7,296 matches
-
Oricum, au devenit din ce în ce mai competitivi, au început să se zbată să ajungă mai devreme la muncă, unul înaintea celuilalt. De obicei, trebuie să ajungă la șapte jumătate, cam așa ceva. Bine, au ajuns la punctul în care într-o dimineață se chinuiau să intre cu mașina în parcare unul înaintea celuilalt pe la cinci fără zece. —Cinci fără zece? Se poate face ceva la ora aia? —Păi, bursa din Tokio este deschisă. Oricum, cel pe care ți l-am arătat a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
un tricou bărbătesc care atârna larg peste blugi și cu care ar fi arătat mult mai bine decât îi stătea de obicei în îmbrăcămintea strâmtă dacă nu ar fi fost cearcănele vinete de sub ochii ei. Faptul că nu s-a chinuit să le acopere cu machiaj spunea multe. Fuma și era trasă la față. — Nu am mai văzut așa ceva niciodată, a spus pentru a mia oară, mâinile tremurându-i pe țigară. Nu am putut să dorm toată noaptea din cauză că mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
femeie ca toate celelalte, iar faptul că o dorisem într-un an de studenție nu mai însemna nimic. Nici măcar surpriza de a o revedea aici, de a o ști în dreapta mea. Continuam să o privesc. Știam că, oricât m-aș chinui să zâmbesc, nu mi-ar fi ieșit decât o grimasă acră, cel mult caraghioasă. Știam că ea putea vedea în ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne tot pregăteam să o terminăm, ba chiar să o și desăvârșim, când vom prelua ștafeta fericirii în multilaterala noastră dezvoltată. O construcție uriașă, cu fel și fel de înfățișări. O începuseră părinții noștri, răbdaseră de foame pentru ea, își chinuiseră viețile pentru ea. Până să o desăvârșim, noi ne treceam visurile, viețile în pulberea de file înghesuite în milioane de dosare stivuite pe rafturile kilometrice din subsolurile Idealului Suprem. Discutam așa, aiurea, în molcomeala nopților când, sfâșiați de îmbrățișări înrobitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai servea. Abia se mai mișca, încins cu fața aceea de masă scrobită, aducând încet, ca pe trofee bine păzite, ceainicul, zaharnița, ceștile, cleștii pentru zahăr, oul acela argintat pentru esență și toate celelalte ale unui ceai cu dichis. Se chinuia bietul om să mai păstreze ceva din vechile ritualuri ale anilor de demult, bucurându-se când niște tinerei ca noi chiar îl luau în serios, rugându-l să-și desfășoare toate măiestriile de odinioară. De fapt, ne jucam și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne îndreptam pașii într-acolo? Într-o curte interioară, la capătul unui lung și strâmt culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată de un fel de parâmă izbea într-un turn. Bușituri surde, gemete aproape umane, de trup chinuit de lovituri grele, icnete de ins care nu vrea să țipe, se chinuie doar în dureri atroce, cu buzele încleștate, ultimă, disperată dovadă că a rămas viu și nu vrea să se lase învins, biruit. Privea și Ester într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și strâmt culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată de un fel de parâmă izbea într-un turn. Bușituri surde, gemete aproape umane, de trup chinuit de lovituri grele, icnete de ins care nu vrea să țipe, se chinuie doar în dureri atroce, cu buzele încleștate, ultimă, disperată dovadă că a rămas viu și nu vrea să se lase învins, biruit. Privea și Ester într-acolo, înfrigurată, strângându-mă de braț ori de câte ori bila aceea imensă, după un lung balans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înfioară grozăviile astea?“, s-a răsucit Ester spre mine. „Nu-ți dai seama ce oribil loc, au suferit oameni aici, au murit...“ Nu i-am răspuns. Nu voiam să amestec ceea ce simțeam eu, jucându-mă doar cu gândul că îl chinuisem puțin pe inginerul acela. Am preferat să tac. Tăcere încordată, ca un țipăt continuu. Ajunseserăm în fața bisericii. Fostei biserici. Doar turlele, pridvorul cu frumoșii stâlpi și aerul acela de tainică și smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dai totu’ afară imediat? Abrupt și fără preaviz? Își trase scaunul lângă mine. Luase paharul și-l studia în lumina becului gălbui din spatele barmanului. Era și o oglindă acolo, printre sticlele colorate. Îi priveam chipul reflectat în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte și alte ape, printre clondire. Era Conți, așa cum stătuse lângă mine cândva la „Melody“, așa cum glumeam cu ea atârnată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
