5,226 matches
-
ei. Ultima oară se întîmplase la școala de ofițeri cu un ins care chiar de la venire nu încetase să mă provoace: îmi fura ciorapii, îmi căuta în portofel chiar sub ochii mei și îmi lua bani, pe care mi-i flutura pe sub nas și bineînțeles că nu mi-i mai dădea înapoi, spre râsetele celorlalți. Raportai comandantului care îmi rânji disprețuitor să ne lăsăm de glume de-astea... Într-o zi sări el în locul meu și luă din mâna ofițerului de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
șef! Mă urăști și pe mine?" "Ei, nu pe dumneavoastră...'', bolborosi paingul deodată înfuriat. "Păi așa ai zis: șefii. Unde ți-e logica? Vrei și tu să spui ceva, dar nici tu nu știi ce spui, continuă tinerelul, și-și flutură degetele la tîmplă: trebuie să fie așa, în capul tău, o completă bulibășeală! Nu degeaba te cheamă Bacaloglu: ești turc, nu înțelegi un ordin? Echipa are acum un șef, gata, ce mai e de discutat în chestia asta? Sau vrei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai spus?" Nu, atât a spus, dar eu am crezut că nu era nimic, ba chiar, Doamne iartă-mă, mi-a venit să râd, fiindcă așa era glasul ei atunci, parcă vesel, parcă ne-ar fi spus așa cu mâna fluturând că nu dă pe nimeni nici o ceapă degerată. Spun asta fiindcă și mai înainte cu o zi stăm noi de vorbă și zice, Sibi, bărbații nu fac nici cât o ceapă degerată și cu gestul ăsta al mâinii, așa, știți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se desprinsese de el (și asta mă bucură, jubilam chiar), da, nu trebuie spus ceea ce n-ai gândit mai înainte că poți face. O iubesc? Bineînțeles că nu... Sau mai bine zis, nu încă?... Da, poate!" Și un gând îmi flutură parcă dinainte ca o fantasmă, o bănuială, dar care nu-mi turbură senzația de plenitudine care mă stăpânea; o întrebare: dar dacă aceste zile la care adăugăm și pe aceea de început, când găsisem pe biroul meu o floare, și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
văd, dar fără lucrări!) " În nici un caz!" exclamă Suzy în clipa aceea. Tresării. Ce era asta? Gândurile se aud? În nici un caz ce?" o întrebai. Parcă nici nu mă auzi. Îmi răspunse totuși cu o mișcare a mâinii, cu degetele fluturând a respingere, să-mi văd adică de treabă, iar dacă n-am una, să-mi caut. Ceea ce și făcui, intrai în baie spunîndu-i că vom merge, spre ora Revelionului, ori la gazdele noastre, ori la frații Berea, și trebuia să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nici un caz să nu-i dau lui Ion Micu să-mi citească lucrările. De ce? O să discutăm, gândii, deși puteam ghici: ...ceea ce citea ea nu era bine să mai citească și alții... Chiar dacă e vorba de un prieten? Parcă o vedeam fluturând degetele: chiar! Totuși, îmi spusei, cineva trebuie să le citească, vreau să spun un om specializat în filozofie, fiindcă nici Ciceo și nici ea, Suzy... Ba nu!... Ba da... Reacția ei nu va fi de complezență, s-ar putea să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
va termina la vreme. Își întinsese haina pe consolă și pe monitor pentru a le proteja de nisip și praful spulberat de vânt. Componentele electronice ale acestor aparate erau într-adevăr mai fragile decât ale propriului său corp. Degetele îi fluturaseră cu frenezie pe tastatură, abia vizibille. Un om bine antrenat ar fi făcut același lucru într-un timp de zece ori mai mare. Și un om s-ar fi rugat probabil. Poate, își zise. Ființele sintetice au micile lor secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe punte cu ochii pe făptura de coșmar care cobora spre ea. ― Fugi! Newt o zbughi spre o stivă de cutii și materiale. Regina căzu pe punte și se răsuci în direcția mișcării pe care o sesizase. Ripley dădu înapoi. Flutura mâinile, striga, se strâmba, sărea în sus... pentru a atrage asupra ei atenția monstrului. Acțiunea ei își atinse scopul. Creatura pivotă. Cu o rapiditate incredibilă, ținând cont de mărimea ei, și porni spre Ripley care alerga deja în direcția marii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
