6,725 matches
-
ta! spuse tata ironic și convins că am făcut o compunere ca vai de lume. Ia s-o citesc și eu! ― Poftim! și îi întind caietul cu sfială. El începe să citească, își strânge buzele și-și ridică sprâncenele cu mirare. ― Din ce carte ai luat-o? ― Din nici o carte! Am făcut-o eu, din capul meu! ― Hai, hai, știi că nu-mi place să minți! Spune de unde ai copiat-o? ― De nicăieri, tată, zău așa, dacă-ți spun... Eu am
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
profesorii. Aproape că nu există profesor care să nu fi primit vreo poreclă de-a lungul carierei sale. Și, lăsând la o parte orice considerente, trebuie să se recunoască deosebitul talent al elevilor de a porecli! Nu mică a fost mirarea noastră când "Barosanul", adică Nea Sterică Enăchescu, dascălul de latinește și franțuzește, și cel mai drag profesor al nostru, care ne-a fost cu adevărat învățător și părinte sufletesc timp de opt ani de zile, ne-a spus la una
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
a trebuit! Începură o ceartă între ei, cu îmbrîncituri și suduieli, de-ți era mai mare dragul să-i privești... Numai că nu se băteau! Trecură așa, certîndu-se de mama focului, pe lângă popa care, auzindu-i, îi privea cu multă mirare și nu știa ce să creadă despre ei. Nemairăbdîndu-l inima să-i vadă certîndu-se, le strigă de sub salcâm, cu gând împăciuitor: ― Ce e, fiilor, ce s-a întîmplat între voi, de vă certați atât de amarnic? Pungașii se opriră o
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
să-mi plătesc datoria și totodată să-ți mulțumesc pentru bunătatea pe care ai avut-o de a mă lăsa pe datorie. Și, vorbind astfel, pungașul scoase cinci bani și-i aruncă pe taraba brutarului. Negustorul îi luă cu multă mirare și spuse bucuros: ― Mulțumesc, domnule, că nu ți-ai uitat de datorie, dar eu, să-ți spun drept, nu mai țineam minte de ea. Câți îmi rămân mie datori un ban-doi, n-am păr în cap! Eu nu le mai
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
a plătit-o! ― Cum așa, că eu nu știu nimic.... doar adineauri... ― Adineauri, mă scuzați, nu e acum! Pîrvule, arată-i, te rog, domnului subdirector chitanța... Poftiți... rata de 500 de lei achitată astăzi! ― Cum așa? făcu subdirectorul cu adâncă mirare, ridicîndu-și sprîncenele-i stufoase în chip de accent circumflex, ― Așa!... răspunse Ciurea sec și își văzu de treabă, în râsetele noastre pline de o nemaipomenită satisfacție. * La ora de dirigenție ce-o aveam chiar în acea zi, Barosanul ne-a spus
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
atunci profesorul, intrigat și indignat de atitudinea foarte puțin cuviincioasă și nejustificată a elevului său, smulse teza din mâna lui Moscu și se uită să vadă ce a scris... Își ridică sprâncenele, își strâmbă buzele, încrețindu-și fruntea cu adâncă mirare și, adresîndu-se clasei, spuse: ― Două minute, vă rog, ca să vă citesc câteva rânduri din teza la Chimie a colegului dumneavoastră, Moscu, pentru că e foarte interesantă! Clasa, care bănuia că s-a petrecut ceva cu totul neobișnuit, se liniști ca prin
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
pe mine singur, fără nici un tovarăș de emoție didactică, el, care obișnuia să scoată câte patru întotdeauna. Am fost foarte surprins de această deosebită atențiune din partea magistrului de Naturale și am ieșit, bălăbănindu-mi mâinile și strîngîndu-mi buzele cu multă mirare! ― Ce am avut pentru astăzi? m-a întrebat el, pe când eu îi întindeam caietul cu desene. ― Despre "rac"! ― Foarte frumos!... Treci la tablou și spune! Pe tablă era agățat un tablou care reprezenta un rac enorm, verde, printre pietre, vegetații
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cum a intrat în clasă, a spus foarte mîhnit: ― Nu m-aș fi așteptat la o asemenea purtare din partea voastră... În sfârșit... Toată lumea să scoată câte un sfert de coală de hârtie și un creion! Am ridicat din sprâncene cu mirare: "Doar n-o fi vrând să ne dea extemporal?! Poate că vrea să ne pârlească pe toți, să se răzbune pe noi!..." Dar lămurirea veni îndată, căci profesorul, după ce ne ceru să scriem numele în colțul din dreapta, ne dictă răspicat
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
