5,610 matches
-
să mă Întrebe ? Jack ia o bucată de hîrtie și o ridică În așa fel Încît să o pot vedea bine. Ce crezi că reprezintă imaginea asta ? zice. O, mama mă-sii de porcărie. E ca În cel mai negru coșmar al meu. Ca atunci cînd m-am dus la interviul ăla la Laines Bank și mi-au arătat o rîmă, iar eu le-am zis că arată ca o rîmă. Toată lumea are ochii ațintiți asupra mea. Doamne, cît mi-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
proprietăresei voia să spună: „Du‑te Învârtindu‑te!” În locul ei și eu aș fi gândit la fel. În penumbra orei cinci dimineața ne făcea semne cu mâna - „bine c‑am scăpat!”. Rosamund, vorbind de vacanța noastră ratată, a oftat: - Ce coșmar! În taxiul care ne hurduca grăbit, Rosamund și‑a luat rămas‑bun de la insulă cu un fel de sălbatică ușurare. Urma să se termine, cel puțin, cu teroarea motociclistului mascat care o dată sau de două ori pe săptămână semăna panică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
acum eu eram muribundul. Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar capul meu (presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o portiță de scăpare... Amintirile cele mai pregnante sunt cele ale vagabondărilor, pribegiilor, În care Îmi simțeam inima grea. Într‑una din aceste vedenii mă găseam pe o stradă, Într‑un oraș, În căutarea unui loc unde trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
eu eram muribundul. Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar capul meu (presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o portiță de scăpare... Amintirile cele mai pregnante sunt cele ale vagabondărilor, pribegiilor, În care Îmi simțeam inima grea. Într‑una din aceste vedenii mă găseam pe o stradă, Într‑un oraș, În căutarea unui loc unde trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
România (pornind de la București) sînt un fel de contrapunct, cîștigă din intersecția fortuită a celor două universuri, prilejuită de o vizită la căpătîiul unei bătrîne staliniste muribunde, mama soției naratorului și fostă subalternă a Anei Pauker, dezamăgită de transformarea În coșmar a utopiei comuniste În care crezuse la tinerețe. Bătrîna era inspirată de Florica Bagdasar, de care voi vorbi din nou la nota 13. 6 „Abe” Îl ironizează pe unul dintre adversarii săi academici, spunînd că e un „asiduu importator al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
tot. Mai întâi am ars ramele de la tablouri, cel de-al patrulea picior de la scaune... crăcanele de tras cizme... cârligele de rufe... Înțelegeți? Cele inutile, mai întâi... Apoi am trecut la mese, la dulapuri... cozile de mătură... A fost un coșmar... La sfârșit am ars și buturuga. ARTUR (Înfrânt.): Nu mai pot! Eu nu mai pot! Eu plec... CĂLĂUL: Vedeți? Trebuie să ne grăbim. Să uităm tot ce-a fost și să facem treaba... S-o facem cu cap și toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe călătorii prin ploaie... Cine? De ce? O, Doamne, Ioana, tu nu minți? Ai văzut tu călători prin ploaie morți și îngropați acolo? IOANA (Fluierând.): Și-ncă câți! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu se poate! Nu pot să cred! (Pentru sine.) Ce coșmar! Trebuie să plec de aici... Ioana, du-mă repede la cimitir! Du-mă să văd. Vreau să-i văd. IOANA: Nuuu se poate, domnule. Nuuu se poate, că e întuneric. Și nici nu e voie, pentru că tata a pus acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
umbră, dincolo două, se adună apoi în pâlcuri, îndreptându-se cu grabă spre stația de autobuz. Pe cer pălesc ultimele stele, orbite de neonul din care se prelinge o lumină coclită. Intrând în raza ei, chipurile călătorilor devin hidoase, de coșmar. Oamenii se strâng însă în jurul stâlpului, înfruntând urâțenia, de frig. Chiar dacă un felinar de neon nu poate da pic de căldură, ei se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
făcut aproape să plâng. Toate popoarele nordice nutresc aceleași sentimente profunde față de ostași. Este poate lucrul care ne unește cel mai mult.“ Ciudat - niciodată nu-i visez pe Hitler, Goebbels, Hoess sau Goering sau pe vreunul din ceilalți indivizi de coșmar ai războiului mondial numerotat „al doilea“. În schimb visez femei. L-am întrebat pe Bernard Mengel, gardianul care mă veghează în timpul somnului aici la Ierusalim, dacă n-are vreun indiciu cu privire la ce-am visat. — Noaptea trecută? m-a întrebat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
