3,745 matches
-
esența regimului cultural ceaușist? La suprafață, el devenea tot mai rigid, mai absurd, mai totalitar. Dar în interior, în subteran, el devenea tot mai șubred și mai nesigur de sine. Funcționa mai ales o serie întreagă de relații personale și complicități, de toleranțe tacite și cointeresări, de ipocrizii și ambiguități, de simulări și chiar farse administrative. Toate acestea amortizau, într-o oarecare măsură și de la caz la caz (căci în România totul a fost, este și, probabil, va rămâne multă vreme
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
condițiile adesea rocambolești în care am editat, între 1973-1980, Cahiers roumains d'ătudes littăraires, de departe cea mai deschisă și mai europeană publicație românească în limbi străine a epocii. Operația n-a fost posibilă fără colaborarea la diferite nivele de complicitate, cel puțin tacită, a lui Mihnea Gheorghiu, Romul Munteanu, Vasile Nicolescu și Olga Zaicik. Nu avem calitatea să eliberăm certificate de bună purtare nimănui. Dar aceasta a fost realitatea. O epocă fără glorie, într adevăr, în care însă nu chiar
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
program cultural paralel, în plin ceaușism, a constituit un eveniment, pe care istoria culturală a epocii îl va reține cu certitudine. Se pune încă o dată și din plin și problema metodelor folosite, a gradului de toleranță din partea regimului și a complicității de care aminteam. Mărturisim că nu suntem deloc mari admiratori ai celor Trei poeme filozofice pentru S.(anda Stolojan). Ele oferă totuși confesiuni precise asupra motivărilor metodei Noica. Sunt deci citabile. Gestul constă, în esență, dintr o acțiune de penumbră
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
stimularea culturii paralele, cu dublă față ca mătasea, inclusiv de rezistență, rămâne nu mai puțin o realitate. Incontestabilă. Ea a fost posibilă numai prin toleranța regimului, a cărei explicație credem că am dat-o, și, mai ales, prin fisurile și complicitățile care au existat, cu variații inevitabile, pe întreaga durată a regimului. Plasa avea uneori ochiuri mai strâmte, alteori mai largi. Despre unele demersuri și convorbiri oficiale receptive se fac unele referințe fugare și în Jurnalul de la Păltiniș. Constantin Noica era
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
totuși, o astfel de... relaxare etică un model de conduită ? Modelul generației intelectuale tinere? Dosarul sau cazul Noica este de altfel plin de asemenea ambiguități. Totul depinde de unghiul și criteriul nostru de percepție. Descurajarea rezistenței, deci capitulare și chiar complicitate cu represiunea pe un plan, sau retragere strategică în vederea viitorului? Insistăm asupra caracterului reprezentativ și cu totul curent al acestei alternative, deoarece aproape toți scriitorii români au trăit-o sub Ceaușescu, într-o formă sau alta, din plin. Cine poate
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
rezultate încă incerte. De unde și lipsa de forță reală, practică, a culturii alternative în perioada post totalitară. Spectrul etatist este încă mult prea puternic. Ereditatea foarte încărcată, amintirile obsedante și complexele apăsătoare, sub un regim care a funcționat și prin complicitatea, tacită, implicită, generală, sunt încă prezente. Partida se joacă, deci, în altă parte: la nivelul (repetăm) plat, meschin, lipsit de spiritualitate și fior metafizic, dar atât de real și determinant, al întreprinzătorului particular și capitalului românesc în formație. Cele două
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
sub regimul Ceaușescu etc.). Doar de la această adeziune publică așteaptă ei protecție și promovare, consacrare și, mai ales, întreaga autoritate refuzată de confrați. în același timp, joacă în favoarea lor și presiunea, enormă adesea, a vieții literare, cu toate cointeresările și complicitățile sale. Acest tip de om de cultură, de dimensiuni medii (ca să nu-i spunem mediocre), știe că îndărătul său există o întreagă rețea de relații, servicii și contraservicii, uși deschise și nenumărate aranjamente trecute, prezente și... viitoare de culise. Iar
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Dinițoiu, „Triptic 3. Tireziada”, OC, 2000, 31; Bucur, Poeți optzeciști, 209-213; Lucia Simona Bumbu, „Triptic: Priviri, Ochiul orb, Tireziada”, OC, 2001, 90; Popa, Ist. lit., II, 276-277; Bogdan Alexandru Stănescu, Tiresias. Dezlegătorul de taine, ALA, 2002, 638; Bogdan Alexandru Stănescu, Complicitatea creierului cu luna, LCF, 2003, 35. M. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
facil: o încurcătură de rețete farmaceutice. Pe aceeași linie a dramei burgheze în proză, Fata lui Loth arată o construcție mai elaborată. Intriga se axează pe un caz judiciar - crima comisă de o tânără, victima fiind tatăl vitreg care, cu complicitatea mamei, îi speculase afecțiunea pentru a profita de averea ei. Piesa are un crescendo dramatic, bine transpus într-un dialog alert, doar finalul fiind forțat, artificios. SCRIERI: Spre întregirea neamului, Galați, 1914; Bimbașa Sava, București, 1918; Mila Iacșici, București, [1919
