3,954 matches
-
ridica în picioare cu mîna la nas și zicea : „Tovarășea, iar pute de la Cavadia !“. După ce că erau bătuți în cap, se mai și pîrau între ei și stricau totul cînd ți-era lumea mai dragă ! Atunci Dănuț nu mai suporta, se enerva și spunea că el nu mai joacă într-o astfel de echipă. Ceilalți rîdeau și mai și, cu siguranța celor tari. Cristi, bineînțeles, rîdea cel mai zgomotos, iar învățătoarea zîmbea. Într-o zi, se petrecu un lucru foarte important. Tovarășea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
vreodată ! Să facă bine să aducă odată inelul ăla, că s-a săturat ! Atunci Aurora a spus un „nu“, iar Dănuț a simțit că se prăbușește ca-ntr-o genune fără fund. Cum e și normal, acasă, părinții s-au enervat și mai tare. „Cum să nu ți-l dea, nu i-ai explicat că e al tău ?“... și, ca să fie mai sigur de reușită, tatăl spuse că va merge el însuși a doua zi cu Dănuț pe afară și va
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
asta o bucura cel mai mult dintre toate. De fapt, băiatul nu se înțelesese de la început cu bunica. Cînd era mic și ai lui plecau la serviciu, nu era zi în care să nu răsune casa de scandal. Ea se enerva, îl alerga prin apartament, cel mai des în jurul mesei mari din sufragerie, și, pentru că nu reușea să-l prindă, îl făcea cum îi venea la gură. Apoi, cînd se întorceau părinții, îl pîra imediat și se plîngea mereu că băiatul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
parte demersul meu nu folosea nimănui. Publicul emisiunilor imbecilizante nu mă citea (și, chiar dacă mar fi citit, ar fi fost surd la avertismentele mele), producătorii lor îi dădeau înainte fără să se sinchisească. Pe unii dintre oamenii de televiziune îi enerva bâzâitul meu - ca dovadă „intervențiile“ la care se dedau din când în când, în speranța să mă facă să mă potolesc -, dar până la urmă își dădeau seama că nu era cazul săși bată capul cu mine. Câinii latră, caravana trece
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
de astăzi (lucruri care chiar sau întâmplat). În comentariile de pe adevarul.ro, Cristian Mungiu era terfelit cu tot felul de cuvinte por coase, pentru că a îndrăznit să vorbească în filmul lui despre niște fapte negative din România. Iată ce ia enervat pe conaționalii noștri: „În America și nu numai sunt lucruri mult mai urâte și domn’ Mugiu bulangiu nu le vede. Vede România cu ce e mai rău în ea. Poate ar trebui să vadă și să transmită ceea ce este bun
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
în target. Cât despre Lumea copiilor, prezentată de Andrei Du ban - nici atât!... Dar trebuia să fiu pe fază când se termina emi siunea, pentru că urma serialul pentru copii. Racheta albă, desigur. Filmul nu mă dădea pe spate, ba chiar mă enervau inserturile cu pionieri sau jocul stupid al actorilor, dar citisem înainte cartea lui Ludovic Roman șimi plăcuse foarte mult. Ajunsesem să visez cu ochii deschiși cum ar fi să întâlnesc și eu o Stejara și să am stația mea de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Bun, am înțeles că totul trece în limbaj, în înjurătură, iar după aia în tandrețe (momentele post-înghețată, în dubă, sunt foarte dulci...), dar între ele nu e nimic. Nu-mi dau seama dacă e o chestie de generație (gen ne enervăm prin bancuri, o punem și p-ormă stăm ca broaștele la vivisecție... poate ni se mai spune un banc... bla-bla-bla, blazare is the name of the game ?), dar adevărul e că o oarece chimie erotică ar fi dat filmului mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
N-am gust de nimic”. „Am calități dar nu știu să le întrebuințez, sunt capabil de multe lucruri, dar boală mea e mai puternică decât toate și nu-i găsesc leac, mă voi duce poate la un doctor. Sunt f. enervat” (p. 20). Urmează un tratament medical și, când nu se simte bolnav, face progrese la învățătură, este optimist, vesel, face plimbări: „sunt bine și mă scol în fiecare dimineață cu surâsul pe fata” (p. 22), „foarte rar mă mai apucă
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
