4,726 matches
-
de suflet cu suporți decedați / se va produce ÎNVIEREA MORȚILOR.“ (Așa fi-va) Dar toate ilustrează un mod stângaci, involuntar amuzant, de a filozofa. Autorul crede că poate să rezolve, cu un hocus-pocus ‹ al gândirii lui naive, neexersate, probleme care frământă omenirea de mii de ani. Dar, bineînțeles, nu rezolvă nimic și nici măcar nu izbutește să relanseze discuția, întrucât alunecă în caraghioslâc. El își dă seama (după cum reiese din prefață) că este un versificator, nu un poet. Totuși, perseverează în compunerea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
New Rochelle din când În când. Iar dacă tata a făcut toate astea și l-au plătit cu bani gheață, trebuie să fi fost foarte jenant. Probabil nu a știut ce să facă cu banii ăia. Dar nu asta mă frământă acum. Nu. Apropo de New Rochelle, n-ai văzut-o pe Shula, nu-i așa, Angela? Nu. Ce mai pune la cale? Mi-a adus o carte foarte interesantă. Problema, Însă, e că nu era locul ei s-o dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
precum satirul pătruns de dorință/spaimă, dar care încearcă să iasă din frame-ul concupiscent. Poate o aluzie la inevitabilul final? Ce anume descoperă satirul lui Watteau? Un umăr, William, un umăr, un tablou. Completează kitschul unui trup grăsuț, bun de frământat, pe care-l privește cu oroare/dorință, dar acoperă ceea ce ar trebui să privești în fapt. Dă zoom pe chipul satirului! Ai luat expresia lui drept anticipare a plăcerii? O băloșenie de discotecă? Nu, tati, făptura e terifiată. Privește sub
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
tăcere. Avea În minte amintiri proaspete și Întrebări vechi. Era ziua Sfântului Ștefan, În care, de șaptesprezece ani, și-l amintea pe Ștefănel. Își imagina cum ar arăta dacă ar fi În viață. Cum ar vorbi, ce gânduri l-ar frământa. Ce imensă bucurie ar fi dacă, la vremea sărbătorilor de iarnă, fiul lui rătăcitor ar reveni. Dar acest vis nu se Îndeplinise În nici una dintre ierni. Și În fiecare din ele căpitanul rămăsese pe jumătate pustiu. Apoi, erau gânduri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Vă rugăm să ne așteptați dincolo. Erina și Alexandru ieșiră În prima cameră, așteptând, Împreună cu Jovanka, primul verdict al medicului venețian. Trecu aproape un ceas până când ușa se deschise. Medicul ieși primul, cu o figură Încruntată. Apoi ieși Angelo, parcă frământând În minte mai multe ipoteze. - Cum e? Întrebă, nerăbdător, Alexandru. - Nu e bine... murmură Angelo. Dar Întâi sunt necesare tratamente care nu pot fi aplicate aici. Chiar și unele operații chirurgicale. Oasele sunt rupte, plămânii sunt afectați, mușchii și nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Petru și făcură cerc În jurul lui. Rămăseseră doar două sute zece din cinci sute. Ceilalți căzuseră În bătălia de la Valea Albă. Era cea mai grea pierdere suferită vreodată de Ordinul scutului și spadei. - Fraților... spuse Pietro, iată cu ce mi-am frământat mintea de când l-am lăsat singur pe măria sa. Vă cer să mă ascultați și să mă sfătuiți. Luptătorii Își apropiară caii și așteptară. Un vultur plană larg pe deasupra pădurii, dispărând dincolo de crestele munților. - Știe cineva ceva de căpitanul Oană? - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aici ar fi sfârșitul drumului. Ci pentru că aici e Începutul lui. Și nu pe mine mă cauți, ci pe tine. - Îl caut pe Dumnezeu, preasfinte. - L-ai pierdut? Întrebarea pluti În tăcerea chiliei, fără răspuns. În fața altarului, o lumânare Își frământă flacăra, cuprinsă parcă de neliniște. Voievodul simți că are de spus multe, dar nu-și mai amintește nimic. Greutatea din sufletul lui nu avea nevoie de cuvinte. Tăcu, fiindcă știa că Daniel Îl vedea așa cum era și că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se apropia. Chiar cuvintele sfântului Daniel erau de foc. Ardeau. Ridicau la luptă. În depărtare, poate mai jos de Cetatea de Scaun, zările se aprinseseră. Nu era soarele, care răsărise demult. Era chiar Focul. Cerul se Înroșea și orizontul se frământa În vâlvătăi. Tunete se auzeau, Înfundat, ca și cum o furtună neașteptată s-ar fi apropiat, distrugând totul În calea ei. Răzeșii Începură să-și facă cruce. - Foc În cer, În zi sfântă... , murmură cineva. Se schimbă crugul vremii... - Mențineți pozițiile! porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cazul dușmanilor. Încălcase