4,183 matches
-
un dirijor care-i cere orchestrei să se oprească. Cu mâna liberă mângâie fata pe creștet, apoi îi făcu semn lui Sears cu degetul. Fata scânci: — Nu sunt lesbi, nu sunt lesbi! Nu s-a întâmplat decât atunci. Millard o legănă ca pe un copil. — Betty era lesbiană, Lorna? o întrebă Sears. Mi-am ținut respirația. Lorna se șterse la ochi cu reverul lui Millard și se uită la mine, după care răspunse: — Nu sunt lesbi și nici Betty nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fete era să le păstreze vie amintirea. Fiii nu mai aud poveștile mamelor după ce nu le mai sug laptele. Așa că eu am fost singura. Mama și mamele-mătuși mi-au spus povești nesfârșite despre ele. Indiferent ce făceau cu mâinile - că legănau copii, găteau, torceau sau țeseau - îmi susurau la ureche. În lumina arămie a cortului roșu, cortul menstrual, își treceau degetele prin cârlionții mei, în timp ce povesteau iar și iar despre aventurile lor din tinerețe, istoriile aducerii pe lume a copiilor. Poveștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lună a fost o adevărată plăcere, povestea mama. Surorile mele ne-au tratat pe amândouă ca pe niște prințese. Nu stăteai o clipă singură în așternut. Erau întotdeauna brațe care să te țină, care să te alinte, care să te legene. Te ungeam cu ulei dimineața și seara. Îți cântam cântece, dar când vorbeam cu tine nu ne prosteam. Ți-am vorbit de la început ca unui om mare, cu toate cuvintele, ca și cum ai fi fost deja sora noastră. Și înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ivea ocazia. I-am povestit despre bunătatea lui Ruben, despre frumusețea lui Iuda și despre cum eu și Iosif supsesem de la aceeași mamă. Am fost șocată să aud că Tabea nu-și dorea copii. - Le-am văzut pe mamele mele legănând prea mulți bebeluși care dup-aia au murit. Și am auzit că Oholibama a urlat trei zile înainte de a-și da viața pentru Iti. Eu n-am de gând să sufăr în halul ăsta. Tabea zicea apoi că nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ofrandelor, arse pe un altar așezat sub copacul cel mai înalt. Muzică minunată se auzea de peste tot, cu armonii complicate. Deborele dansau în cerc, după ritmul propriilor bătăi din palme. Se ridicau și se ghemuiau la pământ, săreau și se legănau de parcă ar fi fost un singur cap, un singur corp și am înțeles atunci de ce Tabea voia să li se alăture, să danseze cu ele. Ada s-a făcut nevăzută în acea noapte și mi-a luat și prietena, legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din cauza căruia eu rămăsesem văduvă, iar el, orfan? În noaptea aceea s-a făcut o petrecere. Am stat pe jos lângă Re-nefer, care ținea copilul în poală și-i punea pe buze pepene tasat, îl gâdila cu pene și-l legăna și-l făcea să râdă și să zâmbească înspre cei care veniseră să sărbătorească venirea unui nou fiu în casa lui Nakht-re. Mâncarea și băutura erau în cantități pe care eu nu le puteam cuprinde: pește și vânat, fructe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
zis Re-mose. Munca mă ține prea ocupat ca să-mi fac o familie, a zis el, cu un gest mic de lehamite. Poate că într-o zi se va îmbunătăți situația și o să-ți dăruiesc niște micuți pe care să-i legeni pe genunchi. Dar asta nu era altceva decât conversație politicoasă, care plutea în aer și mirosea a fals. Prăpastia dintre noi era prea mare pentru asemenea familiarități. Dacă și când aș fi devenit bunică, mi-aș fi cunoscut nepoții doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
i s-au umezit alături de mine. După ce am mâncat ce adusese Meryt, m-a obligat să mă așez în pat și mi-a masat picioarele. Toată durerea ultimelor zile s-a topit în timp ce-mi frământa degetele și-mi legăna călcâiele. După ce m-am liniștit, am rugat-o să stea lângă mine și i-am luat mâna, caldă și moale de la ulei și i-am povestit restul, ce se mai întâmplase la Teba, chiar și cum Zafenat Paneh-ah, mâna dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ea cu delicatețe. Tu ești acum bunica, vocea înțelepciunii. Cinste ție, a zis ea și s-a aplecat în fața mea până a atins pământul cu fruntea, cerându-mi iertare. Am ridicat-o și s-a transformat într-un copil înfășat. Legănând-o în brațe, am implorat-o să mă ierte că mă îndoisem de dragostea ei și i-am simțit iertarea cu toată inima mea. M-am dus la mormântul lui Meryt a doua zi după visul cu Lea și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lor. Mă întreb dacă ei comparau apa acelui râu cu asta de aici, așa cum am făcut eu în seara asta. Ne-am întors unul spre altul și am făcut dragoste tăcuți ca peștii și apoi am dormit ca doi copii legănați la sânul marelui fluviu, izvor de împlinire. La Tanis, am părăsit fluviul și am început călătoria printre dealurile unde locuiau fiii lui Iacob. În Egipt, agricultorii și chiar tăbăcarii erau considerați superiori ciobanilor, a căror muncă era socotită una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
