3,879 matches
-
Anei Blandiana, Ion Pop este cel care lansează ideea că autorul de text poetic are rolul de "ordonator al sensurilor lumii"107, "eul liric definindu-se, în primul rând, drept conștiința ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în același timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor. (...) Luând act de destinul său, trasat în afara oricăror concesii de natură morală, poetul și-l va asuma cu un anume orgoliu, acționând în direcția fixată, reprimându-și orice tentație turbulentă: el devine parcă însăși vocea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetul și-l va asuma cu un anume orgoliu, acționând în direcția fixată, reprimându-și orice tentație turbulentă: el devine parcă însăși vocea destinului, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale, de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic, al spiritului, masca inflexibilă, de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic"108. În spiritul acestui principiu și cercetându-i spiritul civic, Alex Ștefănescu o numește pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de lumea paradisiacă, ia naștere un conflict între eul liric și realitatea înconjurătoare, generându-se, în consecință, dorința creării unei noi realități: "Eul poetic se definește, în primul rând, drept conștiință ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în acelaști timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor"116. Totuși, deși "în Călcâiul vulnerabil, se găsește atât prima capodoperă a Anei Blandiana (parabola dramatică Torquato Tasso), cât și primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema somnului, a străbunilor, a matricialului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
formă de evadare spirituală prin intermediul "cuvântului mistificator și fatal"63, poeta maturizându-se vizibil, atât în planul scrisului, cât și în plan personal 64. Maturitatea face din eul poetic o "conștiință ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în același timp, o limpede și strictă geometrie a sentimentelor: spațiu al unității și al integrității ființei, cucerit cu dificultate, apărut cu dificultate, dând măsura capacității omului de a crea și conserva punctul de sprijin pentru și în Univers. Specificul acestei viziuni va fi, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și-l va asuma cu un anumit orgoliu, acționând în direcția fixată, reprimându-și orice tentație turbulentă: el devine parcă însuși vocea destinului său, substituit nenumăratelor voci ale dezordinii universale; de aici, acel aer impersonal al rostirii înghețate în forme limpezi, corespunzătoare regimului ascetic al spiritului, masca inflexibilă de erou tragic, pornit în căutarea tonurilor clare, într-o lume pândită și coruptă adesea de compromisul etic. Dacă existența etică, deși nu lipsită de patos, rămânea oarecum exterioară și mecanică în volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de "interiorizare și densificare lirică, dominat de meditații interogative asupra sensului existenței, resorbite în cenzuri prelungite, sugerând absența răspunsului"85, A treia taină "este în măsura în care comunică neliniștea sufletului poetei ce se confruntă cu dilema sau cu misterul existenței"86: "Durere limpede, moartea m-a-ntors,/ În brațele tale supus, aproape copil./ Tu nu știi dacă trebuie să mulțumești/ Sau să plângi/ pentru fericirea aceasta,/ Mamă./.../ Neînțelegerile peregrinări și cuvintele,/ Ucenicii de care ești mândră și care te sperie,/ Tatăl, bănuitul, nerostitul, veghind,/ Toate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de închidere și mai profundă, în sine: Ce poate fi fericirea,/ Dacă nu această plutire,/ Prin fructe și frunze,/ În raza de miere prăfoasă, foșnind,/ Pe locul vrăjit, unde viața sfârșește,/ Dar nu-ncepe moartea/ Și-ntre ele numai/ Un limpede jind,/ Cu miros de prune, urcând spre alcool,/ De fum și de iarbă uscată?/ Ce poate fi fericirea,/ Dacă nu să adormi,/ Așteptându-ți sfârșitul,/ În septembrie,/ Într-o livadă?" (Această plutire) Pendulând între lirica lui Lucian Blaga și cea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
