4,021 matches
-
cu o stare de rigiditate a conștiinței. Μ Pentru unii este o chestiune de bun-simț să considere că Dumnezeu poate fi „văzut” sau „simțit” numai prin credință. Alții, În schimb, nu-și pot deriva credința decât dintr-un exces de luciditate: Dumnezeu, spun ei, nu poate exista decât În măsura În care rațiunea proprie Îl admite. Dar, așa cum ironic observă Emil Cioran, oamenii de acest gen nu fac altceva decât „să reducă spiritul la inteligență”. Μ Unii psihologi, filosofi etc. apreciază ca fiind un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
În criză morală față de sine. Μ Timidul Își spune adesea, cu amărăciune, dar și drept consolare: cel mai bine mă pricep să fac ceea ce nu sunt, de fapt! Μ Cine realizează, cu o anumită frecvență, sentimentul tristeții are, de fapt, luciditatea Înțelegerii vieții ca un complex de Întrebări la care răspunsul trebuie să fie mereu reluat. Μ Pentru adevărurile simple nu avem timp. De aceea ele ni se relevă mai ales În timpul nostru liber (atunci când Îl avem sau atunci când știm să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sau din obligație. Omul este nevoit, așadar, să transforme existența sa lumească Într-un sacrificiu continuu al trebuințelor sale egoiste. Μ Rămâne mereu un aspect de spectacol al vieții faptul cum unii oameni, care o Întreagă viață au dovedit o luciditate mereu trează, o capacitate de pătrundere În tainele sufletului omenesc, un sarcasm și un umor necruțător al atitudinii, au putut avea totuși slăbiciuni și naivități În așa măsură În raport cu o anumită persoană, Încât s-au lăsat șantajați sau chiar escrocați
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Hristos și lasă poftele trupului”). Desigur, nu oricine poate realiza această convertire, deoarece nu starea de șoc emoțional, naivitatea sau teama reprezintă condițiile psihologice reale ale producerii ei. Adevărata convertire religioasă se realizează, după părerea noastră, pe un fond de luciditate a psihicului, de opțiune conștientă pentru un drum existențial plin de privațiuni lumești, dar capabil de a ne eleva sufletul și de a ne asigura depășirea condiției umane. Convertirea religioasă trebuie să răspundă așadar unei nevoi ascunse a sufletului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Numai așa se explică de ce un criminal se poate simți jignit În forul său interior atunci când altcineva Îl lezează În ceea ce el numește „onoarea” sa. Μ Conștiința, care raportează totul la ideea de responsabilitate, individuală sau socială, este creatoare de luciditate. Aceste noi energii derivate din sentimentul responsabilității asumate sunt deosebite de cele ale afectivității bazale, care sunt Însetate de obținerea plăcerilor imediate, de moment. Energiile conștiinței sunt, de fapt, energii spiritualizate, care cuprind un paradox: impun, de obicei, acțiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pe un drum al obținerii desăvârșirii). Μ Psihicul uman are, prin natura lui, o particularitate interesantă: când nu poate Înțelege, cu claritatea dorită, un lucru, atunci se străduiește să-l simtă cât mai profund. Se știe Însă că trăirea În luciditate este mai scurtă decât trăirea În simțire, care poate dura foarte mult: logica sau gândul lucid se nasc, de fapt, treptat, dintr-o stare de suferință continuă a cunoașterii, dintr-o flacără mereu vie a curiozității. Μ Unii parcă sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
despre un asemenea model trebuie să vorbim, în primul rând, ce constituie axa ordonatoare a investigației, care face ca, prin chiar acest fapt, să ocupe un loc aparte în exegeza creației Anei Blandiana, cu care Alina-Iuliana comunică analitic profund, cu luciditate, dar și cu o deosebită empatie. Astfel, s-a născut această carte, la origine teză de doctorat, cu titlul incitant: O poetică a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana. Iată un subiect complex, pentru că așa l-a gândit autoarea, cu numeroase trimiteri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cum, însă, trecut nu reprezintă numai tradiție, ci și modernitate (acum ea însăși istoricizată), neomodernismul încearcă și o recuperare a marelui scris interbelic, fără sincronizare și fără pierderea propriilor deziderate estetice. Neomodernismul liricizează poezia, aducând esențiale transformări precum: expansiunea imaginației, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