una din regulile Ninja. - N-a să mai intru nepoftit În mintea ta... spuse, aproape sfios, Ștefănel. Iartă-mă. - N-ai intrat nepoftit. - Nu Înțeleg. - Voiai să recuperezi optsprezece ani din viață. Voiai să afli ce mă frământă. Și eu aș fi făcut la fel. - Serios? Ai fi făcut la fel? - Asta Încerc și acuma. Dar nu-mi reușește. La ce naiba te gândești? Scutește-mă de un chin și spune-mi sincer. - Sincer? - Absolut. - La plăcinte. Alexandru se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bine. Repeta vorbele cu glas tare, pentru că Îi era plăcut să le audă sunetul și ritmul, Îi făcea plăcere să-și strâmbe buzele când le rostea. Sunetul propriei sale voci Îl liniștea și, cu vremea, avea să Înceteze să-și frământe mintea tot Întrebându-se care ar fi fost cândva numele lui de familie, nume pe care niciodată nu-l cunoscuse. În ziua de azi, ori de câte ori Își aude numele, se gândește că Adam de Willigen sună cum nu se poate mai
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
privea maghernițele mahalalelor prăfuite și mulțimea celor care umpleau străzile dând din coate să-și facă un locșor al lor. Gândul că Adam ar rătăci de unul singur prin locurile astea și că ea Îl lăsase În voia soartei o frământa și știa că avea să o urmărească tot restul vieții. Dar o să știe ea să se stăpânească. Sunt atâtea lucruri care te chinuie, care se Încrustează În conștiință ca o așchie În carne ori ca o schijă, dar trupul știe
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pentru că-mi permiteam să ignor persoana lui, din simplul motiv că exista, că stătea sau ședea printre mobilele din sufragerie în costum cu cravată și papuci de pâslă, pentru că el, cu veșnicul lighean de ceramică în dreptul veșnicului șorț de bucătărie, frământa neabătut coca pentru cozonaci, pentru că el era acela care rupea cu grijă ziare vechi transformându-le în hârtie igienică și pentru că, „declarat inapt“, nu a trebuit să plece pe front și, din această cauză, nu aveam cum să-l evit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Și eu îmi căutam pe listele schimbate săptămânal părinții și sora cu trei ani mai mică. Deoarece, împotriva oricărei rațiuni, eu îi vedeam în continuare acasă - mama, ca și când nici nu s-ar fi urnit din loc, în spatele tejghelei prăvăliei, tata frământând aluatul pentru cozonaci în bucătărie, sora cu codițele ei jucându-se în sufragerie -, nu eram în stare sau nu voiam să-mi închipui familia într-un loc străin: alungați cu forța, fără adăpost, fără mobilele familiare și fără tablourile înrămate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în lobii urechilor atârnând liberi. Ucenicul pietrar și sculptor în piatră fusese nevoit să înlăture cu dalta material dur; acum el învăța, în primul semestru, să fixeze o masă moale, să modeleze lutul verde-cenușiu și, asemenea lui Dumnezeu-Tatăl, să-și frământe din el, dacă nu un Adam, atunci capul unei Eve. Zile de agitație intensă, fiindcă pesemne era sărbătoare - Sfântul Martin? -, apoi din nou liniște și concentrare în clădirea veche a academiei. Încet, copia a început să prindă formă, să semene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a inhalării, el a trecut, cu ajutorul unor exemplare puțin folosite, pe care i le-a dăruit unul care i se pretindea prieten, la pipă, care până în ziua de azi nu este pusă deoparte și uitată până se răcește decât atunci când frământ ființe din lut - oameni sau animale - și toate cele zece degete sunt mulțumite. Post factum, s-ar putea specula: de-aș fi rămas doar la sculptură și nu m-aș fi dedat la scrierea, de mână ori la mașină, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai răi au fost anii dinainte. De îndată ce, la începutul anilor ‘80, atunci când spița umană mi s-a părut a fi trecătoare, am luat o pauză de scris ce a durat patru ani, în care n-am mai făcut decât să frământ cu toate degetele lut de olărit în sculpturi, toate cele trei „lettera“ s-au simțit părăsite. S-au umplut de praf până când ,mai întâi scriind cu pensula pe foi de lut albit prin ardere, apoi scriind de mână într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Iar ochii tăi nu sunt ferești, ci numai scuturi. Nu te mai simt, bătrâne om, nu te mai simt. Te scuturi floare, fără de săruturi, te scuturi... Așa mă știu, de când mi-aduc aminte, tot singur, tot fugind după Idei, tot frământat de grijile diurne, păstrând pentru vreo carte câțiva lei... Așa mă știu... n-am vrut să fiu așa, dar viața - suverana - nu dă audiențe... Ea nu primește sfaturi, nu motivează absențe, ci doar pedepse dă, pentru greșeală și visul... sclipitor
