5,812 matches
-
unde era cabina, înserarea se terminase. Ea trase ușa telefericului și intrarăm în cabina luminată de un bec puternic. Era goală. Probabil că era ultima coborâre. Rezemai schiurile într-un colț și îmi scuturai bocancii de zăpadă. Nimeni nu-mi imită acest gest firesc. Suzy însă rosti deodată, cu un glas nefiresc: Faceți cunoștință: domnul Petrini, domnul Pencea..." Falsul salvamontist nu schiță însă nici un gest care să dea de înțeles că trebuie să ne strângem mâinile. "Doamna, zise el atunci, a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
s-o scot altfel, decât prin mijloace violente și sincere. "Salvarea celor învinși, zisei: nici o speranță! Și continuai violent, în timp ce umpleam iarăși paharul. Și acolo pe șantier ai găsit un nou dipsoman care s-a îndrăgostit de tine? Daaa! Și imitai glasul ei când încerca să vorbească în numele plopilor și al cârciumioarei care populaseră la început lumea edenică a iubirii noastre, daaa, frumoasa zidăriță, biata de ea, nu e liberă, au condamnat-o pe nedrept, dar iat-o cum muncește cât
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
acest răstimp, cu excepția ei și a lui Jones. Atriumul era izolat de restul stației prin niște uși de sticlă. Solidoul scump al unei păduri de zonă temperată din America de Nord era pus în valoare de plante verzi și un covor care imita gazonul. Solidoul era mai realist decât plantele veritabile, dar acesta aveau un miros natural și ea se aplecă asupra ghiveciului. Mireasmă organică de pământ, umiditate, viață. Cuprinsă de nostalgia lumii natale, simți o dorință puternică de a părăsi stația. Pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aș împinge peste balustradă? Claritatea ar fi asigurată, până te spargi. ― Gura, mârâi Apone. Ajunseră la o cotitură a rampei. Hudson și ceilalți se conformară. În postul de operații, Ripley se uită peste umărul drept al lui Gorman. Burke o imită, de cealaltă parte, iar Newt încercă să se fofileze printre adulți. Cu toată magia tehnicii, locotenentul nu reușea să obțină o singură imagine cu claritate satisfăcătoare. ― Interferențele sunt numeroase acolo. Cu cât coboară mai mult, cu atât mai multe sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
adânci, iar în podea erau săpate puțuri. Materialele adăugate se contopeau atât de precis în structurile anterioare încât era greu de stabilit unde anume se termina lucrarea omenească și unde începea materia aceasta total diferită. Din loc în loc, elementele noi imitau aproape perfect elementele stației, dar nimeni nu putea spune dacă fusese dinadins. Acest ansamblu strălucitor se întindea iu interiorul nivelului C, cât duceau camerele infanteriștilor. Substanța rășinoasă umplea cel mai neînsemnat spațiu liber, dar nu împiedica funcționarea stației care continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de flăcări pe lângă armele reglementare le luară, le preîncâlziră și le verificară. Vasquez, pe furiș, scoase o baterie de schimb dintr-un buzunar și o băgă în armă. De îndată ce ochii sergentului și ai camerelor se întoarseră de la ei, Drake o imită. Cei doi operatori își făcură cu ochiul. Hicks nu avea cui să-i facă cu ochiul și nici criblor pe care să-l încarce pe ascuns, dar avea în schimb un toc cilindric fixat pe cătușeala ținutei de luptă. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
peste niște cărți ca să facem una mică să ne mai treacă timpul, declară Hicks, înainte de a-și muta privirea pe colegii săi. Să nu mai pierdem vremea, avem de lucru. Hudson luă poziția de drepți. ― La ordin, caporale! Newt îi imită gestul și intonația: ― La ordin, caporale! Comtehul se uită în jos la ea și-i zâmbi, dar își reveni numaidecât. Constată cu ușurare că nimeni nu-i observase zâmbetul. Nu voia să-și strice reputația de cinic fără inimă. Hudson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
era depărtată și indiferentă. ― Ce mai contează? Tot ce facem e inutil. ― Parcă spuneai altceva. Cu capul, ea arătă culoarul în care dispăruseră Hudson și Vasquez. ― Voiam să-i liniștesc. Și poate și pe mine totodată. Ei n-o să ne imite, dacă noi hotărâm să ne odihnim. Ei își vor continua strădaniile până când vor obține ce vor. Și pe noi ne vor ei. Și ne vor avea până la urmă. ― E posibil. Avu un simulacru de zâmbet. Ea încercă să-l imite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