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288757_a_290086]
-
să lase o urmă adîncă în istoria evoluției unui spirit aparte. Acest fenomen îi pasionează în continuare pe tenorii politici și culturali francezi, care nu se mulțumesc să scrie, ci și reflectează asupra motivelor și tradițiilor istorice care explică această complicitate între intelligentsia și oamenii de Stat, de n-ar fi să cităm decît două volume François Hourmant, François Mitterrand, le pouvoir et la plume (PUF, 2010) și Xavier Darcos, Une anthologie historique de la poésie française (PUF, 2011). Precizăm că Darcos
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scrii pentru tine, sau nu exclusiv, deși Cioran afirmă contrariul : "Nu scriu decît pentru a mă elibera de crizele mele de obidă. Nu e plăcut pentru cititori. Dar nu scriu ca să fiu citit." (p.236) Există, totuși, un soi de complicitate afectivă și dincolo de moarte. Gînditorul umple caiete întregi pe care le sortește distrugerii (dar fără a o face el însuși în timpul vieții) și pe care le lasă moștenire Simonei, tovarășa lui senină și transparentă, care decide să-i ignore dorința
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
descentralizarea nu a fost decât consolidarea și fortificarea sistemului de conducere preexistent de către notables, care caracterizase sistemul francez existent al raporturilor central-locale și care fusese deja analizat de către sociologi precum Michel Crozier, Jean-Claude Thoening și Pierre Worms.4 Sistemul de "complicitate" dintre prefecți, administrație și politicienii locali și notables, a fost un fel de parteneriat care a menținut sistemul politico-administrativ și va fi prezentat mai detaliat când vom examina caracteristicile politice și administrative ale Franței într-un capitol următor. Interpretarea reformelor
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
se face o consultație adecvată în prealabil. Această descriere a fost cumva exagerată, iar realitățile implementării și formulării politicii au fost mai complexe decât ne sugerează acea imagine stereotipă. Totuși, chiar și cea mai sofisticată analiză a unui sistem de complicitate, înaintată de autori ca Michel Crozier, în lucrări precum Le Phénomène Bureaucratique și La Société Bloquée accentuaseră faptul că sistemul administrativ și politic era "blocat".13 Apoi, descentralizarea urma să fie un mijloc de "deblocare" a sistemului prin nivelurile îmbunătățite
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
o federație de municipalități în interiorul propriilor granițe. Sarcina tradițională principală a consilierului departamental era de a reprezenta interesele primarilor (el însuși era uneori primar) și municipalităților acestora vis-à-vis de prefectul care reprezenta guvernul central. Jean-Pierre Worms a descris sistemul de "complicitate" dintre "le préfet et ses notables", deoarece prefecții încercau de obicei să acomodeze interesele actorilor implicați în proces. În acest mod, întregul sistem funcționa destul de bine, nefiind marcat de conflicte politice partizane.14 Acest sistem a funcționat bine în Franța
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
1981), a fost creșterea influenței partidelor politice din consiliile departamentale (în 1979 exista o majoritate de stânga în 46 din 95 de consilile departamentale din Franța continentală, atâta timp cât consilierilor de stânga le venea greu să intre într-o relație de complicitate cu prefectul care era văzut mai mult ca reprezentantul guvernului de dreapta decât al localității. Toate acestea au creat condiții pentru schimbările ce au avut loc odată cu reformele de descentralizare, dintre care cea mai importantă a fost transferul autorității executive
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
corupție. Dacă păcatele sunt acte concrete, chiar repetate, totuși încă nu sunt legate între ele în mod stabil; în timp ce corupția este deja o stare obișnuită și de autosuficiență imanentă. Păcatul ca și ispita sunt contagioase, în timp ce corupția este „prozelită”, caută „complicitate” și vrea „să recruteze” activ în starea de păcat. Este necesară și o diferențiere între corupție și viciu, deoarece, într-un oarecare sens, este în natura viciului să se manifeste și să se exteriorizeze, în timp ce corupția trăiește din simulare pentru
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
pierderii radicale. Este evident că, după Papa Francisc, cel corupt nu găsește iertare deoarece nu mai simte exigența de a o căuta. Este trecerea decisivă: omul corupt se înșurubează în sine însuși (imanența și autosuficiența sa, lumea amăgirii și a complicității sale, a duplicității sale) într-un asemenea mod că el însuși devine primul obstacol în calea iertării. Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare pentru a putea căuta un medic și
