6,113 matches
-
înaltă și care făcea legătura între două corpuri de clădire, ca un fel de pod suspendat. Aici era spătăria de vară a mănăstirii care, după ce Caragea îi alungase pe călugări, fusese primenită ca o sufragerie domnească. Zogru era confuz și disperat și ar fi vrut ca ea să-l vadă așa cum este, să știe de el și să-l iubească astfel, deși se îndoia el însuși de posibilitatea aceasta. Până într-o după-amiază, când l-a văzut din nou pe Ianache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
s-o ajute să-și vadă visul, dar îi părea rău s-o știe plecată și mai ales să știe că n-o s-o mai vadă după aceea. Prin anii ’80 își făcuse obiceiul să intre în oameni tineri și disperați și, cu toată aversiunea lui față de apă, să-i treacă Dunărea într-o barcă de cauciuc, în nopțile fără lună. Avea chiar o evidență a celor scăpați. Gabi și Mircea n-au încercat nimic și nici planuri prea mari nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe Stroe îl duceau la Snagov, ca să fie călugărit, împotriva voinței lui. Când a văzut unde e dus, a vrut să se strecoare și să-l părăsească, dar suferința lui Stroe i-a ajuns până în miezul sufletului. Era un om disperat, înfricoșat, cuprins de o teroare pe care Zogru n-o cunoscuse decât o singură dată în viață, când l-a întâlnit pe Achile Vintilescu. Dar atunci, în 1670, nu știa ce este groaza, iar sentimentele lui Stroe l-au impresionat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
singură. Se simțea ca o pungă spartă. Nici nu se punea problema să-i spună Alinei, iar părinților, nici atât. Aceștia tocmai îi scriseseră pe la începutul verii o scrisoare lungă, care îi sterpezise sufletul: Draga noastră, Îți scriem ca niște părinți disperați, nu ca să te condamnăm, ci pentru că vrem să știm direct de la tine care este adevărul. Nu uita că noi îți suntem cele mai apropiate ființe și orice-ar fi nu te vom abandona. Ne-a scris tanti-Alina că te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Speriată, m-am ridicat, ținându-mă de brațul lovit în cădere. Mare mi-a fost mirarea să văd că oglinda era nevătămată, singurul aspect era faptul că nu mai reflecta realitatea. Proiecta imaginea unor oameni păroși, ce fugeau și țipau disperați, precum în ziua Apocalipsei. Mi-am apropiat fața de oglindă, când o forță m-a aspirat înăuntrul ei. Acum vedeam totul pe viu: oameni ciocnindu-se unul într-altul, agitați, cu mâinile pe față. Pe mine mă ocoleau, de parcă eram
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ce taină ascunzi și ce mister ascunde voalul tău? Mă strigă pe nume parcă umbra neființei tale și-n sufletul meu, dezbrăcat ca și mine, încă mai cred în mistere, încă mai cred în iluzii și bine. În goana-i disperată, privirea mi se frânge și se izbește de locul unde dorm păpușile ascunse sub pat. Acele păpuși ai celor 13 ani ai mei, ascunse luni în șir până când... până acum. Înșirate frumos ca niște mărgele colorate la gâtul copilăriei mele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
deslușesc mesajul șters al șoaptelor sale: „Visele mele... Visele mele... Se duc departe! Văd, nu mai văd întuneric... Mama m-a nenorocit... Visele-mi plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat, inutil remedierii situației de față. Ca la un semn, se prăbuși într-un grandios impact cu asfaltul reavăn, rezemându-și capul palid de bordura trotuarului prăfuit de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în brațe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a devenit trist și rece cu mine. Se refugia mai mult în singurătatea cămăruței sale. Eu mă întrebam îngrijorată ce se întâmplă cu el, dacă mă mai iubește oare. Într-o dimineață însă, am găsit cămăruța lui goală. Am căutat disperată un bilet, ceva. Nimic. Nicio însemnare. De parcă n-ar fi existat niciodată. Însă strângerea mea de inimă îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și neajutorat. Am lăsat cartea din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