meu. Și eu, la anii tăi, eram necăsătorit, aveam și eu "musafire", ce dracu'!, doar nu-s sloi, dar nu m-am gîndit niciodată să beau un pahar cu o femeie ca s-o trag de limbă. Ba dimpotrivă: mă enervau cele gureșe. Eh! strînge el din umeri, de-acum... o să-ți lipsească sursa asta de informare. Nu te cred eu pe tine în stare să o înșeli pe Livia. Doamne ferește! exclam. Dacă aș face-o, la ce bun căsătoria?! Sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
așa ceva eu, care mă temeam să fac un gest mai intim... Dar ce puteam face?! Ea refuza să mă vadă; nici măcar n-am putut să schimbăm două-trei cuvinte. În capul meu se făceau tot felul de supoziții; nimic nu mă enerva mai mult decît gîndul că am putut să văd în ea o nevinovată... La cîtva timp, destul de scurt, încep să circule vorbe despre mine și ea. Asta a pus capac la toate. Am obținut o întrevedere cu ea. Și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o instalație și că veți ajunge în birou mai tîrziu, spre miezul nopții. Din cînd în cînd, vă tot sun, sperînd să vă găsesc... E chiar atît de urgent? Într-un fel... Pot să știu cine sînteți? întreb eu, deja enervat de discuție. Dacă vă spun un nume, de unde știți că nu am mințit? Bine, accept eu obosit, spuneți pentru ce ați telefonat. Aș închide telefonul, dar tonul femeii mă obligă la respect. Domnule Vlădeanu, începe femeia pe un ton ferm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
i-am vorbit înăbușit de tine, de depărtarea noastră, de singurătatea noastră. La 5 Maria, într’o epocă de frumusețe quasi spirituală, cu ceva nostalgic și rătăcit. [...] (Nu-ți pot scrie în liniște. Atât chițcăie copiii aceia alături, că mă enervează și mă supăr.) [...] Azi am chemat la telefon pe Gaby, extrem de ocupată; am rugat-o să-mi ia și mie un bilet pentru Monique de la B[ruchollerie]; mi-a spus că biletele s’au vândut; dacă mă pot descurca singură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
picior, fie ocărându-mă. Nu știu dacă ai primit scrisoarea în care îți spuneam că el te credea la Buc[urești], încuiată de mine în casă, ca să uiți și ca să scrii un roman! Bietul băiat! dar, oricum, reușește să mă enerveze. Am aflat că i-ai scris lui Horică; nevasta lui îți face un rău imens și din cauza ei am primit o sumedenie de telefoane prin care eram anchetată asupra mea și asupra ta. [...] Și cu asta, Mouetta mea, sunt o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
e grandios! Se uită în jur, cu ochi curioși. Ei, ce comandăm? Un ceai sau ceva mai tare, ca să serbăm fericitul eveniment? — Ceai, cred, zice Elinor. Luke... — Mă duc eu să comand, zice Luke, sărind în picioare. Doamne, ce mă enervează cum se poartă în preajma maică-sii. Altfel, e atât de sigur pe el și emană atâta forță. Când e cu Elinor, însă, e ca și cum ea ar fi ditamai directorul general al cine știe cărei companii multinaționale, iar eu un țâșbâști abia angajat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în care ajunge la ușă. — Ce? Deschid gura ca să-i spun că azi-noapte am luat o hotărâre foarte importantă. Că vreau să mă mărit la Oxshott, așa cum am vrut inițial. Că o să contramandez nunta de la Plaza. Că, dacă Elinor se enervează, asta e. Apoi o închid la loc. — Ce e? spune Luke. — Să... nu-mi folosești chiar tot șamponul, te rog, zic în cele din urmă. Nu sunt în stare să aduc iar vorba despre nuntă. Cel puțin nu acum, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
repede peste cele cu Suze care-i dă să sugă lui Ernie, în chiloți. Adevărul e că și-a cumpărat o bluză specială pentru alăptat dintr-un catalog, care promitea „discreție și accesibilitate, acasă și în public“. Dar s-a enervat atât de tare cu porcăria aia de fermoar ascuns, că a aruncat-o după numai o zi. Și uite! Asta-i ziua când l-am adus acasă! Luke se așază la masă și se uită la poze, cu o expresie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ea, cu inima bubuindu-mi trae. OK. Până aici totul a fost bine. Acum să văd ce fac cu Luke. — Dar nu înțeleg ce te-a apucat acum cu Rockefeller Center. Luke se lasă nervos pe bancheta taxiului și privește enervat pe geam. — N-am fost niciodată, OK? Vreau să văd și eu cum se vede orașul de sus! — Dar de ce acum? De ce azi? — De ce nu azi? Mă uit la ceas, după care îi arunc o privire de control lui Luke