retrovizoare: brăduți galbeni, roz, albaștri sau verzi, spânzurați câte trei și împrăștiind snopi de-arome chimice. Pe bord, în dreapta șoferului, tremurau cutiuțele cu șervețele, cu limba albă de celuloză atârnând pe parbriz: micul instrument igienic de-abia aștepta să fie fluturat în trafic. Dacă te-apropiai, de sub geamuri răsăreau muțunei, săculețe cu boabe de grâu, pernuțe, iconițe, vederi cu 2 Mai și-Antalya: un adevărat colț de grădină I-Ching. În spatele pleoapei, dincolo de canalele irisului, acolo unde imaginile prind contur și lumina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stâng al Mariei are o dimensiune apreciabilă. Nu crescuse într-o noapte cât alții într-un an, dar parcă era mai amplu și mai rotund decât oricare dintre degetele pe care le întâlnisem până atunci. Zglobiu, spătos, cu-o aluniță fluturând victorioasă pe buric, îmi dădea cu tifla, convins că nu i se poate întâmpla nimic. L-am botezat Bismarck, după numele celui mai grozav vas de luptă din toate timpurile, și, din acel moment, am devenit de nedespărțit. Formam un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arsura morții și strălucirile groazei. Cui îi păsa? Totul se termina cu bine, apoteotic, într-o revărsare națională de splendori culturale: înzestrați cu talent, voință și dragoste de scris, artiștii cuvântului defilau ca niște mumii resuscitate din sarcofag, cu pansamentele fluturând sub soare. Sala tresărea de mândrie, de emoție sau pur și simplu de indiferență. În momentele solemne, când, mimând reciproc apropierea, distanța dintre mine și cei 30-40 de copii rumeni, trimiși de părinții lor să deprindă tainele oboselii șase ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în cerneală verzuie, plutea marca otrăvitoare a infamiei, zburau de la Filaret la Cotroceni și din Podul Mogoșoaiei în Dealul Spirii. Oamenii vorbeau, puținii cu știință de carte le citeau celorlalți, mânia creștea la foc mic: încet, dar sigur. Un nume flutura pe buzele tuturor, și nu era al lui Macedonski. Așa a luat naștere naștere noul poet național, al doilea după Alecsandri. Maiorescu putea în sfârșit să jubileze: scamatoria izbutise. Treizeci și șapte de ani și două războaie (unul balcanic, celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
casei, urcând și coborând grămezile de moloz. Dacă n-aș fi știut că exagerez, aș fi zis că o minte bolnavă luase la rând camerele, făcându-le să explodeze sub presiunea gândurilor. Nu mai rămăsese nimic, nici măcar cearșafurile nu mai fluturau, scufundate în praf și ipsos. Îmi pierdeam vremea. Mihnea dispăruse, harta fraților „Brothers“ lipsea, calculatorul ajunsese o bucată de plastic și tablă (nici cablurile nu i le mai găseai). În felul lui simplu, mioritic, Rapotan spusese adevărul: n-aveam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
albă de pe crac, suflată în pudră de făină. De-atâta frecat, pantalonul crăpase, curgeau ațele din el. Probabil că nevastă-sa i-l cususe o dată, de două ori, de zece ori, dar, până la urmă, renunțase și ea și-acum buzunarul flutura ca o batistă fiartă. Recitalul putea începe. Belcin striga catalogul rar, poticnit, de pomană. Nimeni nu ieșea la tablă. Din spate, Mihnea dirija orchestra: Cătălin înțepa în stânga și-n drepta cu șurubelnița (când Belcin întreba cine vrea să rezolve problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un eveniment. Să se roage de tine, asta chiar nu se mai pomenise! Merita să-l înregistrezi pe bandă: genul de chestie rară, sublimă, de natură să-i calmeze și pe cei mai nervoși. „Vă explic totul.“, a promis Mihnea, fluturând vreo două hârtii de-o sută. Ironia sorții, Caragiale ajunsese pe ele: portocaliu, hepatic, duios. Marii scriitori întotdeauna sfârșesc pe-o bancnotă. Sobri, mustăcioși, îmbrăcați în hârtie de ziar. Dedesubt, li se imită semnătura, minuscul, în plastic. Scrisul e reprodus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu se confunda cu Bidileanu!). Printr-o suceală ciudată a soartei, frumuseți scumpe și irezistibile, încă neatinse de oboseala vieții, coborau din apartamentele descojite și se plimbau la braț pe-alei. Îți luau imediat ochii cu părul negru lăsat să fluture pe spate și fundurile micuțe tresăltând prin blugii prea strâmți. Și mai erau și tricourile albe, cu mânecă scurtă, lipicioasă. Mâinile se-atingeau firesc, molatic, într-o doară. Trebuia să fii anormal ca să nu-ți imaginezi lucruri. Maria crescuse acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tânărul Lupu și-a desfăcut umbrela și-a pornit-o tacticos prin ploaie, spre intrarea principală. „Doppler“-ul strălucea artistic, cu arcurile de-oțel și țesătura cadrilată. A trecut pe sub banner-ul oficial, îl observai de-aici, mare și lăbărțat, flutura pe laterala clădirii ca un drapel național bătut de vânturi. Scria pe el: „CONFERINȚĂ EXTRAORDINARĂ. CEL MAI MARE SCRIITOR ROMÂN“, după care nu se mai vedea nimic, vântul răsucea banner-ul și numele aluneca sub rotocoale, literele se