avea undeva la el o armă - foarte posibil un pistol. În clipa următoare s-a ridicat de pe găleată, arătându-mi prin felul cum se clătina cât de beat era. Până să se ridice a răsturnat și găleata. — Ai avut vreodată coșmaruri cu mine, Campbell? m-a întrebat el rânjind. — De multe ori, am zis. Era firește o minciună. — Te surprinde că n-am adus pe nimeni cu mine? continuă el. — Da, am spus eu. — O mulțime de lume a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Plastic să le mai lucreze puțin, să bage niște morți, mitraliere, tancuri, grenade, groază și teroare, cu mama care plânge pe mormântul proaspăt și copilul deshidratat care îi face semne disperate de sub ciuperca atomică , și să le ordoneze în ciclul „Coșmar nuclear.“ A luat premiul trei la Expoziția care se organizase atunci cu chestia aia cu pacea, o campanie groazavă. Se zvonea că Ceaușescu vroia să ia Nobelul pentru pace. Îi împăcase pe arabi cu israelienii sau cu chinejii, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
bucur, pentru că a ajuns să fie atât de agitată pentru că se apropie săptămâna punerii în scenă. Chestiile tehnice o enervează la culme. De ce? întrebai eu, curioasă. —A, toate chestiile astea care atârnă. Ți-au spus cum se procedează? E un coșmar pentru actori; ei n-apucă decât să spună începutul și sfârșitul scenei, după care stau degeaba ore în șir în timp ce mașiniștii se reped de colo-colo, plini de importanță. Săraca Helen, întotdeauna a urât partea asta. Și săraca Shirley Lowell, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Era cam frig și peste tot numai scrumiere. Când am dat colțul, către biroul directorului de scenă, mă năpădi dintr-odată mirosul de bere stătută și de tutun. Culisele erau pline de actori morocănoși care își așteptau scenele; acesta era coșmarul repetiției tehnice, în care tot ce li se cerea era să-și facă intrările și ieșirile și să stea locului pentru eventualele ajustări ale luminilor care aveau loc cât timp erau ei pe scenă; reduși la statutul de marionetă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Încuviință din cap. — Da, o să facă o stagiune. După ce îl distribuie în Lear, o să mai fie câțiva regizori care aleg din grămadă, vezi tu, ca să facă ceva și pentru ei. Cică așa se face impresariatul acum. Probabil că e un coșmar administrativ, zisei eu. Margery ar fi în elementul ei. Ben pufni. Nu se lasă bătrâna Margery dusă de aici. O să plece numai cu picioarele înainte. Aoleu! Se uită la mine, cu un zâmbet până la urechi. Nu era vorba numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la rândul său, se agăța de liane, ca să-și ușureze înaintarea. Ultimii stârci căutau adăpost pe cele mai înalte coroane de mangrove și o familie de maimuțe-capucin se ghemuia pe furcile unui cedru gigantic, pregătită pentru încă o noapte de coșmar, dormind cu ochiul și urechea atente la prezența animalelor de pradă: cele o sută de familii de șerpi, jaguarul, ocelotul și norii de „lilieci-vampiri“. Orchestra nocturnă începu să își acordeze instrumentele, odată încheiat concertul diurn al junglei. Broaștele, cu partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
foarte lung, iar sus, pe culmea strâmtă, câțiva puțini la număr care încercau să-și apere privilegiile împotriva acelora care erau pe punctul de a-i ajunge din urmă. Tablou pe care ar îndrăzni să-l picteze doar Hieronymus Bosch; coșmar ce îi copleșea în fiecare noapte pe milioane de bărbați și de femei, nerăbdători să mai înainteze a doua zi încă un centimetru, zbuciumați la gândul că ar pierde totul într-o clipă. Nu, nu se simțea în puteri. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Când acostă la mal, sări pe pământ, o luă la fugă spre colibă și se refugie în hamac, din care nu se mai dădu jos până în dimineața următoare. El mâncă ceva, citi o oră și dormi neliniștit, agitat de un coșmar ciudat în care - iarăși și iarăși - îl hăituiau umbre nedeslușite, încercând să-l împungă cu lănci lungi ca să-l silească să coboare de pe ramura înaltă a unui copac stufos în care își căutase adăpost. Îl hărțuiau ca să sară și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu ei sunt oamenii cu mașina... Ambarcațiunea lor nu e verde. Care este mașina verde? — Cum poți să crezi lucrurile astea? Sunt închipuiri! Închipuiri de halucinat... Îi îngădui lui Xudura să drogheze un biet băiat și vrei să accepți toate coșmarurile lui. Indianul se ridică în picioare și se îndreptă către cea mai îndepărtată colibă. — Vino! îi ceru el. Îl urmă în tăcere. Coliba, mică și întunecoasă, era ocupată doar de un hamac în care dormea un băiețel slăbit și tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
