27,244 matches
-
totuși această autodevalorizare este necesară pentru a-l devaloriza pe celălalt și a obține aprecierea lui: a menaja chipul pozitiv și teritoriul celuilalt trebuie să fie o preocupare fundamentală a interlocutorilor. Comunicarea este, de fapt, o continuă negociere, pentru că strivirea destinatarului se întoarce în final împotriva locutorului. Sînt situații în care sensul derivă din încălcări ale principiului cooperării, situații în care emițătorul intenționează ca receptorul să le perceapă ca atare (și acesta este chiar modul în care receptorul le percepe). Pentru
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
maximele conversaționale, se impune și respectarea altor reguli: estetice, sociale, morale. Importantă este cerința de a fi politicos. Aceasta înseamnă să nu-ți impui cu orice preț ideile, ci să dai alternative receptorului și, mai ales, să-l faci pe destinatar să se simtă bine, fără să-i creezi vreun disconfort. De multe ori, principiul cooperării și principiul politeții intră în conflict. Politețea și adevărul sînt, adesea, mutual incompatibile. Capitularea adevărului în fața politeții este redată de sintagma termenologică minciuna albă. V.
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reguli de cantitate, 3) reguli de relație sau de pertinență și 4) reguli de modalitate. Deși formulate ca mijloace de codare, aceste maxime sînt în realitate concepute pentru a realiza procesul de decodare și de a determina maniera în care destinatarii reconstruiesc anumite implicaturi (sau implicații) conversaționale. Maximele conversaționale pot fi ignorate sau încălcate cu intenții și cu efecte variabile, dar ele pot intra în conflict una cu alta, ca, de exemplu, maxima de calitate cu maxima de cantitate, dacă locutorul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
posibilitate fiind dialogul, și se caracterizează prin accentul pus pe locutor, printr-un cadru unic de referință, prin absența elementelor metalingvistice și prin prezența (frecventă) a exclamațiilor. În cazul monologului, locutorul gîndește cu voce tare, producînd un mesaj al cărui destinatar este el însuși, printr-o dedublare a subiectului enunțării. O astfel de dedublare poate conduce uneori la folosirea pronumelor de persoana întîi și a doua sau la alte procedee de realizare, precum la începutul părții a III-a din Amintirile
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interes al studiilor dezvoltate de școala americană de psihologie socială, de după 1940. Problematica fundamentală a persuasiunii, formulată de acești specialiști, vizează în primul rînd decriptarea mecanismelor de articulare discursivă din perspectiva raportului dintre efectul vizat și efectul produs sau dintre destinatarul ideal și cel real. Devenită obiect de studiu pe terenul mai multor discipline umaniste, persuasiunea este abordabilă și din din perspectiva actelor de vorbire, fiind integrabilă temelor pragmaticii. Activitatea persuasivă constă în principiu din antrenarea de către enunțător (sau emițător) a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mașină. În lingvistică, O. Ducrot a propus pentru presupoziție semnificația "actul de a presupune" și pentru presupus pe cea de "tip particular de conținut înscris în enunț". Presupusul are următoarele caracteristici: 1) el corespunde realității considerate ca fiind cunoscute de destinatar, 2) el nu poate fi afectat nici de negație și nici de interogație și 3) el nu poate fi, în principiu, anulat și nici nu poate servi ca bază a unei înșiruiri. Problema presupoziției a devenit foarte importantă pentru semantica
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
încît, în vorbirea comună și chiar în discursul savant, ele sînt deseori considerate sinonime. V. idealitate, materialitate, real. D. FILOZ. 1978; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO RECEPTOR. În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează mesajul transmis de emițător, cunoscînd codul folosit de acesta. Concepția aceasta, care plasează emițătorul și receptorul într-un raport simetric, unul în fața celuilalt, a fost
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
raport simetric, unul în fața celuilalt, a fost însă criticată, arătîndu-se că aceasta ar duce la o înțelegere a rolului pe care îl are receptorul, de codificator pasiv al intenției comunicative a emițătorului. R. Jakobson înlocuiește, de aceea, termenul receptor cu destinatar. Distincția terminologică este și conceptuală, avînd în vedere posibilitatea ca destinatarul să nu acționeze ca un receptor sau să fie vizat indirect, receptorul avînd numai funcția de mediator în transmiterea mesajului. Mai tîrziu, E. Benveniste, prin introducerea noțiunilor "enunțare" și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceasta ar duce la o înțelegere a rolului pe care îl are receptorul, de codificator pasiv al intenției comunicative a emițătorului. R. Jakobson înlocuiește, de aceea, termenul receptor cu destinatar. Distincția terminologică este și conceptuală, avînd în vedere posibilitatea ca destinatarul să nu acționeze ca un receptor sau să fie vizat indirect, receptorul