6,649 matches
-
cu atâta facilitate și distincție Încât nu rămâne absolut nici o Îndoială despre ceea ce cunoaștem. ș...ț Întreaga metodă constă În ordinea și aranjarea obiectelor asupra cărora trebuie condusă puterea de pătrundere a inteligenței pentru descoperirea oricărui adevăr. ș...ț Pentru intuiție se cer două lucruri: anume ca propoziția să fie Înțeleasă clar și distinct, apoi ca ea să fie Înțeleasă toată odată, iar nu treptat. Deducția Însă, ș...ț, nu pare a se Împlini toată deodată, ci desfășoară o anumită mișcare
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
noastre ce face inferența unui lucru din altul. ș...ț Dacă ne gândim la o deducție gata săvârșită ș...ț atunci ea nu mai definește vreo mișcare oarecare, ci e capătul unei mișcări; și astfel presupunem că e prinsă prin intuiție, atunci când e simplă și lămurită, nu Însă când e complexă și Încâlcită. Acestui fel de deducție din urmă i-am dat numele de enumerație sau inducție”. După cum rezultă din citatul de mai sus, conduita metodică propusă de Descartes presupune trei
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
reciproc: b) - a produce o serie ordonată a cunoștințelor care să permită trecerea prin grade diferite ale adevărului, de la cele mai simple la cele mai complexe și mai cuprinzătoare; c) - a cuprinde această enumerare suficientă și metodică Într-o singură intuiție. Se poate observa că Îndoiala, sub nici una dintre formele ei, nu apare Între modalitățile presupuse de Descartes. Or, de foarte multe ori s-a spus că Îndoiala este metoda filosofiei carteziene. Dar dacă ea nu apare În textele care se
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
s-au adus cogito-ului cartezian se grupează În principal În jurul a două tendințe. Una dintre ele susține că enunțul ne este decât un simplu silogism și trebuie tratat ca atare, iar o alta susține că, dimpotrivă, enunțul este expresia unei intuiții, exprimând o experiență inanalizabilă. Le vom urmări pe amândouă, căutând să le arătăm valențele dar și limitele, iar la sfârșit vom Încerca să oferim o posibilă interpretare a acestui enunț. Silogism Datorită formei qvasideductive pe care o are propoziția cuget
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și fundamentul realității și veridicității nemijlocite de care are nevoie, ca punct de plecare, spiritul cunoscător. A vedea În cogito termenul unui raționament, ar fi să ne condamnăm la un regres fără sfârșit În cercetarea temeiului care justifică acest raționament. Intuiție Un alt curent al interpretărilor presupune că enunțul prin care se obține formula cogito-ului nu poate fi decât o „evidență nemijlocită” sau o „intuiție”. Acest gen de interpretare se bazează pe faptul că tradiția filosofică de până la Descartes ignora algoritmarea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
fi să ne condamnăm la un regres fără sfârșit În cercetarea temeiului care justifică acest raționament. Intuiție Un alt curent al interpretărilor presupune că enunțul prin care se obține formula cogito-ului nu poate fi decât o „evidență nemijlocită” sau o „intuiție”. Acest gen de interpretare se bazează pe faptul că tradiția filosofică de până la Descartes ignora algoritmarea și recursivitatea, de unde concluzia că nu se poate concepe acțiunea generatoare a recursivității inconștiente asupra algoritmizării conștiente. Aceasta este opinia lui Edgar Marin expusă
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
tradiția filosofică de până la Descartes ignora algoritmarea și recursivitatea, de unde concluzia că nu se poate concepe acțiunea generatoare a recursivității inconștiente asupra algoritmizării conștiente. Aceasta este opinia lui Edgar Marin expusă În lucrarea La méthode (p. 123). Recurgerea la supoziția intuiției devine Într-o asemenea situație inevitabilă. Să amintim Încă o dată că Descartes ajunge la cunoașterea cogito-ului din afara unui silogism, În urma unei experiențe unice, fundamentale: „...că nu e decât o amăgire că am putea scăpa de ele (prejudecăți, erori - n.n.), de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
acțiune presupune o căutare În care se angajează spiritul, dar o investigație În care nimic din afara sa nu Îi furnizează vreo certitudine. Prin urmare, pare firesc ca ajungerea la o cunoștință adevărată să fie validată doar prin sine, printr-o intuiție, să se impună nemijlocit, În orice condiții, să transgreseze orice posibilitate de Îndoială. Și Într-adevăr, Descartes așa concepe cogito-ul, ca rezistând oricărei bănuieli de eroare. Bourdin, unul dintre cei ale căror obiecții primesc răspuns din partea lui Descartes, ridică următoarea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