extazului frunzelor,/ Această triumfătoare/ Țară a nimănui/ Dintre viață și moarte,/ Această beatitudine/ Învăluind în vegetala-i lumină/ pământul,/ Cu mireasmă de fructe/ Dezgolite pe crengi/ În virginală/ Și grea impudoare?// Cine-a îndrăznit/ Să dea un cuvânt/ Celei mai limpezi/ Și-adânci nemuriri/ Spre care curgem,/ Nedemne de atâta speranță,/ Cu toții,/ Printre ciorchini înțelepți/ Și zănatice ramuri subțiri?/ Tăceți!/ Tăceți și-ascultați/ Silabele ierbii foșnind/ În lumina uscată/ Nici ea nu-ndrăznește să spună pe nume/ Acestui ultim regat". (Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu tot optimismul meu iresponsabil (părerea unui prieten!), că îl voi publica în imprejurările istorice pe care le trăim astăzi", Literatura română postbelică, p. 269. 131Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, p. 271: "Un vibrato emoțional constant al vocii însoțește mărturisirile limpezi, profesiile de credință nete, elocvența rituoasă. Formal, poemele sunt corecte, rotunjite pe la colțuri, cu metafore cuminți, dar care păreau impresionante ("frânghiile ploii", "măduva surâsului"), rareori forțând în sensul avangardismului antebelic ("pisica moartă a ceții")". 132Lucia Simona Bumbu, Iulian Boldea, Ana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care presupune un trecut nu foarte îndepărtat. Gina Popa ("Evenimentul", 2 februarie 2009) Angoasa trecutului, angoasele prezentului Teatrul din noi. Teatrul recunoașterii Naționalul ieșean a început anul 2009 cu o premieră de excepție la Sala Studio: "Gheorghe Popescu". Un spectacol "limpede" în care accentul cade pe text și care se conturează într-o lecție de actorie. Un spectacol cu oameni, mai mult decît cu personaje, făcut pentru oameni. O respirație ușoară pentru un public care s-a obișnuit să fie exploatat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
conștientă de propriile convenții și deci autosubversivă. Din perspectiva teoriei literaturii o disciplină foarte nouă și totuși muribundă astăzi Michel Houellebecq nu este un scriitor postmodern, nu este un scriitor cultiva: deci inactual, ba chiar desuet. Narațiunea curge În șuvoaie limpezi, neologismele, puține, au Întotdeauna o funcție explicativă, niciodată estetică, nici o adiere de giumbușluc tehnic nu se face simțită, spre plăcerea sau Îngrijorarea eventuale ale cititorului. Asta pentru că pe scriitor Îl interesează sau cel puțin reușește să convingă de acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Interprofesională Regională (AGIR) cu ocazia salonului cărții de la Paris din martie 1994. Conform acestei autobiografii fictive, Volodine ar fi un nativ al stepei mongole, născut Într-o iurtă În orașul Xiao-Long, pe malul fluviului Orbise. Tonul este blînd, nostalgic, stilul limpede, eterat, toate aceste trăsături amintindu-l pe Cinghiz Aitmatov. Condiția scriitorului s-ar reduce de fapt, sugerează autorul, la aceea a individului exilat dintr-o patrie a originii aflată dincolo de puterea istoriei, un tărîm al “tinereții fără bătrînețe”, singurul În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
typos, o marcă sau un model în miniatură al corpurilor de la care emană. La Epicur, simulacrele sînt desigur imagini, dar nu așa cum sînt imitațiile, asemănătoare cu un original sau o idee. Imaginile există; sînt obiecte fizice, mai ușoare și mai limpezi decît corpurile solide de la care emană în permanență. În timp ce emană, într-adevăr, din corpuri, propagîndu-se sub formă de mici ansambluri reduse, imaginile pot fi numite typoi: modele, sau amprente (typos este amprenta în relief folosită la baterea monedei). Modelul este
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
anume, pentru că poezia se naște într-o lume a ghețurilor pure, propice creației, univers descoperit de Eminescu și mai târziu de Camil Petrescu, poetul care caută obsesiv și fascinat idea: "Deși-i din implicații cu rămurișuri pure/ ori din cristale limpezi ce scânteind se scurg/ Intrând în ea, să tremuri ca iarna într-o pădure". Poezia lui Labiș trebuie privită din două unghiuri de vedere: astfel este necesar să subliniem contribuția lui la orientarea poeziei de după război, relevând însă și partea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a poeziei, atât cât ea poate exprima metaforic lumea. Rămâne aspirația permanentă a "Teribilului actor", care se desparte de "falsele străluciri", pentru a deveni autentic. Chemarea "Schiorului" spre muntele înzăpezit sugerează și stări emoționale indefinite. De asemenea, rămâne continuatorul vocilor limpezi ale strămoșilor: "Mă trag din neam străvechi, de cântăreți dieci/ În stranele bisericilor ardelene". În ciuda conținutului, care răspunde sau nu imnului ca specie, poetul cântă elegia fierbinte a Ardealului în rezonanțe grave și înmiresmate, reînnoind știutul glas menit să limpezească
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
friguri monahii dansatori isterici și aproape nebuni/ ca fetele bolnave de năvârlii./ joacă la lumina sfintei luni și se cred ciocârlii." Stingerea varului se realizează într-un adevărat ritual, pentru că descântecul este de boală necunoscută: Apoi toarnă apa iute și limpede/ scoate focul din pietre și acesta se întinde, se zvârcolește/ Se rupe într-o destrămare de clinchet." Trecerea spre lumea reală se face pe nesimțite, poetul descoperă în cuptorul de var zidit de țărani, dintr-o știință obscură, materia cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sferă, stele sublime sunt sfere". Sfera aduce o lume a contrariilor, a neputinței, a lipsei de libertate, a tristeții. Specifică ni se pare, în lirica lui Nichita Stănescu, ostentația cu care afirmă sursele filozofiei, ale "dezbaterilor"; una din cele mai limpezi este teza hegeliană reluată sub titlul "Eseu" a lui Maurice Blanchot "Literatura și dreptul la moarte", conform căreia, dând nume ființelor, Adam le-a aneantizat. Lumea noțiunilor este tot atât de tristă în perfecțiunea ei ca o sferă 2. Ceea ce dă sens