renunți la legătura asta cu viața și să treci de cealaltă parte, de partea morților. Adică trebuie să omori un om. Și eu l-am omorât pe Andrei, pe logodnicul meu. Era vară, tocmai terminasem facultatea de medicină și căutam disperată un loc de muncă. Într-o zi, când m am întors acasă, am primit un telefon cum că s-a întâmplat ceva îngrozitor pe strada din fața restaurantului unde părinții mei obișnuiau să meargă. Am fugit cât de repede am putut
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Iarba începe să fie uscată și îngălbenită timpuriu. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul începe să fie pârjolit că după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai puțină apă ca de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat până și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemeni unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul arborilor nu mai este la fel de stufos ca la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și făceau și ele la fel. Copiii acestor femei râdeau de ea și o tratau ca pe un câine. Ruti, singură, se închidea în sine. Devenise așa o ruină, încât nimeni nu se mai uita la ea. Când a venit disperată să-i ceară ajutorul Rahelei, părea mai degrabă stafie decât femeie. - Doamnă, te implor. Dă-mi ierburi ca să dau afară copilul pe care îl port, a șoptit ea pierdută. Mai bine mor decât să-i mai dau un fiu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să mă supun. - O s-o faci tu, i-am spus lui Meryt. Ia un cuțit și deschide ușa pentru el. Te rog, am implorat-o, dar ea se uita la mine cu o milă neînțelegătoare. - Un cuțit! Mamă! am țipat, disperată. Rahela, unde ești? Inna, ce să fac? Re-nefer a chemat pe cineva și a fost adus un cuțit. Meryt l-a luat cu frică. Cum țipam și încercam să mă abțin să împing, ea a pus lama pe pielea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bărbatului meu, dintr-odată întunecată și amenințătoare, m-a trezit la realitate. - Cine intră în casa mea fără să bată? a mârâit el, ca un câine care simte pericolul, pentru că se vedea bine că nu era vorba de un tată disperat în căutarea unei moașe. - E Iosif, am șoptit. Am aprins o lampă și Benia i-a oferit fratelui meu cel mai bun scaun. Dar Iosif a insistat să vină cu mine în bucătărie, unde i-am turnat o cupă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cîrdășia cu niște derbedei și spargerea unei bănci. - SÎnt lucruri pe care trebuie să le fi trăit, Jeanne, ca să știi dacă n-ai fi făcut chiar mai rău. - Fiica mea spune că asta e scuza celor lași. - Sau a celor disperați. Ea dădu Încet din cap. - Nu te judec, dar am să-ți cer să pleci. - De Îndată ce vei fi răspuns la Întrebările mele. Jeanne se Îndrepta spre ușă cînd el o reținu apucînd-o de braț. Violența gestului dezmințea blîndețea glasului. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de Marc. Era convinsă că are stofă de mare cineast, ceea ce, de altfel, era probabil adevărat. Lucrând În condițiile reportajului, cu un material de ecleraj ușor, deplasând câteva obiecte, el crea scene tulburătoare, În același timp realiste, calme și profund disperate, ce aminteau de stilul lui Edward Hopper. Marc plimba o privire indiferentă peste celebritățile cu care venea În contact, iar pe Bardot sau pe Sagan le filma cu tot atâta considerație ca pe niște calmari sau raci. Nu vorbea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Își făcu niște Însemnări pe care avea să le regăsească peste vreo zece ani, când Își scria lucrarea cea mai importantă, Prolegomene la replicarea perfectă. În acest timp, Bruno Își ducea fiul la fosta lui nevastă; se simțea epuizat și disperat. Anne trebuia să revină dintr-o expediție Nouvelles Frontières În insula Paștelui sau În Benin, nu-și mai amintea; probabil Își făcuse prietene, schimbase adrese - le va mai revedea de două-trei ori Înainte de a se plictisi; dar era improbabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