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
fost acasă. Am poposit pe o plajă pustie, pe țărmul Necunoscutului.Se auzea doar ecoul pașilor pierduți. Valurile spărgeau stâncile de atâta așteptare, iar pescărul, pescărușii, ca niște stăpâni ai absolutului, își înăbușeau strigătele sub aripi... M-am oprit să frământ nisipul și gândurile, pentru că aveam prea mult timp. Mâinile mele iscusite clădeau un castel din finețea nisipului, cu foarte multe rafturi. Privit dintr-un anumit unghi, părea chiar o vastă bibliotecă virtuală. După ce am finisat lucrarea, mi-am luat cu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
să alcătuiască nu mai puțin de 52 de comisii de experți: juriști, istorici, finanțiști, geografi, militari, industriași, comercianți, profesori. 1646 de ședințe au fost necesare până ce s-a ajuns la niște concluzii și s-au elaborat documentele. într-un context frământat de contradicții iscate de interese proprii, relațiile dintre Clemenceau și I.I.C. Brătianu s-au tensionat, sporind vehemența orgoliosului prim-ministru francez, care nu putea accepta vreun afront, mai ales din partea unei țări mici, cum era considerată România. Disputa principală se
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92342]
-
de pot să uit vreodată Chipul celui ce-n vis mă face Să las iubirea pe-un țărm plecată Și-n sărutări, delirul să-l îmbrace. Nu știu de ce în amfora de dor E aceeași simfonie de iubire Ce se frământă-n șoaptele de nor Prin taine ferecate-n zile. Nimic nu mai rămâne-n univers Decât privirea nopților îmbietoare Și-n versul tălmăcit de albul sens Așteptarea-i lacrimă de zare CANDELA ARSĂ DE SENSURI Am căutat în vise și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
s-au spălat și s-au odihnit, fiind obosiți de pe drum, mai ales că orele de plajă trecuseră când au ajuns în stațiune. Și-au dat întâlnire către seară, să meargă la cină împreună. Până a adormit, pe Alexandru îl frământa faptul că Teofana se mai numea și Prințesa, cum observase fără să vrea când a prezentat buletinul ei la biroul de cazare. „Ce nume mai este și acesta! Doar nu-i de rang princiar. Mai știi? Nu! Nu cred. De ce
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ușa lui Alexandru ca Teofana să-l anunțe că a sosit. A ieșit chiar Alexnadru care era în așteptare. — Bine, măi Teofana, pleci la Constanța fără sămi spui, îi sărută mâna și obrazul. — N-ai găsit biletul? — După ce m-am frământat atâta, că nu știam unde ești. — Ți-o prezint pe colega mea de cameră. Nu fi supărat că ți-am adus ceva bun, îi întinde Teofana un pachețel în timp ce Alexnadru se prezintă colegei de cameră sărutându-i mâna. — Ești o
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
atât de mult la fata asta, doar în puținele zile cât au stat la mare. Își dădea seama că nu putea trăi fără Teofana. Deși n-o cunoștea pe deplin, îl obseda gândul de a se căsători cu ea. Îl frământau fel și fel de întrebări. „O cunosc îndeajuns? N-o cunosc. Este comunicativă, talentată, deșteaptă, ceea ce-mi place foarte mult. Este o fire deschisă ca și mine. Are și o înfățișare frumoasă, nu mi-ar fi rușine cu ea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
m-am destănuit și cine știe dacă o voi face și când o voi face. ( Nu bănuia că momentul acela bătea la ușă). Sunt băieți buni amândoi. Fir-ar să fie mai bine nu-i cunoșteam, că nu m-aș frământa atât. Dacă aș fi cunoscut alții, nu tot mă frământam?” A doua zi dimineată s-au trezit toți cu noaptea în cap. Zina le-a pregătit micul dejun. Eusebiu le-a făcut cafeaua, în timp ce Alexandru și Teofana se aranjau de
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și când o voi face. ( Nu bănuia că momentul acela bătea la ușă). Sunt băieți buni amândoi. Fir-ar să fie mai bine nu-i cunoșteam, că nu m-aș frământa atât. Dacă aș fi cunoscut alții, nu tot mă frământam?” A doua zi dimineată s-au trezit toți cu noaptea în cap. Zina le-a pregătit micul dejun. Eusebiu le-a făcut cafeaua, în timp ce Alexandru și Teofana se aranjau de drum. — Să te faci frumoasă, o sfătuia Alexandru. — De ce? Era
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]