4,325 matches
-
lună și ceva mai tîrziu. Aceeași boală ca și mine, amîndouă ca și tatăl ei... Soarta... - Odihniți-vă, doamnă, v-ați agitat destul, vorbii cu o sinceritate duioasă de care tresăriră cei din jur. Dintre toți, avocatul era cel mai grăbit, dar din condescendență nu dădea nici un semn de nerăbdare. Eu nu mă mai puteam urni. Parcă-mi creșteau rădăcini În podea. Vroiam să-i cer fotografia. Dar cum? și mai ales - În fața avocatului și a grefierului. Ce să-i spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ține de miracol. În plin marasm ideologic, Blaga putea fi întîlnit pe stradă, putea fi abordat ca o chezășie a normalității: Nu mi se poate șterge din minte, consemnează memorialistul, silueta lui Blaga, așa cum se strecura ea atunci, printre trecătorii grăbiți, pe străzile Clujului. Îmbrăcat mai totdeauna în costume de culoare închisă, cu pălărie de fetru, cu umbrelă - pe vreme ploioasă - și ținînd în mînă o servietă, omul călca fără grabă, părînd, cu fiecare pas, că se coboară de pe niște trepte
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
se fură cu nemiluita pe parcursul activității cotidiene. În acest context, în care furtul așa-zicând "abstract", de pe internet, a reușit să mă scârbească definitiv de tezele de doctorat (notate, toate, cu de la "magna cum laude" în sus!) bazate pe scotocirea grăbită a "resurselor" de pe internet, de sesiunile de comunicări și simpozioanele științifice de-o perfectă găunoșenie și, în general, de tot ceea ce reprezintă industria științifică universitară, am avut o tresărire de încântare. Iată, mai există locuri pe glob unde se fură
Ce cărți ați furat? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8670_a_9995]
-
ademenitoare oferită zi de zi turiștilor și chipul agonic păstrat ascuns de locuitori ca taină de familie. Veneția ocupă o bibliotecă întreagă, în care clasificările s-ar supune și ele unui joc, jucat după diverse reguli: ghiduri turistice pentru cei grăbiți și ghiduri sentimentale; orașul real descoperit continuu de două secole de scriitori și pictori și vederea dinăuntru, aparținând venețienilor înșiși, orașul ca spațiu al ficțiunii, orașul - personaj el însuși ori preschimbat în himeră. La mijloc de secol XIX Veneția îl
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
atribuită, ca să poată învinovăți pe cabinetul actual c-a lăsai să se mutileze teritoriul fără nici o despăgubire. Acest macihiavelism - urmează "La Presse" - intră cu totul în mijloacele conservatorilor din București care, în timpul crizei de acum un an, găseau totdeauna oficioși grăbiți, gata să sufle la urechile principelui sfatul că luând un minister din dreapta va îndrepta ca printr-un farmec reaua dispozițiune a țarului. Principele Carol... a avut destulă perspicacitate și lealitate ca să recunoască că, luând un cabinet reacționar, urât de țară
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
oară). Acum expresia și privirea ei nu mai arătau nimic, deși erau aceleași. Din acest nimic îi țâșniră scântei reci din ochi și o voce netă: "Ai cheile, de ce mă faci să cobor de pomană?" Și îmi întoarse spatele, nu grăbită (și acest lucru mă surprinse, graba, treabă complicată, de gospodărie să zicem, de la care o smulsesem dinăuntru putând să justifice această răsturnare), nu, urca agale și o altă ciudățenie, după ce deschise ușa și intră în hol o închise la loc
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
suferință. Dar ne și împrieteniserăm, ne făcuserăm vizite reciproce, schimbaserăm cărți... "A, doctore, îl întîmpinai, salut..." În loc de răspuns el îmi zâmbi, mă apucă pe după umeri cu un gest hotărât și protector și mă strânse și mă bătu ușor pe spinare, grăbit dar atent: "Cum merge?" mă întrebă. Se referea desigur la starea danturii mele pe care o neglijasem ani în șir și mă pomenisem că nu mai puteam mânca într-o parte. Pierdusem o măsea și trebuise să-mi îmbrace două
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