distanță potrivită, asistă la schimbul verighetelor. Pastorul luă mâinile soților Într-ale sale, cu capul plecat, Într-o stare de concentrare impresionantă; liniștea din templu era absolută. Apoi Își Înălță capul și, cu o voce În același timp energică și disperată, cu o uluitoare intensitate a expresiei, exclamă cu violență: „Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” Mai târziu, Michel se apropie de pastorul care-și strângea ustensilele. „Mi s-a părut foarte interesant ce spuneați adineaori...” Omul lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am expus pe clientul nostru unui împrumut neprotejat. Ceea ce înseamnă că am făcut cea mai elementară greșeală pe care o poate face un avocat. Mi-a dispărut toată exaltarea. Simt că mă ia cu gheață pe șira spinării. Fac eforturi disperate să-mi amintesc dacă Arnold mi-a spus ceva despre document. Nu-mi amintesc că mi-ar fi spus. Dar... de ce ar face-o ? E doar un banal contract de împrumut. Genul de chestii pe care le facem și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
E doar un banal contract de împrumut. Genul de chestii pe care le facem și în somn. Probabil că a fost sigur că i-am urmat instrucțiunile. S-a bazat pe mine. O, Iisuse. Frunzăresc iar paginile, mai rapid, căutând disperată o ieșire din situație. Vreo clauză la care să pot exclama ușurată „O, da, firește !”. Însă nu există. Strâng documentul în mână și simt că mă ia cu amețeală. Cum de s-a putut întâmpla așa ceva ? Oare l-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fi vrut. N-am auzit nimic. — A ! Am crezut că de-asta suni. Se oprește și îl aud cum îi spune cuiva să caute naibii pe Google. Da, azi au fost chemați executorii judecătorești. Se pare că ultima lor încercare disperată de a se salva nu a funcționat... Încă mai vorbește, dar nu-l mai aud. Parcă sunt pe altă lume. În fața ochilor îmi dansează pete negre. Glazerbrooks a dat faliment. Nici o șansă să mai poată întocmi documentația cea nouă. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
într-o realitate perfect paralelă. — Doriți ceva ? În vagon apare un tip zbârcit tot care împinge un cărucior și îmi zâmbește. Sandvișuri reci sau calde, ceai sau cafea, băuturi răcoritoare sau alcoolice ? — Ultima, vă rog. Încerc să nu par prea disperată. Două, vă rog. Din... ce aveți. Nu vine nimeni să-mi ceară biletul. Nu mă deranjează nimeni. Trenul pare să fie nu știu ce fel de rapid expres. Suburbiile devin câmpii, și trenul zdroncăne mai departe. Am băut trei sticluțe de gin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ei plătesc fără să facă tamtam, poate că lucrurile nu stau chiar așa de rău cum am crezut. Dar chiar în clipa în care simt că mă mai înseninez puțin, am conștiința clară a faptului că sunt ca un călător disperat care vede mirajul prin aburul închipuirii. Compania de asigurări nu acoperă niciodată suma integrală. Uneori nu oferă absolut nimic. Alteori plătește, dar își ridică taxele la niveluri imposibile. Ce au zis cei de la asigurări ? spun, cu un nod în gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mai pot suporta tensiunea. Am nevoie de ceva care să mă ajute să mă relaxez. Deschid ușa enormului frigider al familiei Geiger și scot o sticlă de vin alb. Îmi torn un pahar și-l beau dintr-o singură suflare, disperată. Tocmai vreau să-mi mai torn unul, când simt o senzație ciudată în ceafă. Ca și cum... m-ar privi cineva. Mă răsucesc pe călcâie și aproape îmi stă inima. În ușa bucătăriei se află un bărbat. E înalt, lat în umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am întors, și am dori sandvișurile în douăzeci de minute. Mă trece un val de șoc. Douăzeci de minute ? Păi e abia doișpe și zece. Cei de catering vin abia la ora unu. — Nu doriți să beți ceva înainte ? propun disperată. — Nu, mersi, spune ea. Doar sandvișurile. Sinceră să fiu, suntem cam hămesiți, așa că dacă te-ai putea grăbi un pic... — Da, zic înghițind în sec. Nici o problemă ! Mă înclin automat în clipa în care Trish dispare și îl aud pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
profesionalism. Vei primi prin poștă fișa fiscală. Legitimația de acces ți-a fost anulată. Din acest moment, nu mai ai ce căuta la Carter Spink. Vorbește prea repede. Totul se întâmplă mult prea repede. — Vă rog nu... Mă trezesc spunând, disperată. Vă rog mai dați-mi o șansă. Am făcut o singură greșeală. Una. — Avocații de la Carter Spink nu greșesc, Samantha. Și nici nu fug de greșelile lor. Știu că nu trebuia să fug. Știu. Tremur din tot corpul. Dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]