esteticului, cu alte cuvinte, întoarcerea la poeticitate, dar, în același timp, și apelul la o motivație etică a discursului liric, toate aceste trăsături ale neomodernismului poetic românesc se regăsesc la acești poeți ce au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice și interogația morală de acut ecou expresiv"85. Pornind de la rolul estetic al neomodernismului, pe care am reținut că îl include în marea paradigmă a postmodernității, precum și ținând seama de tot acest context ideologic problematizant, Ioana Em
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideologiei staliniste și de proletcultism. De aici decurge o recuperare a substanței ei estetice printr-o "mișcare de evoluție regresivă"20. S-ar putea spune că rolul neomodernismului este unul recuperator. Neomodernismul liricizează poezia, aducând esențiale transformări precum: expansiunea imaginației, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
esteticului, întoarcerea la poeticitate, cu alte cuvinte, dar, în același timp, și apelul la o motivație etică a discursului liric, toate aceste trăsături ale neomodernismului poetic românesc se regăsesc la acești poeți, care au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice și interogația morală de acut ecou expresiv"86. 2.3. Dosar de receptare critică Situarea unui autor în contextul unei anumite epoci/ generații, precum și stabilirea influenței pe care acesta o manifestă în promovarea unei anumite estetici, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
drept un volum care "cultivă valorile stilistice ale liricii psalmice, pe linia simbolisticii romantice a nopții. Alura mistică a metaforelor sugerează o sensibilizate sacralizată, tulburătoare totuși prin intimitatea dialogului (...) Senzuală în esență, tensionată până la crispare de obsesia extazului și a lucidității, poezia Anei Blandiana se recompune potențial într-un spațiu de pură sugestivitate lirică. Potențarea retorică a tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana, devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în poemul Anei Blandiana, ele transformându-se în pretexte sau instrumente prin care se argumentează o iubire imposibilă. Retorica, vine, de asemenea, să susțină această nouă viziune asupra iubirii. "Senzuală, în esență, tensionată, până la crispare, de obsesia extazului și a lucidității, poezia sa se recompune potențial, într-un spațiu de pură sugestivitate lirică. Potențarea retorică a tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
e cea care decide"515. Epistolele acestea, încă necunoscute, se constituie în tulburătoare confesiuni asupra genezei operei literare, asupra inspirației și efortului chinuitor de a crea imagini și universuri insolite, mărturisirile Anei Blandiana surprinzând, "printr-o dezarmantă sinceritate, printr-o luciditate greu de acceptat la o așa de tânără scriitoare, care începuse să se confrunte cu vitregiile existenței ce nu dădeau semne că vor obosi prea curând"516, În afara activităților literare, numele Anei Blandiana este strâns legat de fondarea Memorialului Victimelor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cum spuneam, vulnerabilă, dar nu naivă. Faptul că nu-și ia măsuri de apărare nu înseamnă că nu este conștientă de primejdiile existenței de acele "nesfârșite primejdii", cum le numea Mircea Horia Simionescu, care planează mereu asupra fragilei ființe omenești. Luciditatea intensă, arzătoare este, de altfel, o altă însușire care ne place la Ana Blandiana. Ea se definește ca o poetă care știe și care se simte copleșită de ceea ce știe". Alex Ștefănescu, Istoria, p. 398. 104 Ibidem, p. 399. 105
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Bratu, op. cit., p. 48. 49Ibidem, p. 46. 50"Ecourilor evidente din Poemele luminii ale lui Lucian Blaga li se grefează un foarte specific sentiment al generației, comun multor poeți care au debutat după N. Labiș: aliaj de candoare copilărească și luciditate matură a conștiinței, această nouă sensibilitate marchează și Persoana I plural (1964), schițând, dincolo de reportajele lirice sau poeziile pe temă dată, câteva constante particulare viziunii în curs de constituire". ***, Dicțíonarul general al literaturii române, p. 295. 51Luiza Bratu, op. cit., p.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deasupra neantului. Prin acest ultim act aberativ dovada instaurării dincolo de haos a totalei dezagregări inexistența devine moarte. Iar moartea finală e anticipată pas cu pas de moartea morală progresivă. De-a lungul traseului parcurs în mecanica celor trei timpi cercetați luciditatea se insinuează pentru a amplifica lui Ilie Popescu tensiunea conflictuală a tragicului și derizoriului coșmarul acelei dezbateri alternate în prăbușire pe balansul grețos al celor două muchii, cea sfîșietoare și cea hilară, traducînd admirabil imponderabilitatea existențială ca terminus continuu al