marțial și parcă nici proteza nu-i mai juca în gură. Dodo tânjea după un pian. Siminel tânjea să ajungă într-o zi în țările calde. Se mințeau, înțelegeam asta. Dar oare nu există situații când, dacă nu te lași legănat de minciuni, nu te lași legănat de nimic? N-aveau voie să treacă balta și de aceea cătunul era pentru ei un eldorado interzis. Se duceau câteodată până la marginea bălții și se uitau dincolo, la căsuțele de chirpici pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-i mai juca în gură. Dodo tânjea după un pian. Siminel tânjea să ajungă într-o zi în țările calde. Se mințeau, înțelegeam asta. Dar oare nu există situații când, dacă nu te lași legănat de minciuni, nu te lași legănat de nimic? N-aveau voie să treacă balta și de aceea cătunul era pentru ei un eldorado interzis. Se duceau câteodată până la marginea bălții și se uitau dincolo, la căsuțele de chirpici pe care nu le văzuseră niciodată de aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără să zică nimic. A început să plouă mărunt, părul lui Vecu se udă, i se lipește de frunte, de ceafă, de urechi. Brusc, bătrânul se desprinde din împietrire, te scuipă, pentru că l-ai jignit? pentru că te disprețuiește?, și pleacă legănându-și în ploaie silueta deșirată. Scuipatul lui, cleios și galben, ți s-a lipit de obraz, ca un vierme, lângă gură. Te ștergi încet, aproape paralizat de surpriză; altfel ar trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spre vâslaș. Din lăcașul vâslei nu mai putea să cadă în mare, dar valurile pătrundeau și din margine și de sus și îl băteau fără încetare. De nu s-ar fi ținut cu o mână de trunchiul în care se legăna vâsla părăsită, s-ar fi izbit cu capul de pereții groși de bârne. Cu cealaltă mână, ajutîndu-se de pieptul său și de dinți, Iahuben înfășură strâns în jurul capului acestui nenorocit vâslaș pânza sfâșiată din cămașă. Îl trase pe Hunanupu la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se spargă. Și deodată apele se liniștiră. Vântul se înmuie. Pe întinderea mării unduită de valuri mici și din nou aproape albastră, se făcuse lumină. În stânga, la miazăzi, țărmul ținuturilor cu nisipuri, de unde plecaseră, se zărea aproape. În față, se legănau una după alta corăbiile atlante. Departe, la orizont, se puteau desluși cei doi stâlpi puternici de piatră ai zeului hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două țărmuri dimpotrivă, care strâmtau această mare și deschideau apoi drum spre Marea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se din inimă o mânie surdă. Se întoarse să se uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind. Întoarse repede capul spre curtea palatului și scoase un strigăt: în clipa aceea soldatul se prăbușea la pământ cu un cuțit în pieptul însîngerat. Și-l înfipsese singur. Iahuben își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte scrisoarea regelui, pe care o purta în sân, dar o știa pe dinafară. Regele îi scrisese Marelui Preot astfel: Mi-a venit o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de culoarea amurgului din Țara Nisipurilor, vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca de sub tălpi. Și căzu în nesimțire... ... Nu știa cât zăcuse acolo, în grâu, lângă turnul străin. Când se trezi, zăcea tot cum căzuse, pe spate, cu fața în sus. Era noapte. Nu se zărea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
locul neted unde stătuseră soldații. Nu se așeză jos îndată, ci lunecă întîi la o palmă deasupra pământului pe o pernă de aer pe care și-o făcea singură și care-i ținea loc de roți. Apoi se opri, se legănă câteva clipe, și cei patru ieșiră din ea. Văzând zâmbetul străinilor, Iahuben începu să hohotească de râs, mulțumit de prietenia sa cu zeii. Apoi amândoi pământenii începură să care armele în luntre. Cârmaciul vru să ridice un scut, însă abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se zărea prin noapte nici o pânză, nu se auzea nici un plescăit al apei. Nimeni nu putea să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Foc. Trecu un oarecare răstimp, și semnul nu se mai zări, pierdut în cer. Dar îndată după aceea văzură toți cum pasărea sau luntrea zeilor se apropie ca un grăunte de argint de fumul și scânteile Muntelui de Foc, se leagănă o clipă deasupra și apoi cade în fum. - Zeul a intrat în pămînt! rosti Utnapiștim. Numaidecât se auzi de departe un bubuit surd și prelung, și din gura muntelui, unde căzuse luntrea, țâșni un potop de flacără, de scântei și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fântânii adâncului și fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. În ziua aceea țâșniră toate izvoarele marelui adânc și stăvilarele cerului se crăpară... Povestitorul se opri. Legănați în molcomă visare, de vin sau de povestirea sa, stăpânii țării pierdute adormiseră. Șirurile de corăbii pluteau acoperind marea. În fruntea lor deschidea drumul marea corabie regală. Apele se liniștiseră aproape cu totul. Dar unul dintre preoți îl trezi pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ieși nici un sunet. Numai privirea țipa. Luntrea se așeză pe o câmpie netedă, verde, de lângă malul Mării Dulci, în partea ei răsăriteană. Numai punând piciorul pe pământ, cele două femei se simțiră mai bine. Apa era îmbietoare, valurile calde se legănau sub vântul ușor. Pământenii se aruncară în apă, lepădîndu-și veșmintele; în apă, Mehituasehet își uită teama de zei. Fiindcă străinii nu îndrăzneau să se scalde, neștiind dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de peretele luntrei cu un fir subțire, ca o frânghiuță. Străinul mișcă acul până într-un anume loc, apoi apăsă un bumb, și aproape în aceeași clipă se auzi un bubuit înfundat, de departe, iar după un răstimp luntrea se legănă în aer, oricât de sus era, lucru care nu i se întîmplase nici pe vânturile cele mai tari. Străinul puse cutia deoparte, și începu să numere, lovind cu degetul în marginea scaunului său. Apoi îi spuse lui Uh să desfacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]