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
putem lăsa liberi și nepedepsiți pe cei care distrug cu băuturi otrăvitoare, zi cu zi și oră cu oră, puterea și sănătatea unui bun și folositor muncitor, Îi tâmpesc mintea, Îi amorțesc simțurile până-l reduc În stare de dobitocie, enervându-l până la delirium tremens, și-i fac o viață de suferințe și dureri, de o mie de ori mai rea decât moartea ? Noi nu putem răbda să fie societatea noastră esploatată de asemenea monștri” <endnote id="(381, p. 442)"/>. Și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
plen : „Cunosc pe domnul Blank, știu că bea ca și noi, joacă tabinet cum jucăm și noi, Înjură cum Înjurăm și noi, astfel că nu văd de ce n-ar putea fi cetățean român ca și noi”. Ulterior, În anii ’20, enervat de tipul acesta de argumente, șeful propagandei naziste, Josef Goebbels, admitea că „evreul este și el om”, În măsura În care „puricele este și el animal” <endnote id="(642, p. 239)"/>. Evident, este o falsă problemă, căreia Cilibi Moise Încercase de mult să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
dincolo. Aceasta m-a determinat să mă explic, într-un mod similar, cu documente. Presupun că am făcut-o în limite rezonabile. Fiecare dintre scrisori a avut la vremea ei un ecou particular. Unele m-au emoționat, unele m-au enervat, unele m-au alertat, unele mi-au produs remușcări, unele - pe alocuri - m-au amuzat. Nu sînt un sentimental, înclin totuși să-i dau dreptate poetului care a spus, vorbind în numele celor sensibili, că . în cazul meu, vîrsta sugerată de
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
de inepții, spunîndu-i că dacă apare nota mea, el (I. S.) „își dă demisia”. Decanul mă cheamă și mă roagă întîi să scot nota, apoi mă șantajează la un mod nemaiîntîlnit, iar eu spun calm (asta, probabil, că l-a enervat) că voi publica nota. A doua zi procedează la măsuri de represalii în contra mea: mă numește, în complicitate cu unii din oamenii lui, să merg, în concediu, 21 de zile, la muncă patriotică cu studenții , deși eu am destule sarcini
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
și cele mai bune. Va trebui deci să-mi educ voința, să-mi frîng penița, să oblig inima să bată mai măsurat. Și, mai e ceva: Toate drumurile duc la Roma! Iar pe mine reducerea la același numitor m-a enervat de cînd mă știu, neîmpăcîndu-mă cu formulele. Eram, firește, slab la matematici. Mai ales cînd vedeam cum un minus în fața fracției răsturna sensurile, furii nebănuite mă cuprindeau. Sînt, de aceea, în căutarea unei căi proprii de rezolvare. Nu e tocmai
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
pentru ca totul să fie bine în Căuești. Secretarul are soluția și-mi recomandă cum să procedez, dar eu vreau încă și încă alte căi de a lucra pe placul autorităților locale. Eu cer alte și alte indicații, încât secretarul se enervează și-mi spune: „Dar ce mama dracului mai vrei? Fă ce-ți spun eu și totul va fi bine!” Eu mai vreau lămuriri și în final îi spun că faptul presupus de mine e un caz real, că eu am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
al școlii. N-am reținut numele și nici rostul celui prezentat, dar îi spun cu lehamete: „Mai bine nu mai eram director!”... - Știm noi că aici colectivul școlii este scindat, a replicat imediat cel prezentat. - Ba, greșit știți dumneavoastră! și enervat plec întorcându-i spatele. Totul decurge obișnuit, dar eu nu-mi mai aflu locul... Ajung târziu acasă, aproape nu discut nimic cu soția, însă afirmația că aici ar fi scindat colectivul didactic, acel „știm noi” suna identic cu acuzația de la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acest tablou! Mai ai ceva de spus?” Eu văd că e chipul meu, dar îi spun la rându mi: „Se vede de la o poștă că pe tabloul acesta este lipit chipul meu, figura mea, semn că e un trucaj ordinar...” Enervat mă trezesc și... mai dormi, dacă poți!... La o săptămână, reîntâlnesc colegul care-mi prezentase în ședință persoana care mă învinuia de scindarea colectivului didactic... Îl rog să-mi spună cine era acea persoană. El se uită la mine, crezând
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]