imediat", îi spusei Matildei. Ea se sperie, dar un nou strigăt îi alungă spaima, se dădu jos și în câteva minute eram în stradă. Un taxi se ivi, îl oprirăm și intrarăm în el. La maternitate doctorul Salantiu se arătă grăbit și supărat. "Ce-ați făcut? zise. Ce e cu contracțiile astea? Nu știu, doctore, înălță Matilda din umeri. N-am făcut nimic." "Întindeți-vă pe canapea cu fața în jos", spuse acesta deodată calm și parcă edificat, în timp ce rupea o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe care nici n-am auzit-o bine, a procurorului, care colabora cu instanța. "Recunoști că...'' a zis judecătorul și a repetat ininteligibila formulă. "Nu recunosc!" am răspuns. "Nu recunoști, dar probele sânt la dosar." Apărarea? Un individ care cerea, grăbit, circumstanțe atenuante. Martori? Nu fusesem anunțat că îi pot cita. Doar acest individ pe care nu-l cunoșteam și care a zis: "Onorată instanță, dat fiind cazul în speță, cer circumstanțe atenuante". Sala? Câteva capete necunoscute, nimeni dintr-ai mei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ale cobraserienilor mei de pe la mese și rămăsei cu privirea pierdută spre geamurile localului. Erau uriașe și țineau, din două părți, loc de ziduri. Grele draperii, roșii, le acopereau pe jumătate. Trecătorii pe care îi zăream pe aici nu erau niciodată grăbiți... loc de plimbare pe acest bulevard larg cu numeroase vitrine în care altădată erau expuse în multicolore lumini orbitoare blănuri scumpe, mătăsuri, galanterii luxoase, ceasornicării și bijuterii scânteietoare la prețuri atât de mari, încît te linișteai pe deplin contemplîndu-le: e
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
expresie de o singurătate totală, ca și când n-ași fi fost de față și nu mi-ar fi spus nimic, după ce îmi făcuse o declarație de șoc. "Să înțeleg că îl admirați pe Ion Micu?" zisei întru târziu. Tăcu mai departe, grăbită să termine ce avea în farfurie, dar fără sugestia că după aceea desvăluirile vor urma. Pașii care o aduseseră aici erau anulați (nu ea venise, nu eu o invitasem și erau anulate și "evenimentele" de la Oraca). Trecutul îndepărtat care năvălise
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îngrijească în spital, unde salariatul avea asistență gratuită. Reacția medicilor: de furie, dar nu împotriva legiuitorului, ci a bolnavilor, ca și când ei ar fi venit cu decretul. În ce fel? expedierea lor rapidă de la consultații, în următorul stil: urma anecdota... Medicul, grăbit și nervos: dumneata de ce suferi? Pacientul: domnule doctor, eu nu mai pot să urinez... Medicul: câți ani ai? Pacientul: șaptezeci... Medicul: ai urinat destul! Următorul! Vine o gravidă: dumneata ce ai? Gravida: domnule doctor, copilul meu stă strâmb, ce fac
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ce îi spusese tânăra femeie în prima parte a acelui minut. Și repetă unul dintre cuvintele ei: - Fotografie? - Da. Ea vâră mâna sub unul din faldurile acelei rochii neobișnuite și dădu la iveală un carton mic, imprimat. Îl întinse aproape grăbită. Uitându-se la imaginea sa, imprimată pe carton, observă că fotografia fusese făcută când stătea în picioare, având în spate un perete. I se păru chiar că fotografia ar fi putut fi făcută în restaurantul în care se aflase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și eficient sarmalele și vorbele de duh. În general, oamenii mă iritau. Nu suportam să mă atingă (mă feream întotdeauna de înghesuiala din troleibuze sau de trotuarele prea aglomerate), erau ca o eczemă caldă. Îmi scuturam hainele când vreun muncitor grăbit se lovea de mine, stăteam minute în șir, ostentativ, cu batista în mână, frecând de zor locul contaminat. Intram în panică dacă vânzătoarea de pâine de la colț vroia să-mi dea restul în palmă, în loc să-l lase pe tejghea. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
turtită. L-ar fi putut așeza pe tejghea, printre cartofi, n-ar fi spus nimic nimănui, nici măcar mie. Oamenii ăștia care însemnaseră ceva pentru mine nu dispăreau, dar eu nu-i mai observam, privirea îi ocolea sau trecea prin ei, grăbită și jenată. Îmi aminteau că propriul meu succes cerea un preț, coincident cu cel al prăbușirii lor; rezultatul, deși inevitabil, nu-mi făcea nici milă, nici plăcere. Mă înfruptasem din seva și energia lor, fuseserăm egali pentru o vreme, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la locul lui: banal, trist, intact. Nici Sadoveanu nu l-ar fi descris mai bine. Am traversat bulevardul, printre mașini și gură-cască. Le zăreai răsuflările umede, aburi portocalii în lumina stâlpilor. Maria mă ținea de braț, o trăgeam după mine grăbit, cum face toată lumea după cutremur: parcă ne urmăreau hoții. Tremuram amândoi în izoterme, și nu doar de frig. M-am gândit încă o dată la Mihnea. Locuia-n spatele spitalului „Grigore Alexandrescu“: o stradă îngustă, pietruită, iertată de Ceaușescu. Întotdeauna mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi potrivit cu obrăznicia ei demnă. Îmi dorisem și nu-mi dorisem: mi se părea o chestie populară, de prost-gust. Încă de când venise la mine acasă prima oară, îi