclează Începutul. Cel care trăise viața manuscriselor Își recunoaște destinul În manuscrisul ars. În cameră sclipește computerul noii ere, cu alternativele sale scurte și imperative: „Continuă - Întrerupe”. Nu incertitudinea identității Îl domină acum pe Keseru, ci, mai curând, certitudinea că nu mai are chef de profesia de lector. Nu i se mai pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
casei i se par din nou plăcute. Gălăgia făcută de soțul și soția care se ceartă alături îi ține coșmarurile la distanță. Pianul băiatului din vecini îi pare muzică din ceruri. Nu o mai deranjează mirosul de sos de soia ars care vine din bucătărie. Stă întinsă în pat toată ziulica și îi mai este dor încă de Yu Qiwei. Hotărăsc să-mi schimb numele. Un nume nou simbolizează o nouă viață. Vreau, de asemenea, ca numele să-mi ilustreze caracterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se află Pagoda Yenan, construită în timpul dinastiei Sung, pe la anul 1100 d.H. Aici e locul în care trăiește Mao Zedong, viitorul conducător al Chinei, într-o peșteră, ca un om preistoric. Doarme într-un pat zidit din cărămizi pe jumătate arse, vase de ceramică sparte și lut. Un astfel de pat se numește kang. Deși soldații cu pielea cafenie sunt slabi ca scândura, au mintea puternică. Trăiesc pentru visul pe care Mao l-a făurit pentru ei. Nu au cunoscut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pune jos. Sunetul chibritului cu care-și aprinde țigara. Nu îi plac brichetele moderne. Îi plac chibriturile mari, din lemn. Îi place să privească cum arde chibritul până când îi atinge degetele. Îi place să privească felul în care crește capătul ars. Mă întristează faptul că am ajus să-i cunosc toate micile obiceiuri. Fumul plutește încoace. Usturoiul miroase groaznic în seara asta. Îl aud mergând la birou și trăgându-și scaunul. Îl aud dând pagina unui document. Cu ochii minții, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu el, nu? Gura lui se strâmbă într-o parte, o expresie aproape batjocoritoare pe fața oricui altcuiva în afară de Daniel. Îl înghionti ușor. Știi, când eram mici? Eram convinsă că nu există căcat mai mare decât Kearney. El sări ca ars. Uitase - nu suporta s-o audă înjurând. Centrul continentului. Mormon Trail, Oregon Trail, Calea ferată transcontinentală, Autostrada interstatală 80? El dădu din cap. Și un trilion de păsări care trec pe aici, pe Ruta Centrală de Zbor. —Exact. Totul trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
necunoscut. Anonim. Nu vrea să fie erou sau să-și asume meritul. Nu vrea să știi cine e. Vrea pur și simplu să-ți continui viața. El ridică unealta de săpat groapa pentru stâlp și intră cu ea în pământul ars. Și atunci de ce dracu’ să mai lași un bilețel? De ce să te mai obosești să-l lași acolo? Voia să te simți protejat. Branșat. Branșat? Branșat la ce? Dă cu lopata de pământ și-i mai arde și un șut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ochii încețoșați. Mark întinse mâna, s-o consoleze. — Cea mai tare carte învechită pe care-am citit-o vreodată. Nu c-aș fi înțeles-o eu pe toată foarte bine. Îl ducea în plimbări lungi, sub soarele verii. Rătăceau împreună, arși și totuși lipicioși, în timp ce iulie amenința să hârșâie întruna fără oprire, iar lor nu le rămânea decât să îndure și să meargă mai departe. Băteau ore întregi câmpurile de grâne pârjolite, ca niște inspectori agricoli responsabili cu monitorizarea recoltei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu refuz sau chiar mai rău. La patru dimineața e în fața bungalow-ului ei. Stă în mașina închiriată într-o beznă totală, având tot timpul din lume ca să aleagă să nu-și dea foc la viață. Dar până la urmă, e deja arsă - Chickadee, Conscience Bay, Sylvie, laboratorul, scrierile lui, Celebrul Gerald -, toate se mistuiseră cu luni în urmă. Nici măcar nu mai putea simula rolul. Nici măcar soția lui n-ar mai crede în numărul lui. Se forțează în jos, prăbușindu-se. Există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
printr-o casă, era o construcție veche, pe dedesubt avea catacombe și bolți, în curtea din spate Francesco și Paolo jucau seara volei. Pe culoarul îngust, vizavi de intrarea în subsol, o nișă adăpostea o mică statuie pictată din ceramică arsă. Îi ziceau Madonna și câteodată își făceau cruce în fața ei. Madonna spuneau italienii și când erau luați prin surprindere. Când erau furioși, spuneau porco Dio. Însemna că se enervaseră de-a binelea. Deodată, din dreapta mea a apărat Anna. Fata asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
când ies la plimbare În Piața Palatului. Lângă restaurantul „CINA” stă un brad Înalt până la cer În mijlocul Orășelului Copiilor. Câte nu și-ar dori, dar se alege doar cu o vată de zahăr și semințe de susan Încremenite În zahăr ars. În timp ce mușcă din dulceața mincinoasă și fadă ca aerul, are puterea să mai simtă și azi frigul care Îi Înțeapă degetele de la picioare. Îl strâng ghetele din cauza ciorapului de lână, croșetat de bunica. Din anul 1954, am urmat clasele primare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iobagi și i se face frică. Și Îi mai spune cum reacționarii exploatatori au făcut pipi pe Ianoș Kadar. Și vin iernile una după alta. Este bolnav, este răcit și stă multă vreme În pat. Sare Într-o zi ca ars. Îl apucă o jale de necuprins pentru că s-a gândit la moartea lui. El credea despre el că va rămâne mereu copil și că nu va muri niciodată. Își Închipuie Înmormântarea lui și cum o să le pară la toți rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Albești, unde tatăl lui fusese preot. Pe urmă a fost elev și student și a fost pe front ca tânăr medic și a căzut prizonier și a avut tifos și un italian l-a Învățat să bea praf de oase arse amestecate cu apă de ploaie și așa a scăpat. În final, Îți arată cărțile vechi În latină și slavonă, opaițele neolitice, vasele de Cucuteni, o statuie de jad a zeului Shiva și vasele grecești aduse de la Corint. Tu te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