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
contrastul lumii reale, al existenței celei adevărate obișnuite și tangibile în însăși banalitatea sau stereotipia ei, cu care inexistența intră într-un tulburător de firesc contact, ceea ce comunică o continuă stare de inadecvare, de stranietate și rizibil, de familiaritate a lucidității cu misterul dezumanizării. Cu misterul în care Constantin Popa își învăluie un protest fără echivoc, ridicînd acuitatea pamfletului la iradiația parabolei. Iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial, de autentică modernitate, ne-a fost o pasionantă provocare de a desluși cifrul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lăuntric, în funcție de angajarea etică, de instituirea unei scări valorilor perene. Exact în acești termeni care tratează neobișnuitul în obișnuit este recepționat spectacolul care-l are drept interpret protagonist pe autor, iar regizor și scenograf pe dăruitul și subtilul Dan Nasta. Luciditatea cărturărească și sensibilitatea rafinată a "meșterului" au urmărit desenul interior al celor patru personaje, dînd extensie stărilor care se succed, conducînd la dezagregarea etică, la neantizarea ființei umane a anti-eroilor din Calul verde. Este o regie "pe dinăuntru" ca să folosim
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mărește uriaș, la bietele noastre suflete obligate să mintă pentru a se salva pe deoparte și pentru a se pierde pe cealaltă parte. Se propune aici o pagină a înfrînților vieții, a căror ultimă salvare nu este nici măcar sinceritatea, ci luciditatea dureroasă asumată în genunchi. Părăsind ordinea cronologică a apariției pieselor lui C. Popa, mă opresc asupra textului " Mașina de vînt". Ca și în "Calul verde", pretextul sentimental e doar manevra prin care se speră ( zadarnic) abaterea atenției cenzurii de la mesajul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
noastră, prin grila efectelor agresiunii și autoagresiunii. Dacă agresiunea este înțeleasă ca prezență amenințătoare, ca inserție violentă a unei sau a unor voințe exterioare, urmărind să se substituie existenței și exprimării libere a ființei umane, autoagresiunea acționează ca moment al lucidității și al recunoașterii unor zone maculate în planul conștiinței, dar și ca rezultat al lașității, al abandonului în registre care țin de etic și de social. Primul factor este unul indubitabil traumatizant, al doilea poate funcționa, prin șoc retroactiv, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în crăcile stejarului de la Scornicești și se distrează observîndu-l, hărțuindu-l, iar stejarul îi are în custodie pe ai săi pentru a nu-l supăra pe marele corb și ciorile frățești. Stop!; există mici și trecătoare, și zadarnice fioruri de luciditate (Alex, Irina, Val, Bunica), de revoltă, de evadare chiar, dar sînt anulate de forțele unui coșmar care nu suportă normalitatea. Așa se face că, în final, victimele, e adevărat, sub presiunea stăpînului, interior, îngenuncheat și el acum, așa cum cere regula
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
înțeles, dar trece pe lîngă) Fac și eu ce pot... El 1: Dar, de fapt, știi ce faci? El n: (la întrebarea asta nu se aștepta; oare, într-adevăr, știe?; trece prin uluire, ură, gata să ia foc, calm și luciditate) Cum adică dacă știu ce fac?! Ce întrebare e asta?! Sigur că știu ce fac. Și de ce fac! El 1: (chiar calm) Foarte bine. Înseamnă că ești fericit. Și poate că aș fi și eu, dacă mi-ai spune și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
refuzul de a recunoaște, fie ne zbatem în mocirla rememorărilor vindicative, fie mărșăluim intransigenți și surzi pe ritmurile acuzelor solitare. Fiind liberi, nu mai suntem solidari. Nici măcar față de necesitatea organică de a extirpa răul comun. O amnezie malignă ne moleșește luciditatea. Nu mai punem întrebări, nu mai căutăm răspunsuri. Ne-am obișnuit să mergem șchiopătând și nu ne miră deloc că nu mai putem alerga. În cele din urmă, am ajuns în ipostaza anihilantă în care verdictul asupra delațiunii să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
palpitul de coșmar intratabil; trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcîndu-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori". Este exact ce a vrut să spună dramaturgul și exact ce comunică spectacolul lui Ovidiu Lazăr pe un ton de mare luciditate și într-un ritm interior care tulbură spectatorul și-l invită la meditații. Dar cei doi Gheorghe Popescu nu sunt singuri în procesul de conștiință pe care și-l provoacă și pe care-l pun în scenă (uneori la propriu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]