5,695 matches
-
s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusețea ei, ca o grădină cu multe feluri de flori, ca să-și aleagă cele de folos, să să împodobească trupește. Și i s-au dat și lumea cea de sus den suflarea dumnezeiască, den care cât va vrea să-și înfrumusețeze icoana cea sufletească și cât va putea să o asemene cu chipul icoanei ziditorului său”. În perfecțiunea sa (cei vechi spuneau „desăvârșire”), temei incontestabil al superiorității, omul devine analogul terestru al organizărilor
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
I-II, București, 1976-1978; Cărți populare și cultură românească, București, 1984; Între scriere și oralitate, București, 1988. Ediții: Crestomație de literatură română veche, I-II, coordonatori I.C. Chițimia și Stela Toma, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Cluj-Napoca, 1984-1989 (în colaborare); Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator I.C. Chițimia, București, 1988 (în colaborare); Povestea țărilor Asiei. Cosmografie românească veche, pref. edit., cu ilustrații după desene de epocă de Mihaela Dumitru, București, 1997 (în colaborare cu V. Guruianu); Fiziolog - Bestiar, introd
VELCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290478_a_291807]
-
un a-privativum și numele Uitării, Lhvqh 24. A doua torcătoare este magiciana Circe (Kirkh). Vrăjitoarea - care transformă oamenii în „grozave dihănii” - cântă și ea fermecător; pare o zână și „țese o pânză mare măiestrită”, „ca orice lucru gingaș și subțire, dumnezeiesc, țesut de vreo zeiță”25. Numele vrăjitoarei este semnificativ. Kirke înseamnă „cerc, ciclu” (kirko"), de la care romanii au derivat circus și circum (ca în Circus Maximus). De la credința în kirkos au derivat, de asemenea, Pitagora și Școala pitagoreică din Crotona
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vierten bis zum Ende des sechsten Jahrhunderts, Breslau, 1884. De asemenea, la Grigore cel Mare (Epistula III): Tua predicatione qui litteras nesciunt, quid divinitus precipiatur, agnoscent („Prin predica ta, cei ce nu cunosc literele află ce se învață în chip dumnezeiesc”); și la Florian din Arles (Epistula III): Sermone vestro cotidie hi qui caelestibus gratia commisi sunt erudiantur („Cu predica voastră zilnic se instruiesc cei ce s-au încredințat milei cerești” (cf. Riche, op. cit., p. 503). 34. H. Rugg, The Education
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nopții scitice (1995; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul Uniunii Scriitorilor din România) acreditează „lunaticia” - stare de tensiune, trăire paroxistică, „barbară” și panică (în sensul lui Lucian Blaga), poetul apărând drept un „băutor de imagini tari” în fața unei eternități dumnezeiești sau satanice. În Careul cu raci (2003), cea mai importantă carte de versuri a sa, P. se dezvăluie un neomodernist expresionist, ezitând între suferința melancolică, neputincioasă și revolta amenințătoare, între transparența și alegoricul evaziv al notației, între voința de puritate
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
blestem sau la rezonanțe baladești pe motivul Iancului. Un ciclu de elegii, închinate satului patriarhal ce se stinge mocnit într-o vatră ancestrală neîntreținută azi cu credință, este Satul care moare. Lamentoul atinge coardele grave ale resemnării, când însuși sensul dumnezeiesc dătător de viață pare să fi dispărut. Un sentiment al zădărniciei învăluie suflul existențial al ființării. Aceleași mâhniri ale unei însingurări voite se degajă și din ciclul de catrene Efulgurații, în care poetul, retras dintr-o lume ce-i este
RACHIŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
