3,694 matches
-
mondială, Alegerile din Spania, Superficialitatea tineretului. În afară de apariția obișnuită (la început o apariție bilunară, ulterior săptămânală), s-au publicat și ediții festive, cu ocazia unor sărbători religioase foarte importante de cele mai multe ori de Paști, cum a fost cazul apariției numărului festiv excepțional al Farului nou de Paște din anul 1934401. În ziarul Farul nou apăreau și anumite anunțuri cu scopul de a spori veniturile redacției. În numărul din 28.01.1934 s-a făcut publicitate unei firme de mobilă: "Poleitoare de
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
nr. 3/2004, București, p. 103. 556 Idem, "Contribuții la istoriografia românească Revista catolică, (1912-1916)", în Pro Memoria, nr. 3/204, București, 95. 557 Ibidem, p. 95. 558 Jugendfreund, nr. 3, 1923, p. 66. 559 "Un vașnic luptător", în Volum festiv în amintirea evenimentului unic în istoria eparhiei de Iași, hirotonirea a 33 absolvenți ai seminarului Sf. Iosif, Iași, 1939, pp. 18-21 560 Mai ales pe teme de educație spirituală. 561 E. Dumea, op. cit., p. 131. 562 "Un talent ascuns... îl
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
lirismul vaticinar al anilor ’30, dar și (auto)manierismul lexical și prozodic deja instalat în ultimele volume interbelice ale lui C. Maria Doamna (1938), o carte apărută în condiții tehnice de lux, nu-i mai puțin o compunere convențională și festivă. Celelalte poeme însă rămân notabile: Peste prăpăstii de potrivnicie (1938), Rapsodie valahă (1940), Rapsodie dacă (1942). Acestea fac un întreg prin tema lor comună: rezistența românească în istorie. Adresându-se „năpraznicei Rusii”, poetul, a cărui voce (se) rostește acum la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
vremea aceea erau obligați să poarte mască (bautta), altfel fiind denunțați de "informatorii" Republicii. Cetatea Dogilor devine, pe timpul carnavalului, un vast teatru în care societatea venețiană se regizează pe ea însăși. Toate categoriile sociale sunt foarte atașate de această perioadă festivă și de masca ce reprezintă un simbol al ei. De aceea Goldoni intitulează ultima piesă pe care o scrie, în 1761, ca rămas bun adresat Veneției, înainte de plecarea la Paris, Una din Ultimele Seri de carnaval. 4.3. Scopul reformei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu este monolitic și are o formă masivă; este Însă cu siguranță obiectul de cult celebrat aici. În aceste temple este bine delimitat spațiul rezervat pregătirii ofrandelor (adevărate măcelării În aer liber), cel consacrat oferirii propriu-zise și spațiul destinat adunărilor festive și celebrărilor. Destinațiile spațiilor reies din observațiile arheologice, dar și din reprezentările care acoperă pereții accesibili. Unele dintre ele ilustrează Însuflețirea vitală a naturii, rodul intervenției soarelui În lumea plantelor și a animalelor: este vorba despre așa-zisele „Săli ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
avea loc „În al nouălea an” (al domniei suveranului); pe lângă aceasta, Într-un fragment din Analele sale, Murșili al II-lea celebrează În al douăzeci și doilea an de domnie „marile sărbători ale anului al șaselea”. Caracterul oficial al ritualurilor festive cerea ca aceste culte să fie celebrate personal de rege și regină, Însoțiți de multe ori de principele moștenitor și de alți fii sau de un delegat, În general un principe sau un preot. Angajarea cultuală a suveranului, care trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
controlul politic și economic al țării, din moment ce permiteau regelui, ca reprezentant al țării lui ¾atti Înaintea zeilor, să reînnoiască și să consolideze periodic raportul său cu populația, dar și să strângă tributurile datorate statului de unele cetăți și sate. Ritualul festiv prevedea de obicei ceremonii atât Înăuntru, cât și În afara templelor divinităților sărbătorite. Momentele principale ale sărbătorilor erau ofrandele de pâine și băutură pentru zei, libațiile În locurile sacre din templu (altar, tron, vatră, fereastră, Încuietoare), jertfirea animalelor (de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1991), cercetarea oraculară oferea un diagnostic al situației, al cărei tratament era constituit de ritualul magic. 