grădina „demonizată” sub forma unor hățișuri care înconjură bordeiul (coliba sacră), amintind descrierea din Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu. La rândul său, labirintul este diferențiat în funcție de dihotomia trup suflet, drumul parcurs fiind orientat de la exterior spre adâncurile inconștientului, revelat prin coșmarul în care suferă agresiunea lumii materiale. În acest vis indus de licoarea magică, el trăiește experiența extatică a unirii momentului inițial al existenței (poziția foetală) cu cel final al înfășurării în perdeaua- giulgiu. Elementele comune sunt întunericul, singurătatea, nuditatea, angoasa
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
său. Ciocăni, auzi un sunet și deschise ușa. În timp ce procedă așa, Își dădu seama cu Întârziere că sunetul pe care-l auzise nu fusese o invitație de-a intra. Scena era un amestec de clișeu caricatural și cel mai urât coșmar al oricărui birocrat: În fața geamului, cu cei doi nasturi de sus ai bluzei desfăcuți, stătea Anita de la Biroul pentru Străini; doar la un pas de ea, dându-se În spate, era un vice-questore Patta roșu la față. Brunetti surprinse asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
îmi provoca durerea care nu mă părăsea de luni bune. Pierderea surorii mele. Regretele m au copleșit, făcându-mă să-mi doresc ca acele minute petrecute cu ea să se întoarcă. În fiecare noapte, acele clipe își fac loc în coșmaruri, lăsându-mi sechele. Îmi amintesc cu frică de accidentul care mi -a marcat viața, lăsând în urmă pierderea unei persoane dragi. Două mâini calde mă cuprinseră, oferindu-mi și mie din căldura lor. M-am întors și silueta unei femei
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
în luna cealaltă, mi-am luat un angajament. Am devenit îngerul tău protector, Ana. Sunt cu tine în fiecare secundă din zi sau noapte. Te veghez mereu și am grijă să nu pățești nimic. În ultima seară când ai avut coșmarul, am adăugat ceva la icoana de deasupra patului, ca aceasta să alunge de acum visele rele. Am adăugat un zâmbet. Acum Sfânta Teodora zâmbește, așa vei ști că și eu zâmbesc, căci sunt cu tine mereu. Nu trebuie să-ți
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
din nou să vomite, iar o altă călătorie cu autobuzul nu avea să-i îmbunătățească situația. Când intrase la cursul prenatal și o văzuse pe vechea ei dușmancă, i s-a părut că visează sau, mai curând, că are un coșmar. Era aproape imposibil ca Amanda Hardwick să aștepte un copil în exact același loc și în exact aceeași perioadă de timp. Deci, ce s-a întâmplat? a întrebat Jake în timp ce autobuzul, cu încăpățânarea lui caracteristică, refuza să vină. Alice a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Amandei și ale lui Hugo. În esență, trebuiau să se mute. Însă nu la sud de Tamisa, într-un ghetou gen Nappy Valley. Iar Amandei nici nu-i trecea prin cap să se mute spre est. Și acum mai avea coșmaruri legate de zona în care locuise când venise prima dată în Londra; străzi mărginite de uși mâzgălite cu graffiti, vecini care aruncau în fața casei costume din trei piese, coduri poștale care se traduceau prin faptul că orice card de credit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sunteți foarte siguri? Nu există șanse ca situația să se schimbe? Mă tem că nu, i-a confirmat persoana de la celălalt capăt al firului. Alice s-a prăbușit disperată pe podea. Lacrimi de groază i-au inundat ochii. Dumnezeule! Oare coșmarul ăsta era chiar real? Apoi i-a venit o idee. — Vă simțiti bine, doamnă? a întrebat-o îngrijorată persoana de la celălalt capăt al firului. Alice tăcea. Era ocupată cu procesarea uluitoarei, minunatei și salvatoarei posibilități care abia îi venise în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]