Aceste forme exagerate se numesc de obicei curente.” Tot în problema curentelor literare, este consemnată opinia lui Al. Macedonski, care consideră că singurul curent cu sorți de izbândă este cel al „bunului simț”, „în mijlocul căruia va scânteia minunea unei inspirări dumnezeiești”. R. mai cuprinde prezentări ale revistelor literare, semnalări ale aparițiilor editoriale, știri din actualitatea literară și culturală, cronica teatrală, cinematografică și muzicală, reproduceri de afișe cu spectacole de teatru, programele concertelor simfonice, epigrame, anecdote, ilustrații, publicitate, știri sportive. Alți colaboratori
RAMPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289126_a_290455]
-
fără pedanterie. SCRIERI: Bibliografia analitică a literaturii române vechi. Cărțile populare laice (în colaborare cu Cătălina Velculescu), vol. I: Cărțile populare laice, partea I, București, 1976, partea II, București, 1978; De nuptiis Mercurii et Philologiae, București, 1997. Ediții: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator I.C. Chițimia, București, 1988 (în colaborare); Iordache Golescu, Scrieri alese, pref. Al. Rosetti, București, 1990; Cele mai vechi cărți populare în literatura română, vol. IV: Palia istorică, București, 2001 (în colaborare cu Alexandra
MORARU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288248_a_289577]
-
și pref. Corneliu Bărbulescu, București, 1956; Descrierea Chinei, tr., îngr. și pref. Corneliu Bărbulescu, București, Minerva, 1975; Manual sau Steaua Orientului strălucind Occidentului - Stella Orientalis Occidentali splendens, ed. bilingvă, tr. și introd. Traian S. Diaconescu, Iași, 1997. Traduceri: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură, București, 1688 (în colaborare); Aritmologia, etica și originalele lor latine, tr., îngr. și introd. Pandele Olteanu, București, 1982. Repere bibliografice: P.P. Panaitescu, Nicolas Spathar Milescu (1636-1708), „Mélanges de l’École Roumaine en France”, 1925, 1; ed. (Nicolae Milescu Spătarul
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
tonalitatea și artificiile lui Tudor Arghezi - frazarea, rima suspendată în mijlocul unei sintagme fracturate între versuri - sunt frapante: „Și storurile dese le-am tras deplin, ca printre/ Zăbrelele ferestrei să nu intre/ Lumina ce-ar putea să-i amintească/ Vecinătatea lui dumnezeiască” (Odihna). Nu lipsesc senzualitatea rafinată și o „metafizică a tăcerii”, obsesivă. Ca dimensiune modernă, de sorginte simbolistă, se remarcă figurile ample, cuprinzând complicate sinestezii în chiar mecanismul intim, declanșator al fluidului poetic: un peisaj interior cu linii imprecise, între fantezie
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
Libertate de noapte”, PSS, 1995, 12; Tanco, Dicț. lit. Bistrița, 237; Gheorghe Grigurcu, Poeți bistrițeni, RL, 1999, 26; Ion Radu Zăgreanu, Lecturi simpatetice, Târgoviște, 1999, 40-42; Constantin Cubleșan, „Focul irevocabil”, „Curierul” (Cluj-Napoca), 2001, 312; Rodica Mureșan, „Frezia” și „învingerea” sa... dumnezeiască, LCF, 2001, 31; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, II, 231-233; Florin Rogojan, Eu, iubirea și cuvintele, ST, 2002, 10; Tit Liviu Pop, Ex libris. Scriitori contemporani, Bistrița, 2003, 100-102. V.T.
NUSFELEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288496_a_289825]
-
literaturii omiletico-parenetice, București, 1970; Slava veche și slavona românească, București, 1975. Ediții: Nicolae Milescu, Aritmologhia, Etica și originalele lor latine, tr. și introd. edit., București, 1982; Floarea Darurilor sau Fiore di Virtù, tr. și introd. edit., Timișoara, 1992; Biblia adecă Dumnezeiască Scriptură a Vechiului și Noului Testament, coordonator I.C. Chițimia, București, 1988 (în colaborare). Repere bibliografice: Balacciu-Chiriacescu, Dicționar, 189-190; Silvia Niță-Armaș, Profesorul Pandele Olteanu la a 75-a aniversare, RSL, 1984, 441-448; Silvia Niță-Armaș, Pandele Olteanu (1908-1995), RSL, 1995, 183-184. D.H.M.
OLTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288526_a_289855]
-
temerare «construcții» epice din literatura noastră - e un haos care tinde neîncetat a deveni cosmos și în care colecționarul de cuvinte românești Dinu Nicodin și-a putut satisface patima” (I. Negoițescu). De altfel, scrierea poartă dedicația „Ție, Limbă românească - limbă dumnezeiască!”. Compoziția, digresivă și mereu deschisă (ca și Lupii, O călătorie pe Olt), prinde în tentaculele ei o erudiție încă mai fastuoasă, ostentativă chiar, capitonând uneori până la înăbușire firul evenimentelor care precedă, însoțesc sau succedă Revoluția. Cronologia întreruptă, cu deplasări bruște
NICODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
omul trebuie respectat, considerat cu băgare de seamă, înconjurat cu legi drepte, apărat împotriva celor ce nu sunt în stare să deslușească măsura adevărată a miracolului sublim al vieții. Cel ce trebuie să vegheze la conservarea și protejarea acestei minuni dumnezeiești este conducătorul, monarhul. Și viitorul voievod este condus pe un traseu al inițierii presărat cu pilde, tinzând o șlefuire morală, teologică și, evident, politică, toate comentate spre consolidarea „învățăturilor”. Fragmente alese, cu intenții bine conturate, din Cărțile Regilor, din Cuvântul
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
adevărul în față, luând dispensă de la înțelepciunea lumii, cea care predă arta sofistă a compromisului. „Adaptarea” la sistem (entropic prin definiție) ne reglează temperatura inimii în domeniul atotcuprinzător al căldicelului. Această opțiune nu este valabilă pentru cei care țin Cuvântul dumnezeiesc ca măsură a tuturor lucrurilor, a celor ce sunt ca cele ce sunt, și a celor ce nu sunt, ca cele care nu sunt. Din această perspectivă am vrut să discutăm responsabilitățile civice ale Bisericii și ierarhiei, condiția politică a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Constantinopolului 1, plină de ironie vitriolantă la adresa colegilor de sinod (toți „ortodocși”)? Dojenindu-i pe cei care se revendicau a fi membri ai aceleiași Biserici, nici unul n-a pierdut pe drum porunca iubirii de vrăjmași sau de aproapele. Împreună cu acești dumnezeiești Părinți și „mari dascăli ai lumii”, credincioșii se roagă la fiecare liturghie pentru dregători, pentru suflarea creștină și pentru toți episcopii Bisericii - răi sau buni, nevrednici sau luminați, străini de Scripturi sau chiar „drept învățând cuvântul adevărului”. „Pe toți și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Biserica lui Hristos ar fi cu adevărat una, sfântă, sobornicească și apostolească...1 Îi citim poate pe profeții Vechiului și Noului Testament, dar abia îndrăznim să ghicim despre ce anume ar putea fi vorba. Grăiesc oare aceste portavoci ale Cuvântului dumnezeiesc despre un trecut care nu ne mai privește? S-a îndepărtat oare pericolul rătăcirii pentru Biserica menită să fie, la plinirea vremii, „sarea pământului”? Suntem oare siguri că nu ne paște soarta fiilor lui Moise, trecuți și pierduți prin pustie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de pildă, să fie un candidat la pustnicie sau un tânăr savant cu morgă. Biserica ar câștiga deja foarte mult dacă absolvenții ar fi doar niște cunoscători mirați ai propriei tradiții, deschiși față de întrebările lumii și ucenici silitori ai Cuvântului dumnezeiesc. Nimeni nu ar vrea să întâlnească un preot care crede că le știe pe toate - de la detaliile despre cosmologiile babiloniene la rolul taxei pe valoarea adăugată într-o economie de piață. Este mai important să știi unde să cauți decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este o metodă hermeneutică, ci o exigență a vieții „în Duh și adevăr” - n-a încurajat niciodată suspiciunea istoricului umanist de mai târziu, grăbit să găsească falsuri sau contradicții în texte pe care Biserica le considera urme ale