desfăcusem cămașa și-mi așezasem palmele pe pântecul ei, cu o curiozitate grăbită, confuză, aproape nepoliticoasă. N-aveam curajul să-i cer asta, nu de teamă că m-ar fi refuzat (n-ar fi făcut-o, fiindcă mă iubea prea tare), ci pentru că știam că aș fi fost acuzat de ipocrizie. Orice modificare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai puteai încrede în nimeni. Avansam lent, apos, ca motanul încălțat cu găleți din ultima proză a lui Urmuz (s-a publicat în august 2004, în Manuscriptum). Spre deosebire de el, n-aveam nouă vieți, doar două, care nu se potriveau: una grăbită și mincinoasă, în care mimam că merg la serviciu, că-mi fac treaba bine și că mă integrez în decorul plin de chitanțe și bonuri al sufrageriei; alta moale și-adevărată, în care pierdeam vremea de dimineața până seara clocind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
văd mare lucru, nici măcar femeia pe care pretind că o întruchipează dincolo de espadrilele din piele sau de tricourile largi, colorate oranj. Desenul a explodat, din umerii lui Loup-Noir și pulpele lui Antonio au ieșit oameni în toată firea, albiți, osoși, grăbiți și ei (ca noi toți) spre-o moarte firească și așteptată. Nimic nu se mai potrivește, intensitatea plăcută și tulbure de-atunci s-a pierdut pe drum. Am prieteni homosexuali, nu le zic niciodată „pârțari“ sau „poponari“, chiar nu gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se scurgea prin canalele memoriei, căpătând strălucirea endorfinei și dizolvându-se în compartimentele cele mai permeabile ale imaginației mele. Bărbați și femei se împreunau acolo, răsuciți peste corpul Mariei gol și transpirat. Se degaja o fierbințeală rece din toate mișcările grăbite sau pricepute, ca atunci când vezi șerpii încolăcindu-se cu zecile, plăcut și înspăimântător. Aburii treceau dintr-o scenă într-alta, se deplasau odată cu corpurile, vârstele și culoarea pereților din camere, fără a se schimba în vreun fel: le simțeam răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și jumătate, îngerul eminescian al cartierului, cu ochii albaștri și părul blond, cârlionțat. Părinții lui erau toată ziua plecați la serviciu, dar nimeni nu venea să-l vadă, în afară de colegii de v-ați ascunselea. Lui i se făcea o favoare: grăbit, neexperimentat, o atingea pe fese pe Maria cu sexul lui mic și curat, învelit în prezervativ. Maria se lăsa împinsă fără un cuvânt, plăcerea nu exista, dar mândria și bucuria de a-și împărți corpul cu băiatul acela frumos, cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lumii: aflându-se în sat că Marie s-a întors, toți au dat fuga s-o vadă, mai că nu s-a adunat tot satul în casa bătrânei: moșnegi, copii, femei, fete, toți s-au adunat, au alcătuit o gloată grăbită, nesățioasă. Marie zăcea pe podea, la picioarele bătrânei, flămândă, zdrențuită și plângea. Când au dat toți buzna, s-a acoperit cu părul ei despletit și a rămas tot așa întinsă, cu fața la pământ. Toți se uitau la ea ca la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așteptam... după toate, după relațiile noastre de prietenie... și, în sfârșit, Lizaveta Prokofievna... — Cum se poate așa ceva! exclamă Adelaida, care se apropie repede de prinț și îi întinse mâna. Prințul îi zâmbi cu un aer pierdut. Deodată o șoaptă fierbinte, grăbită parcă, îi fripse urechea. Dacă nu vă descotorosiți imediat de acești oameni mârșavi, vă voi urî toată viața, toată viața numai pe dumneavoastră vă voi urî ! îi șopti Aglaia; părea cuprinsă de frenezie, însă se întoarse cu spatele mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cumsecade, m-am gândit că n-o să-ți refuzi dușmanul, am adăugat eu cu ironie. — Așa i s-a adresat Napoleon Angliei! strigă el, izbucnind în râs. O fac, o fac! Chiar acum mă duc, dacă se poate! adăugă el grăbit, văzând că mă ridic de pe scaun cu o mină serioasă și severă. Și, într-adevăr, în chipul cel mai neașteptat, această problemă s-a aranjat cum nu se poate mai bine. Peste o lună și jumătate, medicul nostru a căpătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și ieși din cameră. „Ce... drăguță e...“ se gândi prințul și imediat uită de ea. Se duse în colțul terasei, unde era patul cu masa în fața lui, se așeză, își acoperi fața cu palmele și stătu vreo zece minute; deodată, grăbit și îngrijorat, își băgă mâna în buzunarul lateral și scoase cele trei scrisori. Dar ușa se deschise din nou și intră Kolea. Prințul păru să se bucure că trebuie să pună la loc scrisorile în buzunar și să amâne momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]