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
enunțări care fac, în mod implicit, referire la unul sau mai multe fapte particulare cunoscute de către anumiți protagoniști ai schimbului verbal și numai de ei sau mai ales de ei, fapt ce face să se stabilească între ei o anumită complicitate (pacifistă sau agresivă)"144. Insinuările au rolul de a descalifica interlocutorul sau un terț, dat fiind că locutorul face rareori insinuări la adresa propriei persoane. Caracteristic limbajului conotativ, subînțelesul recurge la o gamă variată de tropi, dintre care se disting metonimia
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Școala cinică e totodată muma școalei stoice. Mai târziu, și mai ales de pilda lui Diogen din Sinope, cuvântul și-a schimbat întru câtva semnificațiunea"352. Dovedind stăpânirea tehnicii maioresciene a supralicitării detaliului, jurnalistul își exersează rolul profesoral în deplină complicitate cu publicul cititor. O serie de istorisiri, de evocări livrești sau istorice, constituie resortul care declanșează discursul publicistic eminescian, oferind totodată arhitectura argumentativă a limbajului gazetarului: "Ca pasărea Phoenix din antichitate care, prefăcută în cenușă prin flăcări, reapărea mai radioasă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
totul alta e maniera cabinetului german și îndeosebi a d-lui de Bismark de-a încheia alianțe"464. În același timp, secvențele adresate au rolul de a introduce și de a dezvolta comentarii pe marginea temei abordate, plasând sub semnul complicității și al relației colocviale raportul jurnalist-cititor: "Crezi oare, cititorule, că acea sarcină de un sfert de miliard de datorie directă, încărcată alaltăieri în spatele a sute de mii de oameni cari n-au nici mălaiul trebuincios hranei lor de toate zilele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
eminesciană se distinge prin nuanțări specifice. Articolele din Curierul de Iași se caracterizează prin prezența sporadică a jurnalistului în text. Vocea gazetarului se face simțită rareori, îndeosebi în finalul textelor, uneori în notă ironică, alteori cu valoare evaluativă, într-o complicitate atent regizată cu publicul cititor: "Am împărtășit și noi indulgenților cititori un specimen de exercițiu stilistic al ziarului Kelet din Cluj și am spus că efectul unor asemenea caraghioslâcuri este în Ungaria totdeuna o măsură guvernamentală oarecare". Remarcăm astfel, în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
conștiința valorii performative a scrisului jurnalistic, a impactului pe care îl are acesta asupra cititorului. Multe din articolele publicate în gazeta conservatoare relevă o relație explicită cu cititorul, vizibilă în adresarea directă, în formulări colocviale care instaurează un soi de complicitate între jurnalist și public, în demersul evaluativ și critic al clasei politice. În paginile Timpului, Eminescu dă frâu liber retorismului și patosului exprimării, expresie a angajării gazetarului în campanii de presă, în polemici virulente cu ceilalți colegi de breaslă. În ce privește
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
informative ale jurnalistului, odată cu intrarea în redacția Timpului se face simțită conștiința valorii performative a scrisului jurnalistic. Articolele semnate în publicația conservatorilor relevă o relație specială cu cititorul, oglindită în adresarea directă, în formulările familiale, care instaurează un soi de complicitate între jurnalist și cititor, în demersul evaluativ al clasei politice: Credem că cititorul care e deprins cu Țara Românească, cu mecanismul ei administrativ de-o perfectă onestitate, cu instinctele generoase ale subprefecților, cu independența aproape legendară a colegiului al IV
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
devieri sau regândiri ale sale. 2.3.3.3. Postmodernismul în conversație cu modernismul Relația postmodernismului cu modernismul este una ambiguă și chiar oedipală, consideră Ihab Hassan, dialogul conflictual rămânând constanta acestei legături care nu poate fi abolită. Asumându-și "complicitatea" cu postmodernismul, Hassan a urmărit de-a lungul mai multor studii spinoasa legătură dintre modernism și postmodernism, căreia nu i-a oferit o singură abordare. Chiar dacă rămâne foarte cunoscută perspectiva opozițională pe care a conturat-o atât în schema modernism
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o anumită măsură logicii producției: "cotidianul este, din perspectiva obiectivă a totalității, sărac și rezidual, dar, pe de altă parte, triumfător și euforic în efortul lui de autonomizare totală și de reinterpretare a lumii "de uz intern". Aici se situează complicitatea profundă, organică, între sfera cotidianului privat și comunicarea de masă"379. Ceea ce este subliniat și de Lefebvre, și de Baudrillard, este ideea conform căreia viața cotidiană mediază întreaga experiență umană și tocmai de aceea este un loc al fragilității și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]