scufundau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gambelor, puteau fi zărite într-o bucătărie de bloc: epave fără nume, eșuate-n liniștea pietroasă a căsătoriei, în fum de țigară și miros de borș. Cele normale, fără forme, alunecau direct în rochii stupide, înflorate, de felul care îți flutură vara prin autobuze: corpurile se lungeau în pânzele de BBC (un material textil comunist, nu postul străin de radio), oscioarele se transformau în ciolane, pielea albă, lăptoasă, creștea tot albă, lăptoasă. Mai descopereai și unele, puține ce-i drept, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi fost mândru de ea: purta niște fese exorbitante, ca două plăpumi. Te putea strivi cu ele de gard, într-un moment de neatenție. Iar dacă le priveai mai mult timp pe-ascuns, după perdea, începeai să te sufoci. Le flutura amețitor, întorcându-le cu o dexteritate nerușinată spre geam, de fiecare dată când se apleca după flori. Gălețile se înghesuiau la locul lor de lângă zid, pline cu buchete cărnoase, dar eu n-aveam ochi nici pentru bujori, nici pentru trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
direcții diferite de uruitul motorului. După unii, Vitalian Robe ar fi fost rudă sau măcar prieten cu Baronul Roșu, asul aviației germane, care ciuruia aparatele britanicilor în primul război mondial: în zilele senine, prin carlinga de sticlă și lemn, le fluturau urechile de la casca din piele roșie. De la Ploiești la Stalingrad, aparatul său făcea prăpăd și reușitele erau scrijelite pe aripă, între dungile crucii negre cu margine albă. La Stalingrad, Vitalian l-ar fi pus la pământ chiar pe celebrul Meresiev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui controlată și le distribuia impecabil prin spațiu. Sentimentul suna cunoscut, semnătura gândurilor îmi părea familiară, ca și evoluția evenimentelor spre catastrofă. Aviatorul meu epistolar n-avea nimic din demnitatea bunicului Vitalian, la manșa Messerschmitt-ului său ascuțit: casca nu-i flutura în vânt, iar zgomotul bubuitor al elicelor nu ridica privirile admiratoarelor. Gloanțele nu păcăneau printre norii mici de fum, și nici cadranele groase ale instrumentelor de bord nu indicau nivelul de kerosen până nu băteai cu mănușa în ele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Apus și ale clicii exploatatoare din țară" (Roller, 1952, p. 512). Idealul naționalist de reîntregire a neamului prin alipirea Transilvaniei este doar un alt opiu al popoarelor administrat de capitaliștii burghezi, pe care "partizanii intrării în acțiune alături de Antantă [îl] flutură în fața opiniei publice în mod demagogic" (Roller, 1952, p. 509). Rostul principal al războiului, după cum s-a pronunțat Lenin, a fost "desbinarea și înșelarea naționalistă a muncitorilor și exterminarea avantgărzii lor" (Roller, 1952, p. 507). Dacă războiul mondial este supus
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
biciuit și în felul acesta ai pecetluit... Dar iată că am ajuns! Într-adevăr, trenul intrase în gară. Deși Rogojin spusese că pornise la drum fără să dea nimănui de veste, era așteptat de câțiva inși, care strigau și-și fluturau căciulile. — Ia te uită, și Zaliojev e aici! mormăi Rogojin, privindu-i cu un zâmbet triumfător și chiar parcă răutăcios. Brusc, se răsuci spre prinț și spuse: prințe, nici eu nu știu de ce te-am îndrăgit. Poate pentru că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
exact ca mai înainte acasă la Ganea. — A-a-a! Iată și deznodământul! În sfârșit! E unsprezece și jumătate! strigă Nastasia Filippovna. Vă rog să luați loc, domnilor, urmează deznodământul! Spunând aceste cuvinte, se așeză și ea. Pe buzele ei flutura un zâmbet ciudat. Stătea tăcută, în așteptare înfrigurată, uitându-se la ușă. — Rogojin cu suta de mii, nu mai e nici o îndoială, bolborosi Ptițân ca pentru sine. XVtc "XV" Intră camerista Katia, foarte speriată. — Dumnezeu știe ce-i acolo, Nastasia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și soții Ptițân? La dumneata? Și pe ei i-ai atras de partea dumitale? — Vin, vin. Chiar și generalul le calcă pe urme. Deschid toate ușile, le chem pe toate fiicele mele, pe toate, acum, chiar acum, șoptea speriat Lebedev, fluturându-și mâinile și repezindu-se de la o ușă la alta. În acest moment Kolea apăru pe terasă, intrând dinspre stradă, și anunță că în urma lui vin oaspeți: Lizaveta Prokofievna cu cele trei fiice ale ei. — Soților Ptițân și lui Gavrila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]