imite, dacă noi hotărâm să ne odihnim. Ei își vor continua strădaniile până când vor obține ce vor. Și pe noi ne vor ei. Și ne vor avea până la urmă. ― E posibil. Avu un simulacru de zâmbet. Ea încercă să-l imite dar nu avea de unde să știe dacă reușise. Ar fi dat salariul pe un an pentru o ceașcă de cafea caldă, dar nu avea cu cine să facă acest troc și-i era lene să se ducă la distribuitor. Puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Degetele lui Vasquez se încleștară pe cele ale bărbatului: un contact special și rar. Apoi locotenentul îi întinse două grenade și desfăcu două și pentru el. El zâmbi și ridică unul dintre obiectele distrugătoare, bâzâind. Vasquez abia reuși să-l imite. ― Sănătate, murmură ea. El nu putea fi sigur dacă ea-i zâmbea, fiindcă ținea ochii închiși, dar așa crezu. Ceva tare și ascuțit se izbi în spatele său. Nu se osteni să se întoarcă pentru a vedea ce anume era. ― Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
niște trepte strâmte. Coborî privirea. Puțul se înfunda la picioarele ei și se pierdea în beznă. Nu se mișca nimic. Nici o creatură nu se cățăra spre ei. Era salvarea lor. Puse piciorul pe prima treaptă și începu ascensiunea. Newt o imită în clipa în care Hicks ieșea din pasajul principal. Fetița îi făcu un gest cu mâna. ― Ieșirea, domnule Hicks. Puțul ăsta nu e chiar așa de lung. De multe ori l-am... Ruginită de apele de infiltrație și erodată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sau fineței, coordonărilor sau a schemelor preexistente. Una din metodele mai frecvent utilizate în studierea și demonstrarea formării noii coordonări senzorio-motorii este învățarea desenului în oglindă în care se realizează o nouă coordonare ochi-mână. Când efectuăm desenul unei figuri sau imităm cu creionul conturul unei figuri, executăm o mi șcare manuală orientată de percepția vizuală. Când suntem puși să facem același lucru, însă orientându-ne după imaginea din oglindă a figurii, execuția devine foarte dificilă, din cauză că în oglindă figura este inversată
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
perioade în care va avea nevoie de răspunsuri evazive pentru a supraviețui. După ce vorbi el, urmă o perioadă de tăcere. Observă că Vocea Unu și Vocea Doi stăteau cât se poate de nemișcați. Și i se păru indicat să-i imite câtă vreme "excelența sa" cugeta la vorbăria care constituise răspunsul "prizonierului". Nu era prea greu de ghicit ce se întâmplase. Se părea că instrumentele lor reacționaseră întrucâtva la procesele mintale cu ajutorul cărora realizase cele două acțiuni de fotografiere mentală, cu acuratețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Îi tratez la fel cum făcea tatăl meu. Și presupun că acesta s-ar fi putut să fie - cum le-ai zis tu? - presupuneri. - Vrei să spui că nu te-ai întrebat care erau presupunerile lui? Nu făceai decât să imiți ca o maimuță? - Păi - Pauză. Apoi. pe ton schimbat: Poate, spuse Enin, ar trebui să te fac să guști puțin din puterea mea. Ceva din vocea băiatului, când rosti aceste ultime cuvinte îl făcu pe Gosseyn să decidă că, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
copil-Împărat, care vedea că trebuia să facă ce făcuse tatăl său la vârsta aceea, și căruia nu-i trecea prin cap posibilitatea ca tatăl său să fi fost ucis tocmai pentru comportamentul pe care fiul se străduia acum să-l imite... ...Mersese la bordul navei Troog, unde găsise acea situație încordată, în legătură cu preluarea comenzii. ...Și acum, aici pe Pământ, două aspecte: pe de o parte, oamenii de afaceri, furioși, împotrivindu-se unei filozofii care le ridicase cheltuielile, lipsindu-i de mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
sprijinul poveștilor mele virtuale, produceam dosare și fișe, xeroxuri după originale splendide, dar inaccesibile (și, din motivul ăsta, neverificabile), poze inexistente, citate cu pagină și paragraf făcute acasă, pe calculator și voalate în sepia, cu pete de grăsime uscată, ca să imite patina timpului. Întreaga literatură se transforma într-o întindere viermuitoare, irigată de milioane de cuvinte, fascinant de exactă și imprecisă, fără început și fără sfârșit, mișcându-se în toate direcțiile cam în același timp, împreună cu emisferele ei colorate. Îi controlam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Sunt pe centură, la trafic greu, așteaptă niște TIR-uri de la Tulcea. Controlul mărfii, mă-nțelegi...“ „Poți să-i suni și să-i rogi să facă un mic ocol?“ „Da’ ce-ai pățit, ai pană sau ce?“ „Negativ.“, l-am imitat. „Se țin niște glumeți după mine. Poți să aranjezi ceva?“ „Cum să nu, moșule, aranjamentele sunt specialitatea mea! Pentru tine, întotdeauna! Vreau culoarea, marca și numărul mașinii. Și să-mi zici exact unde ești acum, la kilometru. Vii de pe E60