unei descoperiri dumnezeiești, iar nu surse documentare pentru epoci ascunse în nisipul uitării. Lumea romană târzie a avut o pleiadă de cronografi talentați. Meseria lor depășește rareori competența arhivisticii. Chemați să asigure o posteritate glorioasă bazileului sau teologilor implicați în disputele dogmatice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în exercițiul de îmbunătățire duhovnicească nu putea să privească această mustrare decât ca pe o lecție aspră pe care fiecare monah - străin prin definiție, în orice loc s-ar afla - se cuvine s-o accepte în sens chenotic, imitând condiția dumnezeiască a anonimității 1. Trebuie spus apoi că naționalismul egiptean s-a manifestat în mod accentuat mai cu seamă în secolul al V-lea d.Hr., în contextul acutizării polemicilor hristologice între Alexandria și Constantinopol. Ceea ce definește lumea deșertului nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
simfonia nesfârșit de bogată a întregii ierarhii cerești - „o comunitate mântuită și mijlocind mântuire”1. Ierarhiile sunt ferestre deschise luminii care arată întreaga creație drept „icoană a frumuseții tearhice”2. Prin rolul său purificator, îngerul slujește omului în cunoașterea celor dumnezeiești. Îngerii au dat învățătură „Părinților vestiți dinainte de lege și după lege”3, le-au mijlocit vederi divine „călăuzindu-i spre taine” sfinte, dar, mai cu seamă, au dăruit întregii suflări omenești Sfânta Scriptură 4. Cu alte cuvinte, îngerul este un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tot feluri de chipuri, judecând lumea Sa, ici și colo, cum Îi place”1. Într-un comentariu al acestui fragment, Maxim Mărturisitorul afirmă că, întocmai ca „zvonul căderilor de apă” (simbol al iubirii divine), jocul exprimă „modurile și rațiunile providenței dumnezeiești referitoare la cele ce sunt”1. Jocul, înțeles ca figură prin excelență a ceea ce Părinții greci numeau prin oikonomia, destituie orice primat al dualismului epistemologic „subiect-obiect” și promovează un model hermeneutic extrem-contemporan, acela al indeterminării. Multiple consonanțe ivite din respirația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prieteni nevăzuți, euforia epidermică a asistenților săi cedează cu ușurință unor obligații străine: „Cereți de la mine blagoslovenie atât cât sunt aici” - spunea cândva părintele. Sau: „cuvântul meu e sămânță pe pământ pietros”. Pierdem din vedere că numai ca om al dumnezeieștilor slujbe - și al liturghei în primul rând - părintele Teofil a ajuns un slujitor al aproapelui. Uităm adesea că sărbătoarea sa lăuntrică concrește pe un program de viață duhovnicească lipsit de relaxări și comodități, chiar dacă e trăit la o vârstă înaintată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ocultată, ci faptul că esența revelației ține de modul afirmativ al existenței. Morala se bazează pe refuz și pe interdicție. Neascultarea lui Adam n-a fost o eroare etică, ci o abatere a inimii de la izvorul său de viață. Poruncile dumnezeiești nu fixează legea ca reper ultim, ci reprezintă doar o călăuză în redescoperirea inocenței prunciei. „Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17). Asceza decizieitc " Asceza deciziei" Limbajul concret al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
regăsit cu sine, a Icoanei Tatălui (Coloseni 1, 15; Evrei 1, 3). Treptat, inima va auzi ecoul ancestral al pașilor lui Adam în grădina Cuvântului. Când apropierea a trecut barierele narcisismului, mintea se poate pregăti pentru torentul calm de lumină dumnezeiască. Urcând pe muntele Tabor, ucenicii lui Hristos nu mai pot ignora dumnezeirea Fiului. În cuvintele arhimandritului Emilianos, omul câștigă „o stare alcătuită de Iisus”. Absență sau retragere?tc "Absență sau retragere ?" În zilele noastre, dintre părinții duhovnicești, poate doar arhimandritul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]