avînd numai funcția de mediator în transmiterea mesajului. Mai tîrziu, E. Benveniste, prin introducerea noțiunilor "enunțare" și "subiectivitate" în limbă, între un eu și un tu, și apoi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alocutori. Într-o perspectivă comunicativă asupra analizei discursului, P. Charaudeau propune teoretizarea a două tipuri de receptori, individualizați terminologic ca subiect interpretant - cel care primește mesajul și trebuie să-l interpreteze avînd o identitate psiho-socio-lingvistică - și subiect ideal - un subiect destinatar construit de actul enunțării și care satisface dezideratul decodării adecvate a intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca subiect interpretant - cel care primește mesajul și trebuie să-l interpreteze avînd o identitate psiho-socio-lingvistică - și subiect ideal - un subiect destinatar construit de actul enunțării și care satisface dezideratul decodării adecvate a intenției de comunicare aparținînd locutorului-emițător. V. alocutor, destinatar, interlocutor. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT REFERENT. Se numește referent obiectul, fenomenul sau procesul din realitatea extralingvistică la care trimite semnul lingvistic, așa cum a fost delimitat de experiența unui grup uman. Referentul (sau desemnatul) nu trebuie conceput ca un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de geometrie asupra triunghiului conține tot ceea ce este necesar pentru interpretarea lui, dar un articol de ziar despre triunghiul Bermudelor cere anumite cunoștințe care nu se oferă; 3) orice schematizare este o co-construcție, fiind o reprezentare a ceva și propunînd destinatarului o schematizare, aceasta avînd rolul de a oferi reprezentarea discursivă a ceea ce autorul concepe sau imaginează despre realitate; 4) orice schematizare este o propunere de imagini, de ceea ce este vizibil în text (schematizarea fiind o propunere de imagini). V. discurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistice ale aspectelor sociale, ci realizează descrierea paralelă a structurilor sociale și a structurilor lingvistice pentru a le pune în corespondență. Sociolingvistica poate avea în vedere ca date sociale statutul emițătorului (originea etnică, profesia, standardul de viață etc.) sau al destinatarului, genul de discurs folosit fiind în funcție de persoana căreia îi este adresat. S-a constituit astfel o ramură a sociolingvisticii care studiază limba sub aspectele ei concrete și practice, care nu pot fi decît sociale, prin analiza variației lingvistice în corelație
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
adică a îmbinărilor de cuvinte ce conduc spiritul de la aspectul rațional la cel reprezentativ al lumii, prin sensibilizare și trăiri subiective. De aceea, discursul (și textul) integrabil stilului beletristic oferă posibilități de interpretare multiple, cultivînd deseori ambiguitatea pentru a antrena destinatarul într-o participare la problematizarea situațiilor prezentate. Stilul beletristic poate uza de cele mai numeroase și mai variate mijloace de expresie și poate actualiza oricare dintre virtualitățile limbii. Cu toate acestea, el nu presupune manifestarea liberului arbitru, deși ambiția de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
le face atunci cînd produce sau înțelege enunțul în situațiile de comunicare. De aceea, s-a încercat o diferențiere a rolului din aceste situații, pe de o parte, locutorul, emițătorul sau enunțătorul și, pe de altă parte, receptorul, auditorul, interlocutorul, destinatarul sau alocutorul. Pentru a realiza clasificarea acestor denumiri, au fost propuse două criterii care se intersectează în parte: 1) opoziția dintrte locutorul extern și locutorul intern al discursului și 2) opoziția producere - recepție. În primul caz, se pleacă de la ideea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
individual. V. materialitate discursivă, mediologie, plan al textului, semnătură. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SUPRADESTINATAR. Conceptul de "supradestinatar", introdus de M. Bahtin, trimite la o terță persoană implicată în realizarea unui act comunicativ, într-o interacțiune verbală, persoană care se suprapune destinatarului mesajului sau - dintr-o perspectivă inclusivă - este supraordonată acestuia. La un prim nivel al analizei, M. Bahtin consideră că autorul unui enunț presupune, mai mult sau mai puțin conștient, existența - pe lîngă destinatarul mesajului - și a unui supradestinatar, conceput ca