limită chiar „a gândi că nu gândesc”. Toate aceste stări și situații diferite revin la „a gândi”, pentru că În toate se revelează cogito-ul. Descartes nu respinge aceste variante și fațete din care poate surveni cogito-ul, ci distincția pe care ideea intuiției o inoculează În acest gen de obiecție: că ar exista „o gândire care gândește” și o „gândire gândită”. Pentru a-și susține punctul de vedere, el recurge la un argument mai vechi, ce apăruse În disputa dintre realism și nominalism
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
acest gen de obiecție: că ar exista „o gândire care gândește” și o „gândire gândită”. Pentru a-și susține punctul de vedere, el recurge la un argument mai vechi, ce apăruse În disputa dintre realism și nominalism. Potrivit lui Duns Scot, intuiția este criteriul infailibil al adevărului, fundamentul certitudinii, excluzând orice Îndoială; căci, de exemplu, dacă nu e sigur că văd un perete alb la o anumită distanță, e absolut sigur că văd. Argumentul cogito-ului cartezian se bazează pe același principiu: din
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
că văd. Argumentul cogito-ului cartezian se bazează pe același principiu: din faptul că gândesc, chiar dacă Într-un mod fals sau iluzoriu, faptul de a gândi adeverește și validează cogitarea În sine. Prin urmare, cogito ergo sum pare a fi o intuiție nemijlocită care nu se poate funda mai mult. O intuiție ce se impune cu o forță și o evidență nemijlocită, dând măsura și modelul cunoașterii adevărate. Gândirea este conștiință de sine, iar dacă, În acțiunea ei, Îndoiala se separă de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
din faptul că gândesc, chiar dacă Într-un mod fals sau iluzoriu, faptul de a gândi adeverește și validează cogitarea În sine. Prin urmare, cogito ergo sum pare a fi o intuiție nemijlocită care nu se poate funda mai mult. O intuiție ce se impune cu o forță și o evidență nemijlocită, dând măsura și modelul cunoașterii adevărate. Gândirea este conștiință de sine, iar dacă, În acțiunea ei, Îndoiala se separă de obiectul său, fiind un principiu negativ, cogito-ul nu poate să
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
proces viu, care exprimă un dat. El nu este Încă o dovadă ontologică. Pentru a face dovada capacității sale ontologice, el trebuie să asigure trecerea de la esență, unde spiritul a ajuns prin Îndoială, Înapoi la existență. Dacă rămâne o simplă intuiție, cogito-ul nu este Încă un principiu metafizic, el nu furnizează ratio essendi, ci doar ratio cognoscendi. Desigur, În formula sa un prim adevăr este implicat, acela că „sunt un subiect gânditor”, deoarece pe presupoziția identității dintre „eu” și „ființa mea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care prezintă forma deducției, dar care păstrează și sugestia intuitivă, e de părere K. Jaspers. Având În vedere toate acestea, dar mai ales reținerile lui Descartes, cred că se poate renunța și la ideea că enunțul cogito-ului este urmarea unei intuiții. O posibilă interpretare Mai mult decât acceptarea unei soluții de mijloc, o analiză logic-formală a enunțului cogito, ergo sum poate fi mai profitabilă și, poate, mai lămuritoare. De aceea propun să considerăm termenii enunțului astfel: cogito = p sum = q ergo
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
oricărei idei, și cogito-ului i se poate prezenta acum temeiul, care nu este altul decât cel al cogitării Însăși. Așadar, e zadarnic să ne mai Întrebăm dacă enunțul cartezian exprimă un silogism, și ce fel de silogism, sau exprimă o intuiție, și intuiție a ce. El nu este decât o afirmare hotărâtă, pe orice cale, a ancorării experienței cogitative În realitatea existenței. Acel „sum” implicat de „cogito” nu are semnificația unui „sunt” necondiționat, ci doar semnificația unui „sunt Într-un anume
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și cogito-ului i se poate prezenta acum temeiul, care nu este altul decât cel al cogitării Însăși. Așadar, e zadarnic să ne mai Întrebăm dacă enunțul cartezian exprimă un silogism, și ce fel de silogism, sau exprimă o intuiție, și intuiție a ce. El nu este decât o afirmare hotărâtă, pe orice cale, a ancorării experienței cogitative În realitatea existenței. Acel „sum” implicat de „cogito” nu are semnificația unui „sunt” necondiționat, ci doar semnificația unui „sunt Într-un anume fel”, adică
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nu Își pot găsi temeiul decât Într-o existență neproblematică. 2.2. COGITO-UL CA PRINCIPIU METAFIZIC Cogito-ul a ridicat atât de multe probleme nu doar din dorința de a se stabili dacă este concluzia unui silogism sau expresia unei intuiții, ci pentru că, prin aducerea sa În filosofia carteziană, el a funcționat ca un nou principiu metafizic, diminuând, Într-o oarecare măsură, hegemonia absolută de până atunci a principiului divinității. Constituindu-se ca adevăr revelat de Îndoiala Însăși, cogito-ul cartezian Își