destul? Păi știți voi, cine-i dumnealui? ― Da, don' director, răspunsei eu nevinovat. E suplinitorul pus de dumneavoastră în locul domnului profesor Niculescu... ― Pus de mine, dar recomandat de Minister. Nepotul domnului inspector general, băiețaș! ― Așaaa?! făcui eu atunci cu adâncă mirare... Și noi, care eram convinși că e într-adevăr profesor de istorie!... ― Aha, va să zică, îți permiți obrăznicii și în fața mea? Poți pleca! Invită pe băiețașul Moscu Ion! ― La puțin timp, am mai fost chemați de câteva ori; așa-zisa anchetă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți. Mai aveau la ei pânze groase de cânepă, Îmbibate În păcură. Oștenii văzură cu mirare că săgețile aveau vârfuri colorate și că, printr-o frecare scurtă a vârfului săgeții de bucata de cânepă, acesta lua foc. Pe dealurile din stânga Bârladului, către Bobriac, o săgeată se ridică drept spre Înaltul cerului, arzând cu o flacără albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În altă parte. Această Întâlnire mă bucură. Și mă uimește. Poate e o confuzie la mijloc. - Nu e nici o confuzie, răspunse călugărul, cu același zâmbet. - Atunci... știi cum mă numesc? - Dar tu știi cum te numești? Ștefănel nu-și arătă mirarea. Dar era limpede că acest călugăr Îmbrăcat Într-o rasă galbenă, cu glugă, purtând pe umăr o traistă ponosită și aproape goală, este de o inteligență ieșită din comun și dispune de calități spirituale bine formate. Îl privi din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
știa că un alt grup de războinici fusese trimis după el. Poate că anticipase și sosirea lor acolo. Nu cunoștea decât o singură ființă capabilă să aibă viziunea primejdiilor viitoare. Se răsuci spre semicercul format de Însoțitorii săi și, spre mirarea lor, o luă la fugă. Sări În șa fără să mai pună piciorul În scări și strigă un singur cuvânt: -Samarkand! Cei o sută de mongoli Îl urmară, iar copitele cailor ridicară praful deșertului. Pentru prima oară după luni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu găsi nimic. Le Închise la loc și Încercă să-și amintească ordinea În care le deschisese Nogodar. Da. Aici greșise. Reluă operațiunea, mai Încet. Sub cel de-al treilea cufăr se deschise o trapă. Amir Întinse mâna, simțind cu mirare că e cuprins de un tremur ușor. Degetele Îi atinseră sulul de hârtie. Îl scoase și Îl desfăcu, nerăbdător. Da. Totul era adevărat. Portretul lui Anda Îl privea cu aceeași intensitate. Potretul lui Anda așa cum i se spusese că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nedeterminată, de la trei săptămâni la două luni. Cel mai bun termen era de trei săptămâni, dar era Îndoielnic ca toate informațiile să poată fi strânse chiar atât de repede. Alexandru simți ceva umed pe obraz și, ridicând privirile văzu cu mirare că Începuse, Încet, să cadă lapoviță. Cerul Își pierduse deodată contrastele, iar culoarea dominantă devenise cea plumburie. În spatele ei tânărul pictor simțea, Însă, forța negrului. Norii doar păreau a fi de un gri Închis. În realitate erau absorbiți de negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pași, duse mâna la ceafă, ca și cum ar fi simțit o pișcătură de insectă. Cerșetorul se apropie de el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută un sprijin În jur. Găsi brațul cerșetorului, care, spre mirarea lui Alexandru, se dovedi suficient de puternic ca să susțină greutatea Înaltului dregător. Dispărură amândoi pe prima străduță ce pornea spre podul Galata. Pictorul rămase uluit, Încercând să Înțeleagă ceva din acea stranie Întâmplare. Dar, brusc, flacăra naghilelei sclipi la taverna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căpitanul Oană acum?! 28 decembrie 1475, ora 17.00. Cetatea Vidin, malul sudic al Dunării - Trăiește? Întrebă Ali beg, după ce medicul garnizoanei din cetate termină de consultat muribundul. - Da... răspunse cu Îndoială medicul. Dar nu pentru mult timp. E de mirare că inima bate și că plâmânii funcționează. Rănile de la umăr sunt vindecabile. Cele din piept au străpuns plămânii În două locuri. Nu s-a produs, Însă, o hemoragie internă. Cu un tratament Îndelungat, poate de patru până la șase luni, respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mână aspră și puternică. - Angelo! exclamă tânărul. Ma che e succede... - Andiamo! spuse Încet comandantul Apărătorilor, făcându-i semn să-l urmeze. Alexandru Își luă mantia Îmblănită pe umeri și ieși În frigul cristalin al nopții. În fața cabanei văzu, cu mirare, că un grup masiv de luptători erau aliniați și echipați de luptă. Își dădu seama că sunt mulți, poate cinci sute, poate o mie. Era greu de văzut În Întuneric. - Alexandru... spuse Încet Angelo, pregătește-te de drum. În treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cel mic al căpitanului Oană Îl trimite fratelui său Alexandru. Dacă tu ești acela, primește-l și Închină-te În fața adevărului care e mai presus de noi și care ne este destin. Alexandru luă răvașul și Îl deschise, observând cu mirare că mâinile Îi tremură de emoție. Citi primele rânduri, dar Își dădu seama că nu Înțelegea nimic. Era mult prea tulburat. Își dădu seama că toți cei din jur Îl privesc, așteptând un răspuns. Reluă lectura, de data aceasta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