preia un lot de piese din Germania acela a făcut ce a făcut și a rămas la Düsseldorf. Apoi a aflat că a ajuns în Mexic. „L-a dat și la Europa Liberă“, îmi spusese într-o noapte, când mă chinuiam să prind și eu postul acela. Din cauza fugitului avusese necazuri cu Securitatea, divorțase și se aciuase pe lângă o actriță în vârstă căreia-i făcea menajul. Când am revăzut-o tocmai termina divorțul. Apoi, după vreun an, mi-a spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tot omoară nebunu’ la tine, dacă nu i-ai pus ciorba cum vrea el sau dacă nu ai chef s-o iei la goană când vrea el s-o facă pă armăsaru’. Tot femeie e și d-astea care-și chinuie bojocii.“ Se răsuci spre mine, întinse mâna și-mi mângâie obrajii, ca și cum mi-ar fi șters un șuvoi de lacrimi. „Nu vezi că au închis și «Gambrinusu’» tău? L-au vândut! Treci odată p-acolo, să vezi de nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întâmpla să apară, la ce adresă să-l ducă. Răspundea invariabil: „Într-o casă cu un cedru la poartă. Dar nu mușcă“. După care izbucnea în chicoteli gâfâite, sughițate. Glume aiurea, așa cum îi făcuse și bietului chelner când îl tot chinuise cu nota de plată. L-am întrebat dacă are buletin. A ridicat din umeri: „La ce bun? Mă cunoaște toată lumea. Cu colonelul Pancu sunt uite-așa... Întreabă-l, că uite-așa ne avem!“. Dădu să-mi arate cum, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un cartuș de beteuri, dar le avea în diplomat. L-am întrebat dacă pot scoate un pachet de acolo. Am dat să-i deschid servieta, proptită între burțile noastre. Ținea plasa cu albitură și geanta mea, studiind concentrat cum mă chinuiam să dibui deschizătorile diplomatului. Văzându-mă cum trag de clapele acelea care refuzau să se deschidă, dintr-odată s-a pornit: „Aoooleeeoooo! Hoții! Miliția! Jaf! Jaf! Jaf! Prindeți asasinuuuuu!“. Nici n-am apucat să-i dau una peste gură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și nu găseam nici o posibilitate de a face rost de bani. Din salariul meu mizer abia îmi târam zilele, de la o votcă la alta, nepăsător la tot ce mă înconjura sau mi se întâmpla. Gândul că sunt întruna dator mă chinuia, cu sâcâitoare statornicie, precum mult hulitele picături chinezești. Și măcar de-ar fi fost niște sume nemaipomenite. Datoriile mele, adunate, nu făceau mai mult decât câștigul unei traseiste în trei-patru seri bune. Mă îngrețoșa și un astfel de gând. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
eu visul tuturor utopiștilor și nechemaților care scriau fel și fel de SF-uri. Iată, dintr-odată, mi s-a dat miracolul de a trăi, pe bune, într-o lume virtuală. Lumea de joi, în timp ce aceea de marți încă se chinuia să se împlinească undeva, în urma mea, zvârcolindu-se în burta multilateralei dezvoltate. Chiar dacă saltul în timp nu era cine știe cât de mare, pentru început realizarea mi se părea copleșitoare. De multe ori m-am gândit la clipa aceea, la fracțiunea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Aici e aici. Dacă n-aș mai fi băut aș mai fi scris? Sau ce aș fi scris, cum aș fi scris. Cât adevăr atunci am mai reușit să trec în paginile care, de ce să n-o recunosc, m-au chinuit scriindu-le, dar și multă bucurie mi-a adus scrisul lor? Pot eu spune că sunt, într-adevăr, ale mele? Nu sunt o minciună? N-a vorbit băutura, doar? Mai ales, mă rușinez de unele pagini rele, mai aspre. Aparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după o ușă și un holișor este cabina pentru bărbați. Biblioteca este în reparații. Apa nu curge. Bideul W.C.