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Întrucât e același lucru a concepe ideea lui Dumnezeu și a ști că el există. Dumnezeu nu este arătat de nici o iluminare subită a intelectului, dar nici nu este consecință a unei cunoașteri provenite prin simțuri. Și nici chiar prin intuiția nemijlocită a eu-lui ca res cogitans. Acțiunea de surprinderea a cogito-ului nu este posibilă decât pentru spiritul care se Întoarce asupra lui Însuși, care se reflectează pe sine, și - notabilă diferență - se surprinde și se afirmă pe el Însuși. În
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
lui Dumnezeu, cât mai mult o explicitare a ideii despre Dumnezeu, adică a unei ființe necesare ce poate subzista prin sine, altfel spus printr-o cauză formală. Se mai poate Întâmpla ca Însuși Descartes să fi reconsiderat rolul și importanță intuiției, până acolo Încât să acorde acesteia capacitatea de a augmenta argumentul ontologic, așa cum reiese dintr-o scrisoare către Jean de Silhon din 1648: „Nu mi-ați mărturisit Dumneavoastră că sunteți mai puțin Încredințat de obiectele pe care le vedeți, decât
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a capacității sufletelor noastre de a avea despre Dumnezeu o cunoaștere intuitivă. ș...ț Dar mă faceți să depășesc limitele filosofării pe care mi le-am prescris”. Remarca de sfârșit arată că și de ar fi să dea o șansă intuiției, nu În felul acesta Înțelege să demonstreze existența lui Dumnezeu, așa că putem considera această derogare de la principiile sale mai degrabă o consecință a prea-curteniei filosofului nostru către nobilul său prieten. Cu toate acestea, când se vorbește despre ideea de Dumnezeu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
putem considera această derogare de la principiile sale mai degrabă o consecință a prea-curteniei filosofului nostru către nobilul său prieten. Cu toate acestea, când se vorbește despre ideea de Dumnezeu, adesea se spune că Descartes ajunge la cunoașterea ei printr-o intuiție. E adevărat că filosoful folosește acest termen, după cum am arătat și mai sus, Însă de cele mai multe ori pentru a-l respinge. Iar ceea ce respinge În modul cel mai hotărât este intuiția mistică, căreia Îi opune intuiția rațională, discursivizată, chiar cu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
spune că Descartes ajunge la cunoașterea ei printr-o intuiție. E adevărat că filosoful folosește acest termen, după cum am arătat și mai sus, Însă de cele mai multe ori pentru a-l respinge. Iar ceea ce respinge În modul cel mai hotărât este intuiția mistică, căreia Îi opune intuiția rațională, discursivizată, chiar cu neajunsurile pe care le comportă de multe ori raționarea. Iată În acest sens un fragment dintr-o scrisoare din 1648 către același Jean de Silhon, membru al Academiei Franceze: „Toate cunoștințele
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cunoașterea ei printr-o intuiție. E adevărat că filosoful folosește acest termen, după cum am arătat și mai sus, Însă de cele mai multe ori pentru a-l respinge. Iar ceea ce respinge În modul cel mai hotărât este intuiția mistică, căreia Îi opune intuiția rațională, discursivizată, chiar cu neajunsurile pe care le comportă de multe ori raționarea. Iată În acest sens un fragment dintr-o scrisoare din 1648 către același Jean de Silhon, membru al Academiei Franceze: „Toate cunoștințele ce le putem dobândi, fără
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care se scot în evidență unele idei pestalozziene, deplin valorificate de pedagogia modernă: rolul social al educației („o societate lipsită de cultură intelectuală și morală e tot atât de departe de idealul umanității ca și un individ lipsit de acea cultură”), rolul „intuiției metodice” și exercițiul în formarea deprinderilor și principiilor morale. Ideile lui Pestalozzi, credea pedagogul român, sunt deosebit de actuale (pentru societatea și școala românească a timpului său), ele sugerând următorul punct de vedere în demersul formativ: „Cultura e factorul dominant în
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
pedagogiei sociale, educația permanentă - se spune în una dintre principalele lucrări teoretice dedicate „științei educației permanente a maselor de adulți” - nu înseamnă numai o concepție, ci și o tehnică specifică de acțiune, conducându-se după câteva principii adesea verificate: principiul intuiției; cel al trezirii și cultivării interesului; principiul legării întregii activități culturale cu aspectele reale, actuale, cu cerințele vieții oamenilor; principiul participării active a beneficiarilor; cel al sistematizării și continuității logice a datelor de conținut în alcătuirea programelor culturale; principiul accesibilității
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]