venise aproape În aceeași clipă, căci uriașul nici nu apucase să se prăbușească. Oan-san se răsucise scurt și proiectase călcâiul piciorului În tâmpla adversarului său. Ismail murise Înainte ca genunchii săi zdrobiți să atingă pământul. Murise cu un fel de mirare, ca și cum nu s-ar fi așteptat la așa ceva, sau poate nici nu mai crezuse că lupta ar avea vreun rost. Căzuse aproape zâmbind. Iar războinicii din jurul lui Înțeleseseră, brusc, că acel zâmbet nu era o Întâmplare. Ismail găsise, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ales, comandanții, În frunte cu Soliman, să fie căsăpiți de gărzile sultanului. Era aproape un obicei. Nu puteai pierde un război fără să-ți pierzi viața În fața sultanului. Dar sultanul nu reacționase În nici un fel. La Început, tăcerea lui stârnise mirare. Dar În zilele următoare Înțelesul acestei tăceri Începuse să se deslușească. Sultanul ignora Întoarcerea Învinșilor. Pentru el, acei oameni nu existau. A-i pedepsi era o onoare prea mare. Era un mod de a-i introduce În istorie. Oștenii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
plece, nici să-și găsească un rost. Aștepta, și el, ca și moș Onofrei, Întoarcerea căpitanului. Iar la aflarea veștii că Oană a fost găsit și se află la Suceava sub Îngrijirea doftorilor măriei sale sătenii din Albești au văzut, cu mirare, că Mitruț poate zâmbi. Iar când, În prima săptămână a lui aprilie, mantiile albe ale Apărătorilor apăruseră pe culmea dealului, Mitruț privise cu mirare, punându-și mâna streașină la ochi, și apoi o luase la fugă spre noii sosiți, dezbrăcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
găsit și se află la Suceava sub Îngrijirea doftorilor măriei sale sătenii din Albești au văzut, cu mirare, că Mitruț poate zâmbi. Iar când, În prima săptămână a lui aprilie, mantiile albe ale Apărătorilor apăruseră pe culmea dealului, Mitruț privise cu mirare, punându-și mâna streașină la ochi, și apoi o luase la fugă spre noii sosiți, dezbrăcându-și din goană dulama, prea groasă pentru o vreme atât de călduroasă. Iar soarele răsărise din nou asupra casei de la Albești. Căpitanul fusese instalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
găsise nici doctorul venețian. Mitruț Îndrăzni, totuși, să deschidă ușa larg, căci auzise dinăuntru un zgomot de obiecte căzute pe podea. Îl văzu pe căpitan În dreptul ferestrei, privind, parcă trist, Într-o depărtare pe care n-o putea vedea. Spre mirarea slujitorului, căpitanul se ridicase În picioare și, după cum se vedea, reușise și să se Îmbrace singur cu pantalonii ușori din pânză de in, cămașa albă desfăcută la piept, centura de care atârna teaca spadei și pieptarul de piele. În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că au ajuns țărână! Ești tânăr, ești puternic, ai o țară care te așteaptă, iar tu nu vezi decât două icoane și pereții unei chilii? Unde ți-e vederea? Ia cornul de vânătoare și vino cu mine! Ștefan văzu cu mirare că pe masa de rugăciuni apăruse un corn de vânătoare care, din câte Își amintea, nu fusese acolo când intrase prima oară. Îl luă În mână și păși pe urmele călugărului, care deschise ușa chiliei și ieși În poiana Încărcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
le turnă vin În cupe și ciocniră cu toții În sănătatea familiei Oană. - Spuneai ceva de mesaje, reveni căpitanul. - Da, reluă Pietro, am un răvaș de la comandantul Angelo și o vorbă de la măria sa. - Răvașul! Pietro Îl Întinse, iar căpitanul citi fără mirare și spuse: - Răspunsul Îl va da Ștefănel. Eu Îl vreau lângă mine. Ștefănel ridică ochii, ușor uimit. - Angelo te invită la Veneția pentru o discuție și un test. - Nu Înțeleg... - E bătrân și deține comanda Apărătorilor de treizeci și șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]