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o interacțiune verbală, persoană care se suprapune destinatarului mesajului sau - dintr-o perspectivă inclusivă - este supraordonată acestuia. La un prim nivel al analizei, M. Bahtin consideră că autorul unui enunț presupune, mai mult sau mai puțin conștient, existența - pe lîngă destinatarul mesajului - și a unui supradestinatar, conceput ca o terță instanță discursivă, superioară (asociată unui plan metafizic, temporal îndepărtat), concretizată - în funcție de epoca istorică, de valorile ideologice caracterizante etc. - în Dumnezeu, voce a poporului, judecată a istoriei, știință etc. Din această perspectivă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca o prezență fizică asociată (real sau virtual) anumitor repere contextuale, cît ca un receptor plasat în reprezentarea mentală a situației enunțiative pe care locutorul o (re)creează - voluntar sau involuntar - prin prisma experiențelor sale anterioare din planul discursului. V. destinatar, evaluare, interlocutor, memorie discursivă. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 AH SUPRAFAȚĂ DISCURSIVĂ. Conținutul noțiunii "suprafață discursivă" a fost stabilit de M. Pêcheux pentru o secvență lingvistică delimitată de "blancuri semantice", adică de două pauze (reale sau virtuale), corespunzînd schimbului de condiții care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dintr-un domeniu specializat). Aceste condiții nu se manifestă omogen în toate științele și acest fapt creează diverse probleme atît pentru specialiști, cît și pentru nespecialiști. Din perspectivă pragmatică, termenii și cuvintele diferă în funcție de emițător (specialist în grade diferite), de destinatari (care au întotdeauna ca scop achiziția de noi cunoștințe) și de tipul de discurs, care, în funcție de tipul de specializare, poate fi un discurs strict specializat, didactic sau discurs de popularizare (vulgarizare). Ca atare, în funcție de gradul de specializare, pot fi identificate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
adevăr, ținînd, astfel, de clasa discursurilor convingătoare. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, verosimilul privește organizarea sintagmatică a discursului, care decurge din secvențele stereotipe și așteptate de destinatar, cu privire la acțiunile, scopurile și mijloacele prezente în conținutul discursului. V. argument, argumentare, doxă, retorică, stereotip, topos. ARISTOTEL P.; GREIMAS - COURTES 1993; AQUIEN - MOLINIE 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. NM VOCABULAR. Potrivit unor concepții, cuvîntul vocabular este un sinonim al lui lexic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
bine reprezentate în subtipul de vulgarizare și în cel didactic. Trebuie remarcată ocurența unei categorii aparte de metafore și metonimii, cele grafice, care completează lingvisticul. Vulgarizarea presupune adaptarea structurilor discursive pur științifice sau de cercetare la un alt tip de destinatar, care deține o cunoaștere de specialitate limitată și care nu poate completa și nici interpreta adecvat informația care i se oferă. De aceea, gradul de codificare și de abstractizare crește treptat în funcție de tipul de discurs științific, de la minim, în cel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de discurs. Din perspectiva emițătorului de discurs de vulgarizare sau publicistic, se remarcă tendința de orientare și de adaptare a mijloacelor de comunicare la publicul căruia îi este destinat mesajul. Selecția mijloacelor discursive se face în funcție de particularitățile de receptare ale destinatarului comunicării. Orice tip de comunicare specializată a științei trebuie să fie centrată în jurul conceptelor și informațiilor transmise, în vederea centrării asupra caracterului denotativ și a păstrării expresiei lingvistice neutre, clare și concise. Gradul de codificare și de abstractizare este minim în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tehnici care, la început, ar putea fi descurajanți pentru cei ce nu au studii de specialitate. Am încercat să folosesc cît mai puțin vocabularul științific al specialiștilor, explicînd termenii pe măsură ce se desfășoară discuția. 1 Orientări preliminare 1.1. Povestitor, poveste, destinatar Ce este narațiunea ? Ce înțelegem prin ,,structură narativă”? Cînd intervine o abordare lingvistică, și cît de folositoare poate fi ea? În cele ce urmează se încearcă cîteva răspunsuri care vor, dacă nu altceva, să jaloneze domeniul, și să demonstreze de ce
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
povestitorul și povestea. Posibilitatea de a atinge acest efect al atenției distributive explorează o caracteristică esențială a narațiunii. Narațiunea este, în mod tipic, o repovestire de lucruri depărtate din punct de vedere spațiotemporal: iată povestitorul de față, aparent apropiat de destinatar (fie el cititor sau ascultător), iar dincolo, mai la distanță, se află povestea și subiectul ei. Această selecție a efectelor de apropiere și distanțare poate fi reprezentată grafic astfel. Dar, din moment ce povestitorul de aproape constituie singura modalitate de acces la
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ceva anormal de prezent: o îmbinare de trei direcții, mai degrabă decît o diviziune. Sub formă de diagramă, această îmbinare-și- imediatitate poate fi reprezentată astfel: Totuși, din moment ce povestitorii pot fi tot mai absorbiți în sensul lor auto-indus de subiect îndepărtat, destinatarii au uneori impresia că povestitorul s-a retras și i-a abandonat, pentru a se angaja cu totul în scena ce s-a depărtat. Acest al treilea tip de relație între poveste, povestitor și destinatar (retragere și îmbinare) ar putea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]