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
asiduitate. O dată, cînd era la studii în Germania, chiar se învinuiește de a fi exagerat cu ele: „Carnavalul e pe terminate. Balurile se succed cu repeziciune, m-am săturat de atîta dans. N-am mai fost de mult cu capul limpede. Aceste petreceri numeroase ucid mintea”4). Aduse din străinătate, carnavalul și balul pătrund, din ce în ce mai mult, și la noi, pînă și în cele mai mici tîrguri. Perioada desfășurării lor o constituie cîșlegile de iarnă, adică de la Crăciun pînă în postul mare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ce gînduri îi încearcă înaintea clipei finale. Jean Moréas, unul din principalii militanți ai simbolismului, își calma durerile, citind pe Sainte-Beuve. La fel Tristan Corbière. Vlahuță al nostru s-a consolat - scrie un memorialist - cu versuri din Dante. „Cu judecata limpede, cu vocea adîncă (...) și-a exprimat dorința ca manuscrisele nepublicate să fie arse. Lucrător cinstit și minuțios, n-a vrut să lase posterității decît opere desăvîrșite”. Surprinzător, ceva ce seamănă cu vorba lui Bacovia a spus Victor Hugo, recitînd ultimul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
reușește să o atenueze prin utilizarea unor tonuri mai luminoase în descrierea celor câtorva personaje asociate, într-un fel sau altul, revelațiilor primordiale, firește mântuitoare: dansatoarea "cu pasul și încheietura dulce", al cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi limpezi" la porțile cetății (Răsuflarea femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
secvențial sau total, după tiparul aventurii solitare într-un cosmos perceput ca o soluție catharctică: "îmi spăl privirea în Ocean/ de lucrurile toate/ până pielea se acoperă de sarea și solzii singurătății/ și mâinile îmi sunt ca de amfibie// sub limpedele cer/ mă aflu tot cuprins de apa/ în care munți golași// încremeniți în valuri// se revarsă" (***). Încă de la început, imaginarul poetic al lui Cassian Maria Spiridon postulează primatul rupturii din sine prin și întru poezie. Iată, în continuare, câteva fragmente
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fi stabilită o grilă interpretativă prin care s-ar vedea inserate evenimentele actuale, bineînțeles cele mai încurcate și mai înspăimîntătoare. În același fel, acea necunoscută extrem de greu de lămurit, a întrebărilor fără răspuns cedează în fața unui sistem organizat de lucruri limpezi, destinul redevine inteligibil; o anumită logică, sau cel puțin o anumită coerență tinde a se impune în desfășurarea deconcertantă a evenimentelor... Astfel, pentru a reveni la aspectul discutat anterior, putem spune că literatura antisemită de la sfîrșitul secolului trecut implică o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
tot restul Galiei. Munți bogați și cîmpii atît de mănoase și aflate într-un climat atît de binevoitor încît pămîntul de aici dăruiește tot ceea ce își dorește inima cultivatorului [...]. În anumite locuri sînt izvoare care scaldă cîmpiile cu apele lor limpezi, iar, din toate, cel mai frumos este Lignon, ce șerpuiește chiar de-a lungul ei [...]. Malurile sale, umbrite pe alocuri, sînt răcoroase și atît de plăcute văzului încît nu se poate să-ți aducă plictiseală. Undele-i limpezi și cristaline
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
încît nu se poate să-ți aducă plictiseală. Undele-i limpezi și cristaline se zăresc de aici, iar din tufărișul de pe maluri se aud mii de triluri de păsări felurite. Se află aici fîntîni cu ape atît de reci și limpezi încît și cei cărora nu le e cîtuși de puțin sete se bucură de răcoarea lor. Honoré D'Urfé, Astrée Descrierea de natură derivă din topicile discursului juridic și ale discursului epidictic și pătrunde în literatură prin intermediul lui locus amoenus
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
ba huhurezi, ba ulii, Ba ciori limboase ce trăiesc pe mare. Iar mai încolo podidea în jurul Boltitei peșteri spornică-n putere O vie-nstrugurită. Și din patru 95 Fîntîni zidite-aproape-n șir și-ntoarse Cu fața osebit, curgea o apă Cu totul limpede;-nverzeau alături Și-ntinse umede livezi cu țelini 100 Și toporași. Privind mîndrețea asta, Și-un zeu putea să stea uimit în față-i înveselindu-și sufletul și ochii. Homer, Odiseea, Cîntul V, 74-100 Predilecția pentru topos nu se limitează
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]