6. MITULTC "6. MITUL" Patrimoniul mitic hitit, transmis atât prin opere narative, cu caracter literar, cât și prin mituri, inserate În ritualuri magice și festive, este foarte variat și complex; la formarea sa au contribuit elemente culturale de diferite origini, anatoliene sau extra-anatoliene, așa cum reiese din unele mituri bilingve (hatico-hitite și hurrito-hitite), asimilate și reelaborate În mod autonom de scribii și preoții din Hattușaș. Tipologia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hr. (În povestirea călătoriei egipteanului Wen-Amunxe "Amun"). În ceea ce privește cultul, un rol important este deținut și aici venerarea strămoșilor de viță regală, cinstiți cu ritul caracteristic kispu (evocare/comemorare și banchet sacru). Trăsături locale mai specifice ne sunt revelate de calendarele festive (sunt celebre ceremoniile În cinstea lui Ishtarxe "Ishtar" și sărbătoarea pentru carul lui Nergalxe "Nergal"); un rol important trebuie să fi avut recitarea și cântul, În timp ce se dădea o mare importanță și divinației, În forme felurite, În viața publică și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mici și păsări). Ne este cunoscută o terminologie sacrificială specifică, precum și existența unor asociații cu scop cultual și religios. Un aspect caracteristic al religiei feniciano-punice este fenomenul prostituției sacre, profesate sub diferite denumiri În apropierea templului sau În anumite ocazii festive (Adoniile din Biblos), având, de asemenea, valențe sacre și probabile implicații economice pentru locurile de cult. Un element tipic al religiei feniciano-punice este ritul consacrării, În mod sângeros sau nu, de copii zeilor Tanitxe "Tanit" și Baalxe "Baal" Hammonxe "Baal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
karawiporo, „purtătoarea de cheie”. O descriere exactă a formelor celebrării nu este Încă posibilă, dar iconografia pare să conducă, În cea mai mare parte, la modelul minoic. Tăblițele vorbesc cu precădere despre ofrande vegetale, catalogate după luni, nu după cicluri festive. Termenul reketoterijo face, poate, aluzie la o ceremonie de „pregătire a paturilor” care putea avea ca scop o hierogamie, ca În antesteriile ateniene, sau pregătirea „paturilor” pentru un banchet comun cu zeii, ca În acel lectisternium latin. Poate că la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nici un secret religios decât Împărtășit de toți cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene aristocratice. a) Cultul public Dacă celebrarea cultelor implica Întreaga pătură socială, distribuirea lor În cicluri festive contribuia la organizarea timpului, așa cum dislocarea edificiilor cultuale exprima o ordonare a spațiului fizic (subcapitolul 2.2). Aceasta era o modalitate de a reprezenta și orândui spațiul și timpul asupra cărora cetatea pretindea să exercite un control absolut. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de recipient care stabilea regimul sacrificial, al sărbătorilor heortaì, și le repartiza pe parcursul anului. Ele Întrerupeau ritmurile vieții cotidiene și articulau timpul cetății, Îi determinau măsura și reprezentau un instrument de control al lui. Apoi, dacă cel mai cunoscut sistem festiv rămâne cel atenian, Grecia nu avea o organizare omogenă a timpului și numai importanța căpătată progresiv de către Olimpia și de sărbătorile ei penteterice, cu o cadență cvadrienală, a făcut din aceste competiții (subcapitolul 2.3c) un termen de referință cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În timp ce calcheele, În cinstea lui Hefaistos și a Atenei, celebrate cu o procesiune a fierarilor la sfârșitul lunii pianepsion, care cădea Între octombrie și noiembrie, se refereau la activitățile productive de tip meșteșugăresc. Dar cel care scandează și condiționează ciclul festiv este În primul rând universul agricol, cu fazele sale critice, care, la rândul său, intenționează să insereze Într-un ritm ordonat etapele productive și să Îndepărteze și să dirijeze orice sursă de dezordine sau dezechilibru. În această perspectivă, targheliile, celebrate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
provizorie față de ordinea patriarhală, micul templu dedicat Demetrei și Corei la care ajungea procesiunea, primindu-i și pe Atena și Poseidon, unea dimensiunea economico-productivă a pământului, reprezentată de Demetraxe "Demetra", cu cea politică a cetății, reprezentată de Atena. Așadar complexul festiv exprimă un timp și un spațiu puternic ideologizate, cărora le este alocată misiunea de a integra În sistemul civic elementele care participă la constituirea lui. Acestui mecanism nu Îi scapă nici măcar forțele mai tinere, care sunt adecvate intereselor superioare ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
citadin, garantat de depărtarea În spațiu și timp. Rod al cuvântului, povestire construită cu meșteșug, Înzestrat cu o formă și reprodus de niște specialiști, puțini la număr, mitul cunoaște o ritualizare În momentul recitării, limitată la ocaziile prevăzute de calendarul festiv. Actului ritual Îi era, În schimb, Încredințată acțiunea „religioasă” a omului, o acțiune care Însă le aparținuse Înainte acelor gene, iar apoi cetății. De rit depindeau conservarea prezentului și soluția, sub semnul stabilității, a recurentelor și periodicelor crize ce puteau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cezar Augustus a devenit pontifex maximus sub consulatul lui Quirinius și al lui Valgius; din această cauză, duumvirii oferă sacrificii, poporul se Încoronează și sărbătorește”. Încoronarea și Întreruperea lucrului reprezintă și un mijloc de control: „21 aprilie: Întemeierea Romei, zi festivă, Încoronare generală” (Fasti Caeretani). Cetățeanul roman care se găsește În capitală (urbs), Într-o cetate italică (municipium) sau Într-o colonie (colonia), asumă Întotdeauna roluri multiple și este membru al unor unități sociale diferite. Celxe "Cel" care stă la Roma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este numai reprezentativă pentru alte colonii, ci, cu modificările necesare, este orientativă și pentru Înțelegerea trăsăturilor fundamentale ale dreptului sacral din Roma. 2. Imediat după Întemeierea coloniei, consiliul celor aproximativ șaptezeci și cinci de decuriones a trebuit să stabilească: (a) numărul zilelor festive, (b) ce culte sunt celebrate chiar de cetate și (c) cine trebuie să practice aceste culte. Sărbătorile, cultele și funcționarii nu sunt enumerați cu exactitate. Cetatea-mamă determină cadrul, organizarea, dar nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cippi) și spații funcționale și secundare (mansiones, cenatoria, culina); În poziție dominantă, pe un munte, Înăuntrul/În afara așezării (sanctuare situate În afara zidurilor cetății); de o mărime stabilită, ca „altarul domestic” (lararium), mormânt sau loc de pelerinaj transregional. II. Momentele Zile festive regulate/neregulate, durată și frecvență cu privire la o divinitate; de exemplu: sacrificiu adus lui Jupiter la jumătatea fiecărei luni (regulat, scurt, frecvent). III. Persoanele/funcționarii/executorii 1. La Roma: pontifex, flamen-flaminica, augur, virgines Vestae, rex/regina sacrorum, XV-viri sacris faciundis; 2
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi oprite, la sfârșitul acestei epoci și În primii ani ai Imperiului, fiind ținta unor aspre satire din partea lui Juvenal. Prin intervenția lui Claudiu (41-54 d.Hr.) și mai ales a lui Antoninus Pius (138-161 d.H.), este instituit marele ciclu festiv din martie (15-27) care celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pedagogic, efectuarea de traduceri din literaturi străine, scrierea de discursuri patriotice. Statutul îi obliga pe membri să participe regulat la ședințele ordinare și extraordinare, obligație extinsă și asupra participării la corul ce funcționa în cadrul societății. La una din ședințele festive (24 aprilie 1894) au fost recitate poezii de Vasile Alecsandri, George Coșbuc ș.a. Cu același prilej elevul Iancu Stan prezintă disertația Momente care au contribuit la renașterea literaturii române. Cu alte ocazii corul a interpretat cântece patriotice de Ciprian Porumbescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289749_a_291078]
-
înrobirii ei". A publicat cîteva cărți asupra istoriei românești a provinciei, a orgnizat o expoziție privind caracterul românesc al Basarabiei și a înființat la Iași un cămin studențesc pentru basarabenii care voiau să studieze în "România liberă". Într-un număr festiv al "Neamului românesc" dedicat Basarabiei, Iorga scria: "știm că între Prut și Nistru trăiesc români; nimeni nu le poate răpi drepturile străvechi, iar gloria Moldovei este încrustată în fiecare piatră"211. Dar adevărata luptă se ducea în Transilvania, unde, cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îl poartă deja în străfundul ființei lor. "Banchetul" lui Platon sau al lui Xenophon, care încă se mai sărbătorește azi în Georgia prin obiceiul prezenței unui "Tamada", maestru de ceremonii al mesei -, cultul lui Dionisos sau al lui Bachus, reuniunile festive, serbarea Sfântului Vincențiu, noul beaujolais, sărbătoarea culesului sau carnavalul viticol, paharul de vin băut între prieteni, reprezintă tot atâtea momente frumoase de care profită cei cărora le place să trăiască viața din plin. Dar, în același timp, vinul reprezintă o
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
latină (vinum), în italiană și spaniolă (vino), în portugheză (vinho), în germană (wein), în engleză (wine) și bineînțeles în franceză (vin). De origine mitică (cap. I), de esență mistică (cap. II), de natură sacră (cap. III), cu mod de întrebuințare "festiv" (cap. IV) și de consum național (cap. V), vinul este evident o băutură civilizatoare. Spre deosebire de ceea ce susțin oenologii birocrați de la Bruxelles (cap. VI), vinul nu este numai "un produs obținut exclusiv prin fermentarea alcoolică, totală sau parțială, a strugurilor proaspăt
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
1328. Tot un vin de Champagne a ales regele Franței să ofere suveranului Germaniei, în anul 1398, în timpul unei reuniuni diplomatice; vinul se dovedește a fi de bun augur, deoarece "Împăratul a semnat tot ce am dorit". Însă șampania zilelor festive de altă dată nu este aceeași cu cea pe care o cunoaștem astăzi. În primul rând, pentru că vinurile de Champagne sunt denumite astfel abia în 1600, încetând să li se mai spună vinuri de Franța sau "vinuri franțuzești", adică provenind
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]