4,125 matches
-
Debilul mintal se caracterizează prin slăbirea judecății, dificultăți importante de abstractizare și slăbirea discernământului. R. Zazzo admite că QI permite să se stabilească un diagnostic de o primă aproximație referitor la dihotomia dintre un copil normal și un deficient de intelect. Nu poate fi însă evaluat prognosticul și nici nu se poate face distincția între „debilitatea adevărată” și „pseudodebilitate”. Deosebit de importante în elucidarea acestui aspect sunt studiile lui B. Inhelder. Acesta, studiind dinamica internă a operativității, pune în evidență diferențele ce
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poate vedea în schema de mai jos. Nivelul de inteligență Caracterizare Nivel foarte înalt de inteligență QI>129 Nivel înalt de inteligență QI 115 - 129 Inteligență normală QI 85 - 114 Inteligență peste nivelul superior Inteligență superioară Inteligență normală Inteligență diminuată/Intelect de limită Inteligență specifică unei subnormalități mintale de limită Retard mintal ușor QI 50 - 69 Retard mintal moderat QI 35 - 49 Retard mintal sever QI 20 - 34 Retard mintal profund QI<20 Subnormalitate mintală ușoară. Vârsta mintală de 9 - 12
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
problematica psihopatologiei, un caracter lărgit în care sunt incluse atât aspectele normale ale dezvoltării inteligenței, cât și aspectele psihopatologice și psihopedagogice ale deficienței de dezvoltare intelectuală. În plus este inclus și stadiul sau forma intermediară între cele două, reprezentată prin intelectul de limită. Din motive didactice de ordin psihopatologic vom urma cu descrierea noastră schema anterioară. Să analizăm caracteristicile formelor de „retard mintal” de mai sus, conform datelor cuprinse în DSM - III - R. 1) Retardare mintală ușoară Aceasta este cea care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburări neurologice, tulburări somatice, schimbări în conduita și atitudinea socială, aspecte medico-legale. În evoluția lor, stările demențiale înregistrează mai multe faze și grade. Când demența este incipientă și mai puțin profundă, se vorbește de o slăbire de tip demențial a intelectului. Când aceasta are un aspect sub-clinic, decelabil numai la testele psihodiagnostice, se vorbește despre o stare de deteriorare mintală. În ceea ce privește potențialul evolutiv al demenței, acesta depinde în principal de procesele cerebrale care-l condiționează. Inițial s-a considerat că demențele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cele deja expuse, mai sus, se poate desprinde faptul că în psihopatologie „demența este o dezorganizare a Eului care merge până la infrastructura ființei raționale” (H. Ey). În sensul acesta „Eul demențial” se caracterizează, în primul rând, printr-o afectare a intelectului, manifestată prin tulburări de judecată (raționament), pierderea simțului critic și autocritic. Ele sunt legate de aspectul sau de latura operațională a inteligenței sau de activitatea sintetică mintală. Corelat acestor aspecte se notează, în plus, următoarele: dispoziția sau pierderea valorilor etice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Porot). Dincolo de aceste aspecte, trebuie să vedem ce „evenimente” existente în „psihobiografia” acestor indivizi contribuie la adoptarea unor asemenea „atitudini-conduite”. Acestea sunt reprezentate prin următoarele: carențe emoțional-afective, frustrări, timiditate constituțională, dificultăți de adaptare-integrare, imaturitate afectivă sau situații de dependență afectivă, intelect de limită sau diferite grade de debilitate mintală, complexe de inferioritate, trăsături de personalitate de tip paranoiac, tulburări caracteriale, regresiune afectivă, ca o reacție de „retragere-apărare” în fața unor evenimente sau situații resimțite ca niște pericole de către individ, manifestări de factură
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de mai jos: ***schemă pag. 421*** Personalitățile alterate reprezintă, pentru K. Menninger, obiectul psihopatologiei, dar și al clinicii psihiatrice și ele sunt reprezentate prin următoarele tipuri: tipul somatic, reprezentând personalități cu afecțiuni somato-fizice, tipul hipofrenic, reunind personalitățile cu deficiențe de intelect, tipul izolat, în care sunt incluse personalitățile însingurate, închise în sine, interiorizate, tipul schizoid cuprinde personalitățile bizare, discordante și autiste, tipul cicloid reprezentat prin personalitățile de tip oscilant, capricioase, cu variații extreme emoțional-afective, tipul nevrotic specific pentru personalitățile frustrate, tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau niveluri de nedezvoltare psihică. Elementul caracteristic al acestui model este „starea de deficiență” a personalității globale a acestor categorii de indivizi. Starea de deficiență poate avea următoarele aspecte: Deficiența intelectuală, afectând, în diverse grade ca intensitate sau profunzime, nedezvoltarea intelectului (inteligență, gândire, memorie, limbaj etc.). Deficiența afectivă se referă la imaturizarea emoțional-afectivă a individului, incapacitatea acestuia de a avea și de a-și putea controla relațiile emoționale, stăpânirea de sine, participarea emoțională sau indiferența afectivă, intensitatea și durata reacțiilor emoționale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mediul, cât și cu lumea socială. În sensul acesta pot fi diferențiate două aspecte relaționale ale agresivității ca mod de existență: captarea mediului fizic, ambiental prin următoarele mijloace: apucarea fizică („prinderea cu mâna”), mușcarea („prinderea cu dinții”), înțelegerea („cuprinderea cu intelectul”), denumirea (desemnarea lingvistică, limbajul); captarea mediului social, prin următoarele mijloace: impresionare, sugestibilitate, asumarea responsabilității. Modul de a fi „în sine” și „pentru sine” (in-der-Welt-über-die-Welt-hinaus-sein) exprimă modul de a fi al individualității, al singularității persoanei redusă la ea însăși, care își