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că e-o problemă de emisfere cerebrale, funcționează altfel ca la noi. De-aia le iubim; și tot de-aia ne scot peri albi. „N-am nici o garanție. Semnăturile se falsifică ușor. La culori se poate umbla. Trăsăturile desenului se imită și ele, cu puțin talent și multă muncă.“ „O secundă! Adică tu vrei să-mi spui că, până la urmă, oricine ar putea picta orice? Sau, mai exact, că oricine ar putea picta pe-oricine?“ „În principiu da, cu condiția să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
firmă și le-amesteci, nu găsești originalul. Mecanism identic, brățara din piele de bivol, capacul sub presiune. Primești și certificatul de garanție, cu număr, serie, tot. Au și seria curelei, inscripționată-n piele, sub cataramă. Pe exemplarele mai vechi, se imită și defectele, ca să apară uzura. Astea-s mai scumpe, sunt 30 de euro.“ Lovisem puternic, optim, eficient. De la Mihnea încoace, nu mă mai simțisem atât de bine; e-o plăcere să-ți demolezi vorbitorul, mai ales când ți-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nervoși. „Vă explic totul.“, a promis Mihnea, fluturând vreo două hârtii de-o sută. Ironia sorții, Caragiale ajunsese pe ele: portocaliu, hepatic, duios. Marii scriitori întotdeauna sfârșesc pe-o bancnotă. Sobri, mustăcioși, îmbrăcați în hârtie de ziar. Dedesubt, li se imită semnătura, minuscul, în plastic. Scrisul e reprodus caligrafic, cu respect față de detalii. De parcă s-ar uita cineva. L-am lăsat să plătească și-am ieșit din restaurant. Maria nu știa ce să mai spună, tânărul Lupu se întorcea în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hangarele bulbului rahidian, la adăpost de orice atac. „Oprește-te!“, am zis. „Îmi vine să vomit. Așa ceva n-auzi în fiecare zi...“ „Original, nu?“, a rânjit Mihnea. „Deloc! Tipul copiază la greu: Pynchon sau Gibson - nu știu pe care-l imită mai tare. Oricum, nu duce nici un sfert din talentul lor, ei au forță, el e siropos și patetic cu bulbii lui. Mai bine s-ar apuca de cultivat lalele.“ „Ușurel, Robane, că nu suntem la cenaclu. Talentul nu e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
John Barth, Milan Kundera ori Salman Rushdie. Un roman postmodern plin de umor, dar nelipsit și de un sentiment tragic al destinului.“ „Pare o calitate, nu un defect.“, a observat Maria. „Sentiment tragic al destinului...“, mi-am țuguiat eu buzele, imitându-l pe Mihnea. „Sună grandios. Putea să zică «un nelipsit rahat tragic» (scuze, Maria), era același lucru. Asta nu e literatură...“ „Tipul ăla cu prezentarea pare să creadă altceva...“, a insistat Mihnea. „M-aș mira să fie el; numele e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care se joacă în lift de-a operația de apendicită sau recită poezii vesele și irealizabile: „Noi suntem mari, noi suntem mici/ Hai să ne tragem de puțulici!“ În plus, mecanica gesturilor îndrăznețe, pe care camarazii mei de joacă le imitau pe fugă în dosul scării sau prin tufișuri, mi se părea goală, lipsită de orice scop lucid: fustițe ridicate sau coborâte (uneori și pantalonași, pentru reciprocitate), degețele plimbate pe sau sub burtică (trăgând inabil de diferite boțuri de carne, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prin minte, ba chiar m-am extaziat zgomotos, în ton cu băieții: „Mamă, ce bună e!“ sau „Da, moșule, are meserie!“ Erau simpatici bărbații ăștia-n devenire, cu pantaloni scurți cu bretele, prin care de-abia le mijeau smârcurile. Își imitau tații sau vreun unchi alcoolic, vorbind puternic, muncitorește; la ora patru, când ieșeau părinții de la serviciu, fugeau să-și facă temele la „Citire“ sau „Aritmetică“. Intrau la apă monstruos, se micșorau în drumul dinspre maidan spre casă și pășeau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
geam sau din paginile trucate. Scrisoarea 3. Direcția operativă, serviciul corespondență Creierul iubitei mele dă zeci de recitaluri pe corzile de cristal ale minciunii: eu nu sunt eu, ci un spongier hrănindu-se cu moleculele prețiosului ei intelect. Mișcările mele imită ritualul gestual și bio-motor al Adinei, îi consumă viața, ca un replicant obraznic ce-i confiscă aerul și-l aspiră în elicele plămânilor. După cinci ani împreună, devenisem martorul incomod al tuturor slăbiciunilor pe care ea le-ar fi dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]