vecinului, cu destulă greutate, dar și cu mare grijă, pune pe o masă, ținându-l de urechi, cazanul cu apă clocotită. Flacăra albastră va pârli porcul cu linsul ei fierbinte lăsând În urmă dâre lungi de scrum negru și șorici ars. La fel de bine ca și atunci, când domnul Iahoda, instalatorul, căci a lui e lampa, a lipit țeava de plumb din căminul de apă, vara mereu umed și plin de limacși, netezind cu un petec gros de hârtie de ziar, lacrima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe care ochii lui le priveau cu lăcomie se simțea mic și ros de invidie. Terminase pentru vodă în țară minunea aceea, biserica mânăstirii Cotroceni, venise aici să se învoiască cu arhimandriții ca să se facă pe moșia lui de sub Piatra Arsă, acolo unde Peleșul se aruncă vijelios în Prahova, o altă mânăstire, metocul acesteia de aici; el era doar marele spătar, cel care ca ispravnic de construcții știa să se tocmească și să aducă din lume cei mai iscusiți meșteri, dar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Vorba Laviniei, „ciulise urechile”. E treaba lui Dinu acum să le facă și să le desfacă. Despre testamentul doamnei Ilinca i se părea că nu-i treaba lui, vodă o să-l lase în pace să-și ridice ctitoria de sub Piatra Arsă, metoc al mănăstirii din Sinai. Cu asta se termină toată treaba lui, că părințeii mereu pe drum între Palestina și metocul din Valahia vor ciuli și ei urechile și-i vor mulțumi cu vești pe vodă și pe Dinu. El
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lumina focului din sobă, îl privi admirativ. — Sărut mâna! — Mando, aprinde de la candelă lumânarea și lasă-mă cu Zamfira. Să stai la ușă, să auzi când te chem. Marica încercă să-și tragă un jilț spre sobă, dar Zamfira, ca arsă, se repezi s-o împiedice și duse ea jilțul. — Gata, a plecat, nu mai e, s-a dus. — Cine, Zamfiro, cine a plecat? — Jupâneasa Marica s-a dus. Acum ești doamnă și nu se cade să tragi jilțuri prin odaie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Caleașca se oprise. Ajunseseră. Căpitanul dorobanților o deschise, salutându-l cu glas răsunător pe domnitor: — Să trăiești, măria ta! Garda, corect aliniată, dădu onorul. Pe ușa deschisă a bisericii sfintei Mitropolii ieșea un abur mirosind a tămâie și a ceară arsă. Se auzea și zvon de litanii. Domnitorul salută. Își îndreptă spinarea. Pasul era al unui om obosit. În spatele lui, Ștefan nu știa ce să creadă. Îi părea rău că-i stricase tatălui său seara. I se părea că-l dor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu aur l-am convins pe han să se retragă fără să prade Valahia. Cum a rămas țara după jaful austriecilor? Mărturie stau scrisurile trimise de noi înșine comisului Barbu și altora, când le-am dat pungi ca să refacă morile arse, fără de care nu puteam să aduc belșugul. Sfinția ta, trebuia să pun capăt uneltirilor doamnei Maria, ale Bălăceanului, trebuia să mpiedic pe generalul Heissler de-a mai intra în Țara Românească? Apoi, ce-i de mirare că împreună cu Tököly am
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de jur-împrejur ca la cetăți, ca la hanul mânăstirii Sfântul Gheorghe. Un zid puternic, cu poartă pe sub arcada unui turn de clopotniță sau mai degrabă alături unui turn înalt și puternic, din piatră de râu intercalată cu brâuri de cărămidă arsă, un turn înalt, cu clopotniță și ceas, Turnul Colței... Chirurgul spitalului se apropie de sania domniei sale; din câteva cuvinte se înțeleseră asupra orei când va veni la casele marelui boier pentru a-l consulta. Sania, în chiuiturile stridente ale surugiilor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
beizadea Constantin îmbrăcat într-un fel de cămeșoi de pânză albă. În jurul lor câteva femei cu fețe grave încercau să rupă bucăți de pânză. Se apropie cu ligheanul și cu greu își stăpâni un oftat. Pe piept, vodă avea pielea arsă, de un roșu închis aproape negru în mijloc unde bășicile plesniseră și cu bășici alb gălbui pe margini. Ocolind cu li gheanul și schimbându-și unghiul din care privea, văzu că spinarea în lungul șirei și pe omoplați fusese arsă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fără să-l oprească, a început să se ocupe de arsura de pe spinare. Punea cârpe albe înmuiate în apă peste cojile negre și ofta peltic în grecește. — Oh, Doamne ferește, astea nu sunt coji de sânge închegat, asteas bucăți de carne arsă. Cărbune de carne vie arsă! Lăsa feșele pe spinare și se învârtea în jurul lui vodă venind spre piept, unde în timp ce examina plaga scotea aceleași exclamații de revoltă. Gherasim reuși să prindă între degetele-i subțiri o așchie mai mare pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]