-ului este umplut ochi cu fecale. E cald, putoare și ușile cabinelor stau larg deschise. La mesele vecine, persoane respectabile se chinuie să descifreze texte medievale, alții răsfoiesc colecții de vechi gazete, iar alții, ca mine, încrustează pe hârtie gânduri zadarnice, zadarnice.) Trăim, orice s-ar spune, într-o colcăială și materială, și morală. Ascunși după vorbe falnice, ne târâm după mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mai ales când pare că prezinți și garanția unui certificat de bună purtare dat de sacoșa cu romane. Îmi ridic, din când în când, privirea de pe pagina de ziar și privesc în lungul șirului de mese. Criticul de odinioară își chinuie scrisul să și-l mlădieze pe contururile de fum ale cine știe cărei scrieri de acum. Pentru cei câțiva bănuți pe care-i va lua peste o lună. Berbantul scrie cu febrilitate, în fața unui morman de dicționare, cu supracoperte țipător colorate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aer, să moară. Mi-a spus despre frica lui și m-a rugat să-l ajut să nu doarmă. Să vorbim tot timpul, m-a implorat. Despre orice, numai să vorbim. Eram destul de speriat, nu puteam nici eu să dorm. Chinuit de gânduri, de remușcări, de speranțe și incertitudini, măcinat, mai ales, de neputința în fața morții. Nu-mi părea rău că îmi bătusem joc de viața mea, de sănătatea mea, de fapt, cât mă frământa neputința în fața inevitabilei morți. Ușurința cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aștept. Îl afurisesc, cu căldura gândului recunoscător că nu m-a dezamăgit nici de data asta. O ultimă privire, la plecare, prin Bibliotecă. Sala aproape s-a umplut. Tot fete, multe, frumușele, dar tare amărâte. Senzația aceea de copii săraci, chinuindu-se să facă școală, învățând poate nu din pasiune, ci din datorie, în virtutea inerției, pentru a-și trece timpul. Nu un timp al bucuriilor, ci al dimineților în care nu au ce să facă, unde să se ducă, cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atent, îngrijorat. Nu eram convins că mă trezisem deplin din beție. Mă temeam să nu mă împiedic, să nu amețesc sau, și mai rău, să mă năpădească cine știe ce revoltă a stomacului tocmai la urnă. Afurisitul șut metafizic. Aerul rece mă chinuia în continuare în partea dreaptă. Mă gândeam dacă nu am probleme cu circulația. Nu s-a întâmplat nimic. Am intrat. Am votat în cabină cu șoimul în cârcă. Ajunși la urnă, copilul s-a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe șoldul meu drept. Instinctiv m-am uitat și eu într-acolo. În lumina orbitoare a reflectoarelor, în timp ce șoimul se chinuia să bage buletinul de vot în urnă, mi-am văzut chiloții. Unii negri, de sport. Tot cracul drept al pantalonilor era desfăcut, mult dincolo de genunchi. Am privit trist spre femeia care încă stătea țintuită locului, între masa de unde se ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Pantelimonului. — Vă duc și p-ormă mă retrag. Se pornește circulația și se descurcă oamenii. Mă privea cu coada ochiului, vesel, bătând un ritm neauzit în roata volanului. De căldură începuseră să-mi curgă lacrimile. Îmi venea să strănut. Mă chinuiam să-mi înghit strănutul. Mi-a văzut grimasele. — Dacă e chestia cu rățuștele, a oftat el, am pungi acolo. Garantate. Tarom, autentice. Ceruite, estetice, nu pătează, nu se sparge, nu curge. Vorba aia: „Randament și discreție la capacitate maximă“. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
doar că ar putea fi. Prea bine însă putea fi și un simplu chingar, întorcându-se acasă după o zi de hamalâc în Piață. Mă scârbea și că mânca merdenele în plin Lipscani, lihnit, lacom, ca și cum o foame cumplită îl chinuia. Foamea de texte ostoită cu merdenele... De ce nu? Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși, iată, și din risipă se poate umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe, puse acum pe muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]