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stil de viață nesigură, neliniștită, la voia întâmplării, de factură defetistă, căutând în permanență un refugiu, sau o persoană de care să se atașeze. Tipurile de indivizi care intră în această categorie sunt următoarele: persoane imature intelectual, de regulă cu intelectul la limită, sau imature afectiv, lipsite de educație, prostituate, cerșetori, vagabonzi etc. Manifestările lor comportamentale și acțiunile pe care le întreprind sunt forme compensatorii care anulează sentimentul izolării și al imobilismului existenței acestora. Formele de compensare au caracterul unor conduite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
formă sau alta în orice limbă, universalii recunoscute atît de filozofi, cît și de lingviști, nu este un reflex al limbajului, al facultății general umane de a comunica, ci o consecință a implicării logicului (a mecanismelor universale ale minții, ale intelectului și rațiunii) în realizarea cunoașterii, în organizarea cunoștințelor și în structurarea formulelor de exprimare în procesul comunicării. De aceea, proiectarea limbii proprii ca limbă universală de către vorbitori nu are nici o relație cu existența acestor universalii și, cu atît mai puțin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ca o lume a simbolurilor și a semnelor, iar construcția spirituală ca un edificiu semiotic. Firește, fiind o cunoaștere teoretică a limbii, lingvistica generală a fost puternic stimulată de cercetările filozofilor din secolele anterioare, îndeosebi prin analiza raporturilor limbii cu intelectul uman și cu natura, prin cercetarea funcțiilor limbii și a naturii limbajului articulat etc.13 În acest context, revenirea limbii în atenția filozofilor a generat noi perspective, temele anterioare fiind părăsite, iar fundamentarea opiniilor lor corelîndu-se (numai) uneori și cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
social al facultății limbajului, un ansamblu de convenții adoptate de corpul social, de asociații ratificate de consensul colectiv, fără însă ca acest consens să fie rezultatul unui contract social. Spre deosebire de limbă, vorbirea corespunde unui act individual al voinței și al intelectului, este concretizarea limbii, realizată de către un individ într-un anumit moment. În consecință, limba și vorbirea sînt două realități inseparabile, fiindcă, dacă nu ar exista limba în mintea vorbitorilor, nici unul dintre ei nu ar putea realiza vorbirea individuală și, pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
posibile. Prin urmare, noțiunea este forma logică fundamentală care întrunește trăsăturile comune ale obiectelor ce fac parte din aceeași clasă, această formă logică fiind, după unii filozofi (Im. Kant, G. W. Fr. Hegel), un rezultat al formelor și al activității intelectului, ce prelucrează reprezentările lumii exterioare 51. O noțiune are un conținut (o intensiune), constituit din totalitatea notelor (trăsăturilor comune ale obiectelor clasei), și o sferă (extensiune), reprezentată de ansamblul de indivizi care posedă notele respective, între conținut și sferă mani-festîndu-se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cunoaștere de la nivelul limbii sau de la cel al vorbirii (discursului). De altfel, G. W. Fr. H e g e l arăta că nu poate exista un conținut fără formă 52 și astfel ar fi inacceptabil ca un conținut realizat cu ajutorul intelectului, noțiunea, să primească forma prin intermediul altei facultăți (a limbajului). Totuși, notează acest filozof, "formele gîndirii sînt în primul rînd în limbajul omenesc", fiindcă "important e faptul ca determinațiile de gîndire să apară într-o limbă oarecare ca substantive și verbe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
după care "vorbirea și sistemul ei, limba, dă simțurilor, intuițiilor, reprezentărilor o a doua ființare-în-fapt, mai înaltă decît ființa lor faptică imediată, în genere o existență, care își are valabilitatea în domeniul reprezentării"55. În continuare, acesta arată că inteligența (= intelectul) interiorizează relația implicată de semn, transformînd-o dintr-o legătură singulară într-o legătură universală, adică stabilă, în care numele (= forma semnului) și semnificația sînt legate din perspectiva ei în mod obiectiv. În acest context, intuiția în care constă la început
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de altă parte, denumiri etichetă, dacă realizează clase de obiecte instituite prin convenții sociale recunoscute (ban, profesor, proprietate)85. La fel ca Gardiner, gînditorul american consideră că actele lingvistice sînt forme ale acțiunii umane și una dintre formele prin care intelectul pune în relație individul uman cu lumea exterioară înconjurătoare, și, în aceste condiții, limbajul (manifestat ca limbă) relevă o capacitate performativă intrinsecă. Searle 86 urmărește să realizeze o determinare mai riguroasă a actului ilocutoriu, propunînd, mai întîi, ideea unei reguli
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau a limbii comune, a Școlii de la Oxford, din care a făcut parte și John Austin. Aceste două forme ale filozofiei limbii au în comun conceperea filozofiei ca o activitate care urmărește elucidarea sensurilor limbii și cercetarea raportului limbii cu intelectul uman și cu natura. Dar, în vreme ce Wittgenstein și adepții săi erau interesați în principal de analiza lingvistică în vederea înlăturării confuziilor și paradoxurilor, Școala de la Oxford își propunea o critică a limbii cu scopul de a pătrunde în logica noțiunilor filozofice
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sintetice decît în cele analitice. Progresul în sintaxă se produce prin creșterea complexității unităților sintactice, care reflectă evoluția gîndirii spre forme tot mai complexe 295. Limbă și psihic Psihologii subliniază că fără înțelegerea adevăratei na-turi a vorbirii omenești, cunoașterea dezvoltării intelectului uman ar rămîne superficială și inadecvată. Limba și vorbirea nu sînt legate însă numai de latura intelectuală a psihicului omenesc, ci sînt implicate chiar la nivelul sensibilității, manifestarea fenomenelor senzitive și perceptive fiind orientată de schemele și diviziunile oferite de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se dezvăluie treptat pe măsura dezvoltării cunoașterii. În asemenea condiții, filozofia s-a orientat spre această cunoaștere, dar nu atît spre cunoștințele care alcătuiesc cunoașterea, cît spre modul cum este posibilă și spre instrumentele cu care se realizează ea (sensibilitate, intelect, rațiune). Cu Immanuel K a n t acest tip de filozofare atinge apogeul și, după o perioadă de epigonism kantian, se produce o nouă orientare a filozofiei, de data aceasta spre mijlocul de comunicare a cunoașterii, limbajul (sau limba). Această
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă se reflectă în cazul limbii literare în tipurile de limbaje și în limbaje, dar abia la nivelul concret al discursului și, îndeosebi, al discursului individual. La acest nivel, de exemplu, filozoful german poate uza de similaritatea pseudoprefixelor din Verstand "intelect" și Vernunft "rațiune" sau poate construi compuși pe baza lui Sein "existență", precum Dasein, Fürsichsein, Ansichsein etc. Filozoful latin poate folosi relația radicală dintre esse și essentia, în vreme ce gînditorul român are la dispoziție grupări precum fire, ființă, ființare, fiind, înființare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
motivul pentru care în textele sale filozofice (în special în fragmentele traduse din Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant) sînt folosiți termeni filozofici de tipul: aievea "real; concret", ființă "existență", înțeligibil "inteligibil", a înfățoșa "a reprezenta", legămînt "conexiune", minte "intelect", părere "aparență", părut "aparent", putere "facultate", putință "posibilitate", simțămînt "sensibilitate", simțitor "sensibil" etc. Eminescu proceda astfel cu toate că, în vremea sa, limba română literară depășise fazele în care calcurile erau mijlocul de bază pentru îmbogățirea ei, iar calcurile realizate de înaintași
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
bază care oferă legitimitate statului în epoca modernă: mai întâi garantarea păcii în interior, în timp ce garantarea păcii în exterior cade în competența statelor. II.2.1.4. John Locke (1632-1704) Lucrarea cea mai importantă a lui John Locke, Eseu asupra intelectului omenesc , a pus bazele empirismului englez. În filosofia politică, cu ajutorul lucrării Două tratate despre guvernare, J.Locke a devenit întemeietorul filosofiei politice liberale, de mare succes în Anglia și în Statele Unite ale Americii. Influența lui J. Locke asupra filosofiei politice
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
întemeiate pe adevăr sunt demne de laudă, iar cele bazate pe fals sunt demne de dispreț. Deci, liberul arbitru este însoțit de responsabilitate. Corelată liberului arbitru, apare și voința, care este foarte amplă. Ceasta se află uneori în neconcordanță cu intelectul; întinderea mai mare a voinței decât a intelectului este sursă a greșelilor noastre. Extras din text, în manualul de filosofie, din lucrarea Principiile filosofiei, analiza concepției despre libertate a lui René Descartes poate avea următoarele idei explicative: prin conceptul de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
cele bazate pe fals sunt demne de dispreț. Deci, liberul arbitru este însoțit de responsabilitate. Corelată liberului arbitru, apare și voința, care este foarte amplă. Ceasta se află uneori în neconcordanță cu intelectul; întinderea mai mare a voinței decât a intelectului este sursă a greșelilor noastre. Extras din text, în manualul de filosofie, din lucrarea Principiile filosofiei, analiza concepției despre libertate a lui René Descartes poate avea următoarele idei explicative: prin conceptul de liber arbitru